Paranoia renumărării

Andrei Cornea 15.12.2009
SHARE 12

De ce PSD a ales această contestare în trombă, care riscă să devină un dezastru imagistic pentru partid şi şeful său? De ce nu a decis măcar acum, după o renumărare a voturilor nule, să recunoască rezultatul alegerilor? De ce caută să se discrediteze cu orice preţ?

Nu ştiu cum se face, dar, în aceste zile, totul pare să fie împotriva lui Mircea Geoană. După ce s-a lăsat păcălit de exit-poll-uri contrafăcute şi a ţopăit fericit, după ce a declarat alegerile „un succes pentru democraţia românească“, crezându-se preşedinte pe cinci ani, a avut dimineaţa surpriza neplăcută să se vadă învins la o diferenţă de peste 70.000 de voturi de Traian Băsescu.

Aici, Geoană ar fi trebuit să se oprească, să se declare învins şi să-şi felicite adversarul. N-a făcut astfel. PSD, prin vocile unor Nica, Dragnea sau Duvăz, a lansat teza „fraudei infernale“ comise de PD-L şi s-a pretat la o stranie aritmetică pentru a dovedi că cel puţin jumătate din voturile din străinătate au fost adăugate în favoarea lui Băsescu de forţe misterioase din consulatele României.

Secondaţi de entuziasmul PNL, pesediştii au depus la Curtea Constituţională o cerere de invalidare a alegerilor şi de repetare a celui de-al doilea tur, cerere susţinută de presupuse „camioane de probe“. CCR a cerut BEC renumărarea tuturor voturilor nule (ce păreau a fi prea multe în acest caz – peste 130.000). BEC s-a conformat şi luni dimineaţa (când scriu acest text) se vedeau rezultatele – destul de interesante.

– Diferenţa absolută dintre Băsescu şi Geoană creşte cu puţin, în loc să scadă masiv, aşa cum şi-ar fi dorit PSD, atunci când, din voturile nule, sunt „recuperate“ voturi în favoarea unuia dintre cei doi candidaţi. Renumărarea voturilor nule nu poate conduce la reluarea turului doi, deoarece nu se schimbă, ci se confirmă rezultatul alegerilor şi ordinea candidaţilor.

– Diferenţa relativă dintre cei doi candidaţi, adică raportul dintre voturile „recuperate“ pentru cei doi este doar cu puţin mai mare decât diferenţa relativă finală obţinută de BEC. Ceea ce sugerează că repartizarea unui vot valid în categoria „voturi nule“ nu s-a datorat unui plan malefic de a schimba rezultatul alegerilor, ci doar neatenţiei (uniform repartizate) a celor care le-au numărat.

PSD însă pare decis să ceară mult mai mult de la CCR. Într-o declaraţie aiuritoare, d-l Duvăz a cerut analize grafologice ale declaraţiilor din străinătate, compararea tuturor CNP-urilor de pe listele speciale cu CNP-urile celor care au votat pe liste ordinare, cât şi expertizarea voturilor nule cu mai multe ştampile. N-a cerut încă arestarea tuturor celor care au votat cu Băsescu şi retragerea paşapoartelor celor din străinătate. Dar noi am putea cere expertizarea psihiatrică a domniei sale.

Nu ştiu, la ora la care scriu, ce decizie a luat CCR după încheierea renumărării voturilor nule. În mod normal ar trebui să valideze alegerile şi să-l declare pe Traian Băsescu preşedinte. Pare limpede că orice reexaminare şi renumărare nu face decât să conserve acelaşi avans al preşedintelui, consumând în schimb timp, resurse şi menţinând starea de incertitudine în ţară. În plus, chiar dacă se constată un anume număr de voturi multiple, cum se va şti cum s-au repartizat ele între cei doi candidaţi?
Ne putem întreba însă de ce PSD a ales această contestare în trombă, care riscă să devină un dezastru imagistic pentru partid şi şeful său? De ce nu a decis măcar acum, după o renumărare a voturilor nule, să recunoască rezultatul alegerilor? De ce caută să se discrediteze cu orice preţ? Şi aceeaşi întrebare e valabilă cumva şi pentru conducerea liberală, care, în loc să adopte o atitudine măsurată, a preluat retorica fără conţinut şi sinucigaşă a PSD.

Un prim răspuns ar fi că Geoană şi Antonescu sunt aţâţaţi de conducerile respective, pentru a fi ulterior lăsaţi „în ofsaid“ şi pentru a fi schimbaţi ulterior, la momentul oportun.

O a doua explicaţie – mai sinistră – e că cele două partide aliate vor – prin campania mediatică „fraudă masivă“ – să influenţeze decizia finală a CCR care să invalideze turul doi al alegerilor. Dacă renumărarea ar micşora semnificativ diferenţa dintre voturile celor doi candidaţi, acest rezultat ar putea fi atins. Or, se pare că diferenţa creşte, şi nu scade, aşa că planul se dovedeşte deja a fi un eşec şi orice renumărări ulterioare cred că vor amplifica eşecul.

O a treia explicaţie poate fi încercarea de a trage de timp şi de a obstrucţiona cât se poate de mult formarea unui nou guvern condus de PD-L. Se mizează că dificultăţile financiare şi economice vor produce greve, chiar tulburări sociale, nemulţumiri masive care vor fi capitalizate de opoziţia PSD-PNL. Planul ar putea reuşi, în parte măcar, cu susţinerea mediatică pe care o cunoaştem. Totuşi, o campanie de obstrucţie fără mănuşi ar putea avea efect de bumerang.

E posibilă însă încă o explicaţie – cea psihologică, în care cred cel mai mult: cele două conduceri nu mai acţionează raţional. Nu există un plan, ci numai obstinaţie, furie şi ură. Au pierdut, după ce au fost la un pas de victorie şi după ce acumulaseră resurse imense – financiare, logistice, mediatice. Au fost mulţi contra unui singur şi acel unul singur „i-a ciuruit“. Nu pot accepta. Nu le vine să creadă. Nu e lucru curat, îşi spun. Băsescu e diabolic şi malefic, s-a slujit de servicii, de forţe oculte. S-au aplicat ştampile pe voturi bune ale lui Geoană de indivizi obscuri; s-au completat la Paris mii de declaraţii false de personaje dubioase; diverşi mafioţi internaţionali l-ar fi servit pe Băsescu; poate chiar mai rău – servicii străine, sau – de ce nu – extratereştri. Nu glumesc.

Paranoia trebuie să fie acum, în conducerea PSD, la cote inimaginabile. Ei nu pot accepta că au pierdut cinstit, fiindcă adversarul a fost mai bun, ci cred că au fost în mod perfid „înjunghiaţi pe la spate“. Aşa cum credea o mare parte a Germaniei după înfrângerea din primul război mondial. Şi a existat un ins care a hrănit această paranoia, umflând-o până ce era să întunece complet lumea: Adolf Hitler. //

TAGS:

Comentarii 12

rizoaicad.arges - 12-19-2009

Pentru ca in comentariul meu anterior am prezentat "o stire", atat in atentia mass-media cat si a Conducerii Aliantei PSD+PC, si, de ce nu, a oricarui votant al aliantei anti-Basescu, revin pentru a ma pune la dispozitia oricui doreste detalii cu privire la sabotarea electorala a lui Mircea Geoana, de catre Bogdan NICULESCU DUVAZ si a grupului tradator mentionat in comentariul anterior. Sunt Dumitru RIZOAICA si pot fi contactat telefonic. Vezi Carte telefon - BUCURESTI! (Nu este nevoie de nicio adresa, numele meu fiind unic). PS. Este important ca respectivele persoane sa nu mai acceada in functii de conducere si de responsabilitate!!!

Răspunde

DRON SILVIU - 12-19-2009

CONSIDER CA PEDEAPSA CU INCHISOAREA PENTRU CEI CE VOTEAZA DE MAI MULT DE 1 DATA ESTE PREA MARE ;O DECIZIE DE A NU PUTEA VOTA DECIT LA CIRCUMSCRIPTIA UNDE STAI SAU VOTUL ELECTRONIC AR AJUTA IN REZOLVAREA PROBLEMEI IN MASURA MARE

Răspunde

rizoaicad.arges - 12-19-2009

E curios ca Bogdan NICULESCU DUVAZ a dat in “Paranoia renumararii”. Tocmai el care poarta cea mai mare vina pentru sabotarea, din prostie sau din tradare premeditata, a sansei candidatului Mircea Geoana! Cu 2-3 luni inainte de alegeri i s-a prezentat, spre a fi adusa la cunostinta sefului sau, o actiune cu un imens potential electoral, care ar fi fost decisiva in conditiile cvasiegalitatii din 6 dec. Era o actiune separata de campania PSD+PC, cu puternic impact asupra a cel putin 5-6% din electorat, care i-a fost prezentata la domiciliu lui DUVAZ, cu 2-3 reveniri, dar nesimtirea lui a fost “beton”. In inactiunea sa dl DUVAZ are si complici in sabotarea sanselor lui Mircea Geoana, sabotare care se poate datora prostiei sau tradarii premeditate. Complicii dlui DUVAZ sunt: Valeriu ZGONEA, Nicu BANICIOIU, Corina CRETU, Victor BOSTINARU, Mircea RIZOIU, Daniela POPA, Bogdan CIUCA, Vlad HOGEA, Andrei POSTELNICU, Cozmin GUSA si Ofelia ARONOVICI, sefa Cabinetului parlamentar al dlui Dan VOICULESCU. Aceasta este o stire ce trebuie cunoscuta atat de mass-media cat si de Conducerea Aliantei PSD+PC. Iar cei vizati sunt obligati sa-si justifice inactiunea care a condus la esecul celui pentru care lucrau! A fost PROSTIE sau TRADARE PREMEDITATA?

Răspunde

Severus - 12-17-2009

D-le "Iuda", dac sunteti atat de constient de ceea ce faceti, atunci aveti un rol in societatea, chiar si aceea doar de famiilie si de prieteni ca formator, aveti o datorie. Si de aceea este de datoria dvs. de a form,a pe cei care ii considerati ca nu li se cuvine acelasi drept ca si dvs si ca votul lor nu are valoarea votului dvs. Va intoarceti in sfasit de ev mediu d-le. Dar nu e de mirare caci continuarea explica totul: spuneti ca aveti prieteni care au votat de mai multe ori ca sa demonstreze ya se poate. 1. sunteti partasi la o fapta penal. 2. Cu asa prieteni, asa prieten. Scurt. 3. Eu discut politica cu prietenii mei si ne comunicam convingerile chiar si antagonice si mai ales principiile. Le impartasim sau le facem cunoscute argumentat. Va fac cunoscut ca, prin argument si dialog se pşoate ajunge la consens, la principii. Deci revin: asa prieteni, aşa prieten... In acest caz lasati-o mai moale cu aratatzul cu degetul.

Răspunde

iuda - 12-17-2009

Intre explicatiile domnului Cornea nu se regaseste prima, cea de bun-simt si cea care ar trebui sa porneasca de la premisa de nevinovatie: daca cei infranti au crezut cu tarie ca adversarul a fraudat, asa cum au crezut multi alti romani? daca inversunarea de a accepta infrangerea porneste tocmai din credinta (catusi de putin magica sau jenanta) ca prea multi romani au fost cumparati, au fost impiedicati sa voteze ori au votat de mai multe ori? dincolo de orice cifre, pe mine ma dezgusta faptul ca votul meu este egal cu votul unui om care habar nu are de ce si cu cine voteaza si alege sa puna stampila pe numele pe care i l-a spus popa la biserica, primarul sau cel care i-a dat mai multa faina. am vazut personal cetateni care se joaca in felul acesta cu voturile. am prieteni care au votat de trei ori in diferite orase din romania doar ca sa demonstreze ca se poate. si imi pun un mare semn de intrebare cu privire la intreg procesul de votare (care include si organizarea alegerilor). renumararea e aproape inutila, din moment ce ea nu ia in calcul frauda. insa simplul fapt ca explicatiile dumneavoastra, domnule Cornea, nu iau in calcul aceasta premisa de bun simt arata ca dumneavoastra insiva credeti in conspiratii si interese ascunse cand vine vorba de adversar. aici s-ar aplica explicatia psihologica chiar la dumneavoastra!

Răspunde

archibald - 12-16-2009

Aproape profetice cuvintele domnului Cornea: la ora asta pe Realitatea Hrebenciuc declara ca Geoana a pierdut din motive oculte si, mai mult decat atat, ca multi PSDisti recurg la forte paranormale si astrologie pentru a-si asigura succesul politic. Vezi, am invatat ceva de la ritualurile vanatoresti troglodite.

Răspunde

Ivan Gheorghe - 12-16-2009

Mai grava decat clamarea unei fraudari al carui autor te stii ca esti mi se pare deturnarea procentului de aproape 50% obtinut de M. Geoana & Co. intru afirmarea legitimitatii oricarui demers PSD+PNL. Atat timp cat instigarea la ura impotriva lui T. Basescu a fost singura substanta din care s-au intrupat candidatii M.Geoana si C. Antonescu, voturile primite de ei nu au insemnat nici o clipa sustinerea de catre votanti a ideologiilor sau platformelor celor doua partide si ale inainte-mergatorilor lor. Nu, au insemnat doar (si asta si li s-a cerut de fapt) un vot impotriva "tiranului", "dictatorului", "satanei", "mitocanului", etc. Eliminand voturile umorale (venite din toate directiile) cererea PSD & PNL de a guvernara, in virtutea reprezentativitatii, e nula, voturile celor care chiar au crezut in partide si cei doi presedinti-candidati ai lor nedepasind 15%. Daca un candidat la presedentie poate avea ca mesaj "Jos Basescu", un guvern si un prim-ministru sunt complet inutili daca isi propun sa actioneze tot in aceasta cheie.

Răspunde

schuller horst - 12-15-2009

Domnul Cornea Andrei citeste comentariile? Horstschuller

Răspunde

Gresit - 12-15-2009

Articolul este bun, pe ansamblu, dar treaba cu Hitler este putin gresita - de fapt Germania chiar a fost injunghiata pe la spate de catre "tripla antanta", in special de catre Franta, ceea ce a dus la resentimentele germanilor, la criza economica teribil de intensa din anii 20, apoi la o mica imbunatatire relativa pina prin 1929...1930, cind din motive de prostie, de fapt, Hoover a decis repatrierea masiva a capitalului american din Dermania, ceea ce a dus la prabusirea totala a economiei germane pina prin 1934, cind primele roade ale politicii de inarmare promovate de Hitler au inceput sa dea roade. Hitler nu s-ar fi intimplat fara prostia si dorinta de razbunare a Frantei, si Germania a fost intr-adevar injunghiata in tratatul de pace de la Versailles. Chit ca Gremania o merita... dar chinuirea "fiarei ranite" nu a fost decit punere de gaz peste foc.

Răspunde

Iulian Diaconu - 12-15-2009

Subscriu la ultima dvs. explicatie , cea psihologica, omul vede lumea inconjuratoare prin prisma lui. Hotul ii vede pe toti hoti, criminalul pe toti criminali si nu poate sa le inteleaga actiunile celorlalti decat proiectandu-se pe el insusi asupra lor.....

Răspunde

Alain - 12-15-2009

D-le Cornea, le-ati pus diagnosticul exact. Mingea e acum la ei, dar nu stiu daca vor alege tratamentul adecvat pentru un trai sanatos(alt look al psd in lume). Personal, ma indoiesc ca psd se va reforma atata vreme cat iliescu va fi presedinte de onoare(in loc sa-si rontaie coltucul de paine al pensiei impreuna cu consoarta), atata vreme cat hrebe va fi liderul grupului psd din parlament, atata vreme cat lupii tineri, gen ponta, corlatean, banicioiu sau serban nicolae vor fi doar niste clone ale unui iliescu, nastase, vacaroiu, solcanu sau sarbu... psd trebuie reformat din temelii, dar nu are oamenii necesari pentru acest proces. Nastase facea, pe blogul sau, trimitere la calatoria in desert. Tin sa-i reamintesc d-lui nastase ca in biblie se spune ca acea calatorie in desert ar fi durat 40 de ani. psd-ului ii va trebui mai mult de 40 de ani(poate chiar 60 de ani) pentru a deveni un partid modern cu o doctrina si oameni de calitate. Dar eu sunt aproape sigur ca nu se va face nici o reforma in psd: partidele de sorginte comunista nu se pot reforma. ele pot fi doar aneantizate.

Răspunde

Marius Delaepicentru - 12-15-2009

Am votat în străinătate. Consider îndreptăţit demersul. I-am trimis lui Duvăz materialul probator. Grafologic şi pentru analiza ADN. Pentru cine e interesat, aplic aici fotocopia: http://tinyurl.com/ydn3ftu

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22