România nonprezidenţială

Importanţa acordată de electorat alegerilor prezidenţiale reprezintă o constantă a regimului politic postcomunist pe care decuplarea de alegerile parlamentare nu face decât să o sublinieze mai bine.

Deşi rezultatele ultimelor alegeri pre­zi­den­ţiale sunt vechi de patru luni, abia în mo­mentul de faţă se pot face cu suficientă ri­goare câteva aprecieri de ordin general pri­vind efectul acestora asu­pra dinamicii de ansamblu a regimului politic ro­mâ­nesc în vigoare.

În primul rând, în per­cep­ţia electoratului autohton, ale­gerile prezidenţiale ră­mân cele mai interesante sau ce­le mai importante com­­pe­tiţii electorale, în ciuda di­mi­nuării pre­rogativelor pre­zidenţiale exprese cu ocazia revizuirii cons­tituţionale din anul 2003. Do­vadă stă o rată de pre­zenţă la vot în ale­gerile prezidenţiale sub­stanțial mai ma­re decât cea înregistrată la alegerile par­la­men­tare: 62,04% la alegerile pre­zi­den­ţiale din 2014 şi 58,02% la cele din 2009 ver­sus doar 41,72% la alegerile parlamentare din 2012 şi 39,26% la cele din 2008.

În al doilea rând, trebuie apreciată ten­dinţa sociologică de consolidare şi chiar de creştere a unui electorat emancipat şi autonom, care nu este captiv structurilor şi mentalităţilor moştenite din trecutul to­talitar comunist şi care se confundă în me­diul politic românesc cu electoratul ge­ne­ric de „dreapta“ – şi asta într-un context in­tern şi internaţional marcat de o criză eco­nomică adâncă, care ar fi putut da naş­tere, aşa cum s-a întâmplat de alfel cu oca­zia alegerilor din anul 2000, unei re­plieri considerabile a elec­toratului către partide şi candidaţi cu un discurs po­litic nostalgic, an­ti­ca­pi­talist şi antiliberal. Acest lucru se poate cel mai bine ob­ser­va în urma unei ana­lize a scorurilor din tu­rul II al ale­gerilor pre­zi­denţiale, de­­fal­cate în func­ţie de ori­en­­ta­rea politică ge­neric de „stâ­n­ga“, respectiv de „dreap­ta“ a candidaţilor, din primii ani ai regimului postcomunist românesc şi pâ­nă astăzi, conform ta­be­lu­lui de mai jos.

În al treilea rând, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de alegerile pre­zi­den­ţia­le din 2004 sau 2009, cele din 2014 nu au fost acompaniate până în acest moment de o schimbare majoră a coaliţiilor le­gis­la­ti­ve şi, în de­fi­nitiv, de o schimbare a gu­vernului în tan­dem cu profilul partizan şi ideologic al no­u­lui preşedinte. Ca urmare, se poate afir­ma că, după tendinţa pro­nun­ţat pre­zi­den­ţială imprimată regimului po­litic cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009, de data aceasta şi pentru prima dată de la de­cu­plarea alegerilor parlamentare de ale­gerile prezidenţiale în anul 2004, re­zul­ta­tele ale­gerilor prezidenţiale din 2014 au im­­primat regimului politic o tendinţă pro­nunţat nonprezidenţială sau parlamen­ta­ră.

Scorul candidaţilor la prezidenţiale în funcţie de orientarea politică (turul II, în %; sursa: AEP)

Nu toate consideraţiile formulate mai sus constituie o noutate generată de re­zul­ta­te­le la alegerile prezidenţiale care au avut loc în octombrie 2014. Importanţa acor­da­tă de electorat alegerilor prezidenţiale – ex­plicabilă atât prin nevoia de per­so­na­li­zare şi simplificare a opţiunii de vot, cât şi prin deprinderi culturale mai vechi, care concentrează aşteptările publicului ro­mâ­nesc asupra unui lider popular şi puternic – reprezintă, practic, o constantă a re­gi­mu­­lui politic postcomunist pe care de­cu­plarea de alegerile parlamentare nu face decât să o sublinieze mai bine.

Mult mai surprinzătoare este tendinţa de creştere a electoratului moderat şi re­for­mist, în ciuda climatului economic, dar şi politic, care încurajează derapaje elec­to­ra­le antiliberale chiar şi în democraţii mai consolidate decât cea românească, un fapt subliniat chiar de personalitatea mai puţin co­mună pentru o funcţie politică de ase­me­nea avengură a candidatului pre­zi­den­ţial care a acumulat majoritatea voturilor: un membru al unei minorităţi naţionale istorice, dar astăzi nesemnificativă nu­me­ric în România, chiar dacă este vorba de o minoritate naţională cu un mare prestigiu cultural în rândul publicului autohton.

În sfârşit, cel mai important aspect al re­zultatelor alegerilor prezidenţiale de la sfâr­şitul anului trecut, care se cere urmărit din perspectiva unei analize a evoluţiei re­gimului politic românesc în parametrii săi actuali, este această schimbare de tendinţă în funcţionarea sa internă, de la instituţia prezidenţială către instituţia parlamentară, deşi aceasta din urmă nu beneficiază, din nefericire, de încrederea şi atenţia publică de care se bucură cea dintâi.