Redescoperirea capitalismului de stat

Daca actuala criza financiara iz­buc­ni­ta in Statele Unite si care a trecut deja Atlanticul in Europa Occidentala, ame­nintand sa cuprinda intreaga lume, ar fi avut loc inainte de caderea comu­nis­mului in Europa de Est in anul 1989, marxistii din acest spatiu si de aiurea n-ar fi avut vreo problema in inter­pre­ta­rea fenomenului: o clasica expresie a crizei capitalismului monopolist de stat, in care statul, pe seama con­tri­bua­bi­lilor, intervine in favoarea mono­po­lu­ri­lor private al caror comportament a ge­nerat de fapt criza si, impreuna, cau­ta o iesire bineinteles nu pe seama acestora din urma, ci tot pe seama celor multi, care au fost buni sa aduca profit monopolurilor si care, acum, la ananghie, sunt buni sa plateasca si oa­le­le sparte de cei vinovati. Si putinii mar­xisti care or mai exista prin lume - aceia care nu au disparut dupa ce s-au dedulcit la fructele cele mai nocive ale capitalismului de tip salbatic - nu cred sa aiba nici acum vreo problema de in­ter­pretare a crizei financiare internatio­na­le declansata in SUA.

Pentru ca - place ori nu place unora sau altora - interpretarea cu pricina se po­triveste manusa cu realitatile. Dupa ce prin SUA, dar si prin alte tari ale ca­pi­talismului matur, au fost bombardati cetatenii proprii cu povesti despre vir­tu­tile economiei “pietei libere” si capi­ta­lului privat si au fost obligate tarile mai slabe sa-si modeleze economia po­tri­vit acestor precepte, desi nu erau pre­gatite, si dupa ce, mai ales in Ame­ri­ca, s-a facut tot ceea ce a fost posibil (de la dereglementari pe piete la so­fis­ti­cari nenecesare ale instrumentelor fi­nan­ciare) pentru a inlesni obtinerea de profituri uriase tocmai de catre com­pa­nii­le cele mai parazitare, care nu cree­a­­za nimic, ci doar redistribuie avutii ex­clu­siv prin speculatii, nu s-a ezitat ca­tusi de putin sa se arunce la cos toate aceste “valori”, prezentate ca fiind de fond. Iar statul, despre care nu o data s-a pretins ca trebuie sa stea in banca lui si sa nu se bage in economie pentru ca ar distorsiona competitia libera, a fost pus sa intre si cu picioarele exact acolo unde se spunea ca n-are ce cau­ta, pentru a salva situatia! Sa salveze cumva pe cei multi lasati cu buza um­fla­ta de lacomia fara margini indeosebi a celor mai parazitare companii? Nu, nici­decum! Ci doar sa le salveze de la faliment tocmai pe acestea, fie ga­sin­du-le cumparatori, care, inarmati si mai bine, sa continue a face ravagii co­lec­tand caimacul profiturilor, fie pre­luan­du-le ca atare pe banii contri­bua­bi­lilor prin nationalizari (vai, ce termen ori­bil!). Asa, mari banci de investitii (un fel de intermediari in organizarea ma­rilor afaceri) au ajuns in mana con­cu­rentilor lor, tot asa imense fonduri de garantare si speculare a ipotecilor, cu ponderi ametitoare pe piata imo­bi­lia­ra, precum chiar si cea mai mare com­panie de asigurari au fost pur si simplu nationalizate, cumparandu-li-se de catre stat majoritatea actiunilor.

Cum ar putea fi interpretat faptul ca statul american - care nu a pregetat sa se prezinte drept bastion al economiei libere de piata si promotor al initiativei private - a intervenit in piete atat de ar­ti­culat si de o maniera atat de neeco­no­mi­ca, ci pur administrativ?! Cum altfel ar putea fi interpretat acest fapt decat ca scoatere de la naftalina a pana acum atat de hulitului capitalism de stat, redescoperit ca solutie cand se ajunge la ananghie?! Nimic altceva de­cat acest fapt nu poate fi mai semni­fi­ca­tiv pentru ceea ce teoria capitalis­mu­lui monopolist de stat sustinea ca fiind esenta acestuia: uniunea statului si ma­rilor monopoluri in promovarea inte­re­selor de sistem.

Uniune despre care se zicea ca se realizeaza nu doar la nivelul actiunilor intreprinse coordonat, ci si la nivelul capitalului in sine si, oricum, la nivelul per­soanelor care interfereaza mediile de afaceri si mediile guvernamentale. Mi­nistrii de Finante ai SUA sunt in­va­ria­bil fosti sau viitori sefi ai marilor en­ti­tati financiare de pe Wall Street. Cine a coordonat acum, in calitate de ministru de Finante, planul de stabilizare fi­nan­cia­ra care, se vede de la o posta, sal­vea­za selectiv, pe banii contribuabililor, entitati financiare sau de asigurari vi­no­vate fara echivoc de situatia in care s-a ajuns?! D-l Henry Paulson, fost pre­se­dinte-director general al celei mai mari banci de investitii americane, Gold­man Sachs! In particular, asa, ca anecdotica, poate parea intamplator ca rivalul Lehman Brothers a fost lasat sa dea faliment, in timp ce Goldman Sachs a continuat sa prospere, chiar in conditiile de criza, punandu-i-se pe tava active inca performante de la cei ce se prabuseau in jur?!

Dincolo de interpretarile posibile ale actualei crize financiare inter­na­tio­na­le declansata in SUA si indiferent chiar de calificativele ce-i pot fi atri­buite - corectie conjuncturala sau pura criza de sistem -, s-a putut ve­dea, in mod limpede, cum functio­nea­za in realitate capitalismul pro­po­va­duit prin carti si pe la seminarii. Economia de piata cu adevarat libera nu exista, statul intervenind masiv si fara ezitari cand considera necesar si mai ales in caz ca lucrurile se dete­rio­rea­za. Ca o face in favoarea marilor companii cu care este in uniune sau mai lasa ceva si pentru cei multi, din con­siderente de conservare politica, este mai putin important din punctul de vedere discutat aici. Economia de piata pura este doar o pura baliverna, cantata tarilor bananiere, spre a le de­ter­mina sa nu incerce cumva nici ma­car a se apara in fata capitalului din tari­le mai puternice.

Politicienii din Romania - care au des­fiintat pur si simplu statul, trans­for­mand Romania intr-o tara bananiera care nu produce nici macar banane - ar trebui sa ia aminte. Nici tarile cele mai “liberale” nu se dispenseaza de stat, cantecele despre economia de pia­ta “libera” fiind pentru ametit re­cruti. Daca sunt responsabili, poli­ti­cie­nii din Romania ar trebui sa-si amin­teas­ca de faptul ca in Romania nici re­cruti nu mai sunt, caci armata este fa­cu­ta pe bani!