Restaurația, visul de aur al PSD

Ceea ce se întâmplă acum în educație și situația de la CNA sunt doar două exemple ale procesului de degradare instituțională extinsă și accelerată.

Un recent comunicat de presă al Consiliului Național al Rectorilor nu face economie de epi­­tete, atunci când laudă Ordonanța de Urgență nr. 49/2014 care anulează practic toate prevederile de sub­stanță din Legea Educației, promovate de fostul ministru Daniel Funeriu. Ecaterina An­dronescu, prin intermediul pu­pililor Remus Pricopie și Mih­nea Costoiu, „rezolvase“ deja o parte dintre ele, în prin­cipal cele legate de sis­temul de clasificare aca­de­mică. Acum au fost eliminate toate celelalte prevederi in­comode. Pentru elita elitelor românești din zona academică (ce altceva ar putea re­pre­zenta un Consiliu al Rectorilor!?), măsuri pre­cum eliminarea totală a incompatibilităților politice, introducerea unor formulări abile ca­re să permită ocolirea limitărilor legate de nu­mărul de mandate pentru rectori, încurajarea sistemului „fabricilor de diplome“ prin măsuri de genul a treia sesiune de bacalaureat sau pre­gătirea elevilor fără bacalaureat în fa^­cul­tăți (pe banii statului), reprezintă „o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare gra­duală a sistemului de educație“. La fel de entuziasmate sunt și sindicatele de profil. Du­pă ce salută inițiativa, Federația „Alma Ma­ter“, al cărui președinte este Anton Hadăr, un nelipsit combatant în talk-show-uri, nu scapă prilejul de a face trimitere la „cicatricile“ pro­vocate în trecut de „decapitarea înv­ăță­mân­tului superior românesc“ prin (odioasa) Lege Funeriu. Iată însă că, acum, din fericire, totul s-a pus în bună ordine. Lucru confirmat, de altfel, de la cel mai înalt nivel de ministrul Re­mus Pricopie: „Nu sunt schim­bări care să bulverseze sis­temul, ci corecturi absolut ne­cesare“. Prilej de legitimă sa­tisfacție. Și cum să nu te bu­curi, la unison cu poporul, cu elevii și cu părinții deopotrivă, când rata de promobabilitate la BAC crește semnificativ: de la 43-44 procente în 2011/2012 la aproape 60 de procente acum. Și stați, vine și a treia sesiune! Cineva comenta inspirat pe Fa­ce­book: atunci când este să ne furăm singuri că­ciula, suntem, detașat, pe primul loc.

Între timp, CNA, o altă instituție de elită a Ro­mâniei, prin definiție garantul respectării nor­melor deontologice în spațiul audiovizual, tre­ce de asemenea prin mari frământări. Devoa­larea jocurilor politice din CNA nu este nea­părat un secret, dar limbajul incredibil de vul­gar și agresiv utilizat de Laura Georgescu, șe­ful instituției, șochează, peste măsură chiar da­că e vorba de o discuție privată. În aceste condiții, mai poate oare CNA să funcționeze în continuare în aceeași formulă? Ei bine, poa­te! Victor Ponta nu s-a gândit să ceară de­misia de onoare a apropiatei sale, așa cum a făcut-o recent, atunci când a fost vorba de Traian Băsescu. Nu par îngrijorați de imaginea deplorabilă creată nici alți membri ai CNA cu CV-uri impresionante (trecuți prin redacțiile de la BBC sau Europa Liberă). Ideea de ono­are, respectul de sine, minima preocupare pen­tru norme decente de comportament pu­blic sunt lucruri care pur și simplu nu con­tea­ză. Majoritatea, unii oameni cu pretenții de onorabilitate afișate, nu dă doi bani pe ele. A doua constatare este că actuala putere pare tot mai puțin dispusă să țină cont de puținele voci critice rămase în mass-media, societatea civilă sau în mediul academic. Între altele, pen­tru că s-a văzut că, din păcate, costul po­litic este neglijabil.

Capacitatea bulversantă a actorilor de pe sce­na politică, dar și din afara ei, de a face din alb negru și din negru alb pare să fie ne­li­mi­tată. De pildă, Consiliul Rectorilor se declara îngrijorat de „criticile neîntemeiate aduse OUG 49/2014, aspecte care pot afecta grav prestigiul internațional al învățământului su­perior românesc, cu posibile repercusiuni asu­pra recunoașterii diplomelor“, considerând că acestea „trădează intenții politicianiste“. Pro­blema e că vechiul sistem la care se revine acum în forță nu a fost în stare să plaseze ni­ciuna dintre universitățile autohtone în pri­me­le 500 din lume. Iar dacă tot vorbim de sub­mi­narea credibilității, nimic nu se poate com­para, ca impact negativ pe plan extern, cu efec­tele penibilului balet instituțional menit să acopere plagiatul primului ministru. În ge­neral, reacția comunității academice nu doar față de plagiatul în sine, ci și față de com­por­ta­mentul în această speță a autorităților a fost una deplorabilă prin muțenia extinsă, un semn evident al lipsei de coloană vertebrală.

Ceea ce se întâmplă acum în educație și situa­ția de la CNA sunt doar două exemple ale procesului de degradare instituțională extinsă și accelerată. S-a vorbit enorm în ultimii doi ani despre apărarea statului de drept, despre independența justiției. Însă această preo­cu­pare legitimă a împins oarecum în plan se­cund discuția mai largă despre tarele între­gului sistem instituțional românesc. O țară nu poate avansa doar prin efortul unor structuri precum DNA sau Înalta Curte de Casație și Jus­tiție. Asta poate fi frâna. Ai însă nevoie și de motor. De un sistem instituțional (ad­mi­nis­trație publică, școli, universități, spitale, agen­ții de reglementare, regii ale statului etc.) funcțional și stabil, de un cadru de reg­le­men­tare bazat pe criterii de performanță com­pa­rabile cu cele existente pe plan internațional, care să se aplice efectiv. Ultimii zece ani asta s-a și încercat. Mai bine sau mai rău, cu po­tic­neli, cu erori de apreciere, poate cu pași prea grăbiți.

Ei bine, e vremea să revenim la liniștea „pre-Băsescu“! Cuvântul de ordine este Restaurația generalizată: în justiție, în educație, în să­nă­tate, peste tot. La asta visează nu doar PSD, deși partidul lui Victor Ponta este principalul promotor al Restaurației, ci și multe fețe din opoziție, pentru care bătălia cu actuala putere este una care are drept element principal ac­cesul la pârghiile de putere și la resurse, nu im­punerea unei viziuni alternative, diferită, asupra evoluțiilor fundamentale din societatea românească. Mai grav e că restaurația es­te spri­jinită, în ansamblu (cu destul suport po­pu­lar), de o bună parte a elitelor au­toh­tone, din toa­te domeniile. Într-un fel, asistăm la o revenire peste timp la starea de spirit din 1992, când sloganul electoral câștigător a fost: Un pre­ședinte pentru liniștea noastră. //