Supravietuitorul castiga intotdeauna

Se poate spune ca pana in anul 1996, 22-ul a fost revista Opozitiei. Dupa 1996, nu revista a trecut de partea Puterii, ci fosta Opozitie a ajuns la putere. Dumneavoastra considerati ca a intervenit vreo schimbare in viata revistei? Se poate vorbi despre o oarecare ruptura?
Intr-o parte a anului 1997 am primit reprosuri (justificate sau nu) ca am fi revista Puterii. Am fost certamente, la inceput, mai temperati in a critica Puterea decat altii. (...) Am dorit sa sprijinim un anumit program. Uneori ne-am certat chiar intre noi, pentru ca am crezut ca un om este mai bun decat altul, dar intotdeauna ne-am aflat mai aproape de tabara Opozitiei. De exemplu, am avut tensiuni intr-o prima faza intre sprijinitorii domnului Manolescu, printre care, de altfel, am fost si eu. Initial, au fost foarte putini sprijinitori ai lui Emil Constantinescu. (...) intr-o faza ulterioara, am schimbat locurile intre noi. Daca am avut incredere in niste oameni si mai ales intr-un program, mi se parea normal ca sa nu sarim in capul lor imediat ce au preluat puterea, doar ca sa demonstram ca noi suntem presa, cainele vigilent. Desigur ca nu am avut puncte de vedere suficient de distantate. Pe de alta parte, unul era mai critic cu PD-ul, celalalt cu PNTCD-ul. (...) Eu, ca redactor-sef, care trebuie sa semneze atatea note de plata, care vede cum creste pretul la hartie, la tipografie etc., am avut propriile mele frustrari.

Frustrari privind revista 22?
Da. Nu am asteptat, pentru sustinerea acestei echipe aflata acum la putere, sa primim bani, sprijin financiar. Nu am asteptat si mi se pare firesc ca nu am primit. Dar nu am crezut ca atunci cand am cerut de la Ministerul Culturii, o subventie fireasca pentru paginile culturale, vom fi respinsi pe motiv ca suntem o "revista politica". (...) Noi nu am avut niciodata nici un leu de la aceasta noua Putere. Nici macar pentru proiectele culturale. Am fi dorit ca si revista 22 sa aiba un supliment literar odata la doua luni. Nu am primit inca raspuns*.

(...) Daca s-ar spune ca 22-ul este revista Puterii, ar fi incorect, din cauza ca ea traieste din banii ei, ca pe vremea regimului Iliescu. Pot sa spun ca din banii mai putini decat acum doi ani. Traim pur si simplu din ceea ce castigam. Anul trecut doar de la Fundatia pentru o Societate Deschisa am avut sprijin financiar. Cifrele din rapoarte pot arata ca a fost pe jumatate cat al Romaniei Literare si aproape egal cu cel al Dilemei. As dori ca toata lumea sa inteleaga ca suntem independenti.

Ce inseamna pentru revista ca intre colaboratori se afla actualii detinatori ai Puterii?
Faptul ca uneori colaboratorii nostri lucreaza ori la Palatul Victoria, ori la Palatul Cotroceni, nu ne-a adus nimic. Avem niste colaboratori mai ocupati, care uneori nu-si pot spune opiniile, pentru ca sunt implicati in textura Puterii si nu indraznesc sa spuna chiar ce gandesc. Din nou, apare acum o dezamagire: nu ma asteptam ca revista 22, care ar fi fost utila pentru cultura politica a oamenilor din aceasta tara, sa nu existe in abonamentele administratiei de stat din Romania. Cand am intrat in birouri de ministri si in locuri inalte ca sa fac interviuri, am putut sa vad ca se fac abonamente la exact aceleasi publicatii ca si inainte. in privinta aceasta, nu exista nici o schimbare. Cand am intrat in ambasadele Romaniei, niciodata nu am gasit revista 22. Singurul minister care si-a facut niste abonamente, a fost Ministerul Apararii Nationale si ele au durat un an. Nu ne-am fi imbogatit din niste abonamente, dar am fi contribuit la cultura politica a oamenilor. Cei care ocupa functii inalte nu se gandesc sa promoveze minimele notiuni pe care noi ne-am straduit sa le punem la indemana publicului.

Socialul ca "linia a doua"

22-ul a aparut dupa infiintarea GDS-ului ca o publicatie a reflectiei critice cu o totala independenta, ca un for al dialogului intelectual. Credeti ca s-au realizat aceste obiective sau sunt minusuri?
Sigur ca sunt minusuri. O parte le putem arunca in spatele GDS-ului. (...) GDS-ul, care a inceput in forta, a slabit pe parcurs. Aceasta constatare se poate auzi si de la majoritatea membrilor GDS. Ne unea ura impotriva lui Ceausescu, insa dupa 1989 ceea ce ne-a unit a fost din ce in ce mai slab. Oamenii si-au descoperit, de fapt, diversitatea. Proveneau din medii diferite, aveau destine, conceptii diferite. I-a unit si-i uneste, totusi, o dorinta de a sprijini democratia. Coeziunea initiala s-a relaxat.

Eu nu am facut parte din grupul de initiativa, ci am fost cooptata in ianuarie 1990. Din punctul meu de vedere, majoritatea membrilor GDS sunt "prea intelectuali". Am scris un articol in care am vorbit despre aroganta elitei**. Eu sunt un pic "populista". Consider o nereusita partiala ca nu am reusit sa fac revista mai deschisa. Am pastrat foarte mult din tiparul ei initial, intelectual. Regret faptul ca nu am reusit sa realizam niste reportaje bune pe teme sociale. Romania e o mina de subiecte sociale! Ziaristii occidentali ar scoate din ele aur. Avem la tot pasul drame sociale, dar in presa noastra exista numai barfe politice. Nu am reusit sa formam ziaristi care sa se ocupe cu socialul. Cel putin eu si colega mea, Rodica Palade, am avut aceasta idee de a face si profesionisti ai jurnalismului social.

De ce nu ati reusit sa realizati acest obiectiv?
Nu am reusit pentru ca in acesti ani socialul a fost considerat de "linia a doua". Oricine se crede mai destept sau are succes in meseria lui, vrea sa comenteze spatiul politic. Daca-l scoti de acolo, se simte declasat. Daca insa nu intri in social, daca niciodata nu mergi la tara, unde 40% din populatia acestei tari traieste, daca nu te duci in zonele in care sunt conflicte si complicatii, atunci eu zic ca nu esti in dialog social. Esti doar intr-o forma a dialogului oamenilor cultivati (...).

Revista este deschisa la reactii din partea cititorilor. Apar comentarii, fie sub forma de scrisori, fie sub forma de replici ale unor autori la articolele altora. Din acest contact cu publicul, cu cititorii, ce imagine aveti asupra felului in care revista corespunde unei asteptari, a unei categorii de oameni? Care este aceasta categorie?
Tinem foarte mult la pagina cu cititorii. Uneori am si gresit, am intrat chiar si intr-un proces de presa... Inclusiv in perioada mineriadelor am publicat scrisori contra noastra, care au fost foarte agresive. E ingrijorator ca nu putem controla intotdeauna identitatea cititorilor. Niciodata nu stim daca semnatura sau adresa apartine unui om sau nu. åsta este un risc pe care l-am aruncat partial la cititor, dar, in ultima instanta, tot pe capul nostru cade. Nu stim exact cine ne scrie. Oare cel care ni se adreseaza noua este un om de buna credinta sau o persoana care se ocupa cu diversiuni?

Ati primit si pe alte cai reactii de la cititori?
Da, am facut chestionare. Anul trecut am avut un sponsor care ne-a ajutat sa facem un chestionar foarte larg. O zecime a cititorilor ne-au raspuns la intrebari. Chiar i-am rugat sa ne puna note. Am primit o nota destul de mare. Majoritatea ne-au raspuns ca vor ca revista sa ramana neschimbata. E adevarat ca intotdeauna ne-am propus niste subiecte pe care nici pe jumatate nu le-am putut realiza. Lucram cu o echipa mica, redusa din cauza ca facem economie la orice. Nu putem sa ne ocupam de tot ce ar trebui sa acoperim. incercand sa acoperim de la politica la cultura intreg spectrul, sigur ca ne mai scapa cate ceva.

22-ul a starnit reactii si in randul politicienilor si in presa romaneasca. Popularitatea, intr-un fel, se poate masura si prin procese. Revista 22 are pe rol cateva procese. Acestea ingreuneaza activitatea redactiei sau nu? Impun un grad mai mare de atentie?
Poate ca sunt subiectiva, dar starea presei romanesti la ora actuala ma nemultumeste. Ani de zile nu am sustinut altceva decat libertatea presei. Stiu ca sunt multi ziaristi cu procese de presa in care ei devin victime. in acelasi timp insa, consider ca in presa se scriu lucruri inacceptabile. Poate ca am ajuns la aceasta concluzie numai dupa ce am patit-o si eu. Vazusem si chiar scrisesem despre "terorismul mitocaniei". Modelul initial este Corneliu Vadim Tudor. El merge pana in urma, in presa romaneasca interbelica. Daca ajungi in instanta cu asemenea lucruri, ti se va spune ca este pamflet si ti se va arata Arghezi ca model. Nu cred ca in 1998 trebuie sa aduc drept model de presa pe Arghezi, ci trebuie sa ma uit la presa occidentala, la publicatiile respectabile. Acolo nu vad aceste lucruri urate care apar in presa romana.

Procesele nu ne-au afectat independenta. Ne-au mai invatat si pe noi cum sa scriem. Sunt convinsa ca poti sa-ti exprimi ideile fara sa jignesti pe cineva. Epitetul este raspunzator de jignirea celui cu care vorbesti. Dupa ce riscam sa fim anihilati de procese de presa, am aratat colegilor mei ca aceeasi idee se poate exprima prin intermediul unei propozitii mai lungi. Nu e nevoie sa spui: "cutare este un agramat, un animal, un primitiv, un prost". Aceste lucruri nu trebuie sa existe in presa.

In ce faza se afla procesele?
(...) Procesul cu Corneliu Vadim Tudor merge bine din punctul nostru de vedere. Procesele pe care le am cu Ion Cristoiu (National) si cu Dorin Tudoran (Adevarul) sunt pe rol si pot sa mearga mult si bine. Textele sunt evident injurioase si normal ar trebui sa castig***. Sunt foarte hotarata sa merg pana la capat. Ceea ce ne-a adus in aceasta situatie regretabila cu presa romana este faptul ca nu exista reactie atunci cand esti jignit sau insultat. Adevarul i-a luat pe rand pe colegii mei si i-a umplut de niste injurii ingrozitoare. Prima data am crezut ca unele sunt formule stilistice. Cand cu insultarea lui Andrei Cornea au depasit masura, i-am scris o nota severa lui Dumitru Tinu. Urmarea a fost ca am intrat eu la rand. Vazand ca se continua asa, am zis ca trebuie sa fac ceva. Nimeni nu m-a sfatuit, eu singura am facut cele doua procese. Sunt mirata cat de slaba reactie exista in jurul nostru (...) Societatea romaneasca este caracterizata de pasivitate (...)

Ati amintit modelul occidental. in presa occidentala se pot deosebi doua tipuri. Revista 22 preia mai cu seama elemente din presa franceza sau din cea americana? Cateodata am impresia ca pe aceeasi pagina a revistei se amesteca comentariile cu informatiile. in presa americana acestea sunt separate, nu pot aparea pe aceasi pagina.
Am incercat sa separam informatia de comentariu. Asa am facut rubrica "Saptamana politica pe scurt" (...) Altminteri, revista este mai mult de comentariu. Publicam mai putina informatie si mai mult comentariu. insa, nu trebuie uitat ca revista 22 este un saptamanal. (...) Prin tinuta ei intelectuala de la bun inceput 22 era revista de comentariu. Saptamanalele franceze si americane pe care le-am vazut nu ne pot ajuta foarte mult. Ele au de obicei reporteri care merg in diverse tari, fac reportaje sociale sau politice. Nu prea avem model. Suntem un hibrid intre un saptamanal clasic si o revista culturala. Singura noastra sansa este ca ne-am format un public si putem mentine actuala formula.

Cand am preluat revista aveam o experienta redusa in presa. I-am explicat unui jurnalist francez, care era prieten cu mine, cum este revista. A spus ca nu am nici o sansa fiindca 22-ul nu este nici culturala, nici politica, nici sociala. A zis ca nu o sa ne descurcam. Am inceput cu aceasta prognoza negativa.

Modelul continuitatii

De fapt revista 22 a creat un model in presa romana.
Cred ca da. Dilema a fost construita dupa noi si sunt multe elemente asemanatoare. Ea este, desigur, mai putin politica si mai putin "obsedata" decat noi, dar aceasta formula de publicatie se datoreaza Grupului. Chiar daca am incercat sa inovam mereu prin infiintarea rubricilor, care nu existau in primii ani, noi am mers pe niste tipare initiale. Modelul ales a fost al continuitatii. Am incercat sa pastram. Cred ca astazi in Romania lipseste continuitatea. Lipsesc institutiile si oamenii care sa se devoteze unui lucru durabil.

Se poate spune intr-un fel ca Dilema a aparut ca un "opozant” al revistei 22. Marea diferenta este ca Dilema se face pe teme. insa cateodata si 22-ul are suplimente tematice. Cum le realizati? Suplimentele le facem din doua motive. in primul rand, pentru a sustine anumite principii, iar, in al doilea rand, pentru a sprijini material revista. Daca ar veni cineva care mi-ar da bani sa facem un supliment contra rromilor, nu i-as accepta propunerea. in schimb, am facut mai multe pentru sprijinirea drepturilor acestei minoritati.

Uneori, muncim dublu. Trebuie sa convingem diversele fundatii sau asociatii sa sprijine un supliment si sa nu se piarda in seminarii unde se vorbeste si se uita ce s-a spus. Cititorii nostri primesc suplimentul ca un cadou, pentru ca este inclus in pretul revistei. Primim reactii dupa toate suplimentele, chiar si dupa cele mai tehnice. Cum as putea caracteriza aceasta parte a revistei? Suplimentele sunt intre paginile de publicitate si pagini informative.

Se produc prea putine polemici in presa romaneasca. Nu sunt destule dezbateri. Vorbeati, de pilda, despre probleme sociale... Foarte multe lucruri fundamentale ale tranzitiei nu au fost prelucrate. Aveti o politica, o strategie a polemicilor, a discutiilor, a dezbaterilor?
Discutiile au loc la GDS. Initial, tin minte ca am avut imaginea unui GDS "monolitic". Am incercat sa extrag punctul de vedere al GDS-ului si sa nu las sa penetreze altceva, pentru ca 22 era revista Grupului. M-am zbatut intre puncte de vedere diferite. Foarte greu m-am descurcat cu aceasta problema. Voi recunoaste ceva care e si nu mai e ceea ce ati spus dvs., dar are o anumita legatura. Noi, fiind "revista Opozitiei", nu dadeam drumul destul fostei Puteri sau nu doream decat s-o criticam sau sa o ironizam. Acest lucru, fara indoiala, s-a vazut si la cititorii nostri. Traind in economia de piata, eram intr-un cerc vicios: ei ne determinau pe noi si noi pe ei. Pe o coperta l-am pus pe Adrian Nastase si revista s-a vandut catastrofal. Altadata eu si cu Andrei Cornea am facut un interviu cu presedintele Iliescu. Am primit foarte multe scrisori in care am fost certati, iar numarul s-a vandut foarte prost. Deci, publicul nostru este destul de fixat in categoriile lui****.

Va dau inca un exemplu. Chiar daca revista 22 cu poza lui Pruteanu s-ar vinde bine (ceea ce ar fi posibil) sau s-ar vinde acceptabil, eu nu l-as mai pune pe coperta. Cel mult, cum a si aparut, langa Markó Béla. Acum trei ani prietenul nostru Gabriel Liiceanu a scris un articol pe care nu l-a renegat inca***** (...) Am publicat articolul d-lui Liiceanu, care este unul dintre autorii preferati ai cititorilor nostri. Am vrut sa punem poza lui Liiceanu pe coperta. El ne-a cerut sa-l punem pe Pruteanu ("Arheul Pruteanu"). Privind in urma, eu consider aceasta o gafa a noastra.

Nu ar fi o alta gafa aparitia in 22 a actualei Opozitii? Unde sunt limitele dialogului?
Astazi imi pun deseori problema ca ar trebui sa aducem si Opozitia in revista. Uitati-va in 22! Nu apare Opozitia. Nu ne-am debarasat de trecut. Traim inca cu sentimentul de "cetate asediata". Este si optiunea actuala a cititorilor nostri. Dialogul nu este instaurat nici macar pentru unii dintre noi. Avem deseori, in diverse momente, reflexul de a opri dialogul.

Ce ne puteti spune despre felul in care pregatiti revista? Cum functioneaza "bucataria" revistei 22?
As putea spune ca sunt mistica. De ce? Ne vin trei articole si al patrulea, care s-ar lega, ne pica intr-un moment in care nu ne asteptam. Desigur intervine si rutina. Avem rubrici la care autorii mai constiinciosi isi aduc articolul la ora potrivita. (...) Cel mai disciplinat jurnalist pe care l-am vazut in viata mea este Ilie Serbanescu. Deci, rubricile exista. Aceasta este coloana revistei. (...) Scheletul revistei il constituie colaborarile de prestigiu intelectual. Pe urma munca noastra obositoare si un stres saptamanal: pe cine vom intervieva? In momentul in care urca in fotolii, oameni sunt aparati de agende si secretare. Lunea avem sedinta esentiala dar, spre supararea corpului tehnic si al graficianului nostru, schimbam tot timpul. Pagina X cade, pentru ca a venit ceva mai bun. Etc.

Comandati caricaturi la domnul Perjovschi saptamanal?
Perjo are un rol important la partea grafica. intotdeauna ne certam cu el pe spatiu. El vrea loc pentru desene si noi scriem "prea mult" (...)

E publicistica grafica.
El face fara sa-i spunem noi. Se uita in articole si are ideile lui. Stim ca sunt pagini care se potrivesc la desene (...)

Cand in 1990 FSN-ul a facut aceasta miscare, ar fi fost posibila transformarea GDS-ului in partid. Considerati ca "partidul GDS" ar fi fost de folos pentru tara sau n-ar fi avut nici o sansa de reusita pe plan politic?
Nu ar fi rezistat ca partid politic, pentru ca cei ce alcatuiesc GDS sunt foarte diferiti. Majoritatea sunt: intelectuali pur-sange. Oameni care la un moment dat spun: "Ce-i cu toata zarva asta? Mai bine ma duc si scriu o carte!" Nu au destula vointa pentru a se implica in ceea ce inseamna politicul.

Intr-un fel ei se retrag in fortaretele lor de o persoana?
Da. Dar nici asta nu le place, pentru ca pe urma vad niste mediocritati instalate in tot felul de locuri importante. Au senzatia ca lucrurile merg prost, dar daca nu esti in functie de decizie ce sa faci? De pe margine nu poti decat sa critici.

In opinia multor analisti GDS-ul a decazut dupa 1990, iar revista 22, cu dinamism, a reusit sa se impuna in presa romaneasca. Aceasta schimbare de roluri inseamna o pierdere majora pentru GDS?
Nu. Revista continua sa fie blazonul GDS-ului. Trebuie sa faci ceva impreuna ca sa supravietuiesti. Supravietuitorii castiga.

* Suplimentul cultural a primit pana la urma subventie de la Ministerul Culturii: 20 milioane pe an, cand doar un supliment costa 28 milioane. Firesc ar fi sa refuz acest sprijin jignitor, mai ales cand il compar cu sumele primite de alte publicatii. Continuu sa aplic insa la fiecare sfarsit de an, pentru ca acestia sunt bani la care avem dreptul si cu speranta inca neimplinita ca voi vedea un guvern sprijinind obiective culturale, nu clienti politici. Mentionez insa ca am vorbit doar de bietul 22 literar, nu de revista 22 care nu a primit niciodata de la statul roman nici un leu. Colega mea Rodica Palade crede ca e mai bine asa. Poate e mai bine, dar nu este drept.

** In articolul meu aveam in vedere o trasatura aproape generala a culturii romanesti, cantonarea in cultural si politic si ignorarea socialului, a Romaniei profunde. In ultima vreme sintagma este aplicata cu agresivitate GDS de catre cei care nu gasesc alte probleme de atacat in societatea romaneasca decat aceasta prima asociatie neguvernamentala , cu un evident rol pozitiv in istoria ultimilor 13 ani, mai ales in momentele de criza. Din pacate sau din fericire, GDS a ramas cantonat la un numar relativ restrans de membri, ceea ce explica in buna parte dusmania fata de el. Cei care vorbesc despre "aroganta elitei" rezervand doar GDS acest "stigmat" nu sunt de fapt esential diferiti de cei din Calea Victoriei 120: se deosebesc eventual de ei doar prin varsta, carisma, capital mediatic. Asadar, e vorba doar de o competitie interna in cadrul aceluiasi segment cultural.

*** Eram optimista. Procesele au fost pierdute. Am mers pana la capat doar cu Ion Cristoiu si am castigat abia in 2002. Executarea nu este nici azi terminata, iar banii i-am donat revistei 22, care a primit mai putin de un sfert din ei.

**** Nu stiu cum va mai fi acum. Dar incercam, chiar in acest numar, cu d-l Cozmin Gusa.

***** A luat distanta de acel articol intre timp.