Umbra SRI

În ultimii 10 ani, s-a investit mult în creşterea forţei şi a performanţei serviciilor de informaţii – ceea ce e bine. Ce nu e bine este că avem un control civil al lor mult prea slab, aproape inexistent, în raport cu forţa dobândită de acestea – SRI pare că are deja influenţă asupra tuturor celor trei puteri ale statului şi, în plus, asupra Preşedinţiei.

Informaţia privind reconfirmarea în func­ţia de subsecretar al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI a lui Rareş Văduva, de către premierul in­terimar Gabriel Oprea, a tre­cut aproape neobservată. Mi se pare necesară o pri­vire mai atentă. Şi nu doar din perspectiva faptului că această numire a fost pri­ma decizie semnată de d-l Oprea, ca premier in­te­ri­mar. O decizie ce poate fi şi întâmplare, chiar dacă ge­nerează întrebări de ge­nul: de ce prima? Și de ce nu mai suporta amânare? Altul este, însă, aspectul care me­rită atenţie: d-l Văduva a ajuns în staff-ul DIPI de la SRI, unde a lucrat în ul­timii opt ani, inclusiv pe funcţii de con­ducere. În decembrie 2014, la câteva zile după pierderea alegerilor, premierul Vic­tor Ponta l-a „desemnat să asigure înde­plinirea atribuţiilor de subsecretar de stat“ la serviciul de informaţii al MAI. Pe care, în decembrie 2012, d-l Ponta îl tre­cuse din coordonarea ministrului de In­terne în cea unui secretar de stat şi a doi subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier. Iar d-l Văduva nu e singurul ofiţer din SRI adus la vârful structurii de infomaţii a Internelor. Şi di­rectorul DIPI, Gheorghe Nicolae, provine din SRI, de unde a plecat după aproape 20 de ani de carieră şi unde a avut şi funcţii de conducere. Acesta fusese adus la DIPI tot în 2014, în martie, ca subsecretar, în iulie a fost „desemnat să asigure con­du­ce­rea DIPI“, iar în noiembrie, luna pre­zidenţialelor, numit în funcţie.

De ce a fost nevoie de doi oa­meni din SRI la con­du­cerea serviciului de in­for­maţii al MAI? Mai ales că sunt oameni din rândul ofi­ţerilor. Nu au existat la DIPI oameni pretabili să ocupe funcţiile de con­du­cere? Nu a avut d-l Ponta încredere în niciunul? Sau i-au fost impuse aceste nu­miri? De către cine şi cu ce scop?

Să privim puţin şi spre ra­porturile – neoficiale – ale SRI cu justiţia, despre care s-a vorbit în ultimul timp. Întâi, spre o declaraţie făcută nu demult de directorul Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă: „instanţele de judecată au devenit un câmp tactic al serviciilor de informaţii“. La solicitarea unor asociaţii de magistraţi care, acuzând încălcarea in­dependenţei justiţiei, au cerut CSM să so­licite SRI clarificări care să indice cadrul le­gal ce permite SRI să-şi menţină in­te­resul faţă de un dosar, până la solu­ţio­narea definitivă a unei cauze, în ce constă acest interes şi ce control se exercită asu­pra sa, CSM a anunţat că nu a fost afectată independenţa justiţiei. Asta, deşi astfel de declaraţii duc spre ideea depăşirii pre­ro­gativelor unei instituţii, care îşi arogă pu­teri mai mari decât îi conferă legea.

Apoi, să privim la reacţia CSAT după afir­maţia fostului preşedinte Traian Băsescu, po­trivit căruia, până în 2004, au existat ma­­gistraţi acoperiţi, ceea ce, fiind ilegal, i-a făcut şantajabili. Solicitat de CSM să ai­bă o reacţie, CSAT tace. În prima şedinţă ca­re a succedat sesizarea CSM, din 9 iunie, pro­blema nu a fost adusă în discuţie – re­zul­tă din ordinea de zi, anunţată de Pre­şe­dinţie. Deşi, cu câteva zile înainte, şeful sta­tului, Klaus Iohannis – care este şi pre­şe­dintele CSAT şi căruia legea îi conferă ac­ces la orice tip de informaţie, din mo­me­n­tul validării mandatului prezidenţial –, de­cla­ra, public, că susţine demersul de de­cons­­pirare a ofiţerilor acoperiţi din jus­ti­ţie. Ce se poate înţelege de aici? Că, deşi d-l Io­hannis s-a arătat interesat, nu a pus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT această pro­ble­mă? Sau că nu are suficientă au­to­ri­tate în faţa conducerii SRI, a cărui acti­vi­tate o coordonează, via CSAT, şi pe al că­rui di­rec­tor l-a nominalizat? Că SRI in­flu­enţează decizii la nivel de CSAT, de Pre­şedinţie?

Parlamentul este cel care ar putea con­trola o posibilă tentaţie a SRI de a avea influenţă asupra cât mai multor zone. Dar controlul parlamentar se face doar de jure. Ca dovezi recente, lipsa de reacţie în situaţiile amintite mai sus şi atitudinea în scandalul Bica, izbucnit în noiembrie 2014. Fostul procuror-şef al DIICOT a fost nu­mit în funcţie, deşi SRI avusese in­for­maţii că asupra Alinei Bica planau sus­pi­ciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie. Nu l-a informat pe şeful statului, care a făcut numirea în funcţie, pe motiv că nu a cerut informaţii: „Dacă cerea, pri­mea“, explica un membru al Comisiei de control al SRI, Daniel Savu, fost ofiţer SRI. Ce dovedeşte asta? Neprofesionalism? Sau legături cu sistemul ale unor membri ai Co­misiei de control, situaţie care inver­sează rolurile?

A ajuns, deci, SRI să facă jocuri la nivel de decizii prim-ministeriale, la nivel de guvern? Să influenţeze decizii în CSM, în justiţie, în parlament, la vârful CSAT şi la ni­vel de Preşedinţie?

D-l Klaus Iohannis, ca şef de stat într-un regim democratic, ca preşedinte al CSAT, care asigură coordonarea SRI, ar trebui să ţină cont de faptul că acest serviciu de in­formaţii, performant şi reformat cum a ajuns, este doar o instituţie-pilon în ar­hi­tectura de securitate a statului, nu una de control asupra altora. Şi ar mai trebui să ţină cont de faptul că un serviciu de in­formaţii prea puternic, scăpat de sub con­trol, devine periculos pentru de­mo­cra­ţie. Asta, nu înainte de a se întreba cine şi ce urmăreşte prin aceste jocuri?