Pe aceeași temă
Colegii de la revista 22 îşi propun să publice un articol privind primul an de mandat al lui Barack Hussein Obama, actualmente preşedinte SUA. Mai precis, cu privire la realizările acestuia pe plan intern. Există însă o problemă. Obiectiv vorbind, aceste realizări nu există.
Ca şi în cazul Premiului Nobel, şi pe plan intern, Obama este de apreciat nu pentru ceea ce a făcut deja, ci pentru ceea ce spune că va face – mai exact, pentru ceea ce citeşte cu intonaţie frumoasă după un teleprompter. În plus, pentru orice observator cât de cât imun la frenezia obamistă indusă de conglomeratul politico-economico-mediatic care l-a transformat pe Obama din activist comunitar în preşedinte de superputere, spectacolul dat de actuala administraţie de la Washington este unul îngrijorător sau întristător. Nu prea ai plăcere să scrii despre asta.
Cu o excepţie: dacă spectacolul se transformă într-unul în care incompetenţa atinge nivelul la care îngrijorătorul sau întristătorul este contracarat şi depăşit de senzaţia indusă de o operă buffă de prima mână. Sau de fascinaţia de a privi o megafarsă fără precedent istoric, despre care nu ştim dacă se va termina cu happy end sau nu, dar ştim sigur că, dacă o urmărim atent, ne va ţine încordaţi şi amuzaţi până la final. Şi, este clar de pe acum, amestecul de incompetenţă, infatuare, iresponsabilitate şi perpetuă fervoare ideologică ce defineşte o bună parte din administraţia Obama chiar este un adevărat spectacol!
Ce cred americanii
Dar poate că unii cititori sunt convinşi că opinia de mai sus este partizană. Nu proclamă CNN şi New York Times zi de zi, oră de oră realizările acestui „preşedinte transformaţional“? Adică realizările epocii pe care cu mândrie o numim „epoca Obama“? Nu sunt CNN, NYT şi celelalte organe de presă ale stângii americane întruparea profesionalismului în mass-media şi a obiectivităţii jurnalistice? Sunt. Pot ele minţi sau manipula? Doamne fereşte! Ca să nu intrăm în controverse inutile, pe teme atât de delicate care ne-ar putea obliga să discutăm chestiuni cum ar fi motivele prăbuşirii catastrofice în audienţă a CNN, să sărim peste partea de inventar a realizărilor administraţiei Obama şi să trecem direct la câteva date concrete şi la modul în care electoratul american priveşte aceste realizări şi pe arhitecţii lor, indiferent de ce credem noi, NYT sau CNN despre toată povestea. Putem astfel evalua în mod indirect împlinirile în cauză prin prisma a ceea ce cred beneficiarii direcţi ai eforturilor administraţiei.
În America lui Obama şomajul se dublează, deficitul creşte de patru ori, americanii declară că se simt la fel de neprotejaţi şi nesiguri ca înainte de 11 septembrie, iar mult trâmbiţata reformă în domeniul sănătăţii, perla obamismului în primul an de guvernare, este o monstruozitate legislativă respinsă de aproape două treimi dintre americani. Este greu să pui toate acestea pe seama moştenirii trecutului. Nu că Obama şi presa nu ar încerca. Dar, dacă ne gândim unde era Obama cu doar un an în urmă şi unde este acum, căderea este pur şi simplu uluitoare. Una dintre cele mai spectaculoase căderi în sondaje după primul an în istoria preşedinţiei americane; şi asta pe fundalul unuia dintre cele mai spectaculoase eşecuri ale agendei interne a unui preşedinte.
Declin în sondaje
Ca să nu fim consideraţi partizani, să-l cităm însă, în acest sens, pe nimeni altul decât pe William M. Daley, bossul din Chicago, om-cheie în maşina politică ce l-a creat şi propulsat pe Obama, una dintre figurile politice majore din spatele acestuia.
Greutatea cuvintelor sale poate fi cu greu exagerată: „Să privim mesajul de rău augur al sondajelor. Nivelul de susţinere a lui Obama a scăzut, la nivel general, sub 49% şi este chiar mai scăzut - 41% - printre independenţi. La întrebarea care partid este mai potrivit pentru gestionarea economiei s-a înregistrat o modificare de 30 de puncte procentuale în favoarea republicanilor faţă de noiembrie 2008. În ceea ce priveşte alegerile generale pentru Congres, Gallup arată că republicanii îi conduc pe democraţi. Nu există niciun aspect pozitiv în aceste cifre. Ele sunt expresia cantitativă a acelei mase oscilante din politica americană care tocmai se îndepărtează de Obama şi partidul său“.
Republicani vs. democraţi
Daley nu exagerează deloc. Din nou, să folosim date care evită ambiguităţi interpretative. Să privim la indicatorul dat de rezultatele alegerilor din noiembrie 2009, fix un an după triumful obamist. Virginia – presupusul simbol al noii regrupări de forţe obamiste, stat devenit democrat în 2008 pentru prima dată în 44 de ani - a redevenit republican. Şi încă cum! Barack Obama câştigase aici cu 6 puncte. Candidatul republican la postul de guverantor a câştigat în 2009 cu 17 puncte avans în faţa democratului. O oscilaţie de 23 de puncte. New Jersey, o redută democrată, a trecut de la 15 puncte în favoarea democraţilor, în 2008, la 4 puncte în defavoarea lor, în 2009. O oscilaţie de 19 puncte.
Mult lăudata realiniere politică în favoarea democraţilor ce se credea că a fost indusă de Obama, ne spun analiştii, s-a năruit. Ea a fost exact ceea ce se şi bănuise a fi: un construct artificial al mass-media, avantajat de o conjunctură unică, pe care acestea, în coordonare cu stânga politică americană şi occidentală, au reuşit să o speculeze. În 2009, în Virginia, votul populaţiei de culoare a scăzut cu 20%, iar al persoanelor sub 30 de ani cu 50%. Pilonii marii baze politice a „realinierii“ obamiste – cultura dependenţei sociale în conjuncţie cu iresponsabilitatea juvenil-progresistă –, s-au dovedit egali cu ei înşişi. Adică nu şi-au depăşit condiţia, incapabili să devină forţe politice de sine stătătoare. În ceea ce îi priveşte pe independenţi, cheia oricărei realinieri politice, aceştia au dezertat pur şi simplu. Atât în Virginia, cât şi în New Jersey, independenţii au votat în 2008 cu o mică majoritate, dar totuşi în majoritate, în favoarea lui Obama. În 2009 i-au susţinut pe republicani cu un scor surprinzător: 33 de puncte avans în Virginia şi 30 de puncte în New Jersey!
La toate acestea, acelaşi Daley, mai sus citat, adaugă încă un trend, şi anume că este în creştere „numărul democraţilor centrişti care fie schimbă partidul, fie îşi anunţă planurile de retragere mai degrabă decât să candideze din nou în 2010“. Acesta indică „o inversare bruscă a progresului făcut de Partidul Democrat, începând cu 2006 şi continuând în 2008, când şi-a consolidat poziţia de partid majoritar, pentru prima dată în mai mult de un deceniu“.
Partidul Democrat, încheie Daley, „se află în faţa unei decizii critice: ori schiţăm un parcurs mai moderat, centrist, ori riscăm dezastrul electoral nu doar în alegerile parţiale care urmează, ci în multe alte alegeri viitoare. Momentul de decizie al partidului se apropie. Deşi este posibil să fie prea târziu pentru evitarea unor pierderi în 2010, nu este prea târziu pentru a evita un dezastru care va redesena harta politică“.
Întrebări pentru Obama
Treptat, treptat se degajă în America o nouă opinie, ce tinde să devină majoritară. Rar în istorie a fost o persoană mai puţin pregătită pusă într-o poziţie de putere şi responsabilitate mai mare. Rar în istoria americană a reuşit cineva să substituie mai complet şi mai convingător competenţa şi experienţa cu retorica şi ideologia. De aici, o serie de întrebări pe care şi le pun tot mai mulţi şi tot mai insistent: va reuşi Obama să se adune şi obamismul să se regrupeze din mers? Va putea Obama să înveţe făcând, calificându-se la locul de muncă? Va reuşi el, omul care nu a condus de fapt niciodată nimic, să înveţe să conducă o superputere? Va putea el să se desprindă de asocierile politice şi ideologice care îl impiedică să facă acum acest salt, atât de necesar? Va reuşi Obama să-şi salveze preşedinţia? Iată întrebări la care nimeni nu poate încă oferi un răspuns. //
Celelate titluri ale Dosarului:
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/02/Trump si zelenski.jfif)
Comentarii 13
Arpad - 03-01-2010
Domnule Andone, nici cei ce va citesc nu pot sa nu remarce tonul domniei voastre, malitios si ironic. E de altfel cel cu care ne-a obisnuit mass-media, nu-i asa,"obiectiva", de-a lungul presedintiei domnului Bush, adica o cantilena a corectitudinii politice indigerabile si, in cele din urma, chiar gretoase din care parca citati. Aceeasi mass-media a carei artefact este insusi obiectul pretuirii dvs. cel al articolului de fata, telegenicul domn Obama caruia ii veti gasi, probabil, scuze chiar si dupa inca trei ani de politica inconsecventa si falimentara. Analiza pe care o faceti pare desprinsa din filele socialismului "stiintific", optiune evident etatista pe care nici un economist serios nu o mai poate sustine. Inca o data, bravo, domnule Aligica !
RăspundeJohn - 01-26-2010
@Liviu din Timisoara singurul vinovat e STATUL care-si baga nasul prea adanc in treburile lumii.. excelenta prezentare dle Aligica! jos cu progresismul obamist...
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-25-2010
Bancherii sunt singurii vinovati de criza actuala. In totalitate. CONCURENTA dintre banci pentru a angaja cat mai multi creditati care sa traga pentru banii imprumutati a dus la o suma totala angajata pe hartie mai mare decat numerarul disponibil.Si-au calcat unii la altii in batatura.Nu le ramanea decat fie sa tipareasca bani, fie sa imprumute de la fondurile de siguranta ale statului.
Răspundept. vio - 01-22-2010
Lupta impotriva somajului nu e o grija comunista. Toate guvernele au grija asta, mai ales cele de stanga. Bine, daca aveti o vedere permisiv-libertariana, treaba dumneavoastra, dar nu toti o au. Salvarea acelor banci si companii "too big to fail" (adica prea mari pentru a fi lasate in faliment)--a fost o necesitatea nu doar pentru a opri somajul. INtreaga economie americana, fondurile de pensii, economiile, investitiile sunt legate de ele. Daca esuau, milioane de oameni isi pierdeau economiile de o viata, pensiile, etc. Intregul sistem fiscal ar fi putut fi la pamant ca in Argentina in anii 90. Ar fi fost un dezastru. Puteti sa nu fiti de acord, insa pentru anumiti politicieni asa ceva nu poate fi permis. Cat despre abuzul banilor publici pentru cresterea cotei de piata si a primelor, asa e! Din pacate, desi Obama este si el dezgustat de miselia acestor CEOs si directori, nu prea are ce sa faca: vorba neamtului--"inghite broasca" pentru binele public. Ideal ar fi ca Obama sa reformeze intregul sistem bancar si de investitii, insa sunt mult prea multe interese in joc, oameni puternici cu legaturi politice, iar ei vor face tot pentru a-l opri. E o misiune mult prea grea chiar pentru Obama. Vedeti, politica americana e deschisa la orice, numai la schimbare nu.
Răspundevio - 01-22-2010
Domnule Andone Si ce au facut companiile salvate de Obama in numele doctrinei de stinga?Au folosit cu cinism banii contribuabililor americani pompati cu inconstienta de Obama(ca doar nu erau ai lui) in companiile financiare pentru a umfla artificial preturile actiunilor cotate la bursa si a crea un nou bubble care, cind se va sparge,va adinci recesiunea.Si asta din grija comunista(vezi Romania) de a nu creste somajul!
RăspundeRelu Andone - 01-21-2010
Stimate domnule Algica, nu pot sa nu remarc tonul polemic, ca sa nu spun malitios si ironic din articolul dumneavoastra. Sunteti un jurnalist inteligent si integru, insa din pacate, cu articolul de fata ati dovedit cat de usor e sa dovedesti contrariul. Ca roman din America, nu pot sa nu recunosc in articolul dumneavoastra o copie fidela a acelor “talking points” (locuri commune) din discursul politic republican-conservator american. Ca multi altii, aprinsi de recentele esecuri electorale ale democratilor, dumneavoastra il atacati pe Obama pe trei fronturi: 1. A esuat in planurile politice; 2. Publicul american este dezamagit si il paraseste; 3. Obama este un populist si un ideolog de stanga. Sa le luam la rand: 1. Nu a trecut decat un an de la preluarea mandatului. Cat de corect este sa tragi concluzii dupa atat de putin timp? (Sa nu uitam ca, pe cand Obama in primul an a atact problemele reformei asigurarilor de sanatate, prabusirii financiare, politicii externe in Orientul apropiat, Europa, si America de Sud, G. W. Bush avea dupa primul an un singur lucru la activ: petrecerea unui timp fara precedent in concediu la ranchul lui din Crawford). Sa nu uitam, ca, la preluare mandatului, economia americana era in cadere libera; dupa decenii de libertinism (ca nu-i pot spune liberalism) economico-financiar, incurajat de intreaga clasa politica, dar mai ales de republicani si de G W Bush in special (dupa principiul ca statul nu are de ce sa se amestece in economie), s-a ajuns la situatia in care bancile de investitii au creat un “bubble” enorm in investitii neacoperite, prin credite date fara discernamant la consumatori, doar pentru a creste cifra de afaceri a bancilor, statutul lor pe Wall Street si primele anagajatilor. Cand aceasta bula s-a spart (cam cu 6 luni-un an inainte de venirea lui Obama), ea a angajat un bulgare distrugator care a dus cu el intrega crestere economica americana, aruncand economia in crestere negativa si somajul la cote fara precedent. Ce putea face Obama? Avea 2 alternative: 1. Sa lase bulgarele sa cada pana se opreste in mod natural. 2. Sa ii opreasca caderea prin injectii financiare. In fiecare caz ar fi fost consecinte negative, insa fiecare caz corespune unor prioritati doctrinare: in primul caz, ar fi crescut somajul la 15-20 %, dar statul nu s-ar fi indatorat iar companiile problema ar fi esuat singure (optiunea conservator-liberala). In al doilea caz, statul s-ar fi indatorat si deficitul ar fi crescut, dar somajul ar fi fost stopat prin salvarea companiilor (cum s-a si intamplat, fiind acum oprit pe la 10%)(optiunea social-democrata). Fiecare optiune poate fi aparata sau atacata, insa ar trebui macar sa admiteti o motivatie legitima, chiar umanista, in decizia lui Obama de merge pe solutia a doua. Sigur ca locurile de munca nu apar ca ciupercile, sigur ca salariile sunt inghetate, insa cel putin nu mai e cadere libera—macar atat ati putea recunoaste in ceea ce a facut pana acum. Si mai este ceva. Economia ame
RăspundeJeanV - 01-21-2010
Eu cred ca va grabiti. In primul rand a trecut doar un an. Si nu un an oarecare, ci o criza adanca. In al doilea rand, nu vorbiti decat de impactul asupra opiniei publice interne. E evident ca atunci cand vrei reforme, pierzi din popularitate. Nimic nou sub soare, deci. Eu cred ca simpla iesire din criza e un plus pentru administratia Obama. Amintiti-va portofoliul de probleme modiale si interne preluat acum un an. Cred ca-ti trebuie o buna perioada pana ce te dezmeticesti asupra a ceea ce vrei sa faci. Poate e vorba de curaj ? Obama sa fi decis sa se sacrifice politic pentru schimbare ? Si, de asemenea, sa nu uitam cum arata contracandidatul sau republican ... brrr, cine stie ce razboaie erau acum pe langa noi ..
Răspundells - 01-21-2010
Eu intotdeauna am vazut o asemanare izbitoare intre Geoana si Obama.
RăspundeGabriela Dumitrescu - 01-21-2010
Concluziile d-lui P Aligica sunt interesante si corecte! O tara cu o democratie autentica isi poate reveni din mirajul corectitudinii politice. Nu stiu daca Obama a avut sau nu charisma atunci cand i-a cucerit pe americani dar se pare ca aceasta calitate nu garanteaza si competenta, motiv pentru care poate deveni chiar periculoasa. Excelente comentariile d-lui Milescu!!
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-21-2010
Obama tine fraiele economiei americane ca sa fie facut raspunzator de cresterea somajului ? Eu unul am remarcat propunerea lui de interzicere a experimentelor nucleare ...si, daca nu ma insel tare, chiar a interzicerii armelor nucleare. Remarcabil, dat fiind faptul ca vine tocmai din partea unei super-puteri, nu ? Ma intreb ce parere au industriasii ALBI din America, o tara in care rasismul inca are ecouri sesizabile ... au ei interesul sa sustina economic o administratie condusa de un negru ?La resursele finaciare personale pe care le au, cred ca isi pot permite o cadere economica, doar ca sa discrediteze Recunosc, nu am fost niciodata in SUA...
RăspundeANAMORF - 01-20-2010
Obama e forma fără fond perfectă; un produs tipic al consumismului...
RăspundeMircea Milescu - 01-20-2010
Realitatea politica confirma 100 o/o afirmatiile Dlui Aligica. Esta ora 10:30 pm azi 19 ianuarie,2010. Se anunta rezultatul alegerilor senatoriale din statul Massachusets-Boston: Republicanul Scott Brown castiga cu 52 la 47 in fata democratei Martha Coakley. Fieful democrat, bastionul de stanga la clanului Kennedy pierde scaunul din Senat. Dupa Virginia ,New Jersey ,Massachusets produce seismul anti-Obama.
RăspundeMircea Milescu - 01-20-2010
O analiza succinta dar corecta.Mai avem 3 ani de rulat pelicula obama, o vasta panorama a esecului ideologiei stangiste. Luni,18 ianuarie,ziua lui Martin Luther King. Cineva ridica o lozinca din multime: "Dr King,you had a dream,we have a nightmare" . Traim cu totii o debusolare economica si politica.
Răspunde