De același autor
Este cazul clipului despre libertate care îl are ca protagonist pe Mihai Șora, un caz care ne cere să ne exercităm vigilența și discernământul morale pentru a identifica și exorciza un presupus rău care s-ar ascunde în mesajul publicitar?
În primul rând, nu cred că cineva, cu excepția adepților unor ideologii totalitare, are o problemă cu mesajul clipului. Într-adevăr, libertatea nu este un obiect pe care, o dată obținut, îl uiți pe undeva prin colecția de antichități, nu o atârni pe perete ca pe o diplomă și o lași acolo să se umple de praf. Libertatea nu funcționează așa. Nu este un dat, nu este universală și nu este o categorie imuabilă. Este o valoare vie, care trebuie prețuită, practicată și apărată în fiecare zi de indivizi vii, nu de „categorii sociale” și colectivități. Pentru că este legată atât de puternic de persoana individuală, libertatea este la fel de fragilă și de supusă pericolelor cum este și omul care trece prin viață. Nu cred, de aceea, că cineva are o problemă cu acest mesaj. Problema este cu purtătorul mesajului și cu contextul difuzării acestuia - o reclamă comercială - aici se naște controversa.
Susținerea celor care pretind claritate morală este că Șora nu ar avea dreptul moral să vorbească despre libertate și, mai ales, despre pierderea ei sub regimul comunist. Motivul ar consta în faptul că Șora nu ar fi suferit sub regimul comunist așa cum au suferit sute de mii de deținuți politici, ba dimpotrivă, că a fost un membru al partidului comunist francez care s-ar fi întors de bunăvoie pentru a lucra în ministerul de Externe despre care ni se aduce aminte că pe vremea aceea era condus de Ana Pauker, după care s-ar fi refugiat într-un loc călduț la Editura de Stat pentru Literatură și Artă. Sub nici o formă, ni se spune, Șora, un beneficiar, dacă nu chiar un răsfățat al regimului, nu ar avea dreptul să ne vorbească nouă astăzi, la 30 de ani de la căderea comunismului, despre felul în care comuniștii „ne-au condamnat pe toți la frică”, la întuneric și foame. Preopinenții clarității morale sunt foarte aproape să îl caracterizeze pe Mihai Șora drept „stalinist”, eventual „sinistru”, un pas pe care, de exemplu, comentatorii prezenți în studiourile Antenei 3 nu s-au sfiit să îl facă.
Să le luăm pe rând. „Comunismul de tinerețe” este un reproș bizar venit din partea unor minți care pretind claritate morală. De la Panait Istrati la Gide și de la Orwell la Koestler este plină istoria culturală și politică a secolului trecut de scriitori și gânditori care au fost comuniști în tinerețe și care au publicat apoi texte de condamnare a totalitarismului comunist. Reproșul care i se aduce aici lui Șora este că nu s-a dezis niciodată explicit de comunism în timpul comunismului. Adevărul este însă că nici nu a publicat vreodată vreun text ideologic de susținere a comunismului în nici o variantă a lui. Șora nu a glorificat nici stalinismul anilor cincizeci și nici ceaușismul naționalist ulterior. Nu a fost niciodată un activist comunist. În schimb, dacă ai răbdarea să-i parcurgi textele - unele extrem de dificile - nu vei găsi acolo nimic care să aibă cea mai mică legătură cu ideologia comunistă, dimpotrivă. Șora s-a despărțit de comunism discret, prin scrierile sale, nu ostentativ printr-o declarație publică sonoră. Este aceasta o vină morală care să ceară condamnare? Nu știu pe cineva care să fi scris și publicat o despărțire de comunism radicală în timp ce se afla în țară. Frica, frica la care ne condamnaseră comuniștii pe toți a lucrat și în sufletele celor care detestau comunismul. Pot fi condamnați moral pentru că nu și-au strigat cu voce tare convingerile? Dacă ar fi așa, atunci discursul despre libertatea pierdută și recâștigată ar trebui rezervat moralmente exclusiv unui grup restrâns de supraviețuitori ai Gulagului, ceea ce nu este nici posibil, nici drept. Chiar și foștii comuniști care și-au pierdut iluziile tinereții au dreptul să vorbească despre frică, foame, întuneric și despre prețuirea libertății.
Există un caz celebru și dramatic al unui american pe nume Whittaker Chambers, care în tinerețe a fost nu doar membru al unei celule comuniste, ci chiar spion sovietic, care transmitea documente microfilmate ale administrației Roosevelt unui agent NKVD. În tinerețea lui de stalinist convins și spion, Chambers ar fi avut, se pare, și puternice înclinații homosexuale cărora s-a lăsat pradă fără procese de conștiință. Apoi, Whittaker Chambers a suferit o transformare. Și-a pierdut credința în comunism, pe care l-a denunțat, a renunțat la practicile homosexuale dedicându-se creștinismului și a devenit unul dintre cei mai influenți intelectuali ai dreptei conservatoare americane. Avea oare Chambers dreptul moral să vorbească despre libertate, așa cum a făcut-o, el un fost agent sovietic stalinist? Ori claritatea morală i-ar fi cerut să tacă și să facă penitență pentru răul făcut tot restul vieții? Ar mai fi fost conservatorismul american același fără vocea lui? Cum poate fi calificat gestul lui Reagan (alt stângist de tinerețe) care i-a acordat Medalia Prezidențială a …Libertății?
Mihai Șora nu a fost agent sovietic, nu a fost nici agent al Securității și nici turnător așa cum s-au dovedit după 1989 mulți intelectuali de valoare printre care ultimul „sosit” este Lucian Boia. A fost un simplu referent în Ministerul de Externe care traducea texte în franceză. A susține că era consilierul Anei Pauker e ca și cum ai spune că în calitate de rector la Freiburg, Heidegger îl consilia pe Goebbels. Sincer, exagerarea e chiar mai mare.
În al doilea rând, referitor la acuzația că Șora ar fi fost un profitor al regimului, prin urmare n-ar avea dreptul să vorbească despre frică etc, aș vrea să aflu de la adepții clarității morale în ce fel a profitat. Postul de redactor șef al unei edituri nu este o sinecură, nu e ca și cum s-ar putea echivala poziția lui Șora, care se ocupa de colecția ”Biblioteca pentru Toți”, cu poziția lui Iliescu de la Editura Tehnică. Iliescu, fost activist de prim plan, fost prim secretar de partid, a fost retrogradat la Editura tehnică. Pentru un activist autentic, un post la o editura era o pedeapsă, nu un loc cald. A pune semnul egal între condiția celor doi nu este claritate morală, este o calomnie în pragul ticăloșiei.
A treia acuzație care i se aduce lui Șora este că a acceptat postul de ministru în primul guvern Petre Roman și că, împreună cu Brucan, ar fi pus bazele Grupului pentru Dialog Social. Șora a fost propus ministru al educației de Andrei Pleșu, care era ministrul Culturii. Cât despre povestea cu Brucan și GDS nici nu mă obsosesc să comentez o asemenea mizerie, dar remarc din nou că adepții clarității morale se întâlnesc în această poziție cu cele mai ticăloase calomnii difuzate de Antena 3, RTV, Cornel Nistorescu, etc.
În sfârșit, mai există un reproș care îi este adus lui Șora și care este cu atât mai laș cu cât, fiind principala acuzație, nu este explicită. S-o explicităm. Șora este acuzat că și-a asociat numele mișcării #Rezist. Mișcarea #Rezist este acuzată că este asociată cu USR. USR este o formațiune politică acuzată că este neo- și sexo-marxistă. Dovada ar sta în faptul că USR s-a poziționat clar împotriva referendumului pentru familia tradițională (ca și Papapya Advertising, autoarea unui clip celebru numit Copiii Referendumului). Șora ar fi așadar un paleo-marxist (sau stalinist, după gust) care ar fi devenit simbolul unei mișcări sociale și susținător al unui partid politic neo-marxist. Fostul comunist, iată, nu se dezminte și, la 102 ani, este un comunist de factură nouă. Aceste acuzații în cascadă sunt orice numai o dovadă de claritate morală nu.
Dacă este să vorbim de referendumul pentru familie, acesta a fost un vehicul politic prin care Liviu Dragnea a încercat să-și refacă imaginea și să câștige susținători. A pretinde orice altceva este o dovadă de orbire morală. Dragnea este omul care, prin intermediul PSD, a dat cel mai susținut și mai puternic atac împotriva statului de drept și, ca atare, împotriva libertăților fundamentale de la Năstase încoace, a fost răul politic împotriva căruia trebuia luptat. A susține un referendum convocat de Dragnea era moralmente greșit, indiferent în câte pseudo-argumente conservatoare ar îmbrăca cineva acest suport. Este o gravă pierdere a busolei morale a dreptei. Am mai scris despre referendum dar reiau poziția de principiu. Ca om de dreapta nu pot accepta cu nici un chip intervenția legislativă în Constituția statului pentru limitarea definiției unei instituții private cum este căsătoria, chiar dacă personal admit definiția pe care o dă Biserica. Biserica poate să adopte o definiție restrictivă, Statul nu are acest drept iar eu refuz să-i dau statului mai multă putere asupra instituțiilor private pentru că asta ar reprezenta un atentat la libertate. Dacă prețul libertății este o definiție legală a căsătoriei care nu exclude explicit cuplurile gay (dar nici nu le validează) atunci este un preț care merită plătit. Biserica trebuia să știe mai bine ca oricine lucrul acesta și să nu se amestece în povestea asta sordidă.
Acuzațiile aduse USR nu mă interesează pentru că este vorba de un partid politic care se poate apăra singur dacă se simte atacat, dar acuzațiile de marxism și neocomunism aduse mișcării #Rezist reprezintă dovada unei obnubilări morale nemaiîntâlnite în ultimii 30 de ani: identitatea de opinii între dreapta conservatoare și stânga populistă, antidemocratică și coruptă. Asaltul dat împotriva Justiției independente și a instituțiilor anticorupție față de care au protestat sute de mii de oameni (și Mihai Șora alături de ei, nu în fruntea lor) nu este o invenție. Este cel mai grav fapt politic al ultimilor ani care s-a desfășurat cu o virulență și o forță represive înspăimântătoare. Protestele nu au fost o diversiune sorosistă nici o conspirație corporatisto-marxistă supervizată de serviciile secrete. Au fost un revoltă împotriva celui mai grav atentat la adresa libertății din 1989 încoace. Din acest punct de vedere, Șora era cel mai îndreptățit să vorbească despre faptul că pentru libertate trebuie luptat în fiecare zi.
Faptul că argumentele unei dreptei conservatoare care și-a pierdut reperele se întâlnesc cu dejecțiile lui Codrin Ștefănescu și cu propaganda insalubră a Antenei 3 este de o tristețe copleșitoare, dar cred că tocmai claritatea morală ne obligă să consemnăm această derivă.
