De același autor
Un text interesant si cu mare impact circula pe facebook. Gabriel Gachi scrie : “Azi am vazut un om in toata firea prabusit din cauza presiunii fiscale. E un om de afaceri din Iasi cu aproximativ 200 de angajati, iar biznisul are o vechime de peste 15 ani, el fiind deja la a doua generatie de antreprenoriat. Avea dintii inclestati si cateva lacrimi .. Era in stare de soc, si-a aruncat bricheta in perete de disperare. "Cum ..., vii tu, statul roman, si impozitezi munca cu 80%, la angajat si angajator, mai vii si mai bagi un 16% pe profit si inca 16% pe dividende si apoi ii bagi in fundul lui Rusanu, care ia 60.000 de euro pe luna?!", a racnit el, sufocandu-se.
…."Sunt imun la politica, nu ma intereseaza, dar prima oara cand mi s-a urcat sangele in cap a fost acum doua saptamani, cand am vazut la televizor salariile de la ASF. Supravegherea asigurarilor faceti voi acolo?!", urla el cu ochii scosi din orbite. "Eu nu duc acasa intr-un an 60.000 de euro, iar Rusanu ia saizeci de mii intr-o luna, pai de asta-mi pui mie cutitul la gat?"… Cititi tot aici https://www.facebook.com/?ref=
Comentariul meu: Textul spune mai multe decat pare la prima vedere. Atentie: …."Sunt imun la politica, nu ma intereseaza…”
Pai de ce nu spui, domnule, asa? Deci esti imun la politica, nu te intereseaza, astia te impoziteaza cu 80%, mai vin si mai baga un 16% pe profit si inca 16% pe dividende si apoi ii baga in fundul lui Rusanu si dumneata ce faci?! Dai cu bricheta de perete. Astepti sa te falimenteze astia iar apoi te miri ce se intampla si injuri. Ia uite ce nenorociti. Oare cum de isi permit?! Chiar asa: cum?! Ai observat acum doua saptamani.
Inteligent. Briliant.
Aveti aici esenta geniului intreprinzatorului roman, a resursei umane cu care se construieste capitalism si democratie in Romania. Nu dedica atentie si efort sa se informeze cu privire la viata politica si publica, nu participa la viata publica, nu sustin financiar, politic sau moral pe cei ce isi asuma rolul de a participa si a le apara interesele publice, si in ziua de vot se duc la plaja sau la shopping. Apoi se mira si dau cu bricheta de pamant. Si culmea, in acelasi timp aceasta forma de retardare mentala si civica, acesta primitivitate tampa, este purtata ca un titlu de mandrie: “Nu face domnule politica, nu-l intereseaza, e om serios”…
Ca omul nostru sunt mii si mii. Platitori de taxe si impozite. Nici nu poti spune ca sunt prosti, pentru ca majoritatea sunt oameni ce ar trece decent niste teste de inteligenta, vointa si disciplina muncii. Stupiditatea cronica in care functioneaza vietile lor publice e oarecum un paradox. E o forma de retardare sociala, fara indoiala. Dar cum am putea-o explica?! Oamenii astia nu inteleg legi cauzale elementare ale vietii economice si politice. Mari patroni, intreprinzatori si platitori de taxe si impozite sunt incapabili sa sesizeze legatura intre cauza si efect cand ambele sunt legate de ei si ii afecteaza nemijlocit.
Ah, daca ar veni cineva calare pe cal alb sa rezolve problema impozitelor si a lui Rusanu, in timp ce ei pun de un weekend cu amicii la Sinaia: Da. Asa da. Dar de unde sa apara salvatorul pe cal alb cand avem clasa asta politica nenorocita? Niste nenorociti. Mister cum ajung numai nemernici la putere.
La care le spunem: Nenorocita, nenorocita dar asa nenorcita cum e, va jumuleste si va face cum vrea ea. Sunteti prostii lor. Arondati. Pe caprarii si zona geografica. Asa va trateaza si la asta va pretati cu abandon. Ce spune asta despre inteligenta voastra si despre voi, va lasam pe voi sa analizati si judecati cu prietenii la o bere, la iarba verde, cand or fi alegerile viitoare si cand concetatenii vostri care sunt neimunizati la politica isi pierd timpul pe la cabinele de vot, fie in varii functii civice si publice fie in calitate de donatori si reicipienti de ulei, faina, malai si alte simboluri ale mecanismelor electorale nationale.