Suntem pe stadion, nu la teatru

Codrut Constantinescu | 24.08.2007

Pe aceeași temă

Este afirmatia recenta facuta, cu o nonsalanta zdrobitoare, de portarul echipei Rapid atunci cand a fost intrebat de catre un reporter cum comenteaza bataia dintre suporterii Rapidului si cei ai Universitatii Cluj (intre cele doua galerii se aflau doar 20 de metri, o greseala organizatorica grava). Intr-adevar, teatrul nu are nimic a face, din fericire, cu fotbalul, noua obsesie nationala a poporului roman, obsesie care a depasit de mult stadiul unui simplu sport, transformandu-se, sub influenta multor factori direct sau indirect interesati, intr-un fenomen nociv care reuseste ca nici un altul, sa reuneasca o concentratie mare de persoane din categoria scursurilor societatii romanesti. Stiu, termenul de scursura (SCURSÚRA, scursuri, 1. Apa sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde isi face drum o apa curgatoare; fagas. 3. Epitet pentru un om de nimic, decazut; lepadatura) este un pic cam dur, dar oare ce alt calificativ concis si, in acelasi timp expresiv, poti gasi pentru a desemna fauna care misuna in jurul acestui biet nevinovat sport? Consideram ca termenul de "lumea fotbalui" este perimat, cel care reflecta mai fidel realitatea fiind fotbal-ism pentru ca adaugarea sufixului ism desemneaza cu mai multa acuratete acest fenomen din ce in ce mai ideologizat si bine structurat care, cel putin din punct de vedere al violentei pe care o propaga, pare a fi iesit complet de sub controlul statului, dovada fiind si batele si pietrele pe care jandarmii romani le incaseaza in portii copioase in fiecare week-end cand se celebreaza etapa.

 

Structura

 

Lumea fotbalismului este bine structurata: 1) la varf se afla autoproclamatii oameni de fotbal si/sau patronii de cluburi care domnesc atat peste 2) tribul spectatorilor care vin la stadion, platesc un bilet (in cadrul acestui trib mare o parte este constituita din clanurile violente ale ultrasilor, cantonati de obicei la peluze, avand nume pompoase si razboinice, aflate mereu in cautarea unor motive de contestare violenta), cat si peste 3) chiar jucatorii echipelor de fotbal, in marea lor majoritate niste tineri care au crescut pentru si pe langa fotbal (si nu scoala), de aceea ii putem considera cu indreptatire semianalafabeti, fapt ce nu-i impiedica defel sa fie idolii adolescentilor si nu numai. Clanul select al patronilor de echipa se comporta fata de cei din urma, jucatorii, cand paternalist, oferindu-le tot felul de iluzii ale bogatiei (sume mai mult sau mai putin consistente care le permit jucatorilor sa fie priviti drept partide deosebite de catre tinerele in cautarea de lipeli bune, caci in astfel de cazuri si divortul este unul banos - divortul este frecvent in aceasta lume), cand precum niste adevarati proprietari de sclavi (jucatorii) care pot fi traficati in functie de interesele pecuniare ale patronilor. Dusmanii declarati, absoluti ai tuturor celor trei categorii (si mai ales ai clanurilor de ultrasi) sunt arbitrii, cavalerii in negru, cum sunt cunoscuti in limbaj specific, o culoare nu intamplator aleasa, culoarea mortii. Toate esecurile, ratarile, neimplinirile sentimentale sau din afaceri sunt puse, evident, in carca arbitrilor care fura, sunt cumparati de adversar, au intentii necurate inca de la inceputul partidei. Arbitrul nu are voie sa greseasca, orice decizie a lui putand fi interpretata dintr-un anumit unghi, intotdeauna defavorabil celui care emite judecata. Arbitrul este cel mai mare dusman al jocului pentru ca nu stie sa arbitreze, pentru ca incalca etica arbitrajului, pe scurt, pentru ca este hot, dar un hot siret pentru ca este imposibil de dovedit. De unde si scandarea generala si spontana: "Hotii! Hotii!" pe care publicul nemultumit o tipa din toti rarunchii atunci cand vreo decizie displace masei. Arbitrul nu este o persoana aleasa sau desemnata pentru cercetarea si rezolvarea unui litigiu sau o persoana insarcinata sa conduca desfasurarea unei competitii sportive, ci o unealta folosita de dusmani pentru a impiedica marsul glorios al echipei catre victorie. La arbitrii ceilalti, dusmanii umbla... Acest mediu fetid este unul dintre cele mai nationaliste din Romania, nu degeaba seful Ligii, celebrul Mitica, este parlamentar PRM de ani buni. Daca pe plan intern patronii se pot balacari prin intermediul televiziunilor, galeriile se pot ciomagi intre ele sau cu jandarmii, jucatorii se pot faulta criminal si scuipa cu sete. Atunci cand vine vorba de o confruntare cu un dusman extern randurile se strang, scuturile se asaza unul langa celalalt intr-o imensa pavaza tricolora, sulitele si crampoanele se ascut dupa principiul "Ce facem noi aici, la noi, e treaba noastra, dreptul nostru, dar cand vine altii trebe sa-i batem, sa ne aparam saracia (vorba vine!), nevoile si neamul." Echipe care se urasc de moarte, in ajunul confruntarilor externe isi trimit bezele prin intermediul mijlocitorilor lingai din media declarand raspicat ca "pana la urma suntem romani si ie normal sa tinem cu noi."

Patronii echipelor de fotbal nu pot trai fara simplii huligani si spectatori, iar spectatorii si huliganii nu pot exista fara un conducator pe care sa-l poata contesta in caz de esec si de la care sa obtina subventii pentru steaguri si deplasarile pe care CFR le cunoaste foarte bine. Pentru a rezuma, exista razboaie interne (cu alte cluburi, in campionatul national), razboaie externe (in cazul in care echipa ajunge in cupele europene), dar si mult mai sangeroasele razboaie civile (in interiorul unui club, intre jucatori si patron, patron si ultrasi, ultrasi si jucatori etc.) Cultul spartului semintei, al injuratului grosolan, al caftelei prevazuta in program inca de la intrarea pe stadion este celebrat in templul fenomenului, stadionul. O alta categorie pe care o situam in afara acesteia enuntata mai sus este formata din comentatorii de fotbal care duc o viata foarte usoara si confortabila (deplasari peste deplasari in strainatate), in curtea televiziunilor romanesti care au, toate, oare mai are rost sa specificam, emisiuni de specialitate si de analiza de care este imposibil sa nu te lovesti zappand si in care se intorc pe toate fetele, timp de ore bune de emisie, diverse aspecte (de obicei violente si cu aroma de scandal) ale fotbalismului de moment. Scandaloasa este implicarea diverselor administratii locale, judetene sau nationale in cocolosirea cu fonduri publice a unui balci penibil, strict privat.

 

Banii

 

Extraodinara este curtea pe care toate televiziunile romanesti o fac fenomenului, pompand in el energii care ar fi putut fi folosite in multe alte scopuri mult mai nobile pentru societate. Evident, nimeni nu se gandeste la aceasta, pentru ca ceea ce ne intereseaza pe noi este ratingul, iar acesta se face prin scandaluri, bataile suporterilor, declaratii sforaitoare ale castei patronilor care, pentru a ramane in centrul atentiei, trebuie sa le provoace inventandu-le din nimic. Caci sa nu uitam ca principalul scop al "investitorilor" din fotbal este acela de a ramane tot timpul in atentia opiniei publice din Romania. De ce? Motive: unii o fac pentru ca vor sa se impuna drept oameni politici chiar daca nu reusesc sa duca pana la bun si corect sfarsit o fraza formata din 3 propozitii, dar aceasta este explicabil prin faptul ca Romania ramane o enigma si un miracol istoric! Altii au de acoperit sau dezvoltat tot felul de afaceri veroase, iar statutul de om de fotbal, devenit aproape un titlu nobiliar la care nu toti muritorii pot accede, (ridicarea la acest statut se face doar daca ai investit bani in fotbal) ii protejeaza. Membrii clanului se stropsesc regulat la muritorii de pe margine care ii critica cu vechea si clasica formula "Cine vorbeste dom’le, x? Cine este el, este cumva un om de fotbal?" (cu diverse variante, Ce a facut el pentru fenomen? Cati bani a investit? Sa vorbeasca cand va baga si el cat am investit io!). Oamenii de fotbal se aliaza unii cu altii si se confrunta declarativ intre ei, de obicei pentru a intretine spectacolul mediatic si pentru a mai dinamiza cumva un sport care pe teren, atunci cand e jucat mai ales de romani, este prea putin spectaculos. Evident ca aceste declaratii incendiare in care regulat fiecare il ataca pe celalalt raman doar la nivelul declarativ al unui tip de dialog tribal, neevoluat. Atunci cand personajele care se omorau din cuvinte se intalnesc, ele nu mai dau deloc semne ca insultele cu care s-au infruntat i-ar fi afectat. Curat pupat Piata Endependentei. Foarte multi dintre cei implicati in fotbalismul romanesc sunt nationalisti si xenofobi. De aceea atunci cand este creata o echipa formata majoritar din straini aceasta este privita cu suspiciune, cu un dispret nedismulat pentru ca, normal, strainii nu se preteaza la strategii, simulari, jocuri de culise, nu se poate lucra la ei. Dupa cum multi dintre studentii deveniti legionari in anii 1930 au facut acel pas catre extrema-dreapta urand concurenta la care erau supusi de catre studentii evrei (stafia numerus-clausus), la fel si tribalii nostri urasc concurenta straina in materie de fotbal si nu ezita sa faca declaratii in acest sens ("jucatorii straini valorosi nu vin in Romania, vin doar ciurucurile").

Un alt mit pe care toti oamenii de fotbal il arunca mass-media flamande este acela ca ei fac o opera de binefacere, investind complet dezinteresat in fotbal. Nu, nu o fac pentru publicitate, pentru imagine (cum ati putea crede asa ceva?!), ei nu sunt egoisti, ci o fac pentru a indeplini un serviciu social. Fac acte de caritate, investesc milioane de euro si nu scot nici un profit. Pierd, intotdeauna, pierd multi, foarte multi bani si o spun frecvent la televizor cu o tristete diafana si ipocrita. O minciuna care daca ar fi fost adevar ne-ar fi oferit un mare paradox. Acesti oameni de afaceri foarte dotati din punct de vedere intelectual (daca putem folosi aceasta formulare mult prea pretentioasa pentru astfel de caractere) pentru a face multi bani, licit sau ilicit (aceasta ar fi fost treaba DNA si a Garzii Financiare - sunt foarte putini oamenii de fotbal care au avut adevarate probleme cu Justitia) dintr-o data, avand un simt civic peste masura s-au decis sa ofere bani pentru fotbal din cauza frumusetii deosebite a acestui sport pe care l-or fi practicat si ei in copilarie. Daca nu am fi urmarit cu atentie fenomenul de multi ani poate ca am fi ignorat acest aspect si am fi luat de buna scancelile nevinovate si lacrimogene ale "oamenilor de fotbal". Insa e evident ca acesti oameni mint fara rusine. Fotbal este sportul din care se fac cei mai multi bani, el fiind confiscat intr-o mare masura de catre o societate consumista foarte ofensiva si lacoma care simte instinctual modalitatile adecvate de multiplicare. Banii vin de la televiziunile care, disperate, au dat buluc pentru a transmite fiecare meci, indiferent cat de anonime ar fi echipele implicate. Publicitatea vanduta aduce sume importante (publicitate mai ales la bere si seminte, combustibilul principal al suporterilor). Sau din vanzarea jucatorilor. Calificarea in cupele europene este marele jack-pot pentru care se poate recurge la oricate marsavii, dupa principiul scopul scuza mijloacele, motto care caracterizeaza din plin casta oamenilor de fotbal.

Trasaturile fotbalismului romanesc nu sunt unice in lume, dar caracterizeaza fidel societatile din lumea a treia si, din acest motiv, ramanem tristi si neconsolati pentru ca nici in aceasta privinta Romania nu poate sa se departajeze net si iremediabil fata de restul omenirii obsedata de sportul Rege. Pana una alta, fotbalul ramane singurul subiect pe care il poti aborda cu persoane cu care nu ai absolut nimic in comun, fiind intr-un fel o lingua franca postmoderna.

 

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22