Pe aceeași temă
Atunci cand se acorda premiile pentru film maghiar pe un an, se organizeaza si un festival in care se prezinta cam tot ce s-a produs in Ungaria in anul respectiv. Festivalul are loc la Budapesta, la fiecare inceput de an (sfarsit de ianuarie/inceput de februarie), pentru filmele realizate in anul precedent.
Anul acesta a avut loc editia cu numarul 38 si, cantitativ, cinematografia maghiara a produs destul de mult anul trecut: 17 lungmetraje de fictiune, 40 de documentare, la care se adauga alte cateva zeci de coproductii (fictiune si documentar), plus scurtmetraje de fictiune si experimentale, plus filme studentesti, plus, plus, plus... Comparati cu cinematografia romana, in care se produc cam 10-15 filme de fictiune de lungmetraj pe an (incluzand coproductiile) si nu mai mult de 20-25 de documentare.
2006 s-a plasat, in Ungaria, sub semnul lui 1956. S-au implinit 50 de ani de la revolutia maghiara anticomunista, iar evenimentul a fost nu doar speculat din plin de lumea politica, ci si ca subiect de film si chiar de teatru. Cel putin 15 filme de fictiune si documentare au avut ca subiect (sau macar ca fundal principal) evenimentele din 1956.
Calitativ, anul cinematografic maghiar 2006 a fost ceva mai prost decat altii anteriori, dar cateva filme cel putin interesante tot au existat printre proiectiile din iarna aceasta (cu iz de primavara) de la Budapesta.
Poate cel mai asteptat film a fost Ópium - egy elmebeteg nö naplója/Opium - jurnalul unei nebune, de Szász János. Szász e un regizor nu foarte prolific, cunoscut mai ales printr-un excelent Woyzeck, din 1994, si prin ecranizarea, dupa un roman clasic maghiar, Baietii Witman (1997), in care Maia Morgenstern juca unul dintre rolurile principale. Opium e si el o ecranizare, dupa insemnarile unui psihiatru de pe la inceputul secolului XX - Brenner József. Szász e un maestru al explorarii abisurilor nebuniei - o demonstra in Woyzeck si o demonstreaza si aici. Imagini socante asezate pe o poveste apasatoare, cu dialoguri la fel de socante si apasatoare, fac din Opium un film de atmosfera, care curge foarte bine, fara prea multe cuvinte, doar atat cat trebuie ca sa contrapuncteze viziunile cosmaresti. Sunt, in plus, excelent alesi actorii: Ulrich Thomsen in rolul medicului si Kirsti Stubø in cel al pacientei.
Un alt film ce merita atentia e Lassú tükör/Oglinda lenta, de Igor si Ivan Buharov. Straniu, cu o lume aparte, un simt al grotescului iesit din comun si pasaje de cinematograf pur, Lassú tükör aminteste pe undeva de universul lui Roy Anderson, dar povestea faramitata se urmareste cu destula greutate.
Si Töredék/Fragmente, de Maár Gyula, are un univers special. Cu imagini in alb-negru extraordinar de frumoase, actiunea filmului e plasata intr-o manastire catolica in anii 1950. Presarat (excesiv, ce-i drept) cu discursuri despre divinitate si raporturile omului cu ea si avand ca fundal teroarea comunista ce se instala tot mai puternic in acei ani, filmul se termina tragic, cu asasinarea unui calugar de catre comunisti.
Un alt film destul de asteptat a fost Boldog új élet, de Bogdán Árpád. Titlul e un joc de cuvinte, Boldog új évet! fiind urarea care se face de Anul Nou - La Multi Ani! Doar ca évet (= an) e inlocuit cu élet = viata, deci titlul filmului ar fi o urare de viata noua fericita. E o ironie, caci filmul e centrat pe incercarile unui adolescent tigan, care a copilarit intr-un orfelinat, de a-si gasi parintii si de a-si cunoaste originile si trecutul. Atmosfera e si aici apasatoare, obsesia baiatului omniprezenta, imaginea foarte buna, dar filmului ii lipseste totusi acelasi mic ceva pentru a fi implinit.
Imaginea foarte buna e o constanta pentru cea mai mare parte a filmelor maghiare. E cazul si pentru Emelet/Etaj, de Vecsernyés János. Emelet e o parabola pe tema dictaturii, de o anumita pretiozitate si lipsa de sens. Un film care, cu exceptia imaginii, nu are prea multe de spus (ca tematica si solutii regizorale filmul te face sa te gandesti la Hotel de Lux, al lui Dan Pita).
Asa cum, de aproape 15 ani, nu mai are nimic de spus Jancsó Miklós, devenit un anacronic al cinematografului maghiar. Jancsó a fost unul dintre cei mai originali regizori ai Europei de Est. Creator de limbaj cinematografic in anii 1960-1970, Jancsó si-a epuizat insa de mult resursele. Se incapataneaza, totusi, sa faca un film o data la doi ani - elucubratii complet neinteligibile, un haos si o agitatie care nu spun nimic si pe langa care Sistemul nervos, al lui Daneliuc, e o adevarata capodopera. Ede megevé ebédem/Dejunul lui Ed de la ora 11 e cel mai recent exemplu. In principiu, filmul face parte dintr-o serie, pe langa alte titluri de aceeasi factura.
Din pacate, filmele proaste nu se opresc aici. Foarte prost e si A hét nyolcadik napja/A opta zi a saptamanii, de Elek Judit - despre o batrana care e inselata de o avocata, astfel ca-si pierde casa si tot ce are. E atat de prost - inclusiv imaginea, de data asta - ca parca ar fi un film de Ioan Carmazan! Intr-adevar, multe detalii te duc cu gandul la Raport despre starea natiunii, de exemplu. Inclusiv felul in care-si bate joc de actori de marca - ti-e mila s-o descoperi pe Maja Komorowska, actrita poloneza de exceptie, intr-o asemenea subproductie!
Capitolul "filme proaste" culmineaza insa cu superproductia anului 2006 - Dolina, de Kamondi Zoltán. Parabola extrem de greoaie si confuza, pe tema dictaturii si a unei societati opresive, Dolina e un film pe care Kamondi l-a realizat in trei ani (cel putin asa reiese din catalogul festivalului) si pe care a cheltuit milioane bune de euro, inclusiv de la Uniunea Europeana. Filmarile au fost realizate undeva pe langa Sfantu Gheorghe (Covasna), iar filmul e o pretiozitate fara seaman (sau cu singurul seaman poate - Orient Express, al lui Sergiu Nicolaescu). Ungurii au tot dreptul sa-si ceara inapoi banii de la bugetul statului, care au fost investiti in film! Sunt bani din buzunarele lor, dati la impozite, si care s-au dus pe apa Dolinei...
In sfarsit, pentru a incheia intr-o nota optimista - unul dintre cele mai placute filme din festival a fost Konyec, de Rohony Gábor. E o comedie amara despre un cuplu batran care, constrans de viata materiala mizera pe care o duce, se transforma in spargatori de banci. E o comedie populara, cu accente tragice si cu multa compasiune pentru cei doi batrani, cu un final mai mult sau mai putin previzibil dar, la urma urmei, un film comercial. Bine facut si care, probabil, va avea succes de public. Film comercial cu bun gust, asa cum nu gasesti in Romania.
