De același autor
Abandonarea temelor semnificative sub presiunea cotidianului, citit în cheie populistă, este una dintre raţiunile eşecului coaliţiei de guvernare alcătuite la finele anului trecut. Transformarea Camerelor în tribunale populare, interesate exclusiv de impactul mediatic al unor şedinţe situate sub zodia penibilului, nu poate masca dimesiunea autentică a toxicităţii Legii electorale ce a prezidat la recrutarea actualilor reprezentanţi.
Între interviurile televizate pe marginea crizei şi anchetele iniţiate de aleşii naţiunii, tema reformei constituţionale este una care pare inatractivă în cel mai înalt grad. Timpurile în care trăim şi natura pitorească a coaliţiei de guvernare sunt argumente în favoarea marginalizării ei simbolice. Chiar şi acolo unde există intenţia de a supune dezbaterii publice un tip de reformă punctuală - este cazul legilor educaţiei -, absenţa unui acord între partidele din cadrul coaliţiei reduce întregul demers la un artificiu de imagine. Constituţia, s-ar părea, nu se poate naşte în momentele dominate de obsesia supravieţuirii, având ca fundal calendarul electoral prezidenţial. De aici, în mod previzibil, o tăcere care ascunde reticenţa angajării în direcţia regândirii şi refondării Republicii.
Şi totuşi, ceea ce criza actuală revelă, în mod dramatic şi definitiv, este însăşi absenţa unui proiect centrat pe marile opţiuni legale şi intelectuale pe care o lege fundamentală le introduce, odată cu adoptarea ei. Mai mult decât un aranjament tranzitoriu, util în măsura în care permite abuzul şi tiranizarea celor guvernaţi, Constituţia este textul care poate genera o solidaritate ce transcende clivaje şi invită la redescoperirea liantului cetăţeniei. În acest punct, al remodelării structurii statului, partidele politice sunt cele care au potenţialul de a iniţia o linie de evoluţie şi de a indica beneficiile societale ale diferitelor alegeri.
Căci una dintre lecţiile pe care impasul economic le oferă unui observator imparţial ţine de precaritatea funciară şi debilitatea congenitală a partidelor ce, în anul de graţie 2009, sunt asociate în procesul de reprezentare parlamentar. Nimic nu evocă, în morfologia lor, tiparul occidental. Nu se poate detecta, în parcursul lor guvernamental sau parlamentar, niciuna dintre vocaţiile ce ţin de natura unui partid acţionând în cadrul unei democraţii constituţionale. Viziunea ideologică este pusă în plan secund, ca şi cum recesiunea ar putea fi scoasă din scenă graţie unei soluţii-miracol, panaceu ce nu are nimic în comun cu identitatea lor partinică. Ambiţia, iar nu reflecţia, este motorul care pune în mişcare aceste angrenaje politice.
Din această perspectivă, dezbaterea în marginea statului şi a Constituţiei este o modalitate de a semnala, donquijotesc, că, dincolo de spectacolul turpitudinii mediatice, se află un orizont reductibil la necesitatea reconstituirii ţelului civic. Abandonarea temelor semnificative sub presiunea cotidianului, citit în cheie populistă, este una dintre raţiunile eşecului coaliţiei de guvernare alcătuite la finele anului trecut. Transformarea Camerelor în tribunale populare, interesate exclusiv de impactul mediatic al unor şedinţe situate sub zodia penibilului, nu poate masca dimesiunea autentică a toxicităţii Legii electorale ce a prezidat la recrutarea actualilor reprezentanţi. Complicitatea dintre afaceri şi politică, ridicarea unor feudali ce convertesc avantajul material din zone defavorizate în reţete de succes la nivel naţional, preeminenţa Cabinetului în actul de legiferare şi slăbiciunea comisiilor parlamentare de resort - iată elementele unui dosar constituţional de maximă urgenţă.
În cele din urmă, ideea de republică, recuperabilă în demersul constituţional, este reductibilă la regăsirea unui sens al moderaţiei şi decenţei publice. Fragilitatea Constituţiei în vigoare este indisociabilă de proliferarea unei vulgarităţi publice insuportabile. Valori precum „demnitatea umană“ şi „echilibrul dintre puteri“ trimit la un univers care nu are corespondent în România europeană din anul 2009. Conjunctura de faţă este hârtia de turnesol ce relevă impasul statului nostru. Un nou proiect politic şi constituţional este alternativa la catastrofă. Legea fundamentală se cere situată în centrul acestui efort de renovare. Moderaţia şi viziunea de perspectivă sunt cărămizile pe care se poate ridica o Nouă Republică. //
