PROBELE DNA. Pescariu a DENUNTAT-O pe Udrea ca i-a cerut 500.000 petru a-i REZOLVA problemele in JUSTITIE Prin intermediul lui Dorin COCOS, Udrea incasa BANI pentru a face TRAFIC DE INFLUENTA

P.c. | 05.02.2015

Pe aceeași temă

Principalele probe ale DNA impotriva Elenei Udrea constau in mai multe interceptari si denunturi facute impotriva sa dar si din urmarirea circuitul banilor care au ajuns in cele din urma la ea, dupa ce treceau prin mai multe conturi, prin intermediul lui Dorin Cocos. Din referatul procurorilor reiese ca, mai multe persoane care aveau nevoie de sprijin in ministere sau in justitie, dadeau diferite sume de bani care, prin Dorin Cocos, ajungeau la Elena Udrea, care avea influenta necesara la nivel inalt pentru a asigura rezolvarea favorabila a lucrurilor. Problemele sunt legate de dosarele "E-România" și  "Microsoft", în ultimul Udrea fiind acuzată că a luat mită 500.000 de euro de la Dinu Pescariu, relateaza Romania Libera.

 

Unul dintre denunțătorii Elenei Udrea este chiar Dinu Pescariu, care, de altfel, l-a denunțat și pe fostul ei soț, Dorin Cocoș. Între alți denunțători s-ar afla  Marin Gabriel, Claudiu Florică, Gabriel Sandu.

 

Precizăm că  DNA cere aviz pentru arestarea Elenei Udrea deoarece nu a respectat regulile controlului judiciar impus în dosarul "Microsoft"  de a nu transmite informații către alți inculpați, martori sau făptuiri Udrea a apărut cu declarații în spațiul public prin care a transmis informații spre inculpatul Dorin Cocoș ( fostul ei soț) și spre un martor ( Alexandru Faur), care încă nu ar fi fost audiat în cauză. În plus, la dosar au apărut și alte probe pentru care s-a cerut arestarea, potrivit referatului aflat în posesia României Libere.

 

Elena Udrea este suspectată de fapte penale în două dosare: în dosarul "Gala Bute"(în care intră și proiectul "Ski pentru România")  în dosarul "Microsoft", dar și în proiectul "e-România". De asemenea, UDREA este suspectată că a cerut mita de 500.000 de euro de la Pescariu pentru a rezolva probleme judiciare apărute în dosarul "Microsoft" ( pentru a debloca conturi bancare aflate sub sechestru asigurator). 

 

CITITI SI: UPDATE Procurorii DNA cer ARESTAREA PREVENTIVA a Elenei Udrea. Cercetarile au fost extinse pentru LUARE DE MITA. Udrea: Ce se intampla acum este lupta mea cu generalul Coldea. Nimeni nu contesta relatia FOARTE BUNA dintre Coldea si Kovesi

 

Elena Udrea ar fi săvârșit faptele de spălare de bani, trafic de influență, luare de mită prin veriga reprezentată de fostul ei soț, Dorin Cocoș. La rândul său, Dorin Cocoș este arestat preventiv, între altele, pentru o mită de 9 milioane de euro în dosarul Microsoft și o alta de 16 milioane de euro în dosarul retrocedărilor de la ANRP, unde este arestată și prietena Elenei Udrea, Alina Bica, fostă șefă DIICOT.

 

                                               Elena Udrea si Dorin Cocos

 

În dosarul retrocedărilor, beneficiarul de la care a primit Cocoș mita  a fost Gheorghe Stelian, zis "Stelu"; în dosarele Microsoft și e-România beneficiarii principali de la care s-a primit mita au fost Claudiu Florică, Dinu Pescariu  și Marin Gabriel ( denunțători în cauză). 

 

Schemele prin care Elena Udrea a beneficiat de "ajutorul" soțului și al acelora de la care acesta a luat mita a fost refăcut de procurorii DNA cu ajutorul documentelor bancare, în principal.

 

Creditul Elenei Udrea, platit de Faur Alexandru, apropiat al lui Gheorghe Stelian

 

REFERAT:  "În perioada 2009 – 2010, inculpatul Cocoș Dorin a creditat în mod repetat S.C. Euro Hotels International Co SRL, astfel:

În cursul anului 2010, Faur Alexandru, persoană din cercul relaţional al lui Gheorghe Stelian a preluat creanţa aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena – Gabriela la BRD – Group Societe Generale SA. Din cercetările efectuate rezultă că preluarea creditului a reprezentat doar o modalitate de ascundere a circuitului financiar şi a beneficiarului real al bunurilor, respectiv a investiţiei ce urma a se realiza pe terenul cumpărat din credit.

 

Astfel, în perioada aprilie 2013 – iunie 2013 inculpatul Cocoş Dorin, în mod direct precum şi prin intermediul societăţii pe care o controlează – Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL, respectiv prin intermediul unor rude –sau apropiaţi ( asociat la Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL) a încheiat mai multe „Promisiuni bilaterale de vânzare – cumpărare a unui bun viitor”, având ca obiect suprafeţe construite din proiectul imobiliar pe care promitentul vânzător se presupunea că îl va dezvolta pe terenul din str. Neajlovului nr. 87 – 95 din mun. Bucureşti (teren achiziţionat din creditul BRD):

 

Promisiune bilaterală  de vânzare – cumpărare a unui bun viitor cu încheiere de autentificare având ca obiect 13,42% din întregul proiect imobiliar şi un preţ de 1.200.000 de euro, plătibil astfel: 400.000 de euro în termen de 90 de zile şi diferenţa la momentul încheierii contractului, promitent cumpărător COCOŞ DORIN;


Promisiune bilaterală  de vânzare – cumpărare a unui bun viitor cu încheiere de autentificare, având ca obiect 3,36% din întregul proiect imobiliar şi un preţ de 300.000 de euro, plătibil astfel: 100.000 de euro în termen de 48 ore şi diferenţa la momentul încheierii contractului, promitent cumpărător DINU ANCA;

 

CITITI SI: Elena Udrea, vizata de doua cereri de arestare preventiva: Este un asalt impotriva mea. Florian Coldea nu a vrut-o pe Alina Bica la DIICOT. Bica a fost pusa sub ascultare de Kovesi

 

Promisiune bilaterală  de vânzare – cumpărare a unui bun viitor cu încheiere de autentificare, având ca obiect 6,72% din întregul proiect imobiliar şi un preţ de 600.000 de euro, plătibil astfel: 200.000 de euro în termen de 48 de ore şi diferenţa la momentul încheierii contractului, promitent cumpărător COCOŞ DORIN;

 

În total, în baza Promisiunilor de vânzare – cumpărare inculpatul Cocoş Dorin urma să asigure circa 2.100.000 euro din creditul preluat de FAUR ALEXANDRU. S-a stabilit, de asemenea că, în baza Actului adiţional nr. 28.06.2013, promitentul cumpărător Dinu Anca a achitat în contul creditului suma de 100.000 de euro, după ce anterior mai achitase încă 100.000 de euro.

 

Toate acestea constituie probe în sensul că preluarea creditului şi încheierea promisiunilor de vânzare – cumpărare au reprezentat doar o modalitate de disimulare a beneficiarului real al investiţiei şi a provenienţei sumelor de bani din care se efectuau plăţile aferente creditului, respectiv sumele primite cu titlu de folos necuvenit ca urmare a infracţiunilor de corupţie săvârşite."

 

Partajul Dorin Cocoș - Elena Udrea: bunuri si sume de bani rezultate din infracțiuni au rămas la Elena Udrea

 

REFERAT: "Din Actul de partaj voluntar încheiat între Cocoş Dorin şi Udrea Elena Gabriela la data de 10 iunie 2013 rezultă că la momentul acestei tranzacţii au fost declarate următoarele datorii comune:

 

Suma de 540.045 RON + TVA  ce urma a fi plătită către SC CALAMARI Trading IMPEX SRL
creditul în cuantum de 500.000 de euro, contractat de la Pescariu Dinu Mihail, scadent în anul 2021.

 

Ambele credite au fost preluate de inculpatul Cocoş Dorin. Mai mult cuantumul sumei împrumutată de la Pescariu Dinu Mihail, declarat la partaj se contrazice cu chitanţele identificate la percheziţia domiciliară în biroul lui Pescariu Dinu Mihail şi care atestă în fals că anterior partajului, respectiv până la data de 10 iunie 2013, s-ar fi restituit suma de 100.000 de euro.

 

Tot din actul de partaj rezultă că o mare  parte din bunurile imobile obţinute în perioada 2009 – 2013, cât şi din sumele de bani aflate în conturi au revenit numitei UDREA ELENA GABRIELA.  La acestea se adaugă şi o sultă de 2.000.000 de euro

 

CITESTE SI: Elena Udrea, URMARITA PENAL. Procurorii DNA o acuza de SPALARE DE BANI si FALS IN DECLARATII DE AVERE. Udrea: Nu comentez. Intrebati-l pe Dorin Cocos

 

Interceptări ale discutiilor lui Dorin Cocos cu Dinu Pescariu

 

 „(…)DORIN COCOȘ: Pot să fac asta. Da, măi, cap sec! Eu n-am nicio problemă. Eu am vorbit și cu Marian Nazat. Am vorbit și cu mai mulți avocați. Dar ăla nu recunoștea.

DINU PESCARIU: Ți-am zis că am vorbit cu el. Dar Rareș …?

DORIN COCOȘ: Are și el (…?). Nu poate să spună chiar tot.

DINU PESCARIU: Ce să zică?

DORIN COCOȘ: Păi cum ce să zică? Ăsta mi-a zis cu teamă, Marian. Și zic: Măi, dacă ți-a dat din conturile unui om care (…?)

DINU PESCARIU: Nu contează. Dar de ce? Să zică el (…?)

DORIN COCOȘ: Mă duc până la prezidențiale, în p… mea.

DINU PESCARIU: Zice… Asta e chiar pe față.

DORIN COCOȘ: Și zic: Stai, domnule, așa, că ți le dau ție. Și el mi-a zis: Nu. Dacă mi le dau alții? …

DINU PESCARIU: (…?)

DORIN COCOȘ: Nu, te cred, dar din contul tău. Tu mi-i dai mie din cont și-i spun care e problema. Păi hai să ne vedem într-o zi. Ia-ți un avocat care ai încredere în el. Zi, când să vin?

DINU PESCARIU: Luni.

DORIN COCOȘ: Luni. La ce oră să mă prezint? Că eu mă prezint. Pe la 12:00? E bine? La 13:00? La cât?

DINU PESCARIU: Stai să vorbesc cu ăla. O să-ți dau telefon.

DORIN COCOȘ: Dar nu trebuie să-mi dai telefon. Vin aici de la ora 13:00, să zicem. Vin la Club la 13:00. Ești aici?

DINU PESCARIU: Da. Da. Da.

DORIN COCOȘ: Bun. (…)”

procesul verbal de redare a discuţiilor dintre Cocoş Dorin şi Pescariu Dinu Mihail, discuţii înregistrate ambiental în ziua de 25-09-2014, la ora 11 :20 :44 : “(…)

DORIN COCOȘ: Las-o așa, că e mai bine. Las-o așa. Că am vorbit și cu… cu Elena, și a zis: Foarte bine.

DINU PESCARIU: Da?

DORIN COCOȘ: Da.

DINU PESCARIU: Bravo!

DORIN COCOȘ: Când… Am spus…  Că am stat și m-am gândit… Băi, acolo nu scrie că trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să-i dau mâine. Ce? Hai să fim drepți. Și cu asta basta. Și tu lasă-le acolo!

DINU PESCARIU: Mi-a fost frică să le duc acasă.

DORIN COCOȘ: Foarte bine! Ești nebun? Mai bine dă-le încoace!

DINU PESCARIU: Da.

DORIN COCOȘ: Lasă-le, dracu’! Ei, ușor, așa! (Coboară vocea foarte mult, astfel că unele fraze sunt neinteligibile) (…)

DINU PESCARIU: Păi da’ îl facem.

DORIN COCOȘ: Băi, tu ești prost? Nu înțelegi că de atunci nu mai…

DINU PESCARIU: Nu, măi. Sunt…

DORIN COCOȘ: Dar ce? Așa? De…?

DINU PESCARIU: De afaceri. Ce faci? Cum îți merge clubul? Cum aia?... M-a chemat să bem o cafea. Ce? Care e problema? Adică ce? Tu poți să spui că nu-l cunoști sau ce?

DORIN COCOȘ: Ei, hai să nu…

DINU PESCARIU: Măi… (…?) Înțelegi? N-am fost eu… A! Nu-ți mai răspunde ăla?

DORIN COCOȘ: Nu.

DINU PESCARIU: Am simțit așa… Nu fii fraier!

DORIN COCOȘ: Nu…

DINU PESCARIU: Eu ți-am zis acuma. Le pun și eu pe astea așa. Băi, mă suna în fiecare zi de cinșpe ori, nu odată, nu de două ori. Da? Deci noi… Și, sincer să fiu cu tine, la un telefon de-al meu erau cel puțin cinci de-ale lui.

DORIN COCOȘ: Dă-l, măi, dracu’!

DINU PESCARIU: Lasă-mă, dracu’, în pace! Ce? Stau cu… Așa. Să văd eu… Și-i spun: Alo? Ce faci?E cu o hestier să…

DORIN COCOȘ: Da. Da. Adică mulți mi-au zis.

DINU PESCARIU: Dar cine ți-a zis?(…)”

 

În concluzie, din probele administrate în cauză rezultă că, inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la Florică Claudiu şi Pescariu Dinu Mihail suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul numitei Udrea Elena Gabriela – ministru  al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

 

De asemenea, din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că,  inculpatul Cocoş Dorin nu avea atribuţii în ceea ce priveşte încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft, nu se afla în relaţii de prietenie cu alţi membrii ai Guvernului sau  cu persoane din cadrul Ministerelor implicate în derularea contractului, pentru a avea posibilitatea de a-şi exercita influenţa asupra acestora".

 

Denunturi impotriva Elenei Udrea legate de derularea proiectului e-România : 3.000.000 de euro șpagă pentru deblocarea plăților contractului

 

Probațiunea a început de la denunțul făcut de Dinu Pescariu împotriva lui Dorin Cocoș, după care a urmat o avalașă de denunțuri, inclusiv împotriva Elenei Udrea.

 

REFERAT: "Din probele administrate rezultă că, în anul 2010,  în condiţiile în care Marin Gabi – administrator  SC OMNILOGIC SRL, întâmpina greutăţi în derularea contractului încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, contract având ca obiect prestare de servicii aferente proiectului e-România 2 şi livrarea produselor aferente infrastructurii hardware, software şi de reţea necesară funcţionării serviciilor, Pescariu Dinu Mihail i-a înlesnit lui Marin Gabi mai multe întrevederi cu Cocoş Dorin şi remiterea prin conturile Barringwood Investment Limited a sumei de circa 3 milioane de euro pretinsă de acesta pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu atribuţii în acest sens în vederea realizării plăţilor.

 

Cu privire la aceleaşi fapte, la data de 07.01.2015 a făcut denunţ şi Marin Gabriel. Acesta susţine că, in anul 2011, pe fondul presiunilor exercitate de Cocoş Dorin a virat într-un cont din Dubai suma de 1.000.000 de euro pretinsă de Cocoş Dorin pentru deblocarea plăţilor aferente contractului e-România. Tot din denunţul formulat de Marin Gabi rezultă că astfel de presiuni au fost exercitate şi de Andrei Săvulescu – manager de proiect, Vreme Valerian – ministru MCSI şi Mustea Răzvan.

 

La data de 19.01.2015, Sandu Gabriel a formulat denunţ cu privire la a fapte de corupţie săvârşite în legătură cu derularea acestui contract de Cocoş Dorin, Vreme Valerian şi  Fecioru Marius. Din denunţul formulat rezultă că administratorul SC Omnilogic – Marin Gabi, a susţinut că este în imposibilitatea de a suporta costurile aferente proiectului întrucât Cocoş Dorin l-a condiţionat să plătească un comision de circa 2,5 milioane de euro, pe care l-a şi achitat. Din cuprinsul denunţului rezultă că pretinderea acestui comision a fost confirmată atât de ministrul Valerian Vreme cât şi de Fecioru Marius.

 

Din probele administrate – declaraţiile martorilor Marin Gabriel, Pescariu Dinu Mihail, Sandu Gabriel, extrasele de cont identificate la percheziţie la Pescariu Dinu Mihail  rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin,  în baza înţelegerii cu UDREA ELENA GABRIELA a pretins de Marin Gabriel suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui Pescariu Dinu Mihail într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar.

 

Denuntul lui Dinu Pescariu: Elena UDREA a pretins 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie

 

Elena Udrea a fost denuntata la DNA de omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat in dosarul Microsoft, de la care Udrea ar fi pretins si primit 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justitie", se arata in referatul prin care procurorii cer arestarea deputatei.


"La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu - Mihail a formulat denunt cu privire la savarsirea unor fapte de coruptie de catre Udrea Elena Gabriela.

Din denuntul formulat rezulta ca, in anul 2013, pe fondul cercetarilor efectuate de Directia Nationala Anticoruptie ca urmare a plangerii formulata de Fujitsu Siemens Computers in legatura cu derularea contractului de licentiere Microsoft si a masurilor asiguratorii dispuse de autoritatile austrice pe conturile sale din Elvetia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie.

Exista indicii in sensul ca remiterea sumelor de bani a avut loc in mai multe transe in perioada iulie 2013 - februarie 2014
", noteaza procurorii in referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaratia martorului, extrasele de cont, inscrisuri olografe ridicate la perchezitie in care sunt indicate sume de bani platite.
 

Infracțiunile pentru care DNA cere aviz urmărirea penală și arestarea Elenei Udrea

 

trafic de influenţă prev. de art. 291alin. 1 C pen. rap. la art. 7 din Legea 78/2000 (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru  de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea)

-trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1C pen. rap. la art. 7 din Legea 78/2000 (fapte în legătură cu derularea contractului e - România)

trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1C pen. rap. la art. 7 din Legea 78/2000 (fapte în legătură cu denunţul lui Pescariu Dinu Mihail)

spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C pen.,art. 38 alin. 1 C pen. şi art. 5 C pen.

fals în declaraţii de avere prev. de art. 28 din Legea 176/2010 rap. la art. 326 C pen. (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2008 - 2012)  cu aplic. art. 35 alin. 1 C pen. şi art. 5 C pen.- spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2002

fals în declaraţii de avere prev. de art. 28 din Legea 176/2010 rap. la art. 326 C pen. (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2013 - 2014) 2cu aplic. art. 35 alin. 1 C pen.,art. 38 alin. 1 C pen. şi art. 5 C pen.

infracţiuni pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin Ordonanţa din data de 29.01.2015​

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22