Pe aceeași temă
Islamistii din gruparea Statul Islamic (SI) au cucerit orasul Palmyra, situat la 240 km nord-est de Damasc. Palmyra adaposteste ruinele monumentale ale unuia dintre cele mai importante centre culturale ale lumii antice, arhitectura sa unind tehnici greco-romane cu traditiile locale si influenta persana, anunta UNESCO, conform Hotnews.
Palmyra are o importanta strategica pentru SI deoarece deschide drumul spre marele desert sirian, care se invecineaza cu provincia Al-Anbar din Irak.
CITITI SI: Gruparea Stat Islamic distruge cu BULDOZERELE situl istoric de la Nimrud
Aflata in fruntea unei coalitii internationale anti-jihadiste, SUA a anuntat o "reexaminare" a strategiei din Irak pentru a putea "ajuta" autoritatile sa recucereasca acest oras "cat mai curand posibil".
"SI controleaza cvasi-totalitatea Palmyrei", anunta miercuri seara directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahmane, care a vorbit despre o "retragere masiva a fortelor regimului din toate sectoarele". Acesta a precizat insa ca jihadistii nu au intrat inca in inchisoare (est) si nici in sediul serviciilor militare de informatii (vest) unde se afla un mare numar de soldati.
Un militant din Palmyra, Mohamed Hassan al-Homsi, a declarat pentru AFP ca aviatia a lansat raiduri asupra SI dupa ce jihadistii au preluat controlul asupra orasului.
O cucerire totala a Al-Anbar ar permite SI sa-si intareasca prezenta la granita Bagdadului, a Arabiei Saudite si a Iordaniei.