Pe aceeași temă
Lia Olguta Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a comentat astazi demersul Universitatii Bucuresti, care s-a autosesizat in cazul lucrarii sale de doctorat, existand suspiciuni de plagiat. Olguta Vasilescu a declarat ca lucrarea sa de doctorat este originala 100 % si ca ii va da in judecata pentru calomnie pe cei care i-au adus astfel de acuzatii deoarece vor sa ii distruga imaginea publica, relateaza Hotnews.
Universitatea din Bucuresti a anuntat astazi ca s-a autosesizat in cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Craiova, Olguta Vasilescu.
Institutia de invatamant superior spune ca conf. univ.dr. Cosima Rughinis de la Facultatea de Sociologie a realizat un referat de expertiza, care "demonstreaza existenta mai multor pasaje neatribuite conform normelor academice de catre autoarea tezei. Totodata, un capitol intreg, al 7-lea, este preluat integral de pe internet fiind vorba de un text care nu are autor".
Universitatea precizeaza ca, potrivit legii, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei este cel care trebuie sa se pronunte in cazuri de plagiat in care sunt implicate persoane cu functii de demnitate publica, motiv pentru care a solicitat oficial Consiliului sa examineze teza de doctorat.
Lia Olguta Vasilescu a declarat, in cadrul unei conferinte de presa: "Vreau sa va arat cum se poate distruge imaginea unui om politic. Dupa cum stiti, exista un program de detectare a plagiatelor, care poate fi accesat de toate institutiile care pot sa verifice un plagiat - www.detectareplagiat.ro. Am fost informata de presa, astazi, ca exista suspiciuni de plagiat in lucrarea mea de doctorat. Este inutil sa va spun ca acest sociolog (Vilfredo Parreto - n.r.) nu a fost aproape deloc cercetat si exista foarte putine note si studii despre el, iar cand m-am angrenat in aceasta activitate, Comisia de doctorat mi-a spus ca imi va fi foarte greu pentru ca nu exista materiale pe care sa le fi putut sa le citesc. Dar, m-am inhamat la acest lucru si, mai mult decat atat, la traducerea lui Vilfredo Paretto, Tratatul de Sociologie Generala din care am tradus trei din cele patru volume", dupa cum a relatat Agerpres.
"Inteleg ca aceasta doamna despre care, imi cer scuze, nu am auzit, Cosima Rughinis, care, la ce gafe a facut, are a-si cere scuze, spune ca un intreg capitol din teza mea de doctorat ar fi un plagiat. Am accesat acest program de detectare a plagiatului si am constatat ca 7% este plagiat. Numai ca acest 7% duce la un link care este, de fapt, rezumatul tezei mele de doctorat, care-mi apartine. Deci, daca cei 7% nu sunt plagiat, pentru ca duc la o lucrare tot de-a mea, inseamna ca lucrarea mea este originala 100%", a afirmat Olguta Vasilescu.
"Cand am scris eu teza de doctorat am gasit un singur text scris de un roman despre Vilfredo Paretto: era scris de Varujan Vosganian si se referea la distributia veniturilor. Este o teorie 'parettiana' care spune ca 80% din bogatiile lumii sunt detinute de 20% din populatia lumii. Vilfredo Paretto este recunoscut pentru faptul ca este autorul Teoriei elitelor, lucru care m-a inspirat foarte mult in a face aceasta lucrare, care este 100% originala", a continuat Vasilescu, citata de Agerpres.
"Daca aceasta doamna nu a facut o gafa de gaga, inseamna ca este rau-intentionata si imi voi apara imaginea publica si o voi da in judecata pentru calomnie. Voi merge si la Comisia de etica, imi voi prezenta lucrarea care, oricum, este girata de unii dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei, pentru ca in Comisia mea de doctorat au fost profesorii Ilie Badescu, Radu Baltasiu, Catalin Zamfir, Elena Zamfir si Dumitru Otovescu", a spus Olguta Vasilescu, potrivit agentiei de presa citate.
UNIVERSITATEA BUCURESTI: Comisiei de Etica s-a autosesizat in cazul lucrarii de doctorat sustinuta de Olguta Vasilescu
Amintim ca Universitatea din Bucuresti a anuntat astazi, 19 decembrie 2014, intr-un comunicat remis HotNews.ro, ca a trimis o adresa catre Consiliul national de etica din subordinea Ministerului Educatiei "referitoare la autosesizarea in cazul tezei de doctorat a doamnei Olguta Vasilescu". In adresa, profesorul Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii, spune ca aceasta comisie "s-a autosesiat in cazul tezei de doctorat 'Contributia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne' sustinuta de doamna Olguta Vasilescu, in 2007, in cadrul Facultatii de Sociologie a Universitatii din Bucuresti".
"Comisia a solicitat un referat de expertiza privind suspiciunea de plagiat. Referatul a fost realizat de catre dna conf. univ.dr. Cosima Rughinis de la Facultatea de Sociologie. Referatul demonstreaza existenta mai multor pasaje neatribuite conform normelor academice de catre autoarea tezei. Totodata, un capitol intreg, al 7-lea, este preluat integral de pe internet fiind vorba de un text care nu are autor", precizeaza Universitatea.
Potrivit acesteia, "intrucat o prevedere speciala a unei Ordonante a Guvernului cu nr. 28 din 2011 se refera (art.4.3) la faptul ca institutiile nu au dreptul sa examineze suspiciunile de abateri de la conduita stiintifica si de cercetare produse de persoanele cu functii de demnitate publica, ci numai Consiliul National de Etica poate face acest lucru, va solicitam sa examinati suspiciunea de plagiat si alte derogari de la conduita stiintifica si de cercetare in cazul tezei de doctorat a doamnei Olguta Vasilescu, primar al municipiului Craiova".