De același autor
Țara (sau o parte însemnată a ei) pare înamorată de Victor Ponta, în pofida creșterii prețurilor, a unor noi impozite și a imobilismului general. Straniu? Doar la prima vedere.
Primul ministru aplică cu multă abilitate tactica următoare: fiecare este servit cu câte ceva pe plac, dar nu cu tot ceea ce și-ar dori. Iar beneficiarul zice fie „bogdaproste, coane“, fie „ferească Dumnezeu de mai rău“.
Din această a doua categorie fac parte și „partenerii externi“ – Comisia Europeană, SUA, Marea Britanie. Lor Ponta le-a dat acordul „de coabitare“ cu Băsescu și garanția că nu vor mai avea loc în România crize politice majore, de felul celei din 2012. Mai mult, pare a fi dovedit că e în stare să țină sub control impulsurile anarhico-destructive ale lui Crin Antonescu și ale lui Dan Voiculescu. Nu-i mult, dar rămâne o asigurare importantă pentru puterile occidentale într-un timp încă tulbure pentru Uniunea Europeană și pentru economia mondială.
FMI-ului și mediului economic și de afaceri intern și internațional Ponta le-a oferit garanția că va continua politica de austeritate a fostelor guverne de dreapta (pe care o hulea atât în trecut); într-un moment când această politică e contestată vehement în Europa de unii politicieni, de unele state și de o parte însemnată a publicului, o astfel de atitudine prudentă nu e de lepădat. Rezultatul a fost scăderea ratei împrumuturilor guvernamentale.
Electoratului propriu Ponta îi dăruie, printr-o prezență constantă la televiziuni, un chip etern zâmbitor, glume de „băiat de cartier“, înfierarea fostei guvernări și sentimentul că odată va curge și laptele, și mierea. De exemplu, spune că el ar vrea să facă mai mult pentru „popor“ – să impoziteze veniturile bugetarilor de peste 1.000 de euro lunar – dar nu-l lasă „ăia răii“ – liberalii! Așa că renunță, resemnat!
Și totuși, chiar și cu „răii“ a fost generos, în pofida micilor încontrări dintre România TV și Antena 3: pe Fenechiu nu l-a dat afară din guvern, deși știe bine că în felul acesta nu va ajuta deloc la un raport MCV favorabil în iarnă; iar pe Rușanu l-a făcut șef peste noua și foarte importanta Agenție de Supraveghere Financiară (ASF).
Lui Băsescu și „băsiștilor“ moderați Ponta le-a dat „acordul de coabitare“ și, la pachet cu el, i-a trimis pe Kövesi și pe Călin Nistor la DNA și speranța că măcar aici lucrurile nu se vor degrada prea tare. Prin asta, Băsescu a fost scutit de un sfârșit brutal de mandat; în schimb, „leul“ a fost domesticit și i s-au tăiat ghiarele. Mai scoate din când în când ceva care vrea să amintească a răget, dar în realitate e doar un tors de pisic. Mai apoi a fost domesticită și secția de procurori de la CSM, care i-a votat toate propunerile, deși prestația lui Tiberiu Nițu, propus pentru a doua oară pentru șefia Parchetului General, a continuat să fie lamentabilă. Dar li s-o fi spus acestor procurori, până mai ieri recalcitranți, că „stabilitatea țării“ stă în avizul lor. Asta le-a transformat și lor lătratul de mai an în mieunat. Odată Morar expediat la Curtea Constituțională, capitularea lor (sau, mai delicat spus, „realismul politic“) a fost un fapt...
Chiar și pentru unii mai justițiari, Ponta a avut un mângâiat pe creștet: a propus un fel de (neclară) confiscare a averilor infractorilor, tocmai pe când o propunere a Monicăi Macovei de confiscare extinsă a averilor dobândite fraudulos era aprobată de comisia juridică a Parlamentului European. A adăugat de la el și un strop de populism, propunând confiscarea automobilelor de lux ale vitezomanilor prinși asupra faptului. Desigur, Ponta se va resemna din nou să nu facă nimic, dând vina pe liberali și pe cei din UDMR, care s-au opus imediat propunerii.
Notăm cu acest prilej încă o tactică foarte eficace a premierului (și aflată la antipozi față de aceea urmată cândva de Băsescu): a trece pe seama altora toate sarcinile neplăcute și care stârnesc controverse; cu o modestie jucată, Ponta a trimis privatizarea Oltchim la liberalul Chițoiu, liberalizarea CFR Marfă i-a dat-o lui Fenechiu; privatizările din industria extractivă lui Vosganian, noua organizare administrativă a expediat-o pe moșia adjunctului său, Dragnea, iar amendarea Constituției – pe aceea a lui Antonescu. Eșecurile - parțiale sau totale – îi vor discredita pe subordonați și pe rivali, în timp ce succesele – dacă vor fi - se vor răsfrânge în primul rând asupra premierului.
Mai rămâne, firește, o mână de intransigenți (oameni „duși cu sorcova“) care nu-i iartă lui Ponta plagiatul, contribuția la puciul din 2012, imobilismul, promovarea sistematică a unor nonvalori sau dubioși moral, în general stilul alunecos, minciuna, duplicitatea, reducerea guvernării la ambalaj mediatic fără consistență. Aceștia vor continua să-l critice sever. Dar, cum spuneam, ei sunt doar o mână – și ea tot mai mică... În rest, lumea cea mare se împarte echitabil între cei cu „bogdaproste, coane“ și cei cu „ferească Dumnezeu de mai rău“. Nu-i, firește, chiar o separare absolută: unii le zic pe amândouă... //
