Patriarhia Ortodoxa reactioneaza DUR fata de decizia CCR prin care orele de religie devin OPTIONALE: O decizie DISCRIMINATORIE si UMILITOARE

T.d. | 13.11.2014

Pe aceeași temă

Patriarhia Romana reactioneaza dur la decizia Curtii Constitutionare a Romaniei (CCR) prin care participarea unui copil la orele de religie poate avea loc doar cu acordul scris al parintilor. CCR a luat aceasta decizie ca urmare a unei contestatii a prevederii din Legea Educatiei prin care cei care nu voiau sa participe la orele de religie trebuiau sa aiba acordul parintilor, potrivit stirpesurse.

Comunicatul Patriarhiei este redactat intr-o maniera de-o duritate exceptionala. Biserica Ortodoxa Romana (BOR) considera decizia Curtii Constitutionale drept “discriminatorie si umilitoare pentru ora de religie”.

Si desi “Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie”, BOR “nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea și promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţă”, potrivit comunicatului Patriarhiei.
 

Comunicatul Patriarhiei Ortodoxe Romane in urma deciziei CCR:

"Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.

Decizia Curții Constituționale din 12 noiembrie 2014, prin care este admisă excepția de neconstituționalitate și se constată că dispozițiile art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea învățământului nr. 84/1995 și dispozițiile art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale, presupune deopotrivă aspecte de ordin juridic și implicații care vizează atitudini de conștiință, la nivel personal și comunitar.

Textul declarat neconstituțional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”.

O majoritate a Curții Constituționale, neprecizată încă, a cărei motivație urmează să o cunoaștem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, partea I, a schimbat jurisprudența existentă într-un mod surprinzător și contrar tradiției constituționale și legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curții Constituționale induce ideea solicitării în scris de către părinți a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat.

Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte spețe cu același reclamant și având același obiect, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeași excepție de neconstituționalitate fără nicio opinie separată.

Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituționale în domeniu de la ultima hotărâre având același obiect, schimbarea radicală a jurisprudenței Curții Constituționale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunţând la modelul deja consacrat în România.

În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe țări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislația românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.

Referitor la atitudinea de conștiință, se deduce că decizia Curții Constituționale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinţilor, doar în cazul orei de religie, nu şi al altor discipline şcolare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios este garantat de Constituţie.

Într-o societate marcată de fenomenul secularizării și al indiferentismului religios, formarea și cultivarea unei conștiințe vii și mărturisitoare a valorilor credinţei și ale familiei tradiționale devin realități tot mai incomode.

Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea și promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţă. De aceea, asigurăm pe părinţii credincioşi care doresc o educaţie creştină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea şi promovarea valorilor eterne ale credinţei creştine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, preţuind dorinţa lor de-a nu reduce educaţia copiilor la orizonturi limitate şi efemere.

Decizia Curţii Constituţionale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general”.

Biserica Ortodoxa Romana se afla intr-un scandal provocat de implicarea a tot mai multi reprezentati ai sai in campania prezidentiala a lui Victor Ponta si a PSD.

CITESTE SI:

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22