Rețeaua

Dacă guvernanții ar fi doar niște pragmatici cinici, atunci cu ei s-ar putea trata cumva. Dar cu oameni care îi tratează pe intelectuali, pe artiști, pe jurnaliști, în general pe oponenții politici din țară și din străinătate în termeni de rețele oculte ce acționează la ordin orice comunicare rațională încetează.

M-am întrebat din când în când, în săp­tă­mâ­nile acestea, de ce oare USL și-a început toc­mai cu ICR atacurile cu care a speriat o lume întreagă. Să fi fost dorința de a-l provoca pe președinte? Să fi fost ura ab­surdă pentru H.-R. Patapievici ori presiunile celor care spe­rau (și speră) să-l înlo­cu­ias­că? Posibil. Pe de altă parte, întâlnirea cu un parlamentar pe­sedist de rang înalt – în­tâlnire prilejuită de o emi­si­une TV – mi-a sugerat însă și o altă perspectivă, absolut năucitoare.

Omul considera la modul cel mai serios - și, cum se va vedea, nu pare a fi deloc un izolat – că ICR este centrul nervos al unei largi re­țele de simbriași care acționează la ordin și ca­re influențează opinia publică și pe cea a politicienilor din diferite țări europene. Astfel, dacă ziarele europene scriu critic despre eve­nimentele recente de la noi, adevărații res­ponsabili sunt foștii bursieri ai ICR sau alții aso­ciați cumva cu această instituție prin pro­gramele sale. La obiecția mea că, în afara jur­nalistului de la El País, nu știu să existe astfel de oameni în presa internațională și că, ori­cum, publicații foarte serioase precum The Economist, Die Welt, Frankfurter Allgemeine, Le Figaro, El País etc. n-ar avea cum să-și extragă informațiile numai dintr-o unică sur­să, fie aceea și ICR, răspunsul a sosit prompt: „noi știm“. Care „noi“?

Ideea subiacentă este că nu există și nu poate exista opi­nie individuală, critică au­ten­tică – fie ea și partizană –, ca să nu mai vorbim despre critică obiectivă. Oamenii nu sunt făpturi autonome, în­zes­trate cu libertatea alegerii, ci sunt simple marionete, trase de fire invizibile. Totul este rețea de interese și legături oculte. Rețeaua „noastră“ contra rețelei „lor“, întocmai ca în spionaj! De unde și o consecință curioasă: Bă­sescu, aflat azi la un pas de demitere, pare să dețină puteri enorme – prin ICR, Monica Ma­covei și încă câțiva inși și nu știu ce fel de alte rețele ramificate, reușește să manipuleze principalele gazete europene și unele dintre cele americane, influențează Departamentul de Stat, Cancelaria Germaniei, Bruxellesul cu pre­ședintele CE, Barroso, mai mulți lideri ai marilor partide europene, inclusiv ai social-de­mocraților etc. Spusele sale veninoase și con­siderate nedrepte la adresa actualei puteri se bucură în mod suspect de credibilitate prin „cancelarii“, ceea ce nu se explică decât prin uri­așa forță a acestei „campanii ticăloase de de­nigrare a României“, cum zice premierul, în schimb spusele guvernaților cad pe urechi surde. Această presupusă imensă manipulare va determina un adaos dezastruos la raportul de țară, o amânare indefinită a aderării la spa­țiul Schengen, poate și alte sancțiuni mai gra­ve ale UE, în funcție de felul în care se va des­fășura referendumul. Căderea în continuare a leului, precum și alte multe dificultăți eco­no­mice sunt, desigur, și ele urmări previzibile. Băsescu, care conduce operațiunile, e făcut să capete o statură enormă și o putere dia­bo­lică, încât te întrebi cum oare mai poate ci­neva spera să-l învingă.

Dar, veți spune, asemenea viziuni paranoide reprezintă numai fabulațiile unor politicieni izolați. Atunci cum explicăm că președintele interimar, Crin Antonescu, îi solicită lui Bă­ses­cu următoarele: „ordonați oamenilor dum­neavoastă să înceteze defăimarea Ro­mâ­ni­ei!“. Simplă propagandă pentru urechile unui electorat ușor îndoctrinabil? Și propagandă, dar – cred eu – nu numai. Și iarăși revenim la încercarea de a schimba apartenența și con­ducerea ICR. Efectul propagandistic în ma­se e nul - ținând seama că marea majoritate a românilor și mai ales a votanților USL nici n-au auzit de această instituție. Dar începem să înțelegem mai bine de ce a fost atacat ICR, dacă ținem seama de locul de centru nervos principal pe care el îl ocupă în viziunea des­pre lume a actualilor conducători. Scoți ICR de sub autoritatea președintelui, îi demiți con­ducerea și gata – rețeaua e decapitată! Lu­mea va vorbi de bine România! Nu s-a reușit, fiindcă Avocatul Poporului (parte și el a „con­s­pirației“), la solicitarea cetățenilor, a atacat OUG la Curtea Constituțională. Cele ce au ur­mat se știu.

Dacă lucrurile stau așa – sau pe aproape –, pericolul e mai mare decât ne închipuiam: într-adevăr, dacă guvernanții ar fi doar niște pragmatici cinici, atunci cu ei s-ar putea tra­ta cumva, iar deciziile lor ar fi raționale, chiar dacă inconfortabile în destule cazuri. Dar cu oameni care adoptă „logica“ complotului in­ternațional contra României, care îi tratează pe intelectuali, pe artiști, pe jurnaliști, în ge­neral pe oponenții politici din țară și din stră­inătate în termeni de rețele oculte ce ac­ționează la ordin, oameni pentru care criticile sunt produsul unei intenții diabolice, orice comunicare rațională încetează. Și atunci ce mai rămâne? Logica forței? A lui care pe ca­re? //