PNL: Victor Ponta si PSD au adus Romania in pragul colapsului

A. C | 31.01.2015

Pe aceeași temă

În cadrul reuniunii de astăzi de la Palatul Parlamentului, cei 1050 de delegați prezenți în Consiiliul Național al noului Partid Național Liberal au adoptat două rezoluții, prin care se anunță asumarea guvernării de către partid și alcătuirea unei noi majorități, informează Hotnews.

 

PNL susține că este necesar un parteneriat real între președintele țării și guvern. De asemenea, s-a insistat asupra neceistății aducerii societății civile la masa deciziei politice:

 

"Trebuie să lăsăm în urmă moda promovată asiduu de guvernarea PSD, cea a guvernării prin ordonanțe de urgență. PNL va fi cel care va readuce puterea publică sub controlul societății și în dialog cu societatea. Partidul Național Liberal își propune debirocratizarea și apropierea administrației de cetățean, reașezarea raporturilor între stat și cetățean, instaurarea respectului deplin al statului față de cetățean. Ne propunem să transformăm avantajul strategic al apartenenței în UE și NATO în avantaj strategic pentru economia Națională".

 

 PNL declară că premierul Victor Ponta a fost sancționat dur de votul din noiembrie 2014, făcând ca România să fie guvernată de un guvern condus "de un prim-ministru fără legitimitate". Liberalii susțin că Victor Ponta și PSD au dus România în pragul "colapsului":

 

"Dorim să ne asumăm guvernarea pentru a duce pană la capăt voința electoratului exprimată in 16 noiembrie 2014. Locul PSD și al lui Victor Ponta nu este în Palatul Victoria. Partidul Național Liberal își asumă răspunderea alcătuirii unei noi majorități pentru a respecta dorința cetățenilor și a da României un alt început. România lucrului bine făcut are nevoie de un instrument politic constând într-o nouă majoritate și un nou guvern" precizează rezoluția.  

                                                                                                                                   

Rezoluția vine în contextul manifestărilor PNL pentru reformarea sistemului politic românesc. Recent, co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că PNL susține urgentarea de către Parlament a procedurilor de ridicare a imunității, de a se aproba percheziții sau de începere a urmăririi penale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22