Sa construim o tara!

Andrei Miroiu | 11.04.2006

Pe aceeași temă

Sa construim o tara! Asa si-au spus pro­babil, pe la 1840, grupurile de tineri ro­mani mai mult sau mai putin avuti, mai mult sau mai putin trecuti pe la Paris, dar ani­mati mai toti de marile curente ale mijlo­cu­lui de secol: liberalismul cu tenta sociala si nationalismul.

La urma urmei, ei nu faceau altceva de­cat sa puna problema care urmeaza fi­resc din cea initiata la Blaj, cu vreo sase de­cenii in urma, de un alt grup de tineri en­tuziasti: sa construim o natiune! Scoala Ar­deleana a transformat un grup etnic di­vi­zat in trei state intr-o natiune, creandu-i o for­ma de limba, de istoriografie, de con­stiin­ta si chiar o anume memorie colectiva. De multe din aceste probleme se vor fi ocu­pat si pasoptistii nostri, dar ei au fost ma­nati mai degraba de impulsul de a crea un stat completamente nou, bazat etnic pe romani si structurat intr-un anumit mod din punct de vedere politic si social. Ale­ge­rea modelului a fost cruciala nu doar pen­tru teritoriile romanesti ale acelor decenii, dar chiar pentru cursul vietilor noastre. De­ci­zia fundamentala a pasoptistilor, cea din care deriva pana si astazi tendintele so­cie­ta­tii noastre, a fost constructia unui stat pe model occidental. Iar acesta avea sa fie statul liberal, constitutional si burghez pe care puteau sa il intruchipeze pe atunci Franta si Anglia (pasoptistii ar fi inclus re­la­xat pe aceasta lista Statele Unite, daca ar fi catadicsit sa se informeze asupra lor).

Sa presupunem ca ar fi reusit. Pana la ur­ma, cu tot cu infrangerea revolutiei din 1848, cu tot exilul, cu toate greselile lor din anii 1850 (cum ar fi implicarea in mis­ca­rile proto-teroriste de tip mazzinian), oa­me­nii "pasoptului" au luat puterea odata cu Cuza si au exercitat-o, cu posibila ex­cep­tie a marelui guvern Lascar Catargiu (1871-’76), pana in 1888. Sa pre­su­pu­nem ca, detinand puterea mai bine de doua decenii, ei ar fi trecut la indeplinirea pro­gramului teoretic vizand constructia sta­tului modern. Ce rezultat ar fi trebuit sa avem spre 1888?

Intai, Romania tanara ar fi fost un stat de drept. Legea ar fi fost aplicata pe in­­tre­gul sau teritoriu de catre instante bine pre­ga­tite si impartiale. Legea ar fi fost ela­bo­ra­ta de un parlament ales periodic si in mod egal de populatia masculina a tarii, care ar fi fost format din persoane re­pre­zen­tative politic si economic pentru re­giu­ni­le tarii. Drepturile si libertatile fiecarui ce­tatean ar fi fost in mod decent res­pec­tate, indiferent de provenienta sa sociala. Proprietarii de pamanturi nu s-ar fi deo­se­bit prea mult de burghezi, exploatarea pa­man­tului fiind o afacere ca oricare alta. For­ta de munca ar fi fost angajata pe baza de contract si retribuita in bani. Educatia, obli­gatorie si finantata de stat pentru cla­sele I-IV, s-ar fi concentrat pe partea sa aplicativa, pe scoli de arte si meserii, scoli co­merciale, scoli de poduri si sosele. Ad­mi­nistratia publica, aleasa de catre ce­ta­te­nii comunitatii pe care o asista, s-ar fi ocu­pat de proiectele de utilitati publice (dru­muri, po­duri, paza, iluminat, curatenie, ca­nali­za­re). Regele ar fi devenit din ce in ce mai mult o persoana decorativa, implicata fun­da­mental in protocol, contactul cu su­ve­ra­nii straini, o prezenta agreabila la manevre­le militare anuale si la intalnirile (rare) cu cor­pul diplomatic.

La sfarsitul lui martie 1888 primul gu­vern cu dominanta junimista (asadar, ge­ne­ratie postpasoptista) e format la Bu­cu­resti de cumnatul lui Cuza, Theodor Ro­setti. Bratianu batranul se prabusise sub po­vara coruptiei marii guvernari liberale si sub loviturile combinate ale manifestatiilor de strada ale conservatorilor vernescano-ca­targisti si ale rascoalelor taranesti. Ce tara preluau junimistii, partid mult mai pu­tin conservator si mult mai mult liberal cu ten­ta sociala decat cred istoricii romani? Ce tara construise cea mai entuziasta ge­ne­ratie din istoria romanilor, cea pa­sop­tista?

 

Romania la 1888

 

Romania nu era un stat de drept. In­stan­te corupte si alcatuite din oameni care uneori isi falsificau diplomele universitare de drept dadeau sentinte care se puteau cum­para sau care erau influentate politic. Legea era elaborata de un parlament la che­remul ministrului de Interne (pozitie ade­sea ocupata de primul ministru). Ale­ge­rile se desfasurau intr-un climat mai mult sau mai putin terorist, cu voturi cum­pa­rate sau fortate, cu batai de strada in cam­pania electorala, cu falsificarea nu­ma­ra­torii voturilor. Parlamentul, cu vagi ex­cep­tii, era format din clientela politica a primului ministru si din cea a capilor opo­zi­ti­ei (in mult mai mica masura). Drepturile si libertatile cetatenilor erau mai mult sau mai putin o gluma, daca aveai ghinionul sa te nasti fiica de taran la Poiana Mare, fiu de docher la Braila sau - Doamne fe­res­te! - copil de evreu in vreun ghetou de-al Iasiului. Marii proprietari funciari, desi intelesesera logica profitului capi­ta­list, erau in continuare niste boieri: adesea dea­supra legii, adesea conducandu-si mo­sii­le prin vechili, adesea dezinteresati de o existenta burgheza. Forta de munca in agri­cultura nu era angajata pe baza de con­tract, ci prin "invoielile agricole" si ade­sea nu era salarizata in bani. Educatia era, e drept, obligatorie si finantata (slab) de stat pentru clasele I-IV, dar era orien­ta­ta in fazele superioare spre crearea de in­telectuali cunoscatori de greaca, latina, fran­ceza, germana si retorica (numai buni de avocati) si mult mai putin interesata de fi­nantisti si ingineri, pe care Romania adeseori... ii importa! Administratia pu­bli­ca, adeseori numita de autoritatile cen­tra­le, se concentra pe executarea in­­vo­ie­lilor agricole in mediul rural, iar in rest, asa cum din pacate ne inchipuiam, pe pro­pria capatuiala. Regele, din ce in ce mai puternic odata cu erodarea lui Bratianu, se pregatea sa-si instituie si primatul in afa­cerile interne prin introducerea "ro­ta­tivei guvernamentale". La urma urmei, con­ducerea afacerilor militare si controlul afa­cerilor externe il avea deja de multi ani.

Sa credem ca acest insucces de pro­por­tii vine din gigantica rezistenta a for­te­lor antipasoptiste? Din rezistenta la schim­ba­re a societatii romanesti? Din proasta aplicare a unor idei generoase nutrite de oa­meni cinstiti? A raspunde afirmativ acestor intrebari inseamna a legitima un se­col de istoriografie liberala. A raspunde ne­gativ si a sustine ca liberalii pasoptisti au trecut printr-un proces care i-a departat de propriile idealuri si proiectii constituie, cred eu, un demers mult mai fecund.

 Mi se pare necesar sa resping ideile dupa care esecul liberal ar fi venit din re­zis­tenta adversarilor lor politici sau a so­cietatii la masurile lor mai radicale. Este re­­marcabil modul in care, dupa jumatatea secolului, oamenii politici care aderau la pu­ternicul, dar foarte putin coerentul cu­rent conservator adera in mare masura la o constructie politica de tip liberal, repu­diind tezele care in deceniile anterioare ii apropiau mai degraba de tezele reac­tio­nare franceze (din scoala lui Joseph de Maistre sau Louis de Bonald). Divanele ad-hoc de la 1857, dominate de boieri, vo­tea­za in favoarea egalitatii juridice a ce­ta­te­nilor principatelor, cu alte cuvinte, boierii renunta ei insisi la boierie. Reformele agrare Kogalniceanu-Cuza nu sunt com­ba­tute de Barbu Catargiu din perspectiva unei viziuni conservatoare, ci prin ideile pie­tei: primul ministru de la 1862 in­­te­le­sese ca introducerea proprietatii agricole pur private, in care vechile indatoriri ale bo­ierilor fata de tarani vor disparea, va sa­raci inca si mai mult patura rurala. Con­spi­ratia de la 11 februarie 1866 nu era deloc o "monstruoasa coalitie", de neconceput prin ostilitatea totala a celor doua mari gru­puri politice care o alcatuiau, ci o reuniune coerenta a fortelor prodemocratice, opu­se tendintelor autoritariste ale lui Cuza si coruptiei care facea ravagii prin ultimele sale guverne. Nici ca poate fi amintita o dovada mai buna a cooperarii con­ser­va­tori-liberali decat Constitutia din mai 1866, o platforma-program a transformarii Ro­ma­niei in sens liberal. Apoi, daca Partidul Conservator ar fi vrut sa sfarame reformele de tip liberal, ar fi avut cu prisosinta acest pri­lej de la 1871 pana la 1876, cand Las­car Catargiu conduce un guvern puternic, sta­bil si foarte in gratiile unui domnitor care mai ca abdicase sub guvernul liberal anterior, condus de Ion Ghica. Societatea n-a opus nici ea prea mare rezistenta ma­su­rilor liberale dintre 1857 si 1888: nu exista proteste de strada sau rascoale im­­po­triva marilor transformari ale epocii, afa­ra poate de relativ penibilele mani­fes­tatii antiunioniste de la Iasi, din primavara lui 1866.

 

Cauzele esecului liberal

 

Asadar, care sunt cauzele esecului li­be­ral? Cum un partid la tezele caruia opo­zi­tia si societatea fie aderau, fie nu li se opu­neau prea tare reuseste sa faca o trea­ba atat de proasta in ceea ce priveste ma­terializarea propriului program? Cred ca raspunsul trebuie cautat in procesul pe care il traverseaza elita liberala roma­neas­ca in contactul cu realitatile si pla­cerile guvernarii. Cred ca raspunsul nu e unul nou, ci a fost formulat de lordul Acton cu un secol in urma: puterea corupe, iar pu­terea absoluta (cam ce a detinut Bra­tia­nu in deceniul al 8-lea al secolului XIX, n.m.) corupe in mod absolut. Problema cu in­terpretarea actoniana e ca poate explica prea multe: in cazul nostru e interesanta pentru ca ne spune nu doar ca liberalii ar fi ajuns in mod inevitabil corupti, ci ca aceasta coruptie tranziteaza intr-un esec pro­gramatic.

 Liberalii au fost un minunat partid de opo­zitie si un slab partid de guvernare. Ideile lor au ramas generoase si mari atata vreme cat liderii sai erau boiernasi, bur­ghezi sau intelectuali tineri in opozitie la asezamintele Regulamentelor Organi­ce si au ramas generoase si mari in pre­ve­de­rile legale si constitutionale de dupa 1857. Dar tot dupa 1857 acesti boiernasi, bur­ghezi si intelectuali patrund pentru pri­ma oara in mod serios si pentru mult timp in cabinetele puterii (cele trei luni in care liberalii condusesera Valahia in vara lui 1848 fusesera caracterizate de o abordare naiva a politicii, cam in genul in care va gu­verna Rusia cabinetul Lenin-Trotki intre no­iembrie 1917 si martie 1918). Iar in­tra­rea la guvernare inseamna contactul cu oa­meni de afaceri care vor sa faca contracte cu cel mai mare cumparator de pe piata, statul, cu bancheri, misiti si cama­tari care vor sa imprumute guvernul, cu insi care au nevoie de autorizatii si cu oa­meni cu bani care doresc sa-si rezolve pro­blemele din justitie intr-un anumit fel. In epoca in care liberalii intra la guvernare in­cepea sa se deruleze un vag proces de industrializare si modernizare a tarii, ma­te­ria­lizat prin constructia de cai ferate, de sosele si prin modernizarea porturilor de la Dunare si Mare. Capeteniile liberale n-au rezistat ispitei lui "merge si asa", "ne in­­te­­legem noi", "o mana spala pe alta si amandoua obrazul", "fii rezon, coane!". Ideile s-au prabusit in fata fisicurilor cu na­po­leoni, a actiunilor la societatile de cai fe­rate, a favorurilor unor dame sau chiar in fata acceptarii in lumea "buna". Spoiala de civilitate, de liberalism si de democratie a Romaniei interbelice nu e o "forma fara fond" in sensul lui Maiorescu, ci e cap­tu­ra­rea formei de fond, de practicile sale vechi si de capacitatea sa mimetica, protei­for­ma.

Era si este mult mai usor sa predici sta­tul de drept si visul liberal, dar tare greu tre­buie sa fi fost si tare greu este sa ni-l apli­cam noua strict si cu toate consecintele sale neplacute pentru sufletele sensibile la viciu.

 

 (Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22