Pe aceeași temă
Inca de la primele semne in Romania ale crizei financiare si deja si economice internationale, in timp ce politicienii au continuat sa-si iroseasca timpul, energiile si resursele (din pacate, nu doar proprii) in interminabile infruntari electorale, inutile avand in vedere consecintele total neproductive, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a formulat propuneri concrete pentru elaborarea unui plan de urgenta - dupa modelul planurilor din Statele Unite, Germania sau Franta - care sa cuprinda masuri de siguranta pentru reducerea impactului crizei economice asupra Romaniei.
Soarta acestui plan a stat de la inceput sub semnul incertitudinii pentru ca nu se stie de eventuala sa asumare de catre factorul politic si, precum in cazul altor planuri, strategii sau programe, implicarea statului este indispensabila, daca nu cumva in cazul in discutie este vorba nu doar de dirijarea acestuia de catre stat, ci si de acoperirea cu resurse de catre stat. Din pacate, statul roman si-a lichidat aproape toate pozitiile din economie - oricum, in axa majora a economiei nu mai conteaza! -, fiind inlocuit cvasiintegral de catre capitalul strain si nemaiavand practic parghii cu care sa duca la indeplinire o strategie, indiferent cat de minunata ar fi aceasta. Singura parghie care i-a mai ramas este cea fiscala, dar acum bugetul, prin intermediul caruia se manifesta politica fiscala, este atat de cotropit de agresiuni de tip electoralist, care lasa urme grele si dupa alegeri, incat nu se mai pot gasi practic resurse pentru orice fel de masuri de sprijinire a economiei reale. Si, in plus, factorul politic, din indiferent ce parte a spectrului parlamentar, plateste masiv tribut abordarii nu pe termen lung, ci pe termen scurt, care a inmormantat treptat, treptat economia, indiferent cata crestere economica a reusit sa obtina, si care i-a rapit acesteia practic aproape orice viitor.
Problemele de principiu care se pun in legatura cu planul anticriza al AOAR se ridica, paradoxal!, si cu cel guvernamental (pe care, in cele din urma Executivul in functie l-a elaborat si adoptat), chiar daca acesta din urma, emana din partea factorului politic. A venit insa de la un guvern aflat pe ultima suta de metri, nu a fost practic asumat decat de o mica fractiune a clasei politice si nu se stie daca, in functie de rezultatul alegerilor, nu va ramane doar o vorba-n vant, tocmai cand ar urma sa fie aplicat. Dar, dincolo de aceasta, planul guvernamental are prevederi nesemnificative in zone in care ar putea fi aplicat (ca, de pilda, in ce priveste reducerile de TVA pentru locuinte sociale si ieftine), dar prevederi substantiale in zone in care insa nu va putea fi aplicat (cum este, de pilda, aiuritoarea scadere cu 2 puncte procentuale a contributiilor pentru asigurari sociale, probabil imposibil de sustinut bugetar in conditiile unor promisiuni electorale fara acoperire in domeniu).
Asa ca planul AOAR, desi nu beneficiaza de implicarea factorului politic, merita atentie pentru ca are avantajul ca, venind de la o structura apolitica, neutra, ar putea fi avut in vedere si de noul guvern.
Propunerile AOAR sunt judicioase si de luat in considerare, indeosebi prin faptul ca ataca zonele cele mai sensibile in fata crizei. O atentie justificata este acordata sectorului intreprinderilor mici si mijlocii, care sunt pasibile de a fi cel mai lovite de consecintele crizei, desi nu depind intr-o prea mare masura in Romania de finantarea bancara si vor fi deci mai putin afectate de cresterea costului creditelor. In schimb, sunt cele mai vulnerabile la restrangerea pietelor si scaderea consumului. AOAR reclama crearea unui fond de contragarantare a fondurilor de garantare pentru finantarea IMM-urilor, precum si finantarea dintr-un fond de urgenta de minimum 100 milioane de euro a proiectelor asumate in domeniu de ministerul pentru IMM-uri.
O alta zona de sustinere ar fi, potrivit AOAR, sprijinirea fiscala a intreprinderilor printr-o impozitare forfetara, cu impozite zero pentru afacerile sub 200.000 de euro anual, care, in conditiile de criza, ar putea disparea pe capete.
O cerinta de bun-simt ar fi, in conceptia AOAR, reducerea cheltuielilor administratiei publice, atat la nivel central, cat si local, care au ajuns in momentul de fata sa constituie o risipa generalizata, iar pe alocuri un adevarat jaf. AOAR propune in acest sens adoptarea unui buget special pe perioada 2010-2013 care sa stabileasca reducerea cheltuielilor de functionare ale administratiei publice cu mimimum 10% anual. Evident, cheltuielile birocratice economisite ar urma sa fie indreptate spre investitii.
De departe poate cea mai importanta propunere a AOAR este stimularea fiscala a economisirii, actiune care ar fi trebuit demarata de mult de autoritati. Din pacate, AOAR o vede legata de obiective imobiliare - cum ar fi majorarea la minimum 2.000 de euro pe an a creditului fiscal acordat persoanelor care economisesc pentru achizitionarea primei locuinte -, desi masurile in domeniu ar trebuie sa vizeze ansamblul economisirii, care se gaseste la niveluri deosebit de mici in Romania, ce pun in pericol pur si simplu viitorul tarii. In acest sens, se cere anulata impozitarea dobanzilor la depozite, cel putin atat timp cat a fost deja retrasa impozitarea castigurilor din piata de capital. Aceste castiguri pot deveni substantiale in cazul unei redresari a bursei, dar de o asemenea neimpozitare ar beneficia eventual cateva mii de oameni, fara practic niciun impact pozitiv serios pentru economie, in timp ce de stimularea economisirii prin depozite pot beneficia milioane de oameni si economia in ansamblu. In aceasta privinta, planul guvernamental anticriza merge direct la tinta, prevazand scutirea totala de impozitare a dobanzilor la depozitele la termen. Si ar fi o greseala daca viitorul guvern, eventual format fara liberali, nu si-ar insusi o asemenea masura doar pentru ca ar veni de la o formatiune politica neagreata.
O mostra de dependenta masiva de factorul politic a unei eventuale reusite a unui program economic anticriza, de dependenta inclusiv de calitatea factorului politic si de capacitatea sa manageriala, este pusa in evidenta de propunerea AOAR - care suna serios si mobilizator, pentru ca raspunde unei cerinte imperative - de a se asigura cresterea cu minimum 100% a volumului de lucrari in infrastructura rutiera. La nivelul potentelor si abilitatilor autoritatilor publice in materie si, bineinteles, in cazul mentinerii actualelor standarde de furt din resursele alocate achizitiilor publice, ar insemna sa se construiasca in 2009 nu mai mult de 18 km de autostrada, fata de cei 9 km din 2008!
