De același autor
O parte exprimă îndoieli privind corectitudinea alegerilor și îngrijorări privind evoluțiile din SUA, cu un cuplu Biden-Harris la Casa Albă. De cealaltă parte îi găsim pe cei care cred că sistemul instituțional american este solid, va rejecta excesele, și, desigur, alegerile au fost în regulă. O acuză suplimentară este aceea că mai toți cei care susțin existența unor fraude nu fac decât să preia „propaganda lui Trump”. Se vede aici și poziționarea ideologică diferită a celor două tabere. Deși ultimii încearcă să se prezinte drept observatori neutri, este clar că sunt mult mai puțin deranjați de marile derapaje violente ale radicalilor de stânga, precum BLM sau Antifa sau de faptul că foști oficiali din administrația Obama întocmesc „liste negre” (a fost lansat Trump Accountability Project, al cărui obiectiv este acela ca toți cei care l-au ajutat pe Trump „să fie făcuți responsabili pentru faptele lor”), de care amintesc cel mult în treacăt decât de Trump și simpatizanții acestuia.
Dar au fost alegerile americane „free and fair”? Sunt aici două chestiuni distincte. E vorba de discuțiile legate de potențiale fraude, pe de o parte. Iar pe partea de „fair”: au creat mass-media, rețelele sociale un teren de joc relativ egal pentru cele două părți?
Strict formal, disputa Trump-Biden nu este încă tranșată, pentru că echipa primului a înaintat acțiuni în justiție, acuzând o fraudare a votului în statele în care scorul a fost extrem de apropiat, așa-numite state-balama. Însă e greu de crezut că rezultatul final mai poate fi inversat. Nu pentru că nu ar fi avut loc fraude, deși e imposibil de spus dacă pe ansamblu ele au viciat rezultatul final. Sunt însă destule dovezi de fraudă, mai ales în Pennsylvania. Ele nu sunt mediatizate de CNN, NY Times, WP etc. pentru că nu este convenabil. Dacă era invers, am fi asistat, cu siguranță, la cereri de a se merge până la capăt cu investigațiile, sute de reporteri s-ar afla deja pe teren. Or, chiar dacă e foarte greu să găsești probe concrete de fraudă în câteva zile în interiorul unui sistem administrativ controlat pe toate palierele, de zeci de ani, de Partidul Democrat, așa cum este cazul în Pennsylvania sau Wisconsin, nu poți să nu observi câteva ciudățenii, între care și faptul că avansul lui Trump din unele state la numărătoarea alegătorilor prezenți în persoană (în Pennsylvania era de 600 de mii) s-a evaporat brusc în momentul în care au apărut voturile prin corespondență, care au fost masiv în favoarea lui Biden. Acestea au venit adesea din districte în care s-au înregistrat adevărate recorduri în materie de prezență, uneori peste 90%.
Simpatizanții stângii, care au tendința să-i trateze pe ceilalți de pe o poziție de neîndoielnică superioritate morală, chiar disprețuitor, spun ironic că aceștia „nu cred în virus” și de aceea au venit în persoană la vot, în timp ce alegătorii lui Biden, mai luminați, au preferat voturile prin corespondență. În Pennsylvania, numărul acestora a crescut cu 1.159% (!) față de 2016, în Wisconsin cu 200%. E adevărat, a crescut și prin alte părți, dar nici pe departe la fel de mult: în Florida cu 40%, în Texas cu 28%, chiar în New York, un bastion democrat, cel mai afectat de pandemie, doar cu 30%. În Massachussetts chiar a scăzut cu 30%, deși acolo e o adevărată redută a democraților, unde în baza acestei logici ar trebui ca alegătorii în proporție covârșitoare să se teamă de viruși. Una dintre deosebirile dintre cele două state menționate anterior, Wisconsin și Pennsylvania, și celelalte este că ambele sunt conduse de democrați și sunt „swing states”. Nu este deloc sigur că Trump ar fi câștigat dacă nu erau atât de multe voturi prin corespondență în state-cheie. Suspiciuni (măcar) ar trebui să provoace și faptul că observatorii republicani au fost îndepărtați sau obligați să stea la distanță de locul în care se numărau voturile, încălcându-se astfel și legea statului respectiv, și un ordin judecătoresc emis între timp. În mod normal, astfel de situații ar fi trebuit să fie investigate de mass-media, urmând a fi infirmate sau confirmate. Fie și datorită faptului că o analiză bipartizană întreprinsă în Congres în 2010, despre care a scris la vremea aceea și New York Times, vedea probleme serioase în legătură cu voturile prin corespondență.
Fraudarea alegerilor, privită în sens larg, a fost în realitate una mult mai amplă și de mai lungă durată. Nu e vorba doar de momentul exprimării voturilor și a numărării acestora. Mass-media, în cvasitotalitatea ei (93% din presă și-a exprimat deschis sprijinul față de Biden), și rețelele sociale, în totalitate, i-au fost profund ostile lui Trump. Apoi, Biden plus o puzderie de politicieni și oameni de televiziune l-au făcut direct responsabil pe Trump de morții din pandemie, manipulând convenabil cifrele și spunând că criza pandemică din America este printre cele mai grave din lume, deși situația pandemiei din Statele Unite este în mare asemănătoare cu cea din Europa. E suficient să aduni corect cifrele. De exemplu recent au fost în aceași zi 60 mii infectări în Franța, cu o populație de peste 5 ori mai mică ca a Americii, și 120 de mii în Statele Unite, deci ponderat de 3 ori mai puține.
Pentru a-l ataca pe Trump, mass-media a inoculat în capul oamenilor ideea că situația din SUA e unică în Occident ca gravitate. În realitate, indiferent de culoarea guvernelor din Vest, niciunul nu a avut o rețetă magică împotriva pandemiei. Din nou părtinitor, Trump a fost acuzat de gestiunea dezastruoasă a pandemiei dar nu și Andrew Cuomo, guvernatorul Democrat din New York, unde s-au înregistrat cam un sfert din decese. Însă propaganda și-a făcut treaba și astăzi fără să se uite la astfel de detalii oamenii cred în interpretarea care li s-a livrat mediatic.
Mass-media americane nu mai sunt de o bună bucată de vreme un observator independent, ci o tribună activă anti-republicană, mai ales anti-Trump, de susținere pe față a Partidului Democrat. Cîteodată acest partizanat este de-a dreptul flagrant. Jurnalistul și istoricul Jon Meacham a comentat la postul de televiziune MSNBC luările de poziție ale lui Joe Biden în timp ce îi scria discursurile. Iar alți trei „analiști”, nelipsiți din studiourilor aceleași televiziuni în timpul campaniei electorale tocmai au anunțat că vor face parte din echipa de tranziție a președintelui ales. Astfel de lucruri trimit în derizoriu celebra misiune de „watch dog”, de „câine de pază” care supraveghează puterea, pe care jurnaliștii și-o arogă cu mândrie și despre care se vorbește cu însuflețire în școlile de jurnalism. //
