Pe aceeași temă
Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2010 punctează numeroase disfuncţionalităţi privind gestiunea banului public în administraţiile centrale şi locale.
Experţii Curţii de Conturi estimează că suma risipită din cauza gestiunii neglijente ar putea urca la 3,2 miliarde de lei, bani care sunt, teoretic, recuperabili. Risipa s-ar datora, potrivit raportului citat, neîncasării la termen a unor venituri, utilizării nelegale a fondurilor, acordării unor salarii fără respectarea legii, angajării unor persoane pe posturi nebugetate şi încălcării normelor care guvernează achiziţiile publice. Dincolo de tehnicalităţile privind înregistrările contabile, de erorile sau de interpretările diferite ale experţilor din spaţiul public, îngrijorează o atitudine relaxată privind gestiunea patrimoniului. În foarte multe cazuri, instituţii sau companii de stat nu şi-au pus ordine în posesiunile de terenuri de care dispun, potrivit legii. De la Teatrul de Operetă „Ion Dacian“ şi până la Hidroelectrica sau chiar Petrom, nimeni nu şi-a luat în posesie terenurile pe care ar fi trebuit să fie proprietar. Experţii Curţii de Conturi nu clarifică motivele pentru care, în fiecare caz în parte, terenurile nu au fost trecute legal în proprietatea acestor instituţii sau companii. Fenomenul este însă aproape generalizat.
Multe aspecte sunt cunoscute deja, altele sunt chestiuni tehnice, privind erori contabile sau interpretări diferite ale legislaţiei contabile.
Haosul domneşte în una dintre instituţiile oarecum ocolite până acum de controalele Curţii de Conturi: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care nu a putut preciza câte contracte de privatizare s-au făcut în perioada 1992-2010. A ieşit la iveală faptul că Autoritatea care trebuia să gestioneze afacerile statului, să recupereze banii acestuia şi să monitorizeze apoi îndeplinirea clauzelor contractuale nu şi-a făcut treaba. Să ne reamintim că, în iureşul unor privatizări mai vechi, multe companii ale statului au fost vândute la preţuri subevaluate, în condiţii extrem de favorabile cumpărătorilor, sub pretextul unor clauze care asigurau o protecţie a locurilor de muncă, impuneau cheltuieli serioase pentru protecţia mediului şi investiţii majore în companiile respective. Ei bine, aflăm că aceste clauze erau simple formalităţi, scrise pe hârtie, probabil pentru a justifica preţul cel mic. Ele nu au fost respectate şi, se pare, în unele cazuri, nimeni nu a controlat, ulterior, dacă sunt sau nu respectate clauzele contractuale.
Astfel, arată raportul Curţii de Conturi, cumpărătorii combinatului Amonil din Slobozia, de altfel listat la Bursa de Valori din Bucureşti, nu au respectat clauzele privind realizarea investiţiilor în societate. Amonil a fost astfel vândut cu promisiunea că se vor face investiţii echivalente cu suma de 52, 5 milioane de dolari, într-o perioadă de 5 ani. Cum leul parcurgea o perioadă de maximă fragilitate, era justificată consolidarea pachetului investiţional într-o monedă forte. Vorbim de un contract cu o vechime de peste 15 ani. Investiţiile nu s-au realizat la nivelul promis, AVAS a închis ochii şi nu a putut recupera penalizările prevăzute de contract în cazul nerespectării acestuia. La combinatul Azochim din Săvineşti nu au fost îndeplinite promisiunile privind investiţiile în protecţia mediului. AVAS nu a controlat chestiunea nici în acest caz. În ambele cazuri, afacerile au fost gestionate de companiile omului de afaceri Ioan Niculae. Probabil nu sunt singurele afaceri pe care statul le-a scăpat de sub control, deoarece, iată, la AVAS pluteşte confuzia.
Nu doar AVAS gestionează haotic banul public, ci şi alte instituţii. Una dintre cauzele proastei gestiuni este lipsa unui sistem informatic performant şi, mai ales, interconectat. Instituţiile statului nu comunică.
Raportul tratează însă cu măsuri diferite activităţi similare. De pildă, controlul efectuat la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) sau la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu dezvăluie veniturile şi cheltuielile acestor instituţii ale statului, aşa cum o face în cazul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private – CSSPP.
Dacă la Comisia de pensii vedem cât încasează şi cât cheltuie, constatând că statul pune din buzunarul bugetului vreo 5 milioane de lei, la CSA şi la CNVM lipsesc aceste informaţii. Ca atare, nu ştim cât au încasat din taxele pe activitatea sistemului pe care-l controlează acestea şi cât au primit de la stat, dacă au primit. Ar fi fost interesant să aflăm care sunt cheltuielile cu salariile din acele instituţii, deoarece în folclorul pieţei financiare se spune că salariile şefilor arbitrilor pieţei asigurărilor şi ai pieţei de capital sunt printre cele mai mari din ţară. Nu aflăm aceste detalii, deşi mijea speranţa că austeritatea va fi verificată, după dezvăluirile referitoare la sporurile de limbi considerate rare primite de corpul diplomatic. Ceva informaţii aflăm însă din raportul inspectorilor Curţii de Conturi. De pildă, la CNVM, cineva, probabil vreun şef, şi-a recuperat o maşină parcată aiurea plătind din banii instituţiei! „În condiţiile în care răspunderea pentru ridicarea autoturismului staţionat neregulamentar aparţine în totalitate conducătorului auto“, precizează raportul, adăugând că au fost încălcate prevederile Legii privind finanţele publice.
La CSA şefii, ale căror salarii nu sunt cunoscute, dar sunt bănuieli că ar fi mult mai mari decât cele ale premierului, îşi decontează cheltuieli în exces în timpul deplasărilor în străinătate. Oricum, în conturile statului domneşte risipa. //
