Pentru metateleviziune

Alexandru Matei 13.03.2008

De același autor

Pacat ca n-am fost invitat sa scriu in acest grupaj cu o zi inainte. Acum, o sa reiau o parte din ceea ce am scris in  Romania libera de sambata, 8 martie, dupa care voi expune argumente pentru concluzia ca e normal ca postul national de televiziune sa nu aiba audiente prea mari.

 Am fost in week-end in vizita la o familie de pensionari din Balta Alba. El fusese chelner, ea, femeie de serviciu la Sala Palatului. Au in casa tot felul de insigne si esarfe de la congresele UGSR, UASCR si alte acronime asijderea. Au o biblioteca pe care s-ar putea face un studiu de sociologie a lecturii inainte si dupa 1989. Inainte - literatura clasica si moderna de buna calitate, chiar Ulise al lui Joyce. Dupa - Pavel Corut si Sandra Brown. Bun. Isi cumparasera oamenii televizor LCD cu diagonala de 82, la care canta, cand am ajuns la ei, un manelist, pe DVD. Dupa vreo doua melodii, am cerut altceva (oamenii, foarte amabili, saritori, fara copii, dar multumiti ca se au unul pe altul). Altceva, pai ce altceva? Zice ea, uite, am DVD-ul cu nunta noastra din 1987. A, zic eu, perfect, puneti-l. Si-l pun. Filmul avea doua parti. Prima, ceremonia religioasa. M-am mirat un pic. Domnule, imi zic, astia urla mereu ca pe vremea lui Ceausescu ceremonialul religios era interzis etc., pai uite filmul complet al unei ceremonii ortodoxe din 1987, similara cu cele de azi. Aceleasi citate din Biblie, aceeasi hora, acelasi decor, punct cu punct identic cu ce puteti vedea la orice nunta populara de astazi. Confirmare: da, comunismul romanesc a fost, in unele privinte si spre sfarsitul lui, mai degraba de dreapta decat de stanga.

Ceea ce se deosebea profund, insa, era petrecerea de dupa. Din doua puncte de vedere, care, dezvoltate, constituie argumentele mele care justifica ideea ca avem un public TV submediocru. In primul rand, restaurantul si atmosfera erau jalnice. Pereti varuiti, prize smulse, o miniorga de lumini si o scena pe care canta altfel frumos Panseluta Fieraru (un oximoron in sine!) inconjurau o sala cu mese lungi la care stateau scaune acoperite de huse decolorate. Lumea fuma de zor, lumina era putina si, dincolo de tot, era frig. Se dansa cu cojoace si blanuri. In mod exceptional, nunta a durat, mi s-a spus, pana la 1 noaptea, desi consemnul era ca la ora 11 sa se dea stingerea. Dar, cum mirele era el insusi chelner... In al doilea rand, am vazut mult bun-gust. Maestrul de ceremonii vorbea o limba romana perfecta gramatical, muzica era populara sau de petrecere autentica, nicio urma de vulgaritate nicaieri. Aveam senzatia ca oamenii se casatoresc in Irak, undeva la adapost de bombe. Dar austeritatea serbarii era frumoasa, privita din afara, astazi, iar comunitatea mai autentica decat adunarile desantate - unele - de azi.

 La remarcele mele asupra conditiilor de restriste in care se desfasura ceremonia, ei imi raspundeau categoric ca era foarte bine si frumos ce se intampla: aveau de toate, nu era de colea sa ti se filmeze nunta, venise lume importanta, medici, seful Aeroportului Otopeni etc. De ce sa ne plangem ca era frig inauntru - doar asa era peste tot! - sau ca nunta s-a terminat la 1, cand asta insemna o derogare de la norma?

 Si atunci, mi-am spus asa: sunt doua lucruri care il diferentiaza pe romanul de dinainte de 1989. Primul este ca se poate distra "blana", cat vrea el, unde vrea, cu ce muzica vrea si intr-un decor cat mai stralucitor posibil. Maneaua, scoasa din underground dupa 1998, a devenit o institutie sociala a hedonismului popular. In orice videoclip de manea ai cele trei elemente care-ti lipseau inainte de 1989: bani (atunci n-aveai voie), femei dezbracate (atunci nu se vedea nimic) si masini (atunci, doar Dacia). Apoi, vulgaritatea. Nu puteai injura inainte de 1989 altfel decat in aparte, iata ca acum poti, poti sa vorbesti desucheat, poti sa fii libidinos, ba mai mult, cu cat te comporti mai libidinos, cu atat pari mai puternic, oricat de mic ai fi in realitate (vezi Adi de Vito).

 Dar, in nici un caz, nu libertatea ii lipsea romanului. Pe el il deranja ca sub Ceausescu n-avea voie sa ragaie la televizor, ca era cenzurat in ceea ce oricine se cenzureaza in public, nu pentru ca era cenzurat in aspiratia lui de libertate. Cenzura de care suferea poporul nu era cea a cartilor, in fond, toti citeau James Clavell, nu era cea a calatoriilor la studii in strainatate si nici a interzicerii de a vedea Turnul Eiffel. Cei care nu puteau publica, care nu puteau citi ce voiau si care nu puteau pleca oricand in Franta erau o minoriate insignifianta. Acestia din urma sunt oamenii care se uita astazi la filme pe TVR Cultural si participa la dezbateri politice, cei care degusta documentare stiintifice si culturale si, eventual, cei care se intorc, hm, inapoi la argument.

 Dar dincolo de ei sta masa. "Suntem noi, majoritatea" strigau cei de la BUG Mafia in 1999 la PRO TV si nu intamplator acesta este postul cu cea mai mare audienta din tara. Daca vrei sa studiezi cultura populara din Romania postrevolutionara, incepi cu PRO TV. Oamenii au suferit pe vremea comunismului pentru ca nu puteau vedea meciuri de fotbal la TV. Sigur ca a scazut audienta postului public daca a pierdut drepturile de transmisie sportiva din campionatul intern - cu o exceptie. Nu exista la TVR suse cu muzica usoara si fete sexy. Cele care isi mai fac loc din cand in cand sunt subevaluate: la buget mic, spectatori putini. Unde ar putea TVR sa organizeze un Dansez pentru tine? Cui i-ar fi dat banii pe care i-a incasat Stefan Banica jr. pentru prezentarea lui? TVR nu are niciun sitcom, asta in conditiile in care sitcomul a fost inventat in Romania de echipa lui Florin Calinescu, cea mai de succes echipa de umor din televiziune de zece ani incoace. Mai mult, nu are niciun moderator de talk-show impus ca vedeta nationala. Tuca e la Antena, Moraru la B 1, Diaconescu in garsoniera lui, Mircea Badea la Antena 3, pana si Ciutacu e la Antena, unde transforma emisiuni politice in scenete de balci (vezi dedicatiile muzicale din Jean Moscopol adresate lui Traian Basescu).

 Aici cred ca sta o iluzie mare, imensa, a elitei romanesti in raport cu romanul de rand - iluzie impartasita mult timp de toate organizatiile civice si de toti intelectualii care vorbesc in numele societatii romanesti de douazeci de ani: o supraevaluare exagerata. Romanii se multumesc cu mult mai putin si se infurie din mult mai putin decat credem unii dintre noi. Ei n-au vrut sa cada comunismul, ci s-au saturat sa nu se poata distra si sa nu poata manca dupa pofta inimii. N-au vrut carti bune, ci romane siropoase cu coperte roz. N-au vrut muzica buna, ci soliste cu fuste mini si implanturi de silicon la vedere. N-au vrut Cupa Campionilor - exagerez! -, ci multe meciuri proaste, dar transmise la TV si garnisite cu declaratii pompieristice. L-au vrut pe Becali la televizor, in locul lui Ceausescu, asta-i adevarul. Au vrut violenta - era si culmea sa n-o vrea, dupa ce Ceausescu incercase sa obtina Premiul Nobel pentru pace.

 Nu in ultimul rand, as mai spune ceva. "Postul national de televiziune" este o sintagma dintr-o epoca apusa. Din perioada in care cultura era o chestiune de formare individuala si nationala, nu una economica in care banii se scot pe masura ce senzatia de placere (fizica!) creste. TVR nu trebuie sa aiba audiente mari, ci sa devina un fel de post cultural - in sens larg -, care sa observe, de la o inaltime analitica mai mare, ce se intampla cu obiceiurile romanilor si cu felul lor de a se vedea pe ei insisi si pe ceilalti. Sa faca imagologie, nu imagine.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22