natiunile unite

Avertisment / Naţiunile Unite acuză că prizonierii străini sunt trataţi inuman de regimul de la Phenian

I.g. | 11.08.2017

Reprezentanţii Naţiunilor Unite atrag atenţia că prizonierii străini nu au parte de un proces corect şi sunt ţinuţi în condiţii inumane de către regimul dictatorului Kim Jong-un în Coreea de Nord, transmite Reuters.

Solicitare / Naţiunile Unite cer eliberarea protestatarilor paşnici, care au fost arestaţi în Venezuela

I.g. | 01.08.2017

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussein, a declarat, marţi, că autorităţile venezuelene trebuie să-i elibereze imediat pe protestatarii paşnici şi să permită lansarea unei anchete independente cu privire la moartea a zece persoane în protestele din ziua scrutinului controversat pentru înfiinţarea unei Adunări Constituante, scrie Reuters.

Opinii / Neamestecul în treburile interne

Andrei Plesu | 14.03.2016

Foarte des, ziarele vorbesc despre ameninţătoarele exerciţii militare ordonate de Kim-Jong-un, liderul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene. Nu e vorba numai de provocări verbale, sau de manevre de paradă. Se fac „experienţe” nucleare, se testează bomba cu hidrogen, se proclamă diaponibilitatea ţării şi a conducătorului ei de a declanşa un război nuclear „de autoapărare”.

Siria / Assad respinge acuzațiile privind crime de război

Tudor Despina | 12.02.2016

Președintele Siriei respinge acuzațiile Națiunilor Unite privind responsabilitatea pentru crime de război.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22