De același autor
1928. In asezarea agricola Malal, din nordul Tel Avivului aflat sub mandat britanic, s-a nascut Arik Scheinerman, fiul unor evrei socialisti imigrati din Rusia. Crescut in spiritul sionismului laic, care promova tipul noului evreu, vanjos, ars de soare, revenit la pamanturile sale, cu sapa intr-o mana si pusca in cealalta, adolescentul Arik Schneierman, devenit Ariel Sharon, s-a inrolat in organizatia militara clandestina Hagana (Apararea), care urma sa devina baza armatei israeliene moderne, si, alaturi de alte doua formatiuni militante secrete si radicale, Irgun Tsvai Leumi si Lehi, a luptat cu arma in mana impotriva ocupantilor englezi.
In 1948 britanicii s-au retras din Palestina, si toate statele arabe din jurul enclavei evreiesti, numarand 600.000 oameni, au atacat simultan cu armate utilate la nivelul acelor ani. Sansele enclavei pareau egale cu zero, dar dupa 2.000 de ani evreii marsaluiau inca o data sub comenzile strigate in limba ebraica de generali evrei. Nu erau decat fantomaticele ramasite ale evreimii europene de dupa Holocaust, insa purtau in inimi dispretul fata de moartea pe care o intalnisera de atatea ori si un patriotism frust, incontrolabil, fara argumente. Acum ori niciodata... Si au recastigat o
Anii au trecut repede, in 1956 Ariel Sharon a condus mai multe operatiuni militare de succes impotriva egiptenilor, apoi s-a inscris la Facultatea de Drept a Universitatii Ebraice de la Ierusalim, obtinandu-si diploma in 1962. Situatia de securitate a Israelului continua sa fie precara si, in 1963, Sharon a preluat conducerea celebrei unitati paramilitare “101”, formata din 101 barbati, care au respins atacurile fedainilor palestinieni din Iordania. In toamna anului 1963, la Quibie - un sat iordanian - unitatea lui
Doi ani mai tarziu, in fruntea unei brigazi de parasutisti,
In Razboiul de 6 Zile, din 1967, Sharon conduce cu brio o divizie blindata, Cisiordania si Fasia Gaza sunt cucerite, tanarul general va “pacifica” orasul Gaza lichidand circa 100 de militanti palestinieni.
Dar in octombrie 1973, de Yom Kipur, egiptenii aliati cu sirienii au atacat Israelul pe neasteptate, in singura zi anuala de reculegere, post si procese de constiinta pentru evrei. “Linia Bar-Lev”, formata din cazemate care ar fi trebuit sa apere Israelul de un atac egiptean peste Canalul de Suez, a cedat repede, si cea de a Treia Armata egipteana, cu 50.000 de soldati si 1.500 de blindate, a trecut cu usurinta Canalul si peste cei 182 de aparatori ai “Liniei Bar-Lev”, patrunzand in profunzimea Peninsulei Sinai.
In fruntea catorva blindate, Sharon i-a atacat frontal pe egipteni; acestia au dislocat 30 de tancuri pentru a-l prinde in timp ce fugea din fata inaintarii egiptene, dar unitatea lor a cazut in capcana ca un “U” intinsa de restul blindatelor israeliene. Tanchistii egipteni au fost facuti prizonieri, apoi cele 30 de tancuri si-au reluat locul in linia de front egipteana, numai ca in interiorul lor se aflau acum soldatii lui Sharon, comunicand in limba araba ofiterilor egipteni ca forta israeliana fusese anihilata. Generalul si-a impartit cele 30 de tancuri in doua grupe, formand astfel o bresa cu marginile protejate in linia frontului egiptean, prin care restul tancurilor lui Sharon au trecut pe podurile plutitoare intinse peste Suez si au incercuit cea de a Treia Armata egipteana, taindu-i aprovizionarea cu benzina si apa.
Statul Major israelian i-a comandat lui Sharon sa revina imediat in spatele liniilor, dar acesta, in fruntea blindatelor sale, ranit si cu un bandaj alb pe cap, stand cu torsul afara din turela tancului pentru a fi vazut de inamic, a ripostat: “Nu pot acum, deoarece tocmai am inceput cucerirea Africii”. Apoi, generalul a intrerupt legaturile cu Comandamentul si a mers inainte, spre
In anii de dupa marea victorie din 1973 (operatiunea militara din Sinai este studiata astazi in academiile militare din toata lumea) si salvarea Israelului de la un dezastru,
Procesul de pace dintre si statele arabe incepea sa prinda contur si, in 1978, marele om politic Anwar Sadat, presedintele egiptean asasinat ulterior deoarece dorise o pace echitabila si care declarase in timpul Razboiului de Yom Kipur “Mai bine sa pierd un milion de soldati decat un centimetru de pamant”, sosea intr-o vizita oficiala in . Strazile erau pustii, populatia incremenise in fata televizoarelor. Pe aeroport, guvernul israelian astepta inconjurat de comandouri speciale, deoarece se temea ca avionul de la
In 1982, propaganda palestiniana sustinuta de cercuri stangiste europene l-a acuzat pe nedrept de responsabilitatea - ca ministru al Apararii israelian - unui masacru comis de Falangele Crestine din Liban, aliate cu Israelul, in taberele de refugiati palestinieni Sabra si Shatilla, soldat cu 400 de morti. Nemaiputand suporta bombardamentele cu rachete Katiusha si infiltrarile palestinienilor din Liban, Cabinetul israelian de razboi decisese implementarea unei zone de securitate, larga de 40 km, dar razboiul a mers inainte si armata israeliana s-a oprit in fata cartierului Burdj El-Baradjne, din sud-estul Beirutului, in care se aflau taberele de refugiati palestinieni Sabra si Shatilla, de unde, periodic, se auzeau focuri de arma. Pretextand ca palestinienii rapisera o fata de 16 ani, care trebuia salvata imediat - altfel nu s-ar mai fi maritat vreodata, Falangele, conduse de Amir Djeadjea, au cerut permisiunea soldatilor israelieni de a patrunde in tabere. Apoi, cand focurile de arma s-au intetit brusc si s-au auzit explozii de grenade, soldatii israelieni au patruns in Sabra si Shatilla si au scos Falangele cu forta, dar era prea tarziu si 400 de palestinieni, femei, copii si batrani fusesera masacrati de oamenii lui Djeadjea. Sub presiuni europene intense, Sharon a trebui sa demisioneze; presa europeana de stanga, cu predilectie cea franceza, si-a amintit deodata de acel Sharon din Razboiul de Independenta, comandantul unitatii “101”, generalul din Razboiul de 6 Zile si castigatorul Razboiului de Yom Kipur, si a lansat o moda de “Caricaturi ale lui Sharon” inspirate din tabloidul nazist antisemit Der Sturmer, cu dinti de vampir, ochi rosii satanici, devorand copii mici, band sange din cutii de Cola si razand respingator sub steagul israelian cu Steaua lui David. Dar, un an mai tarziu, renascut din propria-i cenusa, Sharon a revenit in arena politica israeliana si a continuat sa detina functii politice importante pana in 2000, cand a devenit prim-ministru, urmand sa fie reales in 2003.
Cu timpul si varsta, impetuozitatea, temeritatea si patriotismul salbatic au cedat locul pragmatismului politic si, pentru prima oara, “buldozerul” (astfel i se spunea lui
La 18 decembrie 2005, premierul israelian a suferit primul accident cerebral, calificat de medici usor, dar in noaptea de 4 ianuarie o hemoragie cerebala extinsa l-a doborat.
Un val de emotie si durere de nestavilit i-a cuprins pe israelieni, laici, religiosi, evrei si de alte religii; eroul national, bunicul tuturor, bun, hatru si sfatos, departe de caricaturile europene, si ctitorul de tara se prabusise... Sinagogile si bisericile s-au umplut de oameni care i-au cerut lui Dumnezeu o minune, in seara Craciunului Ortodox de la 6 ianuarie preotii de la Betleem au organizat o mare rugaciune colectiva, sperand, alaturi de evrei, intr-un miracol...
Sharon a lasat in spate un partid puternic de centru-dreapta-stanga, primul de acest fel din istoria Israelului, care va castiga alegerile de la 28 martie si va perpetua nu numai memoria titanului, ci si calea sa politica, de buldozer inaintand implacabil spre pace si securitate.
