Rolul UTC in angrenajul totalitar

Intr-un stat totalitar, partidul comunist isi disimuleaza statutul de partid-unic prin intermediul unei complicate re­tele de organizatii. Este vorba despre ceea ce ideologia comunista numeste “or­ganizatii de masa”. Functiile or­ga­ni­za­tiilor de masa erau: mobilizarea politi­­­ca si sociala, (re)socializarea maselor in acord cu ideologia comunista, recrutarea, selectarea si formarea noii elite, in fine, controlul social. Un rol important intre acestea il ocupau organizatiile de tineret.

Regimul comunist a acordat o atentie spe­ciala incadrarii politice a tinerilor si socializarii politice primare. Proiectul totalitar viza cuprinderea tuturor tinerilor si copiilor intr-un cadru organizat si indoctrinarea sistematica a acestora in scopul crearii “omului nou”.

Ideologii comunisti impartaseau cu alti autori de inginerii sociale din secolele XIX si XX credinta in maleabilitatea radicala a fiintei umane si in puterile melioriste nelimitate ale propagandei si organizarii. Totusi, aceasta credinta era dublata de o mizantropie structurala, care a deschis calea utilizarii pe scara larga la nivel social a instrumentelor coer­citive si de control. Desi colectivist, marxism-leninismul amesteca fascinatia fata de multime cu teama si neincrederea fata de aceasta. Ambivalenta se observa foarte bine in cazul atitudinii fata de tineri, care, pe de o parte, apareau, din cauza legaturilor slabe cu vechiul re­gim, ca ipostazierea perfecta a “omului nou” si ca masa de manevra ideala, dar, pe de alta, erau tratati cu infinita suspiciune.

Formarea organizatiei unice de tineret

In perioada interbelica, Uniunea Tine­re­tului Comunist a avut un parcurs efemer, intermitent si neclar. Organizatia, scoasa in afara legii, era controlata strict de Internationala Tineretului Comunist, interfata a Cominternului. UTC nu a de­pa­sit statutul de miscare marginala si nu a atins dimensiuni de masa decat dupa 1944, sub protectia armatei sovietice si dupa ce PCR a inceput sa-si consolideze puterea.

Incepand cu 1948, Partidul Muncitoresc Roman (numele luat de PCR) si-a pus problema unificarii si epurarii or­ga­ni­za­tiilor de tineret - politice, profesionale, religioase, culturale etc. Concomitent, tinerii au fost vizati de mai multe valuri de arestari. Initial, din 1945, au fost ares­tati participantii la manifestatiile anticomuniste, iar din 1948 au inceput ares­ta­ri­le pe categorii, fiind urmariti membrii or­ganizatiilor de tineret liberale, taraniste si legionare. Organizatiile de tineret poli­ti­ce si religioase au fost desfiintate.

Formarea organizatiei unice de tineret a fost decisa in 1948, in urma unei re­comandari a Comsomolului sovietic, si a fost realizata in 1949. Gheorghe Flo­rescu, un fost tipograf, a devenit prim-secretar al Uniunii Tineretului Muncitor.

 Prima campanie de epurare

 Imediat dupa formarea organizatiei uni­ce, PMR a cerut epurarea ei, ope­ra­tiune care, intr-o prima faza, a fost realizata sub pretextul “reinscrierii” membrilor in UTM - echivalenta campaniei de “ve­rificare” a membrilor PMR. In urma “re­inscrierii”, au fost exclusi peste 34.000 de activisti si membri ai UTM, re­pre­zentand “elemente dusmanoase” (adi­ca “chiaburi”, fosti legionari sau cu­zisti, fosti membri ai partidelor democratice, activisti religiosi, in special ai cultelor minoritare, lideri UTM care nu res­pectau de­ciziile PMR etc.).

Excluderea din UTM putea insemna excludere sociala, marginalizarea profesionala si chiar putea deschide calea unei anchete penale. Originea sociala si apartenenta la o organizatie comunista erau criteriile cele mai importante care fil­trau ascensiunea politica, sociala si pro­fesionala. Epurarile din UTM au con­sti­tuit una din caile de epurare a in­sti­tu­tiilor, facultatilor, scolilor, unitatilor armatei, intreprinderilor etc. Intrucat orga­ni­zatiile comuniste deveneau din ce in ce mai nu­me­roase (UTM cuprindea in 1950 aproximativ o cincime din populatia tanara, la sfarsitul anilor ’50 o treime, dupa un deceniu, jumatate, iar in anii ’80 marea ma­joritate a tinerilor), se poate spune ca epurarea acestora a avut un impact social major, contribuind la schimbarea rapida si brutala a profilului societatii.

Dupa reinscriere, UTM numara 650.000 de membri. Epurarile vor continua, sub forma campaniilor de “imbuna­ta­tire a compozitiei de clasa”, si in pe­­­­ri­oa­­­­da urmatoare, cu precadere in preaj­­­ma unor ani “fierbinti”, dupa 1952, 1956 sau 1968.

 Prima dilema majora a regimului a fost legata de gradul de cuprindere in or­ga­nizatiile sale a populatiei rurale. In Ro­mania comunista, intr-o prima faza au fost primiti in UTM cu precadere taranii saraci. 40% dintre cei exclusi prin rein­scriere erau tarani. Insa acest lucru punea problema reprezentativitatii Uniunii in conditiile in care trei sferturi din popu­latia Romaniei consta in populatie rurala. Apoi, demararea, in 1949, a colec­ti­vizarii reclama o prezenta masiva a or­ganizatiilor comuniste in sate. Spre sfarsitul anilor 1950, UTM reusise sa cu­prinda in randurile sale doar circa 28,5% din populatia rurala incadrabila. Tot atunci, in UTM se aflau doar 30-35% ta­rani, in timp ce ponderea lor a coborat, si pe fondul schimbarii profilului social al populatiei, in anii 1960 spre 25%, iar in anii ’80 sub 20%.

Incepand din 1950, activistii utemisti au fost mobilizati pentru a ajuta la reusita co­lectivizarii, acestia participand la ac­tiu­ni­le propagandistice si de demascare puse la cale de regimul comunist. In consfatuirile din organizatie li se cerea sa-si convinga rudele si apropiatii sa-si dea pamantul la colectiv, sa-i denunte pe “chiaburi” si pe cei care se opuneau co­lectivizarii si chiar sa se opuna ca­sa­to­riei dintre “chiaburi” si fete sarace.

Dupa 1952, in urma demascarii “devierii de dreapta”, a inceput o noua epurare a UTM. Intrucat grupul “fractionist” in frunte cu Ana Pauker a fost acuzat, printre altele, ca, prin “metoda inscrierii in bloc”, a facut ca in partid sa intre nu­merosi legionari si alte “elemente dus­ma­noase”, a inceput o noua vanatoare. Intre august 1952 si iunie 1953 au fost ex­clusi din UTM pentru “deviere de dreap­ta” 19.000 de membri si activisti. Aceasta in conditiile in care excluderile cu­mu­late din perioada octombrie 1950-august 1952 nu au depasit cifra de 12.000.

Criza a avut repercusiuni si asupra conducerii UTM, in aceasta perioada schim­bandu-se de mai multe ori ocupantul functiei de prim-secretar. Gheorghe Florescu a fost schimbat in august 1952 cu Vasile Musat, un strungar care nu a rezistat pe post decat doi ani (august 1952-iulie 1954). Tot doi ani a rezistat si urmasul sau, Cornel Fulger, un fost electrician (iulie 1954-iunie 1956). Prin Virgil Trofin, un activist din noul val (la baza ajustor mecanic si cazangiu de locomotive), care a lucrat ca ofiter la Directia Superioara Politica a Armatei, partidul a gasit mana de fier pe care o dorea pentru a controla UTM. Acesta a ramas in functie intre iunie 1956 si iunie 1964, supravietuind crizelor succesive din partid din a doua parte a anilor ’50.

Dupa revolutia din Ungaria din 1956, a venit randul studentilor si elevilor sa devina o problema pentru UTM. De fapt, din considerente ideologice, acestia au fost priviti cu suspiciune de catre comu­nisti din capul locului. Studentii au fost in primele randuri ale manifestatiilor anti­comuniste din anii 1945-1946, fiind tot­o­da­ta o tinta importanta a represiunii comuniste. Dintre cei exclusi in urma pro­cedurii de “reinscriere” 50% erau studenti si elevi. In instructiunile date in 1950 pentru inscrierea de noi membri, se spunea ca vor fi admisi in UTM elevii si studentii merituosi “devotati orga­ni­za­tiei si Partidului”. Au fost, de asemenea, fixate filtre ideologice pentru admiterea in invatamantul superior, pe baza originii sociale si a apartenentei politice inainte de instalarea comunismului, a ti­ne­rilor sau a parintilor acestora. Absorb­tia studentilor in UTM era foarte mare, de circa 80-90% din totalul de 57.000 de studenti, statutul de student fiind foar­te greu de obtinut fara indeplinirea con­ditiei intrarii in UTM.

Ponderea elevilor si studentilor in UTM a urcat pana spre 30% in 1953, dar a inceput sa se reduca sever dupa 1956. In 1957, procentajul scade sub 20%, iar in 1958-1959, sub 10%. Expli­ca­tia sta in seria de evenimente dramatice inregistrate in a doua parte a anilor 1950. Ecoul provocat de revolutia maghiara din 1956 a starnit efuziune si proteste in centrele universitare din Roma­nia, carora autoritatile le-au raspuns cu arestari si epurari masive.

 UTM, coada de topor a PMR

 In timpul protestelor studentesti din 1956, activistii UTM au fost instruiti sa previna, sa descurajeze, sa denunte, sa de­maste si sa combata “manifestarile dusmanoase” si au fost mobilizati, alaturi de activistii de partid si de muncitori, pentru a supraveghea adunarile studen­testi, pentru a inabusi manifestarile de protest si pentru a ocupa timpul liber al tinerilor. In Bucuresti, au fost formate gru­puri de tineri muncitori utemisti care i-au luat la bataie pe “banditi”, adica pe studentii protestatari, iar la Cluj, in 1957, activistii utemisti au participat la retinerea unor tineri protestatari.

Dupa 1956, au fost retinuti, in total, cateva mii de studenti, iar cateva zeci au fost condamnati. Au fost organizate ne­numarate sedinte de demascare si prelucrare conduse de liderii si activistii din PMR si UTM. Zeci de organizatii UTM din toata tara au fost dizolvate.

S-au produs excluderi masive - pana la 1.500 lunar. Numarul total al membrilor UTM a cunoscut variatii importante, fiind pentru prima dupa 1948 cand UTM a inregistrat un regres numeric. Tot atunci, se inregistreaza o schimbare spec­taculoasa a “compozitiei sociale”. De exemplu, intre 1 iulie 1956 si 1 iulie 1957 proportia muncitorilor din UTM cres­te de la 27% la 35%, iar cea a elevilor si studentilor scade de la 14% la 9%. Tinerii care frecventau institutele teo­logice au fost dati afara din UTM.

Virgil Trofin a fost promovat in partid in 1964, lasand functia de prim-secretar al UTM lui Petru Enache, un strungar ab­solvent al Scolii Superioare de Partid “Stefan Gheorghiu”, care a facut cariera exclusiv in UTM. Acesta va face trecerea intre Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu, ramanand in functie pana in 1967, cand a fost inlocuit de Ion Iliescu (1967-1971) - cel care a fost liderul Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romania in timpul represiunii antistu­den­testi din a doua jumatate a deceniului sase.

Dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceau­sescu, regimul politic s-a transformat, urmandu-si vocatia totalitara, intr-un regim de includere (formula ii apartine politologului Kenneth Jowitt), tinzand sa absoarba intreaga societate in structuri aflate sub controlul sau.

In 1960, UTM avea 1.900.000 de mem­bri, apoi Uniunea Tineretului Comu­nist (noul nume al UTM dupa 1965) ajun­gand sa insumeze 2.400.000 de membri in 1971, 3.900.000 in 1985, pentru a atin­ge cifra de 4.100.000 la sfarsitul anilor ‘80.

In 1983, 90% dintre elevii clasei a IX-a erau utecisti, pentru ca in 1988 sa intre in organizatie 98% dintre acestia. In­ce­pand cu clasa a X-a, practic toti elevii erau membri in UTC, intrarea in or­ga­nizatie facandu-se automat si obligatoriu. Instructiunile de uz intern cu privire la modul de primire in UTC din anii 1970 si 1980 amestecau criteriile politice cu cele meritocratice.

Satelitii UTC - Organizatia Pionierilor, UASR si Soimii Patriei - au tins la ran­du-le spre dimensiuni de masa.

Domeniul Delfinului

Dupa Ion Iliescu, au urmat in pozitia de prim-secretar al UTC si ministru al Ti­neretului: Martian Dan (1971-1972) - fost secretar al Comitetului UTM al stu­den­tilor romani de la Moscova; Ion Tra­ian Stefanescu (1972-1979), un jurist transformat in activist; Pantelimon Gavanescu (1979-1983), un muncitor absolvent de “Stefan Gheorghiu”; Nicu Ceausescu (1983-1987), fiul lui Nicolae Ceausescu si virtualul mostenitor al conducerii partidului; in fine, Ioan Toma (1987-1989), si el absolvent la “Stefan Gheorghiu”.

Pozitionarea lui Nicu Ceausescu in fruntea UTC arata, pe de o parte, im­portanta pe care organizatiile de tineret o aveau in cadrul mecanismelor puterii co­muniste si este, pe de alta, unul din semnele cele mai evidente ale derivei regimului spre comunism dinastic, nepotism si clientelism. Proasta reputatie a fiului presedintelui a contribuit la atmosfera de cinism, blazare si coruptie din organizatiile de tineret.

Activitatea UTC s-a birocratizat si ritualizat, disparand fervoarea din primul deceniu al comunismului. Principala functie a organizatiilor de tineret era aceea de a servi in angrenajul baroc al cultului personalitatii. Cultul personalitatii era nu doar o forma de consolidare a puterii familiei prezidentiale, ci si o modalitate complexa de exercitare a controlului social. Era una din formele de “etatizare a timpului”, de captare a energiilor private pentru reducerea spontaneitatii naturale a societatii si mai ales de expunere permanenta intr-un spatiu de supraveghere.