De același autor
În mareea de mişcări politice scandaloase şi de informaţii catastrofiste cu care clasa politică şi mass-media vor să transforme România în cea mai depresivă ţară din UE, haideţi să încercăm un exerciţiu de gândire pozitivă, chiar constructivă. Criza economică actuală, ca orice lucru, făptură sau situaţie din lumea aceasta, nu are numai părţi rele, detestabile, care ne afectează material social şi politic. La nivel individual sau de grup, dacă nu şi la un nivel mai amplu, criza poate constitui un moment bun, chiar forte, în care să revizităm şi să regândim unele aspecte esenţiale care ne alcătuiesc existenţa.
Criza actuală poate fi văzută ca un fel de punere între paranteze, poate binevenită, chiar dacă dureroasă, a curgerii mult prea accelerate şi aparent de neoprit a unui model socio-economic neoliberal, care şi-a arătat, în mai puţin de două decenii de extindere progresiv planetară, excesele şi noxele la care duce aplicarea lui necontrolată, avidă, abuzivă, la toate aspectele vieţii umane. Odată intraţi în „detenta obligată“ indusă de răvăşirea internaţională a lumii, ca să-i spunem aşa, poate că putem folosi acest „răgaz haotic“ pentru a ne lua un moment de distanţă, de pauză, de detaşare de noi înşine şi de maşinăria socială în care suntem inseraţi, spre a vedea mai bine în noi şi în jur.
Neaşezarea politică tumultuoasă la care asistăm ne poate induce ideea de a încerca să înţelegem mai bine mecanismele legislative, financiare şi economice pe care este construită societatea noastră, spre a nu ne mai lăsa manipulaţi cu atâta uşurinţă de către politicieni incompetenţi, jurişti corupţi şi jurnalişti venali de tot soiul, pentru a ieşi din isteria şi confuzia mentală induse cu televizorul şi a începe să gândim încetişor cu capetele noastre. Poate e momentul să mai citim puţină legislaţie, să mai înţelegem nişte legi economice elementare şi niscaiva reguli financiare de bază.
Blocajul economic, cu şomajul aferent şi cu modificarea funcţionării unor întregi sectoare, ne poate împinge să ne regândim putinţele şi competenţele individuale, să încercăm să achiziţionăm noi cunoştinţe, noi instrumente de lucru, să mai trecem eventual pe la un curs sau printr-o şcoală. Să ne reconvertim poate de la condiţia modestă şi obedientă de salariaţi asistaţi de stat la cea mai curajoasă şi mai riscată de întreprinzători, fie ei cât de mici, din mediul privat.
Austeritatea financiară ne poate obliga să ne regândim priorităţile nu doar în domeniul cheltuielilor publice, ci mai ales în domeniul domestic, al casei şi familiei noastre. Să ne întrebăm dacă creditele deja luate pentru diverse consumuri au fost un gest necesar, util, rezonabil. Să ne gândim mai bine, înainte de a antama alte credite, alte cheltuieli, la ce contează cu adevărat pentru echilibrul nostru material şi lăuntric şi pentru bunăstarea celor din jur.
Încetinirea vitezei economice, aparenţa de stază sau anomie socială ne pot da şansa să ieşim, măcar temporar, din stres şi din alienare: să ne luăm răgazul de a ne aminti de noi înşine şi de cei din jur, să încercăm un bilanţ provizoriu al carierei noastre, al existenţei noastre de până acum. Să ne corectăm traiectoriile individuale, deformate de ambiţie, aviditate şi competiţie, să vedem dacă nu cumva am depăşit buna măsură. Să avem curajul să ne „reformatăm“, să ne restructurăm mental şi emoţional.
Să ne dăm noi ţeluri, mai apropiate de visurile noastre iniţiale, şi să ne dăm din nou startul pentru ele.
Reactivitatea emoţională excesiv negativă indusă de criză, deversarea de isterie, impulsivitate, acuze, scandal întreţinută artificial de mass-media ar putea să ne provoace o reacţie inversă sănătoasă: să ne trezim din manipularea emoţională generală, să opunem pesimismului şi negativismului colectiv mai multă pozitivitate şi constructivism. Cu alte cuvinte, să ne aplicăm singuri o psihoterapie benefică, să dorim mai multă claritate şi raţiune în locul înecării în afect şi să devenim astfel mai adulţi.
Pe scurt, criza aceasta, venită aparent din senin, ca o răscolire de proporţii, ca un ţunami invizibil, dar devastator peste capetele noastre, poate să devină ocazia, dureroasă, dar necesară şi, într-un fel, nesperată, de a ne gândi pe noi înşine şi realitatea în care trăim de o manieră mai lucidă, mai profundă şi mai amplă decât până acum. Ea ne poate ajuta să devenim mai responsabili. Ea poate fi utilizată ca o şansă pentru evoluţia noastră. //
Comentarii 12
PAFI - 09-08-2010
Excelent articol, va felicit pentru el, criza este intr-adevar momentul in care trebuie sa ne regandim viata, sa dam muncii eficiente respectul cuvenit, sa regandim locul banului in clasamentul valorilor noastre.
Răspundealex matei - 08-23-2010
Buna Magda, Ma bucur ca esti aici. Remarc in textul tau cuvintul "neoliberal". Poate ar fi bine sa ti-l asumi prin ceea ce scrii. Adica sa faci putina politica, in sensul acela frantuzesc al termenului. Cu bine, Alexandru
RăspundeSILS - 08-22-2010
ARTICOL TERAPEUTIC,CONCEPTUALIZANT,POZITIV,VITAL,DE TRAVALIU PSIHOTERAPEUTIC.FELICITARI.
RăspundeGigi - 08-20-2010
Stimata Doamna Carneci, Cand ti-ai pierdut slujba sau esti pe punctul de a o pierde, cand nu stii ce vei pune pe masa copiilor, cand trebuie sa numeri la piata fiecare banut inainte de a cumpara, nu prea poti vedea partile bune ale crizei. Imi pare rau sa va spun, dar articolul dvs. este penibil si rizibil. Va rog, mai multa decenta!
RăspundeThomas Morus - 08-20-2010
Stimata Dna Carneci, Semnificative cugetarile dvs despre "criza". V-as propune insa un demers mai "constructiv". Dl Radulescu-Zoner a scris un volum despre "Securitatea la Inst. Nicoale Iorga", de ce nu scrieti si dvs unul despre "Securitatea la Inst. de Istoria Artei"?
Răspunde- 08-20-2010
. partea buna a oricarei crize este alimentatia mai sanatoasa!
RăspundeVirgil - 08-19-2010
Draga Doamna, Doamna , sunt un om batran ce a avut sansa de a calatori si in special,a lucra in colturile cele mai indepartate ale lumii(in Africa neagra si in Magreb,in Asia.Acolo am putut sa vad pe viu ,in anii 60,procesul decolonizarii-in special al fostelor colonii franceze,belgiene si portugheze.A urmat dupa acest eveniment teribil o transformare adanca a societatii africane.Primul exemplu ce-mi vine in minte este ca toata lumea nu a mai cumparat bilete la transportul in comun(autobuze,trenuri etc) .Efectul,dupa numai una-doua luni transportul in comun cu autobuzele s-a blocat din lipsa de carburanti,piese de schimb,salariile personalului.Functionarii, ce nu mai erau sub controlul dur al colonialistului, amanau la nesfarsit indeplinirea obligatiilor de serviciu.Mai aveai o sansa daca dateai ceva spaga…Mizeria s-a instalat prin spitale si scoli.Guvernantii erau preocupati de obtinerea cat mai rapida de bunuri si averi pe care le-au transferat rapid in strainatate.Pe ici, pe colo au aparut si sovieticii si concurentii lor chinezi sau americani preocupati de resursele acestor tari.La mine pe santier era in fiecare dimineata o sedinta de sindicat sau de partid la care se strigau slogane impotriva conducerii santierului.Dupa doua-trei ore se apucau de lucru „in dorul lelii”.Toata lumea injura guvernul dar erau fericiti ca nu-i mai obliga nimeni sa respecte codul de reglementari colonial(care ,printre altele te obliga sa-ti saluti si sa-ti respecti sefii). Si uite asa,dupa un numar de ani (cu ajutor de multe miliarde de dolari de la WB,FMI etc)au ajuns state esuate.I-mi este teama ca drumul pe care a apucat tara noastra este oarecum asemanator cu al acestor tari unde nimeni nu respecta nimic….. Cred ca situatia aceasta –a instalat si la noi(chiar pe un fond mai rau,”de lasa-ma sa te las”).Poate aveti dreptate ca aceasta criza sa trezeasca natia la realitate ,sa stearga(macar in parte) modul de abordare si gandire comunistoid al acestui popor. Cu respect, Virgil Neacsu-Bucuresti
RăspundeCALIMAN EUGEN - 08-19-2010
Indemnul dvs. spre optimism este un pretios gest de solidaritate cu toti cei care sufera sau dispar (la propriu) ca urmare a Crizei. Cu toate acestea,un simplu indemn de a supravietui crizei este insuficient,intectualitatea trebuind sa "genereze" fie sa sustina promovarea unor proiecte nationale de iesire din criza. Pierderea a 5 milioane de locuri de munca si a industriei aferente,dupa 1989, este cauza crizei romanesti,total diferita de cea a tarilor industrializate. Lipsa oricaror viziuni sau proiecte de reindustrializare sau postintegrare care sa valorifice integrarea in UE in directia reindustrializarii nu sta la "mina" optimismului national. Fara o actiune concertata a intelectualitatii romine,in directia "producerii" sau sustinerii promovarii unui "proiect politic,economic si social national",capabil sa asigure reindustrializarea Romaniei,optimismul se va topi in marea de saracie si disperare nationala.Personal am realizat un astfel de "proiect",l-am oferit Presedintelui si Prim Ministrului de peste o luna,dar nu am primit nici un raspuns. Daca doriti ca aceasta criza sa aiba si ceva optimist,va trebui sa ma sprijiniti(impreuna cu elita intelectuala grupata in jurul GDF si Revistei 22),la "promovarea programului aratat. In caz contrar,optimismul se va pierde pentru 2-3 decenii,cit va dura "reindustrializarea de la sine" a Romaniei,iar revista va avea darul de a prezenta in continuare articole frumoase,dar fara sa sustina si un "optimism practic,actional" ! Optimismul romanesc va ramine mai departe unul "mioritic",ca in basmele povestitorilor nostri,murind de fiecare data,impreuna cu asteptarea ca nu noi,ci "altii" trebuie sa faca ceeace sta in puterea si interesul nostru... Cu stima, Caliman Eugen,tel. 0761/196940
RăspundeMaria R. - 08-18-2010
@lugojanul:draga domnule,sa ne fie cu iertare,fix de educatia dvs.politica nu mai e nevoie in tara asta! Aduceti dvs.dovezi clare,cu efecte practice si imediate ca un anumit partid politic-probabil PDL-a facut si face totul animat NUMAI si NUMAI de ideea interesului public si al interesului national. Nu omiteti ca va intreb azi,18.08.2010,la doua zile dupa 16.08.2010. si la vreo 10 de cand cel dintai cetatean al tarii indemna medicii si profesorii sa plece unde vad cu ochii,ptr.ca statul roman nu mai are bani. Vorbesc despre acel stat roman care are bani pentru o pletora de consilieri prezidentiali,de stat,ministrii,secretari de stat,directori de taiat frunze la caini prin ministere si asa mai departe. Il vestejiti pe Mircea Badea ptr.sinceritatea de a recunoaste ca-i e sila de un loc unde un filosof scria intr-o carte despre romani niste chestii legate de dejectii organice...Va amintiti despre cine e vorba,sau acea persoana avea dreptul sa spuna acele lucruri despre"fiinta romaneasca"? Cu respect va aduc aminte ca ambii se refera la aceeasi Romanie,la acelasi popor roman. Sunt ardeleanca,imi iubesc tara,insa nu stiu,nu mai stiu cum ar putea fi determinati tinerii romani sa nu mai plece,sau sa se intoarca dupa studii in patria-mama,cand,spre exemplu,degrevarea aparatului bugetar umflat,la ora asta se face pe principiul"sa fie pus pe liber oricine,numai nu neamurile mele si nu membrii mei de partid". Nu presa si trusturile de presa&mogulii rai sunt vinovati de perceperea dureroasa a starii de fapt,ci realitatea,draga domnule,realitatea pura si simpla! Sau credeti ca foamea,frigul si boala se induc doar uitandu-te la TV,altfel totul fiind un riu de lapte,miere si belsug? Si acum,hai sa gandim pozitiv,o sa ne incordam fiecare propriile puteri spirituale,mentale si fizice,in pofida unei administratii temble si haotice,si o sa ne fie mult mai bine... Imi pare rau,nu pot fi atat de optimista si reflexiva precum d-na Carneci ori dl./d-na Chitu.
RăspundeChitu - 08-17-2010
Poate ca asa s-a si intamplat la unii, cum spuneti dvs in articol. Criza, in mod paradoxal, pe mine personal, m-a aruncat din starea letargica direct in campul reflectiei izbavitoare, m-a scos din intunericul sau iluziile in care traiam si m-a catapultat in solul arid al realitatii. Criza mi-a dat impulsul, poate si dintr-o curiozitate bolnavicioasa, din nevoia de a stii sau de a intelege lumea si mersul ei inspre "ceva" ce numeam (in naivitatea noastra) drumul bun si cert; drumul democratiei, al capitalismului, al economie de piata si alte asemenea deziderate utopice. Adevarul de azi e adevarul capitalismului, iar democratia o utopie contemporana ce amageste individul cu iluziile ei. Criza m-a obligat sa caut raspunsul, din curiozitate, la multe intrebari. Pentru a gasii raspunsul am frunzarit deopotriva filozofie, dogme religioase, dogme economice sau politice. Am descoperit insa, cu aceasta ocazie, adevaruri ce mi-a zdruncinat serios increderea in sistemul socio-politico-economic de azi, am gasit raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu mi le pusesem initial. Dvs propuneti nevoia de reflectie vizand exclusiv individul, si gasirea solutiilor la problemele lui strict individuale. Eu am vrut sa inteleg mai mult din nevoia de cunoastere, si nu in mod special sa gasesc busola care sa ma ajute sa stiu care e nordul individual intr-o lume tumultuoasa, vesnic schimbatoare. La omul modern, vechile certitudini, intre care credinta era la loc de frunte, s-au spulberat pur si simplu. Locul lor a fost luat de asa-zisele valori consumatoriste. Aruncandu-se, cu inconstienta, in valtoarea imprumuturilor, cu buletinul sau ipotecare, individul si-a anulat, prin asta, libertatea si, o data cu ea, linistea sufletului lui. Prea ahtiat dupa fericirea materiala, individul (liberal la origine filozofica), intrat definitiv sub sclavia banului, cel ce promite (nerusinat) fericirea deplina, s-a injugat la propriul destin intr-un mod dezastruos pentru el. Goneste ca nebunul dupa ceva ce, cu siguranta, e o iluzie: cauta sensul vietii prin satisfacerea placerilor izvorate din patimi sau pasiuni. Cand ajunge - daca ajunge vreodata - la limanul a ceia ce el credea ca e destinatia finala a drumetiei vietii, constata, cu dezamagire, ca sufletul ii e la fel de golit de bucurii. Ce face ? O ia de la capat. Criza, la cei mai multi romani, nu e un moment de respiro intr-un varf de munte al vietii si de reflectie, ci un sentiment de frustrare. E ca si cum ar fi vrut sa zboare inspre zenitul fericirii occidentale, iar criza, ca o foarfeca a destinului, le-a taiat aripile. Cei mai multi asteapta sa le creasca aripile si s-o ia de la capat inspre acel "ceva" nedefinit. N-au crescut cu niciun milimetru in intelepciune. Va asigur.
Răspundelugojanul - 08-17-2010
Stimata doamna Cârneci, Foarte de acord cu articolul Dv., dar am o infima obiectie totusi: nu TOATA clasa politica ne vrea depresivi si pesimisti, tot asa precum nu TOATA mass-media(Dv. si revista22 sunt un bun exemplu în acest sens, dar nu sunteti singurii, slava Domnului!).Doar o anumita parte din clasa politica vrea asta, sustinuta în acest demers murdar si perfid de o anumita parte a presei si mass-mediei în general.Se stie cine sunt, nu mai trebuie reamintiti aici.Doar atât ca ne-ar mai trebui mai multe articole de acest gen. Ar trebui pus accentul pe contracararea acestui pesimism inoculat de fosti turnatori, infractori pe post de sefi de televiziuni si alte lichele obraznice, care prin demersul lor nu vor altceva decât demoralizarea românilor(îndeosebi a celor care gândesc cu capul lor!), inducerea scârbei în ei fata de tot ce e român si românesc si prin urmare emigrarea lor sau neimplicarea lor în politica(absenteism electoral). Ar trebui de altfel introdusa în programa scolara si materia "educatie politica" pentru a educa tineretul si a-l feri de modul de gândire "toti politicienii sunt corupti,toti fura, toti sunt o apa si un pamânt, eu nu ma duc la vot, mi-e scârba de tara asta[licheaua Mircea Badea a spus asta], plec, deoarece oriunde si cu orice pret e mai bine decât în România"!Asa am putea contracara acest joc imund si infam al mogulilor de presa si al acelor partide care la alegeri nu îi îndeamna pe români sa mearga la vot.
Răspundegabriela - 08-17-2010
de acord cu cele expuse ; momentele de criza sunt momente de adevar, deci numai oamenii care sunt atat de slabi incat nu pot fi sinceri nici macar cu ei insisi se tem.
Răspunde