Pe aceeași temă
Curiozitate profesionala
In ceea ce priveste folosirea substantelor narcotice si haÂlucinogene, discursul aluziv si poetic al scriitorilor s-a moÂdificat esential odata cu intrarea in scena a proÂfeÂsioÂnistilor. Este vorba de farmacisti, psihiatri si neurologi romani, care in perioada interbelica au facut (pe diversi suÂbiecti sau pe ei insisi) experiente cu substante psiÂhoÂtroÂpe. Este vorba de dr. Nicolae Leon (maselarita, 1929), dr. Vasile Sava (mescalina, 1929), dr. Gh. Marinescu (mesÂÂÂcalina, 1932) si dr. Eduard Pamfil (mescalina, circa 1940).
Toti au fost manati de curiozitate profesionala. Iata, riguros formulate, motivele care l-au determinat pe dr. Pamfil sa se supuna pe el insusi intoxicarii cu mescalina: "Argumentul determinant pentru acest experiment a reÂzultat din marea diversitate a descrierilor obtinute de la subiectii de experienta, de inconvertibile difeÂrenÂte de limbaj si de frecventa mare de stereotipii suÂperlative atunci cand trairile halucinatorii ajung la maÂximum, precum si de dorinta de a trece prin aceste stari, incontestabil inrudite cu experienta deliÂranÂta pe care o aproximasem numai, urmarind desÂcrieÂrile predecesorilor mei sau ale subiectilor de exÂpeÂrienta".
Prototipul doctorilor romani pare sa fi fost Sigmund Freud. Dr. N. Leon chiar ii indica pe dr. Freud si pe dr. LeÂwin (de la Universitatea din Berlin) ca modele in aceasta privinta. Freud a starnit senzatie la Viena, in 1884, publicand un studiu in care descria experientele sale cu cocaina. Era de fapt - in termenii lui Freud - un "imn" dedicat "drogului magic", cocaina. Ulterior, pe la inÂÂÂceputul secolului XX, si dr. Charles Richet (laureat al PreÂmiuÂlui Nobel pentru Medicina in 1913) si-a descris, la randul sau, experientele in urma autoadministrarii unor doze din ce in ce mai mari de hasis, dar si de mesÂcalina, un "toxic divin", cum il numea savantul. In 1947, dr. WerÂner A. Stoll (de la Universitatea din Zürich) a exÂpeÂriÂmenÂtat efectul LSD asupra lui insusi, dar si asupra bolnavilor mintali. Mai multi doctori psihiatri i-au urmat, ulterior, exemplul.
In Romania, dr. Alexandru Sutu (psihiatrul care l-a inÂÂgriÂjit pe M. Eminescu in ultimii sai ani de viata) folosea stuÂpefiante pentru tratarea alienatilor mintali. Intr-un stuÂdiu din 1869 el enumera urmatoarele remedii psihotrope: morÂfina, beladona (matraguna), datura stramonium (ciuÂmaÂfaie) si "de preferinta opium" cu care - conchidea dr. Sutu - se inregistreaza "adevarate succese" (TraÂtaÂmenÂtul alienatiunii mintale, 1869).
Betie mescalinica
Ca si alte povestiri fantastice scrise de Mircea Eliade, nuÂvela La tiganci pare sa fie descrierea unui trip, a unei "calatorii" facute in urma administrarii de substante haÂlucinogene. Starile psiho-somatice prin care trece proÂtaÂgonistul nuvelei, profesorul Gavrilescu, pot fi asemaÂnaÂte cu cele experimentate prin administrarea de stupefianÂte. A se vedea, de pilda, starile traversate de psihiatrul Eduard Pamfil (1912-1994) in urma intoxicarii voluntare cu mescalina. Mescalina este un alcaloid extras din cacÂtuÂsul peyotl (Echinocactus Williamsi, care creste mai ales in Mexic), o substanta psihedelica izolata in GerÂmaÂnia in 1897 si sintetizata in 1919. Doctorul timisorean a facut experientele mentionate din ratiuni stiintifice, penÂtru cercetarea psihozelor. Starile betiei mescalinice au fost descrise si comentate de el insusi, asistat de doi coÂlegi psihiatri: transpiratie, tremuraturi, explozii luminoase si cromatice sub pleoape, "auditii colorate", depersoÂnaÂliÂzaÂre, "nu exista simturi; totul e inlocuit de un supraÂsimt", "timpul nu exista, e o dimensiune ridicola, e inÂÂÂlocuit de ceva pluridimensional, infinit mai bogat", "e un fel de calatorie fantastica de la [Hieronymus] Bosch1 la suprarealism" etc.
Fiul doctorului, criticul de arta François Pamfil, mi-a coÂÂÂmunicat faptul ca experimentul a avut loc in jurul anului 1940, la celebra clinica de neurologie Salpetrier din Paris, unde psihiatrul roman a lucrat in perioada 1939-1947. In Romania, dr. Eduard Pamfil a prezentat reÂÂzultatele experimentului sau in 1949, la Uniunea SoÂcieÂtatilor de Stiinte Medicale, dar descrierea eveniÂmenÂtuÂlui a fost publicata abia in 19762. Publicarea celor caÂteÂva paÂgini a fost miraculoasa in conditiile cenzurii coÂmuÂnisÂte.
"Vis de maselarita"
Eseistul Dan Petrescu a interpretat nuvela lui Mircea Eliade La tiganci pornind de la starile halucinogene prin care a trecut dr. Nicolae Leon, in urma administrarii unei importante cantitati de extract de maselarita (Hyoscyamus niger), planta psihotropa, numita in popor si "nebunarita", pentru efectele halucinogene pe care le proÂvoaca.
Doctorul Nicolae Leon (1862-1931) a fost profesor (inÂÂtr-o perioada chiar decan) la Facultatea de Medicina a UniÂversitatii din Iasi. Cercetarile sale din tinerete privind farÂmacopeea populara s-au materializat in 1903 intr-o carte despre "medicina babelor si a vrajitoarelor"3. In iulie 1929, din curiozitate profesionala, el si-a administrat exÂtract de seminte de maselarita, folosind o reteta inÂÂvaÂtata de la o "tiganca vrajitoare". Post factum si-a notat staÂrile onirice pe care le-a traversat. Speriat ca licoarea halucinogena ar putea sa-i fie fatala, pentru orice evenÂtuaÂlitate, dr. Leon si-a pregatit pe noptiera si un antidot, preparat tot dupa o reteta din "medicina babelor". HaÂlucinatiile onirice experimentate de dr. Leon, in urma inÂgeÂrarii bauturii narcotice, contin - sustine Dan Petrescu - "un scenariu tulburator de asemanator cu pataniile lui Gavrilescu din [nuvela] La tiganci". Doctorului N. Leon ii apare in vis o "tiganca vrajitoare" care ii spune: "Vezi, Domnisorule, daca luai bautura mea acum 35 de ani, nu ti se intampla ce ti s-a intamplat acum la batranete, atunci ai fi vazut numai fete si femei fruÂÂmoase, dar nu ceea ce ai sa vezi acum". VraÂjiÂtoaÂrea il trage de mana "intr-un fel de tunel ingust, lung, inÂtunecos, lipsit de aer, in care nu se putea trece decat cu capul plecat". "N-ai vrut sa te duc acum 35 de ani la femei frumoase - ii spune tiganca din vis -, vino acum sa te duc la aceea cu care ti-ai peÂtreÂcut tineretea"4.
Cartea in care dr. N. Leon isi relateaza experimentul cu substanta psihogena a fost publicata in anul 1933, iar nuÂvela lui Eliade in 1959. "Va fi citit Eliade cartea lui N. Leon - se intreaba Dan Petrescu - si isi va fi moÂdeÂlat propriile experiente dupa cele narate de acesÂta? N-ar fi cu totul imposibil, dat fiind ca Dr. Leon fiÂgura deja intre lecturile sale din 1920-1921"5.
Visio beatifica
Ramanem in zona prozei fantastice eliadiene si a exÂpeÂrientelor cu substante halucinogene. Comentand nuÂveÂla lui Mircea Eliade Un om mare, Matei Calinescu ajunge la concluzii interesante. Istoricul literar pleaca de la o pagina de jurnal scrisa de Eliade pe 30 iunie 1968. Textul este inedit si i-a fost transmis lui Matei Calinescu de Mac Linscott Ricketts. In textul respectiv, Eliade noÂteaÂza faptul ca ontofania traita de macranthrop-ul imaÂgiÂnat de el, Cucoanes, "anticipeaza experienta lui AlÂdous Huxley, dupa ce a luat mescalina si a vazut penÂÂÂtru prima oara ca (…) obiectele din jurul lui exista".
Cartea in care Huxley isi descrie betiile mescalinice si la care probabil se refera Eliade este The Doors of PerÂception, aparuta in 1954. Cu alt prilej, vorbind deÂspre "camuflarea fantasticului in cotidian" in nuvelele sale, Eliade trimite din nou la trip-urile cu halucinogene (LSD) practicate de Aldous Huxley, care ii provocau acesÂtuia o "visio beatifica"6.
Conform transcrierii lui Matei Calinescu, in pagina de jurnal inedita, Eliade continua: "Nuvela [Un om mare] am scris-o in febr[uarie] 1945, cativa ani inainte de exÂperienta lui Huxley [cu mescalina]. Inutil sa mai exÂplic de ce. Cucoanes avusese revelatia ontofanic-uniÂverÂsala". Nu cumva prin acest enunt ambiguu ("Inutil sa mai explic de ce") - se intreaba Matei Calinescu - istoÂriÂcul religiilor se refera "la o posibila experienta cu droguri facuta [de Eliade] inainte de Huxley"7?
Am veÂriÂficat cu Mac Linscott Ricketts (caruia ii mulÂtuÂmesc si pe aceasta cale) corectitudinea citatului din jurÂnalul lui Eliade. Intr-o scrisoare din 15 septembrie 2007, profesorul ameÂrican mi-a transmis fraza asa cum apare corect in paÂgina de jurnal: "Inutil sa mai explic de ce CuÂcoanes avusese revelatia ontofanic-universala". Din greseala, fraza a fost impartita in doua. Totusi, intreÂbaÂrea lui Matei Calinescu (daca Mircea Eliade si-a adÂmiÂnisÂtrat narcotice in tinerete) ramane cat se poate de legitiÂÂma. Raspunsul este afirmativ si l-am formulat cu alt prilej8.
Mescalina si auditie colorata
Cel care s-a ocupat mai sistematic de cercetarea starilor de intoxicare cu substante psihotrope a fost docÂtoÂrul neurolog Gheorghe Marinescu. Initial, a facut-o coordonand experientele pe voluntari realizate de un disÂcipol al sau, dr. Vasile Sava, care a studiat "auditiunea colorata" produsa de "intoxicatiunea cu mescalina"9. Acesta din urma a continuat cercetarile doctorului ieÂsean Eduard Grüber (1861-1896) in ceea ce priveste "auÂditia colorata". Interesant este faptul ca manuscrisele doctorului Grüber au fost puse la dispozitia lui Gheorghe MaÂriÂnescu (si prin acesta lui Vasile Sava) de catre Titu MaioÂrescu.
Sub actiunea unor narcotice (a mescalinei mai ales) oaÂmenii intra intr-o stare de sinestezie (asociere intre senÂzatii de naturi diferite). Cu alte cuvinte, orice excitatie exÂterna (mai ales auditiva) provoaca o viziune colorata. Asa se explica modul zgomotos de manifestare (impusÂcaÂturi in aer, chiuituri, folosirea indtrumentelor de percutie etc.) al mexicanilor intoxicati cu mesÂcalina: zgoÂmoÂtele produc explozii luminoase si coÂloÂrate.
Mai multi scriitori simbolisti si romantici care au scris sub efectul diverselor narcotice au abordat in operele lor tema sinesteziei sau a "auditiei colorate": "Les parfums, les couleurs et les sons se répondent" (Charles BauÂdeÂlaire, Correspondances, 1857) sau "A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu: voyelles" (Arthur RimÂbaud, Les Voyelles, 1871).
Parnasianul Alexandru MaÂceÂdonski are loc in aceasta companie selecta10. El nu doar a sugerat sinesÂteÂzia in scrierile sale, ci a si expeÂriÂmenÂtat-o. Redactata la sfarsitul secolului al XIX-lea (mss. BAR 3216), Cartea de aur a fost publicata de MaÂcedonski in 1902. Textul era insotit de o nota, scrisa de poet la persoana a treia: "In ideea autorului fie-ce caÂpitol al epopeei sale treÂbuÂie sa dea sensatiunea unei culori prin imaginile inÂÂÂtrebuintate si fie-ce capiÂtol va fi tiparit pe hartie de o nuanta corespondenta. Pe langa aceasta, AleÂxanÂdru Macedonski rupe cu traÂditiunea din trecut, nu se adreseaza numai la doua dintre simturile citiÂtoÂriÂlor: la al VAZULUI si al AUÂZULUI. El voieste ca al ODOÂRATULUI, ale GUSÂTULUI si PIPAITULUI sa intre in aceeasi linie cu cele dintai". Ulterior (probabil pana in 1906, cand cartea a aparut la Paris, sub titlul Calvaire de Feu), MaceÂdonÂski a transcris textul in franÂceÂza, folosind cerneluri de cuÂlori diferite (rosu, verde, albastru, negru, argintiu) si harÂtie "bogata in sidefari de ape glauce". Protagonistul epopeii fiind "cu simturile anorÂmalisate" (cum se exprima autorul), apelul la o astfel de tehnica vizuala nu era o proba de "mistificatie", cum credea G. Calinescu.
In 1910, V.G. Paleolog a vazut aceste manuscrise maÂcedonskiene si ulterior le-a comentat ("Se prezentau intr-o factura si o tehnica de prezentare unica penÂtru acea vreme in grafia literara") intr-o lucrare intiÂtuÂlaÂta chiar Visiunea si auditia colorata sinestesica la Al. Macedonski (1944)11.
Neurologul Gheorghe Marinescu
La inceputul anilor ‘30, neurologul Gheorghe MaÂriÂnescu a efectuat, el insusi, cercetari aprofundate privind actiunea mescalinei. El a administrat injectii de (sulfat de) mescalina unui numar de subiecti voluntari (scriitori, pictori, studenti, pacienti), consemnand apoi reactiile lor. Rezultatele acestor experimente au fost prezentate in cadrul unei conferinte tinute la Fundatia "Carol I", in noÂiembrie 1932, si apoi publicate intr-o revista academica in 1934.
Efectele consemnate in timpul "betiilor mescalinice" sunt: euforie, midriaza, dezinhibitie, senzatie de imaÂteÂriaÂliÂzare, delir oniric, pierdere a notiunii de timp etc. si mai ales sinestezie. "Sub influenta mescalinei - constata dr. Gh. Marinescu - se produce o hiperestezie senÂsiÂtivo-sensoriala si adeseori sinestezii. Auzul, vederea si pipaitul sunt mai ales atinse. Sunetele si sgoÂmoÂteÂle se asociaza cu imaginile vizuale. Astfel, pronunÂtarea vocalelor si a consoanelor dau imaginile lor coÂloÂrate. (…) Sensatiunile tactile, olfactive si gusÂtaÂtiÂve se asociaza de asemenea cu viziunile colorate."12
Pictorul (si prozatorul) Corneliu Michailescu
Important este faptul ca dr. Gh. Marinescu a fost inÂteÂreÂsat de testarea betiei mescalinice pe oameni culti, cu educatie, cu aptitudini intelectuale si artistice. Printre suÂbiecti el a folosit cel putin doi intelectuali de marca din peÂrioada interbelica. Unul dintre ei a fost pictorul avanÂgarÂdist (si prozatorul) Corneliu Michailescu (1887-1965), pe atunci in varsta de 45 de ani, membru in gruÂpaÂrea artistica din jurul revistelor Contimporanul si Integral. Dupa injectarea mescalinei, doctorii care il supravegheau l-au pus sa asculte muzica la patefon, i-au dat sa miroasa diverse parfumuri si sa guste zahar, sare si piper, i-au dat sa inspire un alt narcotic (eter) etc.
Iata cateva franturi din fisa de observatie a pictorului Michailescu: "Sensatii de albastru electric. Ras exÂploÂziv. O bucata de zahar ii sugereaza viziunea unor inÂÂÂgeri imprejurul lui Isus. Are sensatie ca limba si buÂzele i-au devenit enorme. Sarea ii desteapta o senÂsaÂtie erotica (…) incepe sa-si picteze viziunile. PenÂtru el, ocru este sidefiu. Un punct reprezinta un neÂgru. Doua linii galbene sunt doua persoane ce se saruta. (…) Executa mai multe schite colorate repeÂtand mereu cuvantul «perlaceu». Picteaza «un meÂnuet in albastru», sugerat de Menuetul lui [Ian] PaÂdeÂÂrewski. In timpul lucrului pastreaza o atitudine caÂlificata de el despotica si avand tendinta la poÂlemica"13.
Un observator atent al avangardei artistice romaÂnesti, regretatul Andrei Pintilie, a detectat o "ruptura" la inÂÂceputul anilor ‘30 in "evolutia conceptiei lui [Corneliu] MiÂchailescu spre un tip de arta cu totul diferit". "AceasÂta schimbare «progresiva», care atinge puncÂtul culminant dupa anul 1933" a fost pusa de Pintilie "in legatura cu experientele cu mescalina" organizate de doctorul Marinescu.
"Fie ca absorbtia mescalinei a mai fost sau nu pracÂticata de Michailescu si dupa experienta facuta sub control medical - conchide Andrei Pintilie -, noul uniÂvers care i s-a relevat pe aceasta cale si-a pus amÂprenta asupra intregii sale creatii, pana in anul 1938 cand sufera de o depresiune nervoasa."14 In stuÂdiul sau din 1979, Pintilie promitea ca va scrie cu un alt prilej "despre experimentele cu mescalina si inÂfluenta lor asupra lui C. Michailescu". Poate ca a faÂcut-o in monografia pe care i-a consacrat-o pictorului avanÂgardist, ramasa inedita in arhiva Institutului de Istorie a Artei.
"ViÂziunile pe care [Michailescu] le are sub inÂfluenÂta drogului vor fi transpuse in desene", scrie la randul ei Ruxandra Dreptu. In urma acestor experiente cu stuÂpefiante "evolutia sa stilistica porneste de la cubism spre suprarealism"15. De mentionat este faptul ca, in peÂrioada 1933-1945, Corneliu Michailescu, retras la casa lui din Cernica, a scris nuvele de factura fantastica si suÂprarealista, care au fost publicate abia de curand16.
Criticul Petru Comarnescu
Cel de-al doilea intelectual care a participat voluntar la experimentele cu intoxicare cu mescalina organizate de Gh. Marinescu in 1932 a fost Petru Comarnescu (1905-1970). La vremea aceea, Comarnescu avea 27 de ani si era un tanar publicist si critic de arta, un lider al gruÂparii Criterion, proaspat intors (in 1931) de la un presÂtigios doctorat in estetica obtinut in SUA. In fisele de observatie a subiectilor este desemnat prin initialele "P.C." si doar o data printr-o prescurtare "P. Com.". ImÂporÂtanta este si descrierea personajului in fise: "un suÂbiect cu o vasta cultura sociologica si psihologica" si "o perÂsoaÂna foarte instruita, filosof si sociolog".
Probabil ca Petru Comarnescu i-a cerut doctorului MaÂrinescu sa pastreze discretia privind participarea sa la experimentul cu mescalina. De altfel, Comarnescu nu sufla o vorba despre acest eveniment in jurnalul sau. In ianuarie 1932 el isi intrerupe "aceste insemnari suÂperÂfiÂciale" din jurnal. "De fapt - marturiseste el -, nu am raÂgaz sa le gandesc suficient si sa ma deschid in ele. Gandul ca vor fi vazute candva de o a doua perÂsoana ma incomodeaza. Sunt lucruri pe care mi le ascund si mie insumi"17.
Andrei Pintilie a sustinut pe buna dreptate ca "mesÂcaÂlina i-a accentuat pacientului [Petru Comarnescu] doua insusiri caracteristice: locvacitatea si vagaÂbonÂdaÂjul de idei"18. Doar cateva fragmente din fisele de obÂserÂvatie tinute de dr. Gh. Marinescu sunt edificatoare: "O melodie de Bach i-a produs o stare de extaz si de suÂferinta. Plange mult, geme, i se pare ca se gaÂÂsesÂte in stratosfera. Vede legiuni de ingeri, se simte sublimizat, fara sex, transcendent. «La FonÂtaine» de Ravel ii provoaca o multime de visiuni foarte cuÂrioaÂse (…) Inima i se mareste, resimte buÂcuÂriiÂle lumii inÂÂtregi. Corpul i se disloca, in urma devine sferic. (…) La patefon se pune «Indoiala» de GlinÂka. Se simte in Rusia. In gat are o sfera mare de piper. Se afla in zapezi in eter. «Zapada sau cocaiÂÂna?» Jean CocÂteau, localuri unde se fumeaza opium, balet rus, «NijinÂski». Vede ingeri de vata sau de zapada praÂfuita (…) Acelasi cuvant, cu toate ca evoca aceeasi culoare, poate sa dea diferite nuante; alteori vede cuÂlori ce nu exista in natura. Muzica ii da sensatii olfactive (sinestezie auditivo-olfactiva). AstÂfel, marsul fuÂnebru ii provoaca sensatii parfumate, de crisanÂteÂme si tuberoze. Trecerea de la realitate la betia mescalinica si reintoarcerea la realitate sunt insotite de un profund sentiment de tristete"19.
1) Trimiterea la viziunile lui Hieronymus Bosch este interesanta. Unii istorici de arta se intreaba daca, pe la 1500, pictorul flamand nu‑si inflama imaginatia (ca si vrajitoarele din epoca) cu o substanta halucinogena. Vezi, de pilda, Robert Delevoy, Bosch, Éd. Albert Skira, Genève, 1960, pp. 73-76. Daca acceptam aceasta supozitie, atunci se pare ca substanta psihotropa folosita de Bosch era extrasa din fructul de matraguna (Atropa belladonna), numita popular "cireasa-lupului". Este simptomatica prezenta "centrala" a acestui fruct in multe dintre tablourile sale: Corabia nebunilor, Gradina deliciilor, Ispitele Sf. Anton, Sf. Ieronim in rugaciune, Sf. Ioan Botezatorul in desert s.a.
2) Eduard Pamfil, Doru Ogodescu, Psihozele, Facla, Timisoara, 1976, pp. 150-155.
3) Dr. N. Leon, Istoria naturala medicala a poporului roman, Academia Romana, Bucuresti, 1903.
4) Dr. N. Leon, Note si Amintiri, Cartea Romaneasca, 1933, pp. 301-309.
5) Dan Petrescu, Enigma lui Cucoanes, in Timpul, nr. 6, 2003, p. 4. Ii multumesc lui Dan Petrescu pentru discutiile purtate pe acest subiect.
6) Mircea Eliade, Incercarea Labirintului, dialog cu Claude-Henri Rocquet, Dacia, Cluj-Napoca, 1990.
7) Matei Calinescu, Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii, Polirom, 2002, p. 73.
8) Vezi Eliade, de la opium la amfetamine, revista 22, 896, 8 mai 2007, pp. 16-17 si vol. Andrei Oisteanu, Religie, politica si mit. Texte despre M. Eliade si I.P. Culianu, Polirom, 2007, pp. 62-74.
9) Vasile A. Sava, Cercetari asupra auditiunei colorate si intoxicatiunei experimentale cu mescalina, Facultatea de Medicina, Bucuresti, 1929.
10) Pentru relatia lui Macedonski cu stupefiantele, vezi articolul meu din 22, nr. 19, 6-12 mai 2008, pp. 10-11.
11) V.G. Paleolog, Visiunea si auditia colorata sinestesica la Al. Macedonski, Bucuresti, 1944.
12) G. Marinescu, Cercetari asupra actiunei mescalinei, in Memoriile sectiunii stiintifice, tom IX, Academia Romana, 1934, p. 348.
13) Idem, pp. 354-355.
14) Andrei Pintilie, Elemente pentru o redescoperire a lui Corneliu Michailescu, in Studii si Cercetari de Istoria Artei, I, tom 26, 1979, pp. 89-117; idem, Ochiul in ureche. Studii de arta romaneasca, editie de Ileana Pintilie, Meridiane, 2002, p. 45.
15) Erwin Kessler (ed), Ruxandra Dreptu, Gh. Vida, Mariana Vida, Ioana Vlasiu, Culorile avangardei. Arta in Romania (1910-1950), Institutul Cultural Roman, 2007, pp. 97-99.
16) Corneliu Michailescu, Portretul, Atlas, Bucuresti, 2000.
17) Petru Comarnescu, Pagini de jurnal, vol. I, Noul Orfeu, Bucuresti, 2003, p. 20.
18) Andrei Pintilie, Ochiul in ureche, ed. cit., p. 245.
19) Gh. Marinescu, art. cit., pp. 350-352, 360-362.
(Continuare in numarul urmator)