Stilul cinic

Recentul Congres PSD a reprezentat momentul de afirmare deschisă a cinismului politic, dând semnalul că de acum, sub noul mandat Ponta, se poate renunța fără regrete la ipocriziile bune eventual pentru defunctul „regim Băsescu“.

Există un nou stil de guvernare în România și el se cheamă „instituționalizarea“ cinismului. Lu­ați, de pildă, declarația lui Relu Fenechiu, ministru al guvernului, atunci când Adrian Năs­tase a ieșit din închisoare. Fenechiu nu a negat că Năs­tase e un hoț. Nu. El a spus numai că mulți politicieni în campanie, majoritatea chiar, sunt la fel de hoți. Desigur, pre­­supunem că se includea și pe si­ne. Așadar, să furăm cu pa­siune, prieteni, fiindcă toți fu­ră, iar cel care nu o fa­ce ar fi un „tâmpit“ – după vor­ba adân­că a celor două ju­decătoare de la Tribunalul București, trimise deo­cam­dată și ele la „mititica“. Am fi de acord, poa­te, cu înțeleptul Fenechiu, dacă ne-ar permite să furăm și noi de la dânsul, fără să se su­pe­re: să-i luăm automobilul, să-i devalizăm afa­cerile, să-i golim conturile din țară și din stră­inătate etc. Sau asta nu-i voie?

Dar cinismul lui Fenechiu nu-i un caz izolat. Ime­diat, șeful lui, Victor Ponta, ne-a sfătuit să nu ne revoltăm la auzul enormităților cinice ale ministrului său (trimis în judecată, cum se știe, și pe care refuză să-l demită). Domnia sa ne-a îndemnat să nu fim „ipocriți“: adică, de vreme ce toți comitem ile­galități, fiecare acolo unde e plasat, să închidem ochii. Ma­rele bărbat de stat Năstase o fi hoț, dar e un om politic de valoare, un intelectual, scri­i­tor de multe cărți, unele chiar în condiții inumane de tem­niță, și nu-i de nasul nostru să-l jignim.

Am putea spune că recentul Congres PSD a reprezentat mo­mentul de afirmare deschisă a cinismului politic, dând semnalul că de acum, sub noul mandat Ponta, se poate renunța fără regrete la ipocriziile bune eventual pentru defunctul „regim Băsescu“: Năstase a fost primit la Con­gres ca un martir, aplaudat la scenă deschisă și, măreț, el a pășit printre rânduri pe acor­du­rile Odei Bucuriei: „Toți oamenii devin frați“, spune poemul lui Schiller. Ce fel de „frați“? De­sigur, frați întru hoție, putem traduce noi, în împrejurarea de față.

Liviu Dragnea, ales al doilea în ierarhia PSD, a adăugat cinismului o dimensiune teologică: cu vocea gâtuită de emoție, Dragnea a declarat că „Năstase a plătit pentru noi toți“. Un Me­sia pe dos – Năstase: doar că nu un imaculat, jertfit pentru păcatele omenirii, ci, potrivit „evan­gheliei după Dragnea“, un infractor ma­re care a fost băgat la zdup plătind cu liber­ta­tea pentru toți infractorii mai mici ai USL, in­clusiv pentru „apostol“. Nu vă închipuiți că d-lui Dragnea sau altcuiva de la Congres i-a tre­cut prin cap să tragă drept învățătură din is­prava lui Năstase că, poate, ar trebui furat mai puțin sau chiar deloc; nu, singurul lucru lim­pe­de pentru pesediști și ai lor este că trebuie să nu lase să se mai repete „tragedia“ lui Năs­tase; iar dacă totuși, Doamne ferește, s-ar mai întâmpla, ideea principală e că frățietatea în par­tid trebuie să rămână chezășia mântuirii comune.

Dar suprema sfidare cinică a venit, cu două zile înainte de Congres, de la Ion Iliescu, pen­tru care Năstase, închis pentru corupție și aflat sub eliberare condiționată, fără drepturi elec­torale, este nici mai mult, nici mai puțin de­cât „un reper moral“ al societății! Alături de alte vorbe celebre, „proprietatea - un moft“, „măi, animalule“, calificarea protestatarilor din Pia­ța Universității drept „golani“ și a mi­nerilor drept săditori de flori în Piața Uni­ver­sității, această calificare exprimă fără ocol turpitudinea mo­rală și scleroza politică a lui Ion Iliescu. Și, poa­te mai grav, nici Ponta, nici alții nu au avut nicio obiecție.

Și cum ar fi putut Ponta să obiecteze, tocmai el, plagiatorul care a desființat prin ordin ins­ti­tuții, numai ca să nu-i fie retras titlul de doc­tor? Realesul Ponta este marele maestru al acestui nou stil cinic: Adrian Năstase, plimbat la Congres ca sfintele moaște, îi servește nu­mai bine, pentru a transmite clar mesajul „bă­ie­ților“ lui: „vă protejez, nu vă las pe mâna dia­volilor DNA crescuți de Morar. Suntem «frați». (Prin asta putem înțelege și «fini» și «nași»!) Iar dacă, totuși, mai cade vreunul dintre voi (poate Kövesi nu va fi complet do­cilă), el va fi socotit martir al cauzei stângii, jert­fit pentru binele comun: după un mic sta­giu «acolo» (îl ajutăm, la nevoie, să și scrie o carte-două, ca să iasă mai repede), ordon cu ochii înlăcrimați să fie reprimit pe muzică, să fie dat de exemplu tinerilor, să fie așezat în rândul întâi la toate întrunirile și promovat de televiziuni drept «reper moral» al nației. Se înțelege, funcții politice nu mai prinde, că nu mă lasă turbații de la Bruxelles și de la Berlin... Și de fapt, între noi fie vorba, de ce i-aș da unui spectru fie și o fărâmă din pu­te­rea pe care o vreau toată eu, eu, eu?“ //