Sa nu se intample nimic pe 23 August!

Vom avea din nou o sarbatoare obosita. De 14 ani, tot incercam sa depasim complexele bolnavicioase ale ceausismului si tot de atatia ani batem pasul pe loc. Noile generatii nu stiu mai multa istorie, dar au macar puterea sa nu se lase seduse de neo-propaganda oficiala. Imediat dupa ce guvernantii nostri au lansat ideea de defilare si de sarbatorire a lui 23 August, a doua zi deja au inceput sa circule bancurile: Te fac o defilare? Defilarea a devenit un sinonim pentru intalnire, petrecere, vacanta, distractie fara apasari si fara chemari la ordine. Putrezii ani ai comunismului, cu defilarea de la 23 August, n-au cum sa nu provoace reactii de respingere. Elevi cu vacante scurtate, profesori pusi sa supravegheze o actiune obositoare si inutila, oameni ai muncii scosi din productie - totul facut sa falsifice istoria din 1944. Istoriile trebuiau sa spuna si sa ordone mintilor noastre: comunistii au intors armele, ei au provocat marea insurectie sau marea revolutie de eliberare nationala antifascista si antiimperialista. Traiam intr-o continua revolutie, de la Decebal, revolutie ce se desavarsea cu anii-lumina ai lui Nicolae Ceausescu. 23 August era punctul culminant, cultul personalitatii cladit peste toti cei care repetau pe stadioane, anonimi, bolnavi, nemancati.

O asemenea falsitate nu avea si nu are cum sa nu provoace reactii de respingere si acum. Sigur ca presedintele Iliescu a pledat la televiziunea publica pentru sarbatorirea zilei de 23 August, ca o "datorie patriotica". Numai ca foarte multi dintre cetatenii acestei tari stiu ca 23 August provoca numai dezgust, sila si uraciune. Vara parea un anotimp uscat, neprimitor si neodihnitor. (M-am intrebat deseori daca in august, inainte de 1989, mai mergea cineva in concediu si cati oameni erau pe plaja in ziua de 23 august, in toata vremea comunismului, si cum trebuiau cei multi sa-si adapteze concediile in functie de dorintele secretarului general care revenea de la Neptun ca sa participe la Marea Defilare! Cum le facea multor elevi, profesori si muncitori programul de vara, naucindu-i cu defilarile, mainile ridicate, tablourile vivante, esarfele si trupurile ce inchipuiau pe gazon cuvinte de slava!).

Asa ca orice insistente ale presedintelui Iliescu si ale guvernului de a reinvia o defilare la 23 August nu vor face decat sa enerveze. Mai ales ca asemenea manifestari nu slujesc nici scopului istoric, nici vreunui interes national izvorat din actualitate. Nimeni nu va fi mai luminat pe 24 august 2004 in legatura cu evenimentele de pe 23 August 1944. Totul nu va fi decat un somoiog de fraze incalcite mestecat in fata multimii in simpozioane plicticoase si adunari populare serbede. Daca va indrazni cineva sa se intrebe ce fel de sarbatoare este 23 August, de ce, din acel moment, Romania a cunoscut invazia sovietica, va putea fi taxat drept nepatriot. Asa s-a intamplat la 1 Decembrie anul trecut, cand defilarea cu mici si bere de la Alba Iulia a avut parte de dubii exprimate pe postul public, imediat sanctionate de PSD, care a vanturat securea nepatriotismului si a alergat cu ea sa reteze capul celor nesarbatoriti din ordin de sus.

Iar esecul de anul acesta de la Putna a fost cauzat numai si numai de autoritati. Ele au inecat orice simtire intr-un ocean de suspiciune, lunetisti si norod tinut pe margine, ca sa stea relaxat domnul Nastase, picior peste picior. Acest esec al rememorarii se va repeta si in august. Sarbatori confiscate, in care se incearca diverse strategii incerte si dubioase. Dupa Putna a fost rostit acel drept si cutezator repros de catre IPS Pimen la adresa presedintelui si a premierului, pentru modul in care s-au izolat si au distrus libertatea omului venit la Putna sa se roage. A fost o sarbatoare care a sters sau a uitat sa mentioneze fapte de istorie pentru a umfla, prin voia guvernantilor, o imagine. Cea de hamesiti, sa se incrusteze si ei in istorie, alaturi de Voievod.
Daca despre Putna, Moldova si moartea lui Stefan de acum 500 de ani nu suntem mai dumiriti si mai lucizi, credeti ca despre evenimente de acum 60 de ani se va spune mai mult? Cati vor avea curajul sa spuna ca a fost totusi o zi fara glorie, care consemna capitularea noastra militara pe frontul de Est si deschidea drumul spre Romania al armatelor sovietice? Cata lume va spune ca 23 August a insemnat iesirea din clandestinitate a comunistilor, care s-au urcat la propriu pe tancul sovietic, ca sa fie mai vizibili si mai puternici?

Si mai este un aspect ce trebuie intotdeauna luat in seama: cat vor costa toate aceste manifestari? Cine va umbla in vistierie si ce bani se vor cheltui? Exista cineva care sa dea socoteala de cheltuirea banilor, cineva care sa explice cat de utile sunt fondurile publice aruncate pe defilari? Si mai asteptam un raspuns: de ce trebuie sa imitam gesturile legate de sarbatoarea din Normandia? Atunci si acolo debarcarea americanilor la 6 iunie a insemnat nu doar eliberarea Europei Occidentale, ci si formarea unui scut protector american pe toata durata Razboiului Rece. Or, 23 august a adus in Romania o armata de ocupatie. Iar dupa convingerile de neclintit ale lui Stalin s-a impus si un regim politic. Nici o asemanare deci cu Normandia.
Intreaga poveste cu sarbatorile ar trebui sa fie mult mai putin coordonata de stat si autoritati. Acestea au propria lor versiune, vor sa transmita doar anumite lucruri, cauta sa se foloseasca de trecut pentru a-si modela prezentul. Ele nu-si pot reprima festivismul funciar invatat in tinerete. Nu se pot dezbara sa nu vorbeasca iarasi de Popor, sa-i amestece probabil pe liberali, pe taranisti, pe comunisti si pe Rege in hora consensului din 1944. Consens atat de drag presedintelui Iliescu, si in 1944, si in 2004. Asa ca mai bine sa nu se intample nimic pe 23 August 2004: sa stam acasa, sa lenevim si sa injuram istoria, care vrea sa se repete si sa ne cheme la defilare.