De același autor
In urma cu 160 de ani, in efervescentul an revolutionar 1848, Karl Marx isi incepea incendiarul sau Manifest cu cuvintele devenite clasice si des folosite in analizele fenomenului comunist: "O stafie umbla prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile batranei Europe s-au unit intr-o sfanta haituiala impotriva aceste stafii: Papa si tarul, Metternich si Guizot, radicali francezi si politisti germani". Aceste cuvinte erau menite sa ii ironizeze pe toti cei care foloseau comunismul ca pe o sperietoare, cuvinte care aveau insa sa prefigureze o realitate cel putin la fel de lugubra ca si metafora care se va instapani asupra unei bune parti a lumii pentru o jumatate de secol. Caci materializarea nalucii comuniste a reprezentat deopotriva tirania unui regim politic bazat pe supunerea oarba aratata unui trop si o practica represiva croita dupa chipul si asemanarea acestuia. In imaterialitatea scopurilor stafiei lui Marx din viziunea sa poetica si teleologica asupra lumii, in revolta impotriva semnificatiei depreciative date de cele mai lucide minti se afla formidabila ei forta de atractie, in ciuda a ceea ce a fost materializarea ei. Viziunea poetica a lui Marx asupra fundamentelor lumii imprumuta din romantismul primei jumatati de secol al XIX-lea, atunci cand a fost scris Manifestul, atat tema bantuirii, cat si atmosfera sumbra in care traisera oamenii in decursul timpului: o existenta bazata pe asuprire economica, mizerie materiala si ignoranta spirituala.
Titlul pe care Vladimir Tismaneanu l-a ales in 1995 pentru prima editie a volumului Fantoma lui Gheorghiu-Dej nu este intamplator si este cat se poate de potrivit pentru ceea ce a insemnat politica in RomaÂnia comunista. Si nu numai politica, dar ea in primul rand. Tema iluziilor politice l-a fascinat intr-atat pe autor, incat un alt volum de-al sau despre reflexele comunismului si poncifele postcomunismului se intituleaza Fantasmele salvarii. La aparitia sa din 1995, Fantoma lui Gheorghiu-Dej* a fost o radiografie necrutatoare a ceea ce traisera romanii, o incercare de exorcizare a spiritului public romanesc grav afectat de lungii ani de dictatura si o pledoarie impecabila pentru procesul comunismului. Volumul punea in circulatie interpretarile cele mai sistematizate privind ideologia comunista in Romania si mecanismele de functionare ale puterii din punctul de vedere al stiintei politice. Inevitabil, intr-un asemenea demers, stiinta politica trebuia sa lase loc si referirilor la economie si cultura. Temele politice ale cartii trateaza comunismul ca intreg, fara sa disocieze anii 1950 si prima jumatate a anilor 1960 de cea de-a doua jumatate a anilor 1960 si anii 1970-1980. Datorita acestei continuitati, volumul are marea calitate de a-i vorbi cititorului sau intr-o maniera unitara, comprehensibila si sintetica despre totalitarismul comunist.
Personajul-vedeta al volumului este Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al Partidului Comunist Roman, chiar si atunci cand el iese din scena si actorul principal devine Nicolae Ceausescu. Vladimir Tismaneanu vorbeste despre "modelul" Gheorghe Gheorghiu-Dej si chiar despre o "scoala" Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a inspirat, educat si ghidat comportamentul politic al liderilor de partid si de stat. Desi Nicolae Ceausescu a incercat sa o exorcizeze in 1968, fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost cea care a guvernat Romania si intre 1965 si 1969, si tot ea i-a ademenit pe comunistii romani pe calea pierzaniei pentru poporul pe care il conduceau, prin raspunsurile cele mai refractare date marilor provocari ale lumii capitaliste si schimbarilor declansate de perestroika si glasnost. In capitolul care da titlul volumului, autorul o spune cu claritate: "In avalansa de articole acuzatoare la adresa comunismului romanesc, in puzderia de texte incriminante in legatura cu dictatura familiei Ceausescu, imi pare ca se pierd cumva din vedere istoricitatea si natura fenomenului totalitar din Romania. Mai mult, exista tendinta de a se uita cine, cum si in ce conditii a prezidat asupra stalinizarii si sovietizarii tarii... Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost pomenit in ultima vreme doar sporadic, fara a se incerca o patrundere in spatiile obscure si chiar tenebroase ale biografiei politice a celui care a condus PCR intre 1944 si martie 1965" (p. 117).
Intr-adevar, spre deosebire de persoana lui Nicolae Ceausescu, cel asupra caruia s-a revarsat valul de manie populara in decembrie 1989 si cu care memoria multora dintre romani are inca probleme in a-l sanctifica complet, din cauza generatiei tinere care-si mai aminteste de criza generalizata a anilor 1980, Gheorghe Gheorghiu-Dej se bucura de un prestigiu nestirbit. La aceasta au contribuit, pe de-o parte, cliseele memoriei colective, care au creat o imagine a unei asa-numite "normalitati in anii dejismului". Nostalgicii comunismului sunt gata sa admita unele erori ale lui Ceausescu in conducerea statului - pe care prea adesea le pun pe seama Elenei Ceausescu -, dar sunt de acord in privinta existentei unei perioade a prosperitatii economice in anii primului lider comunist. Pe de alta parte, la formarea unei astfel de opinii a contribuit si contrastul dintre cei doi: Ceausescu era caracterizat ca marginit intelectual, dogmatic, dominat de instincte, in timp ce Dej era considerat un om cu simtul umorului, genul bon viveur care se lasa in voia placerilor vietii. Pavel Campeanu mergea mai departe in acest sens, crezand ca superioritatea lui Dej se regasea in scopurile in care el manevra puterea, trecand peste natura sa discretionara: "deosebirea dintre ei nu consta in faptul ca unul exercita o putere abuziva si celalalt nu, ci in felul cum se foloseau de ea. La fostul ceferist, gesturile de putere abuziva erau inspirate de calcule politice; la fostul ucenic-cizmar, de capriciile lui necontrolate". (Ceausescu, anii numaratorii inverse, p. 71). La acestea se adauga aura de salvator capatata in 1958, in urma plecarii Armatei Rosii din Romania, si zvonul privind moartea sa suspecta - iradiat de sovietici din cauza asa-numitei politici de independenta fata de Moscova -, zvon intretinut de cercurile autohtoniste din Securitate. Tismaneanu vorbeste chiar mai mult, de un model politic Dej, el vede un "stil" Dej, imitat integral de cei din anturajul sau.
Ce a insemnat in termenii politicii reale modelul/stilul Dej? In linii mari, stalinismul sub toate aspectele sale. Orice lectura despre ceea ce a insemnat modelul stalinist in Uniunea Sovietica i se aplica si lui Dej cu adaugirile locale: antiintelectualism si conformism, sectarism si ultracentrism, fractionarism si tricentrism (existenta a trei centre de putere in interiorul PCR la data de 23 august 1944). Acesta a copiat modelul de la Moscova atat de mult, lipsa sa de alternativa era atat de acuta, incat nici nu putea imagina alte metode de rezolvare a problemelor decat cele folosite de Stalin. In ceea ce-i priveste pe rivalii sai, Dej a ridicat vendeta la rangul de principiu politic si tot el a fost responsabil de geneza stalinismului national din anii lui Ceausescu. El a impletit practicile staliniste cu mostenirea bizantinismului politic romanesc din perioada interbelica intr-o sinteza romaneasca sui generis.
Ca trasatura generala a volumului, trebuie remarcat ca prospetimea sa nu mai este aceeasi ca la jumatatea anilor 1990. Fantoma lui Gheorghiu-Dej a fost subminata, pe de-o parte, de trecerea anilor si de motive care tin de sursele documentare disponibile la vremea sa, dar mai ales de aparitia lucrarii de maturitate a comunismului romanesc ca patologie a politicului, si anume Stalinism pentru eternitate, anuntata chiar in cuprinsul sau. Insa ceea ce surprinde placut este aceeasi lipsa de prejudecati de ordin textual a lui Vladimir Tismaneanu, care, de exemplu, da intre paranteze, acolo unde este cazul, numele reale ale figurilor nomenclaturii, indicand originea lor etnica: evreiasca, maghiara, bulgara, ucraineana s.a., fara a cadea intr-un absurd al generalizarilor. De asemenea, detalierea relatiilor de rudenie dintre membrii castei comuniste are o valoare aparte. Si nu numai atat. Nu uita sa-i taxeze pe noii asasini ai memoriei, asa cum este fostul premier Petre Roman, care incearca sa edulcoreze o perioada cumplita a istoriei si sa-si exonereze rudele de responsabilitate. Acesta este un semn ca autorul, care resimte la randul lui apasarea propriei biografii, este un iubitor de adevar si de bine, mai presus de orice.
* Vladimir Tismaneanu, Fantoma lui Gherghiu-Dej, editie revizuita si adaugita, Editura Humanitas, 2008.
