Pe aceeași temă
Sunt sigura ca multi dintre noi se pot recunoaste in aceasta fraza a Martei Petreu (Mostenirea lui Eliade, Apostrof, nr. 3/2002) care, prezentand recenta carte a lui Matei Calinescu Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade, adauga: "Reiese din aceasta carte ca Matei Calinescu insusi si Ioan P. Culianu au avut, in America, aceeasi dificultate: necunoscand istoria epocii interbelice, nu cunosteau nici implicarea lui Eliade (a Generatiei '27, in general) in ea, asa ca, prin 1987-1988, cand, dupa moartea lui Eliade, Culianu a fost sacait de intrebarile pe care i le puneau colegii si studentii in legatura cu trecutul politic al maestrului sau, a trebuit sa se documenteze atat asupra istoriei Romaniei, cat si asupra articolelor politice ale lui Eliade".
Daca lucrurile au stat asa, se mai poate vedea tabloul culturii romanesti ca un camp de lupta cu doua tabere bine delimitate si neimpacate, intr-una cei care au avut acces la adevar, in cealalta cei ce-l refuza (sugestia manicheista nu are cum lipsi intr-un asemenea "peisaj dupa batalie") - asa cum afirma Marta Petreu? - "cred ca in 1996, adica in momentul aparitiei Jurnalului (lui Sebastian, n.n.), impartirea era gata facuta si razboiul era deja de multi ani declansat; caci razboiul s-a facut pe mostenirea lui Eliade, iar impartirea s-a facut in cei ce recunosteau derapajele lui legionare si cei ce negau acest fapt istoric usor de probat. Batalia din jurul Jurnalului n-a fost decat un episod - violent, e drept - dintr-un razboi mai vechi, si repet, inca neincheiat".
Nu ar fi insa mai plauzibil uman sa vedem cum se topeste treptat aceasta ignoranta istorica generala, cum, incet-incet, se renunta la (macar o parte din) miturile si idealizarile anterioare, cum razboiul se duce in interiorul fiecaruia (daca e de buna-credinta), nu doar inviolente inclestate intre tabere? Jurnalul lui Sebastian, bestseller incontestabil, a adus, asa cum se stie, informatii nu doar noi, ci si intens emotionante, despre aceasta perioada necunoscuta (asa cum necunoscute sunt si celelalte perioade ale istoriei noastre). Impresia mea este ca, la aceasta ora, in Romania se stie suficient, chiar daca doar in linii generale, despre publicistica de tinerete a lui Eliade si Cioran pentru ca derapajele respective sa nu mai fie negate ca altadata (in aceasta privinta, cartea Martei Petreu despre ultimul Un trecut deochiat sau Schimbarea la fata a Romaniei are si ea un merit incontestabil).
O asemenea carte necesara pentru a privi inapoi fara manie este, fara indoiala, Despre Ioan Petru Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii a lui Matei Calinescu. Marta Petreu ne asigura si ca ea "se citeste usor si cu placere, ca un roman occidental de buna calitate, caci autorul scrie direct, limpede si foarte, foarte calm. El nu vrea sa dovedeasca nimic, nici o teza; el pur si simplu povesteste, cu dragoste, ce om placut era Eliade, ce om aparte era Culianu si cum, la un moment dat, prin '87-'88 si el insusi si Culianu au fost confruntati cu informatia ca Eliade a avut un trecut politic legionar (...) Materia despre care scrie e nu numai inflamabila, ci, daca ne gandim la enigma mortii lui Culianu, poate chiar aducatoare de moarte. Nutresc speranta ca lectia de calm si profesionalism ce ne-o da prin aceasta carte va fi primita cu seninatate".
Am invatat si eu cate ceva, chiar din propria mea experienta, despre violenta verbala a perioadei in care traim. Dar nu impartasesc aprehensiunile Martei Petreu: sunt sigura ca exista un climat cultural capabil sa aprecieze valoarea literara a cartilor. In cazul concret al cartii lui Matei Calinescu, imi amintesc ecourile foarte bune pe care le-am primit la 22, dupa aparitia unui capitol al ei intr-un supliment literar de anul trecut. Am regretat ca primele referiri in 22 la aceasta carte s-au facut intr-o masa rotunda la GDS, intr-un mod cu totul neserios, ca argument in polemica inutila dintre urmasii lui Eliade si cei ai lui Culianu.
Calmul si nuanta lui Matei Calinescu sunt mai necesare ca oricand, in acest moment in care, ca in orice tranzitie, persista sechelele vechilor ideologii, dar au aparut si altele noi, cu sens invers.
