Pe aceeași temă
August-septembrie sunt dominate de filme americane - unele foarte bune, care merita vazute, altele asa si-asa, dar cele mai multe proaste si foarte proaste.
Totusi, pe langa filmele franceze analizate ultima cronica, au mai iesit intre timp inca doua: L’Enquête corse/Filiera corsicana (2004), regia Alain Berberian, comedie savuroasa foarte potrivita pentru vacanta de vara, cu Jean Reno si Christian Clavier. Acesta din urma joaca rolul unui comisar de pe continent, care merge sa faca o investigatie in Corsica - ceva in legatura cu o deturnare de fonduri. Mentalitatea corsicana - oameni reticenti cu strainii, supusi altor legi decat cele oficiale, continentale - e excelent caricaturizata, cu un umor ce nu aluneca in nici un moment in facil sau vulgar. Un film ce n-ar trebui ratat, mai ales de catre amatorii de comedii europene.
Celalalt film francez e, din pacate, la polul opus: L’Antidote/Antidotul (2005), de Vincent de Brus. Se vrea tot o comedie, e tot cu Christian Clavier, dar e de-un umor atat de rasuflat, incat il face cu greu suportabil si unul din cele mai proaste filme ale anului 2005 de pe ecranele romanesti. Singurul motiv pentru care, eventual, v-ati aventura la el ar fi rolul regretatului Jacques Villeret - actor excelent si destul de singular in cinematografia franceza, specializat in roluri secundare, cunoscut mai ales din filmele lui Claude Lelouche. A jucat si-n comedii de succes ca Le Diner de cons/La cina cu un gogoman (1998, regia Francis Veber), unde a facut un rol memorabil.Villeret a murit in iarna trecuta, iar L’Antidote e unul din ultimele filme in care a jucat.
Pe langa cele doua filme franceze, mai e inca un film european pe ecrane in momentul de fata, din cele ce au avut premiera de curand. De fapt, el a fost prezentat initial in deschiderea Festivalului Filmului European, din mai, la Bucuresti, si a iesit in sali in luna august. E vorba de Ae Fond Kiss/Un sarut tandru (2004), in regia veteranului Ken Loach. Film britanic, coprodus cu alte cateva tari europene, Ae Fond Kiss e ancorat in realitatea imediata - specialitatea lui Loach - si, din fericire, lipsit de sindicalismul agresiv caracteristic regizorului. E vorba despre cum se poate convietui in Europa - comunitatile traditionale cu imigrantii recenti - subiect de foarte mare actualitate in plus. Despre cat de mari sunt problemele si de o parte, si de cealalta si despre cum dragostea invinge in cele din urma. Un film OK, optimist, cu un happy-end putin fortat.
Celelalte filme din ultima vreme sunt, fara exceptie, americane - majoritatea care nu merita nici o atentie. De la catastrofe de serie B, filmate in Romania, ca Gargoyles - The Wings of Darkness/Aripile intunericului (2004), regia Jim Wynorski, horror ridicol, cu efecte speciale care mai bine n-ar mai fi si actori romani de teatru facand prostitutie intelectuala in pelicule rusinoase, si pana la comedii palide ca The Pacifier/Bona de la Fortele Speciale (2005), regia Adam Shankman, in care musculosul si razboinicul Vin Diesel e redus la o simpla bona si trebuie sa aiba grija de 5 copii nastrusnici care-i vin de hac (sic!).
Nu are absolut nimic nici The Cookout/Prietene, te-ai ars! (2004), regia Lance Rivera, film care ne demonstreaza - ce altceva? - ca cel mai important lucru e familia, in nici un caz banii, si ca reuniunile familiale la un cookout (gratar, un alt fel de a spune barbecue) sunt culmea fericirii americane, chiar si pentru negrii bogati.
Tot nimic nu are nici macar Nicole Kidman in Bewitched/Ce vraji a mai facut nevasta mea (2005), regia Nora Ephron. Si nimic in film - o comedie mult prea oarecare, seaca, neamuzanta, si-atunci la ce buna?
Herbie: Flly Loaded/Herbie - Masina buclucasa (2005), regia Angela Robinson, e si el absolut neglijabil, tot comedie, si tot cu greu gasesti ceva care sa te amuze. Si nici macar o lansare pompoasa nu ascunde o pelicula gaunoasa - o parada a masinutelor broscute (caci despre asta e vorba in film - o broscuta buclucasa, care castiga la curse) n-are cum sa compenseze un film care nu ofera nimic.
Ceva mai reusita e comedia romantica A Lot Like Love/Din prea multa dragoste (2005), regia Nigel Cole. Cu Ashton Kutcher si Amanda Peet - stele hollywoodiene in ascensiune - A Lot Like Love e destul de inventiv si neasteptat in naratie, ca sa se urmareasca cu placere si fara plictis. Sa nu va asteptati insa la vreo capodopera: doar pentru deconectare.
La capitolul horror mai avem si alte rateuri in afara de Gargoyles. E drept, nu de calibrul acestuia (performanta e greu de atins), dar nu la mare distanta. E vorba de House of Wax/Casa de ceara (2005), de Jaume Collet-Serra, in care o gasca de tineri sunt macelariti intr-un orasel abandonat. Mult sange, multe parti ale corpului zburand prin fata camerei, multa oroare, dar cam in van: nu prea reuseste sa te ingrozeasca si cu atat mai putin sa propuna alte nivele de lectura decat toporul ce taie in plin in baieti si fete sau ceara care-i acopera de vii.
Hostage/Ostaticul (2005), regia Florent Emilio Siri, e un thriller cu Bruce Willis, si el foarte oarecare (si thrillerul, si Bruce Willis). Ceva rasturnari de situatie, agenti FBI corupti, mana in mana cu rapitorii, nu schimba prea mult senzatia de film pe banda.
The Island/Insula (2005), regia Michael Bay, e un film destul de mediatizat, in care Ewan McGregor si Scarlett Johansson reusesc performanta sa treaca aproape neobservati. Destul de incitant si interesant pana la un punct, extrem de previzibil si insuportabil de lungit de la acel punct incolo. Un film care, in lipsa de altceva, poate fi vazut, dar care, daca aveti ceva mai bun de facut, ignorati-l fara a avea remuscari.
White Noise/Vocea mortii (2005), regia Geoffrey Sax, e un thriller paranormal, bazat, din cate intelegem, pe cercetari care se fac pe plan mondial pentru inregistrarea mesajelor transmise din lumea de dincolo. Nu e prea convingator, destul de comun, cu o evolutie previzibila intr-o pelicula ce vrea sa surprinda. Poate fi ocolit fara nici o problema.
Dezamagirea majora vine insa de la un copil teribil al cinematografului britano-american - Christopher Nolan. Dupa un debut surprinzator in Anglia cu Following (1998), Nolan regizeaza un film foarte apreciat - Memento (2000) - in SUA. Vine apoi un remake dupa un film norvegian - Insomnia (2002), si el foarte mediatizat, iar acum cu o versiune ce ne explica inceputurile personajului Batman. Batman Begins/Batman - inceputuri (2005) e un film care, daca n-ar fi regizat de Nolan, ar trece probabil putin observat - doar ca inca o parte (a cincea) a seriei. Mult prea lung si mult prea trenant, cu mult prea putina imaginatie si, mai ales, lipsit de acel sarcasm marca Tim Burton.
Despre filme la fel de slabe, dar si despre altele care chiar merita banii - in partea a doua.