De același autor
Postul patronat de Sorin Ovidiu Vântu a descoperit principiile jurnalistice.
Dacă frumoasa din pădurea adormită s-a trezit dând cu ochii de un prinţ frumos, Realitatea TV s-a deşteptat cu un set de principii jurnalistice, la fel de frumoase, în braţe. Neştiind ce să facă cu ele, le-a afişat cu literă de-o şchioapă pe ecranele televizoarelor. Le-a pus acolo pentru telespectatori, dintre care vor fi poate câţiva naivi care să creadă în schimbarea la faţă a canalului de ştiri patronat de Sorin Ovidiu Vântu. Faptul că renunţă la atacurile monomaniacale la adresa preşedintelui Băsescu, că-şi va selecta mai atent invitaţii sau că a redus din listele de indezirabili pe post nu va transforma Realitatea TV într-o veritabilă televiziune de ştiri. Îi poate da însă aparenţă de credibilitate.
De ce era nevoie de această operaţiune? Pe de o parte, pentru că, în ultimele luni, Realitatea TV a pierdut mult din audienţă.
Iar audienţa se reflectă în încasările de publicitate şi, implicit, în profitul companiei. Or, aşa cum o arată cifrele, pierderile întregului trust au fost, în 2008, de 25 de milioane de euro, iar patronul Vântu estimează cam tot pe atâta în 2009. Deci, postul de televiziune încearcă să-şi readucă înapoi telespectatorii, promiţându-le că, de acum încolo, jurnaliştii vor face jurnalism, nu propagandă. Cum a fost susţinută de fapte declaraţia de intenţie s-a văzut chiar a doua zi, în dezbaterea (Jurnalişti şi analişti) moderată de Mihai Tatulici sau în voluptatea relatării „incidentelor“ de importanţă naţionala de la Ţebea.
În decizia de schimbare la faţă a RTV a contat, mai mult ca sigur, şi raportul Oxford Analytica, de care se va ţine, de acum înainte, cont în toate monitorizările internaţionale, chiar dacă documentul a fost desfiinţat prompt de angajaţii trustului.
Spre deosebire de Dan Voiculescu, primitiv dar consecvent în obsesiva sa agendă anti-Băsescu, transpusă în viaţă de Antene, Sorin Ovidiu Vântu a fost, până la un punct, mai abil, mai expert în jocul la două capete şi în foloasele ce decurg din el. În ultimii 2 ani, SOV a renunţat la aceste sofisticării, poate pentru că, aşa cum spunea fostul său angajat Andrei Gheorghe, nu ştie televiziune. Ca să facă faţă „concurenţei“ în bătălia pentru rating cu Antenele, produsele Realitatea TV au căpătat tuşe groase, tot mai „populare“, deseori fără nicio legătură cu jurnalismul şi, prin urmare, cu telespectatorii.
Faptul că SOV, la sugestia noilor săi directori, declamă revenirea la standardele jurnalistice este insuficient, pentru că deprinderile „anteniste“ sunt deja înrădăcinate mult prea adânc în comportamentul majorităţii „vedetelor“ postului, de la atitudinea ţâfnoasă faţă de invitaţi, până la tratarea (ne)profesionistă a subiectelor.
Lăsând însă la o parte demersul de acum al Realităţii, care va căpăta un răspuns în evoluţia din perioada de campanie, se ridică întrebarea dacă postul are vreo şansă să se transforme într-o televiziune comercială de ştiri care să trăiască din ce încasează.
Poate să facă acest lucru? Nu cred, pentru că în nicio ţară din jurul României nu există o astfel de televiziune cu ştiri şi talk-show-uri de dimineaţa şi până seara. Da, funcţionează canale de ştiri în ţări ieşite din comunism odată cu România, dar ele sunt publice, nu comerciale. Dacă Polonia sau Cehia, ale căror performanţe economice sunt superioare României, nu au o piaţă de publicitate suficient de puternică încât să susţină financiar o televiziune comercială de ştiri, cu atât mai puţin acest lucru este posibil în România.
Problema canalelor de ştiri de la noi este că ele au fost concepute din start ca măciuci de utilizat în lupta politică, ca instrumente de pus guverne sau oameni în guvern, ca pârghii de presiune pentru a obţine fie numirea într-un post strategic a unui apropiat, fie un contract, fie o reeşalonare ori o returnare de TVA. Programul acestor televiziuni, adesea reuşit, este să stabilească agenda publică a unei ţări întregi. Numai că, la 20 de ani de la revoluţia televizată, românii şi-au format anticorpi la manipulare.
Cel puţin la cea grosolană practicată, în ultimele luni, de către televiziunile de ştiri. Când se vor convinge că nu-şi mai pot atinge obiectivele politice prin canale de ştiri, proprietarii lor nu vor avea altceva de făcut decât să le vândă ori să le desfiinţeze. //
