De același autor
Platforma Crimeea este un strigăt de ajutor al Ucrainei adresat comunității internaționale.
La sesiunea a 77-a a Adunării Generale a ONU, în septembrie 2020, a fost lansată ideea creării unei platforme diplomatice și de expertiză dedicată Crimeii, teritoriu anexat de Rusia. După aproape un an, Ucraina a organizat la 23 august summitul de inaugurare a Platformei Crimeea, parte integrantă a Strategiei de deocupare și reintegrare a Crimeii, adoptată de guvernul ucrainean în luna martie 2021. Au participat 46 de delegații la summit, din care 9 președinți, 4 prim-miniștri (inclusiv al României), 2 președinți de parlamente, 13 miniștri de externe, un secretar de stat, 2 miniștri ai apărării, președintele Consiliului Europei și secretarul adjunct al NATO. A fost cel mai mare eveniment internațional găzduit de capitala ucraineană de la independență. Totodată, cu ocazia celebrării independenței Ucrainei, la 24 august, summitul a avut și un obiectiv de legitimare a statalității Ucrainei și confirmării suveranității sale ca un dat firesc și validat din punct de vedere al dreptului internațional asupra teritoriului recunoscut în granițele din 1991.
Contestatarul principal și deschis al acestei realități este Rusia. De peste un deceniu, începând cu summitul NATO de la București din 2008, Rusia a contestat legitimitatea Ucrainei ca stat, națiune, identitate. Pentru început, în 2008, Rusia reușea să convingă state din NATO ca Germania și Franța să nu permită aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. Apoi, Vladimir Putin i-a spus lui George Bush, după summitul de la București, că „Ucraina nici măcar nu este o țară”. Aceeași idee este repetată de Putin începând cu noiembrie 2013, în raporturile cu UE. Iar atunci când la Kiev și alte orașe revolta a milioane de ucraineni împotriva regimului Viktor Ianukovici avea câștig de cauză, Putin nu a mai ezitat să reafirme deschis identitatea imperială a regimului pe care îl conduce. Anexarea Crimeii, precum și anexarea de facto a Ucrainei de Est au urmat în primăvara și vara lui 2014.
Așadar, de aproape 8 ani suntem martorii unei campanii susținute de înfricoșare și invazie ascunsă a Ucrainei de către Rusia pe un perimetru de 3.300 de kilometri, începând cu zona maritimă de la vest de Crimeea (de facto graniță maritimă cu România) și terminând cu granița ucraineano-belarusă (în special după revolta belarușilor împotriva regimului Lukașenko și aservirea cvasicompletă a celui din urmă intereselor Moscovei). Kievul, de partea sa, a reușit să se opună în principal prin reconstrucția propriei armate, reformă graduală a unor instituții esențiale pentru un regim democratic și reafirmarea identității ucrainene în opoziție directă cu identitatea imperială și autocrată a Moscovei. Așadar, Crimeea este parte integrantă a aceluiași front extins de rezistență la invazia rusească, prevăzută a avea loc în etape. Însă, până în prezent, Crimeea a fost partea cea mai ignorată a acestui front, în special de comunitatea internațională.
Ceea ce a lipsit din peisaj până în prezent, în particular în privința Crimeii, ține de conceptualizarea unui pivot diplomatic și de expertiză instituționalizat printr-o largă susținere internațională în fața invaziei ascunse rusești.
Inițierea acestui nou ciclu de expansiune imperială al Rusiei a atras după sine și schimbarea arhitecturii de securitate regională în Europa Centrală și de Est și în regiunea Mării Negre. Crimeea a devenit pintenul Rusiei în Marea Neagră și Mediterana de Est. În același timp, Ucraina se află în război de opt ani în Donbas, iar pe fundalul acestei traume continue, Crimeea a rămas în umbră cu tot complexul de probleme de securitate pe care îl prezintă, începând cu purificarea etnică a minorității tătare și a ucrainenilor și terminând cu militarizarea fără precedent a întregii peninsule. Pentru Rusia, peninsula este un cap de pod cu proiecție în Europa și Orientul Apropiat. Totodată, pentru Kremlin, starea de fapt din Crimeea reafirmă calitatea de custode al întregii regiuni, așa cum s-a mai întâmplat pe parcursul ultimelor două secole. În consecință, perpetuarea acestei stări de fapt accentuează oboseala marilor capitale față de cauza ucraineană și riscă trecerea în plan secund a gravelor încălcări comise de Rusia în Crimeea.
Ucraina, ca deținătoare de jure a peninsulei, nu mai poate livra nici un bun public în Crimeea, începând cu educație, sănătate, servicii administrative, telecomunicații, în general, orice bun social-politic pe care trebuie să-l livreze un stat. Așa cum a explicat Volodymir Zelenski în timpul unei vizite pe Insula Șerpilor cu doar câteva zile înaintea summitului, într-un interviu acordat unei echipe de jurnaliști de la Europa Liberă, platforma își va propune, printre altele, să găsească modalități pașnice de restabilire pe cât posibil a acestui contact și contract social-politic, iar minorității tătare din Crimeea, adică națiunea titulară și autohtonă a peninsulei, i se va acorda în mod firesc prioritate. Dar restabilirea conexiunii cu Crimeea mai are un scop major, acela de a refuza Rusiei instaurarea unui monopol simbolic asupra peninsulei în percepțiile comunității internaționale și un mecanism pentru cultivarea normelor dreptului internațional, acolo unde acestea sunt încălcate flagrant în fiecare zi. Între timp, din datele furnizate de premierul ucrainean Denis Șmîgal, pe perioada celor aproape 2.800 de zile de la anexarea Crimeii, Ucraina a pierdut peste100 miliarde de dolari, un alt aspect ignorat de comunitatea internațională pe care platforma vrea să-l pună în evidență.
Platforma Crimeea este pentru cine vrea să audă în Occident, și dincolo de afirmarea dorinței Kievului de a-și menține calitatea de suveran recunoscut al peninsulei, un strigăt de ajutor al Ucrainei adresat comunității internaționale. Dacă și atunci când Platforma Crimeea va stimula o implicare calitativ îmbunătățită a capitalelor europene în lucrările platformei, atunci vom fi siguri că aidoma exemplului istoric oferit de încadrarea statelor baltice ca fiind de jure independente în timpul ocupării lor de către URSS (cu steaguri înălțate la sediul ONU pe perioada ocupării lor), și cazul Crimeii va avea șansa unui deznodământ similar, adică revenirea pe cale pașnică la situația de dinainte de anexare, în cadrul granițelor controlate de Kiev până în martie 2014. Vom fi martorii unui proces care va dura probabil decenii, iar Kievul își dorește menținerea cauzei Crimeii pe agenda internațională și în conștiința publică a statelor prin atragerea atenției asupra problemelor din peninsulă cum ar fi drepturile omului, situația ecologică, colonizarea agresivă și modificarea componenței demografice, blocada economică a Mării Azov și, desigur, militarizarea excesivă, până la amplasarea de focoase nucleare pe teritoriul Peninsulei Crimeea.
Evenimentul inaugurării lansării Platformei Crimeea nu s-a consumat fără controverse. Prima a fost furnizată de lista celor prezenți la summit. Administrația Zelenski își dorea de la bun început ca la summit să fie prezenți, printre alții, președintele SUA, cancelarul Germaniei și președintele Franței. În pofida eforturilor diplomatice duse în culise cu mult timp înaintea summitului, niciunul din marii invitați nu a fost prezent, ba chiar statele respective au fost reprezentate la nivel de miniștri ai economiei și energiei și doar Franța la nivel de ministru de externe. Un semnal cât se poate de favorabil Rusiei, care urmărește cu atenție orice astfel de sincope, iar la Moscova, puțini au fost cei care au interpretat aceste absențe altfel decât după principiul „se teme, înseamnă că mă respectă”.
De ce a fost atât de importantă această prezență? Acești stakeholderi sunt deja implicați în negocierile asupra Donbasului, atât în „Formatul de la Minsk”, cât și în „Formatul Normandia”. În același timp, e greu de ignorat ca există un nexus ucrainean direct în relația dintre Rusia și Occident, acolo unde libertatea și integritatea statelor din Europa Centrală și de Est sunt direct legate de libertatea și integritatea Ucrainei, iar atitudinea față de statutul Crimeii acționează ca o hârtie de turnesol care determină capacitatea de răspuns sincronizat la gravele încălcări ale Rusiei.
Așa cum era de așteptat, Rusia a urmărit cu atenție inaugurarea Platformei Crimeea. Aflat la Budapesta la 24 august, la conferința de presă comună, în compania lui Peter Szijarto, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a numit Platforma Crimeea „o idee rusofobă, creată artificial” și „un sabat neonazist”. Cu doar o zi înainte, în discursul din timpul summitului de inaugurare, președintele maghiar János Áder a invocat și el o narațiune cel puțin dubioasă atunci când compara tratatul de la Trianon ca anexarea Crimeii. Nu putea lipsi din narativul maghiar și tema minorității maghiare din Transcarpatia, o aluzie la susținerea condiționată a Ungariei pentru cauza Ucrainei în Crimeea. Iar sub acest aspect, și în discursul premierului Florin Cîțu s-a strecurat o scurtă aluzie la minoritatea românească din Ucraina. Însă e puțin probabil ca premierul român să fi invocat bunăstarea minorității românești în aceeași logică cu a președintelui maghiar.
Succesul Platformei Crimeea depinde de un efort comun susținut la zi, unul care se opune în mod coerent, plenar și multidimensional ocupației rusești în Crimeea.
