De același autor
Ocupați cu ezitările și rateurile guvernării Orban și cu nesfârșitele conflicte între PNL și USR din timpul guvernării Cîțu, am pierdut din vedere PSD și ce s-a întâmplat între timp cu acest partid. În politică, doi ani sunt o perioadă lungă, iar PSD a ajuns cumva din obiectul disprețului național, cum era în 2019, la primul partid parlamentar în 2020 și favorit la câștigarea următoarelor alegeri, astăzi, în 2021. Poate a ajuns chiar și cel mai important partid de la guvernare.
Remarcabil este că PSD a realizat toate aceste salturi nefăcând nimic sau aproape nimic. Singurul lucru care l-a propulsat în 2020 a fost populismul iresponsabil cu care s-a opus atât regimului restricțiilor de atunci, cât și organizării alegerilor locale la termen, din calcul cinic. Cu cât data alegerilor ar fi fost împinsă mai departe, cu atât nemulțumirea unei populații extrem de permeabilă la dezinformare și manipulare pe tema pandemiei ar fi crescut, sporind șansele PSD de a obține mai multe voturi.
PSD a fost considerat odinioară partidul profesioniștilor. Corupți, dar meseriași, se spunea. Acest mit a luat sfârșit odată cu guvernul Năstase. De atunci, calitatea profesională și de resursă umană a tot scăzut până la nivelul Dăncilă. Se poate însă și mai rău. Astăzi, în discursul PSD auzim ceva de felul „dom’le, neisprăviții ăștia nu au fost în stare să guverneze, acum a venit timpul să ne lase pe noi să salvăm țara de la dezastrul în care au băgat-o. Venim cu specialiști, nu cu politruci”. Aceasta este o minciună. În afară de îndepărtarea unor oameni prea apropiați de Dragnea, PSD nu a făcut nicio reformă internă semnificativă, nicio schimbare calitativă la vârf, nicio „primenire”, cum îi plăcea lui Iliescu să spună. Singura lor achiziție importantă este Alexandru Rafila, dar, cu tot respectul, Rafila nu a demonstrat concret decât că este bun să vorbească la televizor. Asta nu îl face nici specialist în lupta cu pandemia (dacă România va fi având așa ceva), nici bun ca ministru. Memoria alegătorului telespectator e scurtă, dar, de dragul adevărului, nu putem uita că PSD din 2021 este, în esență, același partid ca în anii trecuți, cu aceiași Ciolacu, Stănescu, Grindeanu și Tudose.
În al treilea rând, neschimbat fiind, PSD rămâne același partid corupt. Nu poți strecura în presă nume precum Paul Stănescu, Firea, Grindeanu sau Tudose pentru poziții ministeriale decât dacă îți asumi continuitatea corupției la nivel guvernamental. Dacă și când vom vedea numele propuse de PSD pentru guvern, unele dintre acestea vor funcționa ca dog whistle pentru mulțimea de baroni pentru care PNDL, dar mai ales PNRR reprezintă numele prăzii. Cel puțin, sub acest aspect al corupției, PSD are, ce-i drept, un element în comun cu PNL. Nu trebuie crezută nicio iotă din declarațiile potrivit cărora cele două partide poartă negocieri complicate privind programul de guvernare. În realitate, se negociază împărțirea banilor și persoanele responsabile de această împărțire.
Apropo de dog whistle politic, iată o mostră culeasă din prioritățile PSD privind gestionarea pandemiei: „Susținerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă față de populație. Coerciția să nu fie impusă demagogic prin diverse artificii legislative”, precum și „reanalizarea restricțiilor”. Aceste formulări converg într-un singur punct: certificatul verde. Obligativitatea vaccinării (și a obținerii astfel a certificatului verde) pentru anumite categorii de angajați nu este „o coerciție impusă demagogic prin artificii legislative”, ci este politica la nivelul multor state occidentale. În fapt, ideea însăși de pașaport verde își are originea la nivelul Uniunii Europene și a fost gândită ca modalitate de a salva libertatea de circulație măcar la nivelul celor vaccinați. Prin poziția sa camuflat antivaccinistă, PSD demonstrează nu numai că nu este cu nimic mai bun decât AUR, dar și că puțin îi pasă de dreptul la libera circulație în Europa al cetățenilor români, care fără un astfel de document nu se prea pot deplasa nicăieri.
De la Ponta încoace „guvernarea” PSD înseamnă să arunce cu bani în toate direcțiile, fără grijă pentru consecințe. Nici aici nu este nimic schimbat din perspectiva populismului. PSD cere „minimum 1500 de paturi ATI în 30 de zile”, de parcă paturile ATI ar fi o problemă de fierărie, nu de echipamente și personal calificat; măsuri financiare de compensare a restricțiilor; plafonarea prețurilor la energie electrică, gaze, lemne și cărbuni pe o perioadă de 6 luni; compensarea facturilor; subvenție la gigacalorie; majorarea pensiilor, a alocațiilor și a salariului minim în două tranșe. Și, desigur, bani „de urgență” pentru primăriile lor.
În sfârșit, măsura insolenței fără margini a PSD o dă anunțul privind intenția de revizuire a Constituției care ar avea drept scop modificarea regimului în republică parlamentară din actuala republică semiprezidențială și introducerea unui nivel nou de birocrație, cel regional. Este o ticăloșie prin care se încearcă luarea drept ostatic a PNL. //
