Pe aceeași temă
Cu toate ca unii dintre partenerii sociali (patronate si sindicate) nu si-l asuma, pentru ca in continutul sau nu se regasesc unele sau altele din dorintele si interesele lor, bugetul pe 2009 este unul "potrivit" situatiei economice existente. Calificativul apartine chiar ministrului de Finante, d-l Gheorghe Pogea, dar, in mare, de potrivit se potriveste.
In primul rand, pentru ca, prin prevederea unui deficit bugetar relativ strans (2% echivalent PIB), se limiteaza amploarea celei mai grave probleme a actualului context: finantarea, care a devenit dramatica prin dificultatile de acces si cost, determinate de criza financiara si economica internationala. In plus, printr-un asemenea deficit, se pune o stavila delirului, inspirat de echipa Tariceanu-Vosganian, prin care statul turna gaz peste focul deficitului extern, desi acesta constituia de mult cea mai gatuitoare constrangere a economiei.
In al doilea rand se pune, sa speram, capat prin acest buget unui alt delir al echipei Tariceanu-Vosganian, care a facut enorm de mult rau Romaniei tocmai intr-o perioada considerata fasta pentru aceasta: delirul veniturilor bugetare fara fundamentare si deci perspective de realizare. Bugetul actual se intoarce cu picioarele pe pamant, luand in considerare venituri la nivelul realizarilor efective din executiile bugetare: ceva peste 32% echivalent PIB (inclusiv fonduri europene), fata de 39% cat a fost elucubratia lui 2008. Si-asa, in conditii de criza, este incerta obtinerea unui asemenea nivel, dar oricum nu se mai umbla dupa cai verzi pe pereti. Evident, un asemenea nivel mai realist al veniturilor a implicat o redimensionare a cheltuielilor - bugetul pe 2009 este mai mic decat cel pe 2008 -, dar cheltuielile prevazute au o mai mare sansa de a fi efectuate fara ca deficitul sa se labarteze.
In al treilea rand, bugetul pe 2009, prin inghetarea salariilor si pensiilor, opreste extinderea cangrenei pe care o alimenteaza in economie principala boala de care aceasta sufera: supraconsumul in raport atat cu productia, cat si cu posibilitatile reale ale economiei. Cei cu venituri mici urmeaza a fi sprijiniti, o masura efectiva fiind introducerea pensiei minime garantate. Dimpotriva, unele din anomaliile din sistemul de salarizare bugetara (sporuri si indemnizatii folosite in abuz) sunt abolite sau limitate. Singura problema in domeniu este aceea ca, prin cele cateva initiative adoptate, sa se fi deschis de fapt usa pentru asezarea pe baze rezonabile a intregului sistem de salarizare din sectorul bugetar, care sa elimine inechitatile si discrepantele, unele aproape aiuritoare, care s-au tot adancit in anii din urma.
In al patrulea rand, prin aducerea impunerilor in sistemul contributiilor sociale la nivelul de la inceputul anului 2008 - experienta anului aratand ca nici macar cresterea economica de aproape 8% nu a putut antrena sporuri de incasari care sa compenseze prevazutele reduceri procentuale de contributii -, bugetul pe 2009 incearca sa mai aline cu ceva rana imensa facuta in sistemul public de pensii de adoptarea iresponsabila a legii de stabilire a punctului de pensie la 45% in raport cu salariul mediu, o lege complet nefinantabila.
In sfarsit, in al cincilea rand, bugetul pe 2009 cauta, in masura posibilitatilor sale (foarte putine), sa ajute Romania sa nu se opreasca. Grila bugetara prevede alocarea a 20% din cheltuieli catre investitii. Sa vedem cu ce eficienta si rezultate concrete vor fi cheltuite aceste sume. Dar, in esenta, doar 20% si nu mai mult - pentru ca 22% au ajuns sa reprezinte in buget cheltuielile cu salariile bugetarilor si alte 22% cu furniturile, ceea ce subliniaza nevoia imperioasa a unei adevarate revolutii in cheltuielile bugetare, daca se vrea ca statul roman sa nu se autosufoce in propria intretinere cvasiparazitara, nemailasand nimic pentru tara.
Unele masuri de tip anticriza sunt prevazute in noul buget pe linia incurajarii unor sectoare, precum agricultura, unor segmente economice, precum intreprinderile mici si mijlocii, si unor activitati sensibile, precum investitiile in productie din profit (neimpozitarea profitului reinvestit) si exporturile (mecanisme de garantare a creditarii si de protejare impotriva riscului valutar).
Aceste masuri, pentru care s-a dus o batalie serioasa in triunghiul guvern-patronate-sindicate, sunt de o mare importanta. Impactul lor insa - si nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece - nu va putea fi pe potriva. Ele nu vor reusi sa impinga economia. Si poate nici macar sa-i opreasca scaderea. Recesiunea este probabil inevitabila. Si, sa fie clar, nu cumva din cauza faptului ca nu sunt suficiente aceste masuri sau ca nu li s-a acordat o amploare mai mare. Ci din cauza unei realitati, despre care nu se poate intelege de ce nu se vorbeste. Economia din Romania nu mai depinde de romani, adica tocmai de cei ce au convenit aceste masuri, de cei ce s-au batut pentru ele, de cei care s-au infruntat pentru ele: guvernanti, patronate, sindicate.
Capitalul privat autohton are o pozitie marginala in economie. Statul roman, dupa ce si-a cedat aproape toate pozitiile-cheie din economie, mai bajbaie si el pe ici-pe colo. Sa fim realisti, doar sindicatele mai dau o lupta cu noul si adevaratul stapan, desi, sa recunoastem, miscarea sindicala mentine inca o adresa gresita: statul si patronatele romanesti.
Capitalul strain este noul si adevaratul stapan al economiei din Romania. Intreaga axa majora a economiei - productia de petrol, jumatate din productia de gaze, productia de carburanti, distributia de electricitate, distributia de gaze, distributia de carburanti, productia de otel, productia de ciment, productia de materiale de constructie, metalurgia neferoaselor, telefonia fixa, telefonia mobila, aproape intreg sistemul bancar, intreg sistemul de asigurari - se afla in mana capitalului strain. La acesta sunt parghiile. La acesta se gaseste decizia economica.
