Regele gol

Oare menirea Ministerului Culturii  este de a duce grija „dezvoltatorilor“ imobiliari, ori să apere bunurile culturale ale întregii Românii?

În plin miezul Paștilor, primul canal al Televiziunii naționale anunța iminența creșterii pieței automobilelor de lux din România: Rolls Royce, Maybach, BMW etc. Constructorul italian al modelului Ferrari a trebuit să suplimenteze producția pentru a satisface o mică parte din cererile venite de la București. A putut adăuga numai 2 exemplare la cele 28 deja comandate. Și uite așa se face că în „Micul Paris“, capitală a uneia dintre cele mai sărace țări ale UE, se întâlnesc mai multe mașini scumpe de ultimă generație decât în capitala Franței. Nici nu-i de mirare, dacă se ia în calcul că venitul mediu în București este mai mare decât media europeană.

În acest timp, Ministerul de Finanțe are în lucru un proiect de lege prin care reduce suma pentru despăgubirea moștenitorilor de case naționalizate la 15% din valoarea stabilită de firmele de audit. Această lege vine să completeze actul normativ deja în circulație, potrivit căruia statul nu va mai acorda despăgubiri în natură. Cu alte cuvinte, proprietarii, cărora statul român le-a naționalizat casa înainte ori după 1950, nu își vor mai primi înapoi casele (cumpărate „cu bună-credință“ de foștii chiriași instalați de gospodăria de partid, consiliile populare ori ICRAL-uri).

Efortul „lăudabil“ al Guvernului României vine după avertismentul lansat de CEDO, asaltat de numărul mare de dosare privind retrocedarea locuințelor naționalizate. Reducerea numărului de dosare (oare și rezolvarea corectă a problemei?!) trebuie să se întâmple în termen de un semestru!

Pe de altă parte, președintele republicii, într-un mod cu totul discutabil, nu mai poate de grija celor de la Roșia Montană Gold Corporation. A reafirmat-o din nou la instalarea în funcție a noului ministru pentru Mediu. Supărat că de 15 ani niciun șef al acestui minister nu a fost în stare să emită avizul de mediu (oare de ce?), i-a atras atenția noului-vechiului instalat să decidă în două săptămâni ori albă, ori neagră. N-a uitat însă să precizeze că un aviz negativ pentru exploatarea de la Roșia Montană se va lăsa cu procese costisitoare pentru România și pentru trecuții miniștri. (Nu cumva țara va plăti mai mult dacă dă drumul exploatării?) Oare președintele îl are la mână pe ministrul udemerist?

Oricum, merită reținută soluția: dacă trebuie obținut un aviz pozitiv (în interes propriu ori pentru diverși care prezintă un oarecare interes), se schimbă funcționarii, doar-doar se va găsi până la urmă cel care va face treaba!

Dacă UE e în stare să legifereze jaful comunist acceptând soluțiile abuzive ale guvernului de stingere a pretențiilor la casele moștenite, iar șeful statului recurge la o formulă asemănătoare, de ce n-ar face-o și alții?! De pildă, ministrul pentru Cultură și Patrimoniu Național (adică averea țării). La remanierea guvernamentală din ianuarie, oalele sparte le-a plătit numai PDL, nu și partenerii de coaliție, deși nu s-au dovedit mai breji. La întâlnirea conducerii din Tg. Mureș s-a pus întrebarea de ce nu se schimbă și garnitura UDMR, președintele acesteia răspunzând că nu era cazul, toți miniștrii au performat. Acesta să fie adevărul sau la mijloc sunt alte comandamente?

Nu trebuie uitate episoadele Brâncuși ori Cioran, unde consilierii ministeriali specializați în funds raising n-au strălucit la capitolul imaginație. La fel, nici graba cu care excelența sa a emis avizul pozitiv pentru descărcare de sarcină arheologică la Roșia Montană (deschizând poteca exploatării RMGC). Dacă se ia în considerare aprobarea pentru asfaltarea Șoselei Aviatorilor, dar și refuzul de a clasa ca monument magistrala Aviatorilor–Prezan-Kiseleff, îngrijorat că operația ar putea dăuna proiectelor de construcții ale primarelui general, mare traficofil, rezultă un personaj cât se poate de dialectic. Oare menirea MCPN este de a duce grija „dezvoltatorilor“ imobiliari (cum se dovedește mai departe), ori să apere bunurile culturale ale întregii Românii?

Recent, Municipiul București (prin primar) a deschis dezbaterii publice 3 proiecte de urbanism pentru zone protejate (sau arii istorice de referință?) cuprinse între străzile Vasile Conta, Pitar Moș și Calea Dorobanților. PUZ-urile au fost elaborate între 2009-2011 de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ (cu eternul președinte-manager general și drept șef de proiect complex un președinte ICOMOS România) și un birou privat de arhitectură / urbanism incluzând câțiva visiting professors la UAUIM. (Interesantă evoluția școlii superioare de arhitectură de la o unitate fruntașă de învățământ la societate comercială, fiecare cu propria etică! La 100 de ani de la moarte, Ion Mincu se întoarce în mormânt.)

Documentațiile intervin cu propuneri care depășesc sensibil indicatorii urbanistici avansați în Studiul de zone protejate, întocmit tot de UAUIM în anul 2000, studiu pe care se presupune că-l vor înlocui. Fiind vorba de zone protejate, avizul hotărâtor va fi cel al MCPN, respectiv al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, respectiv Comisia de urbanism care, în componența de până recent, era destul de strânsă cu acceptarea de indicatori speculativi. Scopul declarat al celor 3 documentații este de „susținere a interesului public“ (prin limitarea drepturilor civile) și de „deblocare / pregătire a procesului de investiții“. Despre ce blocaj e vorba, greu de știut, din moment ce în toate zonele protejate, în baza PUG-ului din 2001, se demolează și se construiește într-o veselie, sub privirea înțelegătoare a MCPN. E adevărat însă că așa un front de lucru ca pe teritoriul Concursului București 2000, părăsit după cheltuieli generoase din pușculița publică (inclusiv pentru membrii băștinași ai juriului internațional), mai rar.

În această situație, ministrul pentru Cultură și Patrimoniu Național se consideră obligat să garanteze avizul favorabil pentru avantajarea investițiilor. Odată refuzată propunerea de transfer al Comisiei de urbanism a CNMI către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (chiar la instalare), profită de obligația reînnoirii CNMI la fine de legislatură și aduce pe sus echipa de avizatori de la MDRT-UAUIM, echipă convinsă de avantajele dialecticii, ca și excelența sa. Scapă din vedere un detaliu: avizatorii MDRT (cadre didactice la UAUIM) nu au atestate MCPN, ceea ce în mod normal nu le-ar permite prezența în CNMI. Dar miza este mare, protestele și lamentările organizațiilor neguvernamentale și profesionale rămânând fără efect. De ochii lumii, în Lista membrilor CNMI s-a mai schimbat o virgulă pe ici, pe colo.

E de presupus că, la sugestia consilierilor apropiați, ministrul pentru Cultură și Patrimoniu Național (adică avuția națională) a cerut măcar biografiile personale și profesionale ale celor numiți. Ba poate, așa cum era uzanța mai de mult, le-a solicitat și o declarație semnată cum că n-au făcut niciodată un rău, cât de mic, vreunui monument istoric (nimic despre aporturi pozitive).

Într-o astfel de declarație, pe proprie răspundere, se puteau include poziția vis-à-vis de demolările din București și din țară înainte de 1989, atitudinea față de intervențiile recente din zonele protejate, promovarea propriilor idei legate de patrimoniul construit cultural, contribuția la extinderea și perfecționarea LMI, eventuale relații cu agențiile imobiliare preocupate de construirea în zone protejate, punctul de vedere privind atestarea specialiștilor și experților MCPN etc. În plus, o întrebare potrivită se leagă de PUG-ul pentru București (2001) despre care majoritatea ONG-iștilor afirmă că a reprezentat, prin stimularea derogărilor celor mai îndrăznețe, principala sursă de desfigurare a Capitalei (evident, cu sprijinul neinteresat al Direcției de urbanism a PMB).

Este adevărat: nu sunt mulți specialiști și experți în domeniul monumentelor, așadar problema conflictului de interese este reală. Dar acești tehnicieni sunt legați de patrimoniul cultural, trăiesc de pe urma lui, dispariția acestuia înseamnă moartea lor economică. Noua echipă de avizatori va fi în aceeași situație de conflict de interese față de întocmitorii PUZ-urilor (și unii și alții legați de UAUIM), dar, spre deosebire de primii, își câștigă existența de pe urma construcțiilor noi ridicate pe locul celor vechi demolate. Vor fi deci condiționați să avizeze favorabil propunerile supradimensionate din documentațiile menționate, ba și multe altele care așteptau această mișcare în sertarele „dezvoltatorilor“ imobiliari (din 1995 sau mai de curând). Iar frumoasele cartiere cu vile (zonele protejate) din Bucureștii istorici se vor transforma în „Drumuri ale Taberei“ și în „Bălți Albe“, cu străzile înțesate de mașini, dar în niciun caz Ferrari, Maybach, BMW, Rolls Royce etc., ai căror proprietari vor părăsi orașul.

E, însă, un amănunt lipsit de interes, atâta vreme cât excelența sa, ministrul Culturii și Patrimoniului Național (avuției țării), poate justifica păstrarea garniturii UDMR și asigura cumva prezența la guvernare și după noiembrie 2012. Acestea-s comandamentele și prețul lor! //