Ucraina, armistițiu sau capitulare?

În timp ce șefii statelor NATO făceau fotografiile de familie la Newport, în Marea Britanie, la Minsk, în Belarus, se semna armistițiul dintre autoritățile de la Kiev și liderii insurgenților din Donețk și Lugansk.

Negocierile s-au desfășurat la hotelul Pre­zident de la Minsk. După câteva ore, par­ticipanții au anunțat presa că s-a ajuns la o înțelegere de principiu, al cărui punct cheie este încetarea focului. Documentul semnat are un nume complicat: Protocol privind concluziile con­sul­tărilor grupului trilateral de contact privind pașii co­muni îndreptați spre im­plementarea Planului de pa­ce al președintelui Ucrai­nei, P. Poroșenko, și ini­țiativelor președintelui Ru­siei, V. Putin. Acordul de ar­mistițiu a fost publicat a doua zi de că­tre OSCE, al cărui reprezentant a par­ti­ci­pat la negocieri și și-a pus semnătura pe document. Fiecare parte a pus accent pe ce-i convenea: Poroșenko pe încetarea fo­cului, evacuarea formațiunilor ilegale înar­mate, a tehnicii militare, milițiilor și mer­cenarilor de pe teritoriul Ucrainei, eli­be­rarea tuturor prizonierilor și moni­to­ri­za­rea frontierei ruso-ucrainene, liderii in­sur­genților de la Donbas și Lugansk pe pro­mi­siunea amnistierii persoanelor implicate în lupte, adoptarea unei legi privind sta­tutul special pe care-l va primi Donbass în cadrul Ucrainei și desfășurarea de ale­geri locale anticipate în regiunile Donețk și Lugansk. Părerile comentatorilor, în ciu­da spectrului larg de nuanțe, înclină mai degrabă către un registru pesimist, unii afir­mând că Occidentul a abandonat Ucrai­na, alții că semnarea armistițiului echi­va­lează cu o capitulare a Kievului în fața Mos­covei. În fond, documentul nu face decât să reflecte în termeni politici situa­ția complicată de pe fronturile de luptă din regiunea Donbass, unde trupele ucrai­nene au suferit înfrângeri severe în ul­ti­mele săptămâni.

Dezastrul de la Ilovaisk

Pentru a prinde ca într-un clește gruparea de la Donețk, armata ucraineană a decis să ocupe Ilovaisk. După 7 august au avut loc primele regrupări de forțe în vederea ofensivei, la 12 au pătruns în cartierele măr­ginașe, iar la 18 august orașul era pe de­plin ocupat. Numai că insurgenții în­cercuiseră, la rândul lor, gruparea ucrai­neană din Ilovaisk. Potrivit unor surse mi­litare ucrainene, unități ale armatei ruse au trecut granița în Donbass chiar în mo­mentul în care la Kiev se desfășura parada militară care marca 23 de ani de la de­clararea independenței Ucrainei. Nimic nu părea să reziste în fața ofensivei trupelor rusești, unitățile ucrainene au fost cu­prinse de panică, s-au retras dezordonat, au abandonat armament și tehnică de lup­tă. Insurgenții care încercuiseră Ilovaisk, întăriți de unități militare rusești, au de­cimat trupele ucrainene într-o luptă ex­trem de violentă, care a durat de la 28 au­gust la 1 septembrie. Au murit peste 300 de militari ucraineni, majoritatea din ba­talioanele de voluntari Azov și Pravîi sek­tor, insurgenții au luat 173 de prizonieri, 68 de vehicule militare ucrainene, de la tan­curi și mașini blindate la camioane și autobuze, au fost arse și avariate, altele care n-au fost distruse se află în mâinile in­surgenților proruși. Întregul front ținut de trupele ucrainene a fost rupt, mii de militari s-au împrăștiat în dezordine, abandonându-și armele. Orașul Lugansk a fost evacuat în mare grabă de ucraineni, insurgenții proruși ocupând fără di­ficultate porțiuni im­por­tan­te din litoralul ucrainean de la Marea de Azov. Ar­mis­tițiul de la Minsk i-a surprins în momentul în care se pregăteau se ocupe orașul port Mariupol, care deschide drumul spre Cri­meea și sudul Ucrainei.

Integrare europeană vs. integritate teritorială

Armistițiul ar putea fi primul pas în di­recția punerii în operă a planurilor Rusiei de federalizare a Ucrainei. De altfel, Ser­ghei Lavrov a prezentat la Londra lui John Kerry, la 14 martie, cu două zile înainte de așa-zisul referendum din Crimeea, con­dițiile Moscovei în dosarul ucrainean: fede­ralizare, finlandizare, statut egal pentru lim­ba rusă, o nouă Constituție, recu­noaș­terea anexării Crimeei. Dacă federalizarea s-ar face după model german sau ame­rican, probabil că și liderii ucraineni ar fi îm­brățișat proiectul. Numai că prin fede­ralizarea pe care o are Rusia în vedere ur­mărește să ancoreze întreaga Ucraină în sfera ei de influență, prin acordarea unor drepturi către regiunile separatiste Do­nețk și Lugansk, prin care acestea vor pu­tea bloca decizii politice majore adoptate la Kiev. Un fel de Memorandum Kozak, pe care președintele Voronin l-a respins în toamna 2003, pentru Republica Mol­do­va. Într-un context, adevărat, mai puțin complicat, Chișinăul a putut să respingă planul rusesc de reglementare a crizei din Transnistria. La fel de bine l-ar putea res­pinge și Kievul.

În ciuda presiunilor la care este supus, e puțin probabil ca Petro Poroșenko să ac­cepte soluția impusă de Vladimir Putin, cu atât mai mult cu cât alegerile par­la­mentare anticipate, fixate în a doua ju­mătate a lunii octombrie, bat la ușă. Kie­vul pesemne înțelege că pe termen scurt o concentrare doar pe păstrarea in­te­gri­tății teritoriale echivalează cu renunțarea la integrarea europeană, pentru că un aranjament cu Rusia care să conducă la menținerea Donbassului în granițele sta­tului ucrainean va duce la compromiterea oricărui proiect de reorientare geo-po­li­tică a Ucrainei. Însă autoritățile de la Kiev în niciun scenariu de lucru nu pot lua în considerare varianta renunțării la re­giu­nea Donbass, de teama că această renun­țare ar putea fi un precedent pentru alți vecini, din vest de data aceasta (România, Ungaria), de a formula revedendicări te­ritoriale. Asta știe și Kremlinul și tocmai pe acest lucru mizează.

Posibile scenarii

Kievul este într-o situație imposibilă. În care a intrat singur, mizând totul pe car­tea militară. Acum nu are multe soluții la dispoziție. Cea mai puțin probabilă este să renunțe la regiunea Donbass. Ca să devină tentant un astfel de scenariu ar trebui să mai conțină garanții din partea Wa­shing­tonului, Bruxellesului și Berlinului că Ucraina, fără Crimeea și Donbass, va fi ad­misă în UE și NATO, într-un interval re­zonabil de timp. Vestul ar garanta nu doar inviolabilitatea noilor granițe ale Ucrainei, ci și un flux de zeci și sute de miliarde de dolari care să țină în viață o țară în pragul colapsului. Ca să fie operabilă această so­luție, ea presupune că și Rusia își va asu­ma responsabilitatea pentru destinul regiu­nilor Donețk și Lugansk, va plăti salarii, pensii, va reface orașele după acest scurt, dar violent război, va permite celor mai bi­ne de 500.000 de refugiați să se întoarcă la casele lor. Și ce ar primi Moscova în schimb? O Ucraină membră a NATO și UE?! Acest scenariu este imposibil, n-are nicio șansă. Nici Washingtonul, nici Ber­li­nul și nici Moscova nu sunt Moș Cră­ciun.

Al doilea scenariu, cel al federalizării după rețetă rusească a Ucrainei, este însă po­sibil. Prin acceptarea condițiilor rusești de federalizare/confederalizare, care ar da Don­bassului drept de veto asupra dec­iz­i­i­lor majore, practic Kievul renunță la pro­iectul integrării euroatlantice de dragul sal­vării integrității teritoriale a Ucrainei (mai puțin Peninsula Crimeea, regiune stra­­tegică, deja anexată de Rusia). Prin re­prezentanții lor, Donețk și Lugansk au și anunțat opțiunea pentru Uniunea Vamală controlată de Rusia, alternativă la Uni­u­nea Europeană. Momentul decisiv în ope­rarea acestui scenariu este negocierea noii Constituții a Ucrainei, după alegerile par­la­mentare anticipate. Însă starea de spirit a populației și sondajele de opinie date publicității indică faptul că șansele cele mai mari le are constituirea unei ma­jo­rități războinice în viitoarea Radă Su­pre­mă. Care, chiar dacă va accepta varianta unui stat federal, va veghea ca formulările din viitoarea Constituție să fie departe de ce și-a dorit Rusia prin intermediul vas­a­lilor de la Donețk și Lugansk. Însă Mos­co­va știe să aștepte. Electoratul care azi adu­ce la putere un guvern proeuropean mâi­ne ar putea vota o majoritate prorusă, de la care Kremlinul va putea obține concesii mai importante. Chiar dacă este posibil, acest scenariu este puțin probabil. Deo­camdată.

Al treilea scenariu, cel mai probabil, pre­supune prelungirea crizei, evitarea unor decizii politice decisive, în speranța unei conjuncturi favorabile. Care poate fi ge­ne­rată de sancțiunile economice inter­na­ționale asupra Rusiei, care va fi obligată să-și reducă sprijinul acordat insurgenților din Donbass, de tragedii de felul doborârii avionului malaezian, de pregătirea și înar­marea unor noi trupe ucrainene capabile să facă față mai bine mașinăriei de război rusești. Poroșenko și-a petrecut copilăria și tinerețea în Transnistria, astfel că ex­pe­riența lui de viață ar putea fi determinantă în luarea deciziilor. El va dori să evite repetarea unui scenariu de tip trans­nis­trean în Donbass, a spus acest lucru cu ocazia inaugurării mandatului. Poroșenko trebuie să știe că nerezolvarea conflictului din Donbass va duce la instaurarea de fac­to a unui stat separatist, în granițele re­cunoscute internațional ale Ucrainei. De aici și graba cu care a decis să rezolve mi­litar criza din Donețk și Lugansk. Cel mai probabil, înfrânt pe teatrul de luptă de in­tervenția masivă a armatei ruse și de me­diocritatea propriilor săi comandanți mi­litari, Poroșenko a cerut armistițiu pentru a recupera oameni și tehnică de luptă, pre­gătindu-se să-și ia, cât de curând, re­vanșa. La rândul său, Putin a fluturat pers­pectiva încheierii armistițiului pentru a amâna decizii ale NATO și UE împotriva Ru­siei și a încercat să obțină dividende po­litice de pe urma superiorității militare de pe teren, încercând să deschidă drumul fe­deralizării Ucrainei. Astfel, reluarea ope­ra­țiunilor militare este o chestiune de timp, alegerile parlamentare anticipate fiind un element important în ecuație.

În acest din urmă scenariu, armistițiul de la Minsk nu e decât o pauză între două cam­­panii militare, în care se curăță ar­mele, se schimbă prizonierii, se vindecă ră­nile și se îngroapă morții. //