Ponta, mon amour!

Țara (sau o parte însemnată a ei) pare înamorată de Victor Ponta, în pofida creșterii prețurilor, a unor noi impozite și a imobilismului general. Straniu? Doar la prima vedere.

Primul ministru aplică cu multă abilitate tactica următoare: fiecare este servit cu câ­te ceva pe plac, dar nu cu tot ceea ce și-ar dori. Iar beneficiarul zice fie „bogdaproste, coane“, fie „ferească Dum­nezeu de mai rău“.

Din această a doua ca­te­gorie fac parte și „par­te­ne­rii externi“ – Comisia Eu­ropeană, SUA, Marea Bri­tanie. Lor Ponta le-a dat acor­dul „de coabitare“ cu Băsescu și garanția că nu vor mai avea loc în Ro­mânia crize politice ma­jo­re, de felul celei din 2012. Mai mult, pare a fi dovedit că e în stare să țină sub con­trol impulsurile anarhico-destructive ale lui Crin Antonescu și ale lui Dan Voi­cu­lescu. Nu-i mult, dar rămâne o asigurare im­portantă pentru puterile occidentale înt­r-un timp încă tulbure pentru Uniunea Europeană și pentru economia mondială.

FMI-ului și mediului economic și de afa­ceri intern și internațional Ponta le-a ofe­rit garanția că va continua politica de aus­teritate a fostelor guverne de dreapta (pe care o hulea atât în trecut); într-un mo­ment când această politică e contestată ve­hement în Europa de unii politicieni, de unele state și de o parte însemnată a pu­blicului, o astfel de atitudine prudentă nu e de lepădat. Rezultatul a fost scăderea ra­tei împrumuturilor guvernamentale.

Electoratului propriu Ponta îi dăruie, prin­tr-o prezență constantă la televiziuni, un chip etern zâmbitor, glume de „băiat de cartier“, înfierarea fostei guvernări și sen­timentul că odată va curge și laptele, și mie­rea. De exemplu, spune că el ar vrea să facă mai mult pentru „popor“ – să im­poziteze veniturile bugetarilor de peste 1.000 de euro lunar – dar nu-l lasă „ăia răii“ – liberalii! Așa că renunță, resemnat!

Și totuși, chiar și cu „răii“ a fost generos, în pofida micilor încontrări dintre România TV și An­tena 3: pe Fenechiu nu l-a dat afară din guvern, deși știe bine că în felul acesta nu va ajuta deloc la un ra­port MCV favorabil în iar­nă; iar pe Rușanu l-a făcut șef peste noua și foarte im­portanta Agenție de Supra­veghere Financiară (ASF).

Lui Băsescu și „băsiștilor“ moderați Ponta le-a dat „acordul de coabitare“ și, la pa­chet cu el, i-a trimis pe Kövesi și pe Călin Nistor la DNA și speranța că măcar aici lu­crurile nu se vor degrada prea tare. Prin as­ta, Băsescu a fost scutit de un sfârșit bru­tal de mandat; în schimb, „leul“ a fost do­mesticit și i s-au tăiat ghiarele. Mai scoate din când în când ceva care vrea să amin­tească a răget, dar în realitate e doar un tors de pisic. Mai apoi a fost domesticită și secția de procurori de la CSM, care i-a votat toate propunerile, deși prestația lui Tiberiu Nițu, propus pentru a doua oară pentru șefia Parchetului General, a con­tinuat să fie lamentabilă. Dar li s-o fi spus acestor procurori, până mai ieri recal­ci­tranți, că „stabilitatea țării“ stă în avizul lor. Asta le-a transformat și lor lătratul de mai an în mieunat. Odată Morar expediat la Curtea Constituțională, capitularea lor (sau, mai delicat spus, „realismul politic“) a fost un fapt...

Chiar și pentru unii mai justițiari, Ponta a avut un mângâiat pe creștet: a propus un fel de (neclară) confiscare a averilor in­frac­torilor, tocmai pe când o propunere a Mo­nicăi Macovei de confiscare extinsă a ave­rilor dobândite fraudulos era aprobată de comisia juridică a Parlamentului Euro­pean. A adăugat de la el și un strop de po­pu­lism, propunând confiscarea automobilelor de lux ale vitezomanilor prinși asupra fap­tului. Desigur, Ponta se va resemna din nou să nu facă nimic, dând vina pe liberali și pe cei din UDMR, care s-au opus ime­diat propunerii.

Notăm cu acest prilej încă o tactică foarte eficace a premierului (și aflată la antipozi față de aceea urmată cândva de Băsescu): a trece pe seama altora toate sarcinile ne­plăcute și care stârnesc controverse; cu o modestie jucată, Ponta a trimis priva­ti­za­rea Oltchim la liberalul Chițoiu, libe­ra­lizarea CFR Marfă i-a dat-o lui Fenechiu; privatizările din industria extractivă lui Vosganian, noua organizare administrativă a expediat-o pe moșia adjunctului său, Drag­nea, iar amendarea Constituției – pe aceea a lui Antonescu. Eșecurile - parțiale sau totale – îi vor discredita pe subor­do­nați și pe rivali, în timp ce succesele – da­că vor fi - se vor răsfrânge în primul rând asu­pra premierului.

Mai rămâne, firește, o mână de in­transi­genți (oameni „duși cu sorcova“) care nu-i iartă lui Ponta plagiatul, contribuția la pu­ciul din 2012, imobilismul, promovarea sis­tematică a unor nonvalori sau dubioși mo­ral, în general stilul alunecos, min­ciu­na, duplicitatea, reducerea guvernării la am­balaj mediatic fără consistență. Aceștia vor continua să-l critice sever. Dar, cum spu­neam, ei sunt doar o mână – și ea tot mai mică... În rest, lumea cea mare se împarte echitabil între cei cu „bogdaproste, coa­ne“ și cei cu „ferească Dumnezeu de mai rău“. Nu-i, firește, chiar o separare ab­so­lută: unii le zic pe amândouă... //