Pe aceeași temă
Istoria insasi a Agendelor lui E. Lovinescu este iesita din comun, pe masura unui timp sarit din tatani. In 1948, dupa plecarea din tara a fiicei lui, Monica Lovinescu, autoritatile comuniste confisca apartamentul care apartinuse criticului si fusese platit din leafa lui de profesor secundar. Biblioteca este incarcata in camioane pentru a fi arsa (distrugerea din acei ani a bibliotecilor marilor intelectuali, ce fabuloasa tema de cercetare!). Fosta sotie a lui E. Lovinescu, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu, a reusit in timpul perchezitiei sa sustraga caietele care contineau in manuscris romanul inca inedit Malurenii si Agendele. Le-a imbracat, s-a invesmantat cu ele, punandu-le in jurul trupului si legandu-le cu o sfoara. Pentru a disimula ca se prefacuse ea insasi intr-un pachet, a tras pe deasupra o rochie, pe care a rupt-o pentru a incapea si a prins-o apoi cu ace de siguranta, iar pe deasupra si-a pus o haina. Astfel ascunse, manuscrisele au fost duse la o ambasada straina, de unde au ajuns la Paris, la Monica Lovinescu. Din cele 14 caiete ale Agendelor, unul totusi s-a pierdut. Dupa un deceniu de la acest episod senzational, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu a fost arestata. Avea 71 de ani. A fost condamnata la 18 ani de inchisoare si a fost, practic, ucisa in puscarie. In 1977, la Paris, fiica ei si a lui E. Lovinescu, Monica, avea sa fie tinta unui atentat pus la cale de aceleasi autoritati comuniste de la Bucuresti.
Dupa 1990, Monica Lovinescu a acceptat publicarea Agendelor, intr-o editie supervizata de ea si ingrijita de Gabriela Omat si cu o prefata si adnotari de Alexandru George. Foarte rezervat, de nu sceptic de-a dreptul fata de insemnatatea in sine a Jurnalului lovinescian, socotindu-l "text secundar" si tinand de "subsolul literaturii", acesta ii gasea totusi o "mare importanta", dar "pentru istoria literara a epocii, nu pentru literatura". In concordanta cu acest punct de vedere, adnotarile prefatatorului la primul volum din editia Agendelor, aparut in 1993, sunt in genere laconice, limitate la un minimum necesar, mereu insa utile si instructive. Contributia lui la aparatul critic al urmatoarelor volume va cunoaste de altfel o scadere progresiv accentuata, iar aceasta in conditiile in care, mai cu seama pentru ultimele trei tomuri ale editiei, corpul de note si comentarii creste in dimensiuni pana la a intrece uneori cu mult textul Jurnalului propriu-zis. Acest aparat critic, datorat Gabrielei Omat, Margareta Feraru si lui Alexandru George, reprezinta el insusi o extraordinara opera, de investigatie si deopotriva de interpretare si stabilire de asociatii si conexiuni. In felul sau, editia in sase volume a Agendelor lovinesciene este un unicat, si nu doar in materie de editare: asa cum se infatiseaza, si in special prin volumele din urma, ofera de fapt o vasta si fara egal panorama asupra vietii literare romanesti dintre 1923 si 1943. Nimeni, vreodata, nu va putea scrie despre aceasta perioada fara a avea alaturi editia Agendelor. Cei trei editori, si in primul rand Gabriela Omat, autorii acestui monument, si-au inscris numele in durata lunga a literaturii si culturii romane.
Si au facut-o, o marturiseste cu franchete Gabriela Omat in Cuvintul de incheiere a editiei, luptand vreme de un deceniu contra curentului.
Fiindca aparitia integrala, astazi, a Agendelor lovinesciene echivaleaza cu o a doua salvare a manuscrisului, nu de la ardere, ca in 1948, ci de la abandonare. Inceputa de Editura Minerva, publicarea Agendelor a fost in primejdie de moarte dupa disparitia acestei institutii culturale de interes national, care, Gabriela Omat reaminteste oportun, "a fost lasata sa dispara, mai direct spus, a fost distrusa cu un greu explicabil cinism". Preluata pentru ultimele doua volume, spre onoarea lor, de Academia Romana, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu" (aglomerare metastatica de institutii, ce spune mult si multe...), editarea Agendelor nu ar fi fost insa posibila fara abnegatia celor trei editori, Gabriela Omat, Margareta Feraru si Alexandru George, ca si a multor altor persoane care s-au straduit pentru ducerea la capat a seriei, uneori fara nici o rasplata. O abnegatie normala intr-o lume normala cultural, o abnegatie uluitoare intr-o lume aflata cultural in deriva.
O abnegatie intru totul de pus alaturi de abnegatia literara a lui E. Lovinescu insusi.
Criticul, ca si cosarul...
Aceasta monumentala opera care este editia Jurnalului lovinescian asa cum a fost ea realizata de cei care nu doar au "ingrijit-o", ci au construit-o in cel mai propriu inteles al cuvantului, deschide larg posibilitatea unei vaste si radicale regandiri si reconfigurari a literaturii romane interbelice. Notelor lapidare si deseori eliptice din Agendele lui E. Lovinescu li s-au gasit si reconstituit ramificatiile, din periodice si volume greu accesibile au fost aduse la suprafata, semnalate, citate, reproduse texte necunoscute ale criticului si ale altor scriitori, sentimentul pe care il lasa aceasta editie fiind ca pune de fapt bazele scrierii unei alte, noi istorii literare a perioadei. De nu chiar, si pe mari portiuni, o si contine. Nici istoricii nu o pot ocoli, indiferent care ar fi temele lor de investigatie. Puse fata in fata, interventia facuta cu succes de E. Lovinescu la prefectul Politiei Capitalei pentru a-l salva pe A. Margul-Sperber de la deportarea in Transnistria si afirmatia plina de mandrie de sine facuta de Nichifor Crainic intr-un articol din decembrie 1941 ("in calitate de ministru al Propagandei, am starpit toate cotidianele si publicatiile saptamanale si lunare evreiesti din Romania"), spre a da acest unic exemplu, incita la o altfel de viziune, mai nuantata, de nu chiar si mai echilibrata, asupra confruntarilor din epoca.
Readusa, de nu si repusa in discutie, este apoi biografia lui E. Lovinescu insusi. Incepand cu precizarile, numeroase, de date, inclusiv cele de detaliu si aparent fara mare insemnatate. Iata, de pilda, chiar data incetarii din viata a criticului - dictionarele si istoriile literare, inclusiv Alexandru George in prefata primului volum al editiei Agendelor, indica ziua de 16 iulie 1943. Monica Lovinescu, Gabriela Omat si, intr-o evocare memorialistica, Serban Cioculescu fixeaza insa data mortii la 15 iulie. Nu se intelege totusi de ce Gabriela Omat spune "miercuri 15 iulie", de vreme ce ultima insemnare a lui E. Lovinescu fusese facuta "luni,12 iulie", prin urmare acea miercuri nu putea fi decat 14 iulie. Si inca - pana acum se stia ca E. Lovinescu a murit acasa, in prezenta doar a menajerei, Stana, dar Gabriela Omat a descoperit intr-o nota din ziarul Curentul o alta versiune, dupa care criticul "s-a stins din viata in bratele medicului sau curant, d. dr. Amarazeanu".
Perspectiva asupra personalitatii lui E. Lovinescu va fi si ea adancita ori de-a dreptul modificata de continutul Agendelor. Nu exista nimeni in literatura romana care sa fi trait cu atata intensitate, pe o durata atat de lunga, a intregii vieti in definitiv, si atat de exclusiv, pana la fanatism si martiriu, in religia literaturii si cu mistica talentului. "Numai lipsa de talent e imorala", scrie E. Lovinescu in 1937, in vremea oribilei campanii duse impotriva pornografiei in literatura. Nu era o reactie circumstantiala, dictata de necesitati polemice, era fundamentalismul lui. Despre reactiile si atitudinea lui E. Lovinescu, spre exemplu, fata de Istoria literaturii... lui G. Calinescu, unde i se facuse un portret veninos si minimalizator, se poate scrie un intreg studiu: opera acestuia este aparata cu fervoare si public, si in intimitate, ca fiind expresia unui talent "exceptional". Notatiile marunte sunt inca mai edificatoare, iata doua exemple. Tanarul, pe atunci, prozator Radu Tudoran e numit in doua randuri "lichea", dar, cand ii citeste romanul Un port la Rasarit, criticul noteaza "talent" (vorba magica!), apoi "sfarsesc romanul lui Tudoran. Exceptional". Si inca: un magistrat venit din Chisinau, plin de "ura antisemita", "citeste poezii tampite; evreii sunt razbunati" , consemneaza, satisfacut, E. Lovinescu!
In anexa volumului omagial aparut in 1942 la Vremea fusese reprodusa o conferinta tinuta de E. Lovinescu la radio, intitulata Cariera mea de critic. Pentru a putea afirma ca pornise la drum "cu sentimentul greutatii si nu cu cel al facilitatii", E. Lovinescu recurge la o indrazneata parabola. Cand, tanar fiind, isi cumparase cea dintai masina de gatit, comerciantul care i-o vanduse, d-l Fritz, il prevenise ca este "excelenta", ramanand ca si cosarul "sa fie la fel".
"Cum abia muscasem din marul cunoasterii binelui si raului - continua criticul, cu umor blajin -, nu stiam ca pot fi diferite categorii de cosari". Afla prin urmare, cu prilejul cumpararii "masinii de gatit", ca in Bucuresti nu existau "decat trei specialisti" in materie de cosarit. Erau "fireste tigani, dintre care unul era betiv si rar il gaseai treaz, al doilea era hot si trebuia sa-l pazesti, iar al treilea prea era cautat de toti". Pe aceasta cale, a initierii in ocultul domeniu al cosaritului bucurestean, ar fi avut E. Lovinescu revelatia cunoasterii binelui si raului in critica literara - "daca arta cosarului e atat de grea, mi-am spus, nici arta criticului nu poate fi mai usoara". Pentru ca "tot ce iese din mana omului e rodul unei mari trude". Din acest punct de vedere, "cosarul, poetul sau criticul" pot atinge "perfectia" doar cu pretul aceleiasi "munci blestemate" . Cu pretul trudei, insa si al convingerii, "fara convingere nu se poate face nimic trainic". Fara sa se mai refere la cei doar trei cosari din Bucuresti, E. Lovinescu va afirma si "raritatea criticilor; in toate literaturile, numarul lor e redus si sub raportul cantitatii si chiar cel al calitatii". Criticul, ca si cosarul: cati dintre noi acceptam umilitatea unei asemenea comparatii, fie ea si facuta in numele artei, al talentului, al constiintei profesionale?!
E. Lovinescu - Sburatorul, agende literare, vol. VI, editie de Monica Lovinescu si Gabriela Omat, note de Alexandru George, Margareta Feraru si Gabriela Omat, Cuvant de incheiere de Gabriela Omat, Academia Romana, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu", 2002.
