Pe aceeași temă
Anul 2007 a insemnat o scadere a numarului de filme lansate in cinematografe, de la circa 250 in 2006, la doar circa 170, iar tendintele par sa se mentina si in primul trimestru al lui 2008. Este, de fapt, firesc sa se intample asa, caci cresterea de la an la an a numarului de filme din sali nu avea nicio baza reala. Ea venea pe fondul scaderii continue a numarului de spectatori si pe cel al diminuarii constante a numarului salilor de cinema. Sa-si fi corelat distribuitorii politicile? In mod sigur, nu - fiecare distribuitor isi are politica sa, iar comunicarea intre ei e cvasi-inexistenta. Tendinta respectiva e doar consecinta legilor pietei - odata cu scaderea numarului de spectatori, scade si numarul filmelor distribuite...
Cinematograful hollywoodian domina in continuare piata, dar cam 20-25% dintre filme provin si din alte zone si, nu de putine ori, sunt de calitate. Si, pe fundalul diminuarii numarului de premiere, multe dintre ele ajung sa fie redifuzate in sali la oarecare distanta de la premiera, ceea ce e un lucru bun, caci stau o perioada mai lunga in sali.
In aceasta categorie intra filme distribuite anul trecut (si care sunt reluate anul acesta) si, cu siguranta, filme care ies acum in sali vor fi reluate in a doua jumatate a anului. Dintre ele, italianul Nuovomondo/Lumea noua (2006), regia Emanuele Crialese, norvegianul Den brysomme mannen/Omul-problema (2006), regia Jens Lien, francezul Inimi/Cœurs (2006), al lui Alain Resnais, si americanul independent Alpha Dog/Mascul necrutator (2006), de Nick Cassavetes, sunt filme excelente, care merita vazute. Nuovomondo merita, fie numai si pentru inserturile de fantezie/fantastic in atmosfera extrem de terna care domina intreg filmul, Omul-problema pentru cat de bine e tinut in mana un film intunecat, Alpha Dog pentru interpretari (exceleaza Justin Timberlake) si pentru cat de bine descrie infernul drogurilor, iar Cœurs pentru ca e o mostra de implinire a unui regizor aflat la varsta a treia.
Sanxia haoren/Natura moarta (2006), de Jia Zhang-ke, e filmul chinezesc care obtinuse Leul de Aur la Venetia si e opera unui regizor initial doar tolerat de regimul comunist, apoi autoimpus in peisajul cinematografic din China. Filmele lui Jia Zhang-ke sunt speciale, ritmul e foarte lent, iar coerenta povestii e rareori respectata. In Natura moarta se impletesc doua povesti pe fundalul construirii unui baraj pe Fluviul Galben, filmul fiind astfel unul social, dar si unul care tine sa treaca in revista efervescenta dezvoltarii economice din China acestor ani.
Cu un premiu important a fost incununant si bosniacul Grbavica/Sarajevo, dragostea mea (2006), de Jasmila Zbanić, care a obtinut Ursul de Aur la Berlin, dar care dezamageste prin zonele prea comune in care se misca - povesti de prea multe ori auzite, devenite cliseistice si mai ales abordate ca atare.
Din spatiul fost iugoslav vine si Klopka/Capcana (2007), de Srđan Golubović, film care fusese prezentat la TIFF anul trecut, in competitia oficiala. Nu rau, pelicula imbina elemente de thriller cu psihologie, pe fundalul schimbarilor din societatea sarba de azi.
Si tot de la TIFF - un film spaniol: Azuloscurocasinero/Albastruinchisaproapenegru (2007), de Daniel Sánchez Arévalo. E exact unul dintre acele filme care vorbesc despre lucruri grave intr-un mod care starneste in permanenta rasul. Un ras dulce-amar sau, mai degraba, amar-dulce, dar e totusi ras. Filmul se inscrie intr-o anume traditie a comediei amare spaniole si, inainte de orice, e foarte bine facut. Avem aici bric à brac-ul din filmele spaniole de profil, de toate pentru toti, moravuri de toate felurile si pentru toate gusturile, toate legate intre ele prin doua-trei personaje principale traind in acelasi bloc sau in apropiere. Povestile se impletesc si fac ca personajele sa se intalneasca, sa se desparta, sa se iubeasca sau sa se urasca.
Un alt film chinezesc a iesit, la inceputul acestui an, in cinematografe: Tuya de hun shi/Nunta lui Tuya (2007), de Wang Quan-an, premiat cu Ursul de Aur anul trecut, la Berlin. E un exemplu cat se poate de bun de maxima eficienta de la minime desfasurari de forte. Atrag nu doar exotismul locurilor si al oamenilor (actiunea e plasata in Regiunea Autonoma Mongolia Interioara), ci si povestea simpla, dar puternica.
De asemenea n-ar trebui ratat cel mai recent film al unui monstru sacru al cinematografului central si est-european - cehul Jiří Menzel, care de cateva zeci de ani evolueaza alaturi de scriitorul Bohumil Hrabal. Hrabal a murit acum 11 ani, dar legatura lui Menzel cu opera scriitorului e inca puternica, asa ca in 2006 i-a mai ecranizat o carte. Obsluhoval jsem anglického krále/In slujba regelui Angliei e un film mai fastuos decat altele din trecut, dar cu acelasi umor special - ironie acida si meditatie trista asupra lumii. Filmul obtinuse Premiul publicului anul trecut la Festivalul Filmului European de la Bucuresti si, prin urmare, un grant pentru distributia in salile romanesti.
E o surpriza placuta Molière (2007), de Laurent Tirard, caci prejudecata cu care mergi sa vezi un film cu acest titlu e ca vei descoperi un film biografic oarecare, la limita plictisului. Molière evita capcana si prezinta de fapt cateva episoade din viata dramaturgului care au fost determinante pentru inspiratia si temele lui principale. Ca sa nu mai spun ca Romain Duris face un rol foarte bun!
Capcana pe care nu prea reuseste s-o evite nici Becoming Jane/Jane (2007), de Julian Jarrold, despre inceputurile lui Jane Austen, in speta drama care o impinge sa se apuce de scris; si nici mult-nominalizatul la premiile Oscar Atonement/Remuscare (2007), regia Joe Wright, ecranizare dupa romanul lui Ian Mewan. Ambele mult mai conventionale decat Molière.
E oarecum o surpriza si Roman de gare/Un roman de duzina (2007), de Claude Lelouch, in sensul ca e mult mai bun decat catastrofele marca Lelouch din ultimii 10-15 ani. Bine, "mult mai bun" se aplica atunci cand comparam cu filme extrem de proaste, deci in cele din urma rezulta un film "corect". Ajuta poate si faptul ca Roman de gare pleaca de la o piesa de teatru (scrisa tot de Claude Lelouch), asa ca filmul e mult mai coerent si cursiv decat elucubratiile confuze, fals-intelectuale, la limita imposturii, care sunt filmele lui recente.
Un film foarte interesant e Direktoren for det hele/ Directorul (2006), de Lars von Trier. E o comedie (ei bine, Lars von Trier chiar a realizat o comedie!!!), dar una care tine cont de "particularitatile" regizorului. In mod cert, nu una asa cum vezi in fiecare zi, caci jocurile perverse din mintea lui Lars von Trier fac jocurile la fel de perverse ale personajelor din film. De neratat!
De asemenea, interesant e independentul american Juno (2007), regia Jason Reitman, cu un rol extrem de matur pentru o tanara de nici 20 de ani (Ellen Page, in rolul adolescentei Juno MacGuff) si replici foarte inteligent-acide (a si obtinut un Oscar anul acesta pentru scenariu).
Dintre animatii, La Reine soleil/Printesa soarelui (2007), de Philippe Leclerc, e una care nu iese din tiparele obisnuite, iar Astérix aux Jeux Olympiques/Asterix la Jocurile Olimpice (2008), regia Frédéric Forestier si Thomas Langmann, e un spectacol grandios, unul dintre filmele franceze cu cel mai mare buget din toate timpurile. Pentru cine gusta spectacole cu desfasurari mari de forte, la limita (poate chiar dincolo de ea) megalomaniei...
Grandios e si Elizabeth: The Golden Age/Elizabeth: Epoca de Aur (2007), regia Shekhar Kapur, cu filmari spectaculoase, decoruri si costume pline de fast, un rol bun al lui Cate Blanchett si unul OK al lui Clive Owen. Plus un scenariu foarte slab.
Eventual, pentru rolul lui Jane Fonda, poate fi vazut Georgia Rule/Bunica-i sefa (2007), regia Garry Marshall, neavand mult in plus (poate doar rolul tinerei Lindsay Lohan). Asa cum nu are nimic in plus fata de decoruri si efecte speciale The Golden Compass/Busola de aur (2007), de Chris Weitz; ori Fred Claus/Fratele lui Mos Craciun (2007), regia David Dobkin - film de Craciun oarecare; sau comedia pe care o uiti imediat Mamafs Boy/Baiatuf mamei (2007), regia Tim Hamilton.
In sfarsit, despre independentul american Interview/Interviu (2007), al lui Steve Buscemi, s-a dus vorba, dar nu ca ar fi aproape de platitudine, asa cum e in realitate. Pelicula i-a impresionat probabil pe americani (de l-au selectionat la Sundance) prin faptul ca aproape intreaga actiune e concentrata intr-un singur apartament, dar asta nu face neaparat un film interesant. Iar Interview tocmai o demonstreaza.
