Un istoric al Romaniei interbelice

Dificultatea de a-l situa corect în context istoriografic pe Jean Ancel vine din circumstantele biografiei sale. Prin nastere (1940, Iasi), primii ani de studii specializate - la Universitatea ieseana, în domeniul istoriei (pana în 1959) - si problematica abordata de lucrarile sale, el îsi leaga numele într-un mod solid de Romania si trecutul contemporan al acesteia. Prin emigrarea în Israel, cele doua masterate - istorie si arhivistica - prin care si-a continuat studiile din cadrul Universitatii Ebraice din Ierusalim (din 1963) si prin interesul constant, obstinat, pentru problematica Holocaustului în Romania, el apartine, neîndoielnic, cercului istoricilor israelieni. El este, în consecinta, ca o vrea sau ca nu o vrea, deopotriva, istoric roman si istoric evreu; ilustrat în campul studiilor romanesti, dar si al studiilor iudaice. De altfel, opera sa, profund conectata la locurile de unde a plecat, contine si o neîndoielnica dimensiune universalista. Iata ce spune autorul într-unul din textele sale: "Hitler a destainuit lui Antonescu cele doua mari secrete ale regimului nazist înainte de a fi puse în aplicare: Planul Barbarosa si «Liniile directoare pentru tratarea evreilor din Rasarit», adica planul de exterminare a evreilor din Uniunea Sovietica" (Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania). Or, asemenea precizari depasesc sfera de interes a istoriei romanesti ori a holocaustologiei, încadrandu-se printre contributiile de istorie contemporana universala.

Datorita acestei împrejurari, marile carti ale lui Jean Ancel, de la colectiile de documente la monografiile ample privitoare la Shoah în Romania, merita sa fie studiate cu atentie chiar si dincolo de eventuala orientare a cititorului - specializat sau nu - catre un anume subiect particular. Ceea ce aduce autorul în pagina este, pana la urma, cea mai importanta tragedie colectiva a lumii contemporane, dincolo de criza istorica a Europei din finalul lumii interbelice si chiar neluand seama la locul unde ea s-a petrecut. Vreau sa spun ca nu trebuie sa fii interesat de Romania pentru a citi pasionat, sub presiune, într-o echilibristica sufleteasca indescriptibila, capitolele pe care, atent la acuratetea reconstituirii, scribul le codifica urmand îndeaproape documentele. Din acest punct de vedere, Jean Ancel se aseamana, îndraznesc sa spun, dincolo de orice obstacol posibil, cu un alt scotocitor al arhivelor si un alt suflet sensibil la vicisitudinile traversate de poporul lui: David Prodan. Pornind tot de la documentatia aluvionara pitita prin diverse fonduri mai mult sau mai putin accesibile, abordandu-le cu staruinta decenii de-a randul, si acest investigator transilvanean al modernitatii romanesti s-a simtit chemat sa restituie, scotand din uitare, lupta pentru supravietuire a taranimii romane ajunse în secolul al XVIII-lea la o saturatie a vicisitudinilor. Aici însa comparatia se opreste. Una este sa fii umilit si obidit, napastuit si împilat, fie si generatie de generatie, si cu totul altceva e sa se urmareasca din rasputeri, cu toate mijloacele puse la dispozitie de puterea statului, extinctia unei etnii, rase si religii.

Un suflu epopeic de tragedie traverseaza fundalul paginilor lui Jean Ancel din cele patru volume ale cartii Contributii la istoria Romaniei. Problema evreiasca (1933-1944) (2 volume, fiecare cu cate doua parti, aparute în original în 2000 si, respectiv, 2002, iar la Ed. Hasefer, în romana, în 2001 si, respectiv, 2003). Titlul cartii, cu aparenta sa cenusie, se vadeste de un sarcasm enorm odata intrat în contact cu continuturile acute ale explorarii. Guvernul Goga - Cuza ("al doilea guvern antisemit din Europa"), dictatura regala si planul ei de "înlaturare civilizata" a evreilor din Romania, "rinocerizarea" intelectualilor romani, atitudinea Patriarhiei Ortodoxe, apoi romanizarea... averilor (pradarea si confiscarea cu acte în regula a avutiilor evreimii romane), pogromurile, romanizarea... sufletelor si infernul experientei concentrationare din Transnistria, antonescianismul si solutia finala sunt, în linii mari, jaloanele stabilite de autor pe calea unei reconstituiri comparabile ca proportii si anvergura cu Arhipelagul Gulag. Însa acolo unde Soljenitan porneste în principal de la sute, mii de relatari orale ale martorilor deportarilor în lagarele sovietice ale indezirabililor regimului rosu, Ancel se bizuie pe documente oficiale irefutabile, confruntate unele cu altele si puse în oglinda, completand informatiile dintr-un fond, sa zicem, sovietic, cu altele, din arhivele naziste recuperate de învingatorii ultimei conflagratii mondiale. Si iarasi, cu precizarea ca, daca în Gulag ajungeai arestat fie si datorita unei vini imaginare, abuzive, dar totusi, a unui pretext ce se lega de o optiune anume a persoanei în cauza (lipsa de aderenta la regim sau insuficienta credibilitate a adeziunii), Shoah a presupus mereu însusi faptul apartenentei la poporul ales, necontand nici chiar convertirile religioase, abjurarile ori renegarile, deci nelasand nici o cale de scapare evreilor.

 Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941 (editia initiala în 2003, traducerea romaneasca de la Ed. Polirom, Iasi, 2005) reia si detaliaza - cu o minutie pozitivista dublata de acutul simt al problematizarii de care dispune autorul - unul dintre capitolele vastei panorame reconstituite anterior, focalizand asupra unui episod de dezlantuire bestiala organizata, de factura celui surprins de Gross în Vecinii, monografia sumbra a evenimentelor din targusorul polonez Jedwabne. Dupa cum observa Alexandru-Florin Platon, "Amplu documentata, cartea lui Jean Ancel reaseaza în lumina cruda a adevarului unul din cele mai triste evenimente din istoria contemporana romaneasca. Ea ar trebui sa fie o lectura obligatorie pentru toti cei care continua sa aiba o viziune idilica despre relatiile dintre romani si evrei si sa se îndoiasca de existenta Holocaustului în Romania". (Barbaria cu fata umana, în Contrafort, nr. 7-8, iulie-august 2005) Dar si pentru ceilalti, as adauga, ca unul care, ca efect al tacerii dense ce înconjura subiectul în istoriografia romana, am fost tentat multa vreme sa îi subestimez dimensiunile chiar si dupa ce am aflat despre eveniment.

Aici este, de fapt, locul de a reveni si la identitatea de istoric roman a acestui autor israelian al Shoah. Aflata în prima etapa a receptarii operei sale, cultura noastra traverseaza înca o stare prelungita de soc, dupa cum o marturisesc sporadicele ecouri pe care traducerea cartilor lui Jean Ancel le-a starnit în mediile de specialitate. Tacerea regimului comunist, refuzul nationalistilor romani - si chiar a democratilor cu o întelegere îngusta a notiunii de patriotism - de a accepta adevarul ororii dezvaluite metodic de cercetatorul de la Institutul Yad Vashem, contestarile unor autori diversi (de la Paul Goma si Ion Coja la Tesu Solomonovici) nu împiedica întelegerea circumstantei elementare ca aceia care se intereseaza de trecutul Romaniei nu se pot limita la elogieri si lamentari. Se cuvin asumate si faptele fata de care simtim nevoia unui radical divort, a dezavuarii. Abominabile, demoralizante, ele trebuie cercetate si cunoscute, cu speranta întelegerii resorturilor care au condus la astfel de dezvoltari si cu hotararea de a nu lasa ca ele sa se repete.

Nu este deloc usor sa metabolizezi darurile facute de Jean Ancel. E vorba despre timpuri care înca se întrezaresc în geana de lumina a zilei care abia a trecut. Se cuvine însa recunoscuta maiestria profesionala a investigatorului, curajul civic al cetateanului, curajul de a reveni mereu de unde s-a plecat, în numele stradaniei de a întelege mai bine.

Din acest punct de vedere, odata în plus, Jean Ancel face un serviciu enorm istoriografiei romane, ridicand coltul draperiei mortuare ce acopera chipul hidos al intolerantei antisemite si procedand la anatomia acesteia spre binele tuturor celor afectati de cele petrecute si aspirand la un altfel de viitor. Atunci cand vorbim despre Romania dintre cele doua razboaie nu mai putem mitiza perioada, netinand seama si de drasticele somatii ale chemarii la realitate. Succesiune de dictaturi dupa 1938, cu politici minoritare antidemocratice - asa cum arata Irina Livezeanu într-o monografie -, cu o intelectualitate în buna masura xenofoba, la fel ca politicienii, dar mai ales cu un aparat de stat alunecat tot mai decis catre solutia exterminarii evreilor si a romilor, vremea dintre 1938 si 1944 face ca imaginea de pana mai ieri a unei Romanii aureolate numai de progresele de dupa întregirea statala sa trebuiasca amendata. Din panoplia istoricilor substantiali, care au avut darul si harul de a modifica perceptia publica asupra trecutului romanesc face, prin urmare, parte si Jean Ancel, membru în Comisia Wiesel pentru Studierea Holocaustului în Romania, excelent scormonitor al arhivelor lumii, dar, înainte de toate, un fost student la romana si istorie dat afara din universitatea ieseana si, mai apoi, fost combatant în cateva razboaie israeliene. Cunoscand acestea chiar din gura lui, îmi vine sa cred ca istoria pe care o scriem este, pana la urma, si o încercare a de pricepe propriul nostru trecut personal. De a-l pricepe si, eventual, accepta. De a participa la o judecata nepartinitoare.