Un record în materie de autoplagiat

În autoplagiatul echipei acad. I. Sinescu se poate vorbi, cel puţin în ce priveşte materialul iconografic, de un cuadriplicat, o situaţie nemaiîntâlnită până acum în literatura ştiinţifică.

Peter Manu 12.06.2012

De același autor

În autoplagiatul echipei acad. I. Sinescu se poate vorbi, cel puţin în ce priveşte materialul iconografic, de un cuadriplicat, o situaţie nemaiîntâlnită până acum în literatura ştiinţifică.

Revista Română de Urologie a publicat în 2010 (vol. 9, nr. 4, pp. 27-32) un articol intitulat Tratamentul modern minim in­vaziv al incontinenţei urinare de efort – este transplantarea celulară o soluţie?, semnat de C. Surcel, C. Chibelean, A. Ior­dache, C. Mirvald, C. Gingu, S. Mar­ga­ristis, R. Stoica, C. Codoiu, M. Ţucă, C. Si­nescu, C. Savu, R. Marksteiner şi I. Si­nescu. La data publicării articolului, ma­rea majoritate a autorilor (11 din 13) lu­crau la Institutul Clinic de Nefrologie şi Transplant Renal Fundeni din Bucureşti, condus de acad. Ioanel Sinescu. Pentru doi dintre autori afilierile erau indicate ca fiind Clinica de Cardiologie de la Spitalul Bagdasar-Arseni (C. Sinescu) şi Life Sci­ence Center Biotechnologie Innsbruck, Au­stria (R. Marksteiner). Articolul descrie „prima procedură de implantare de ce­lule stem autologe (mioblaşti şi / sau fi­broblaşti) din România, care a avut loc la Fundeni pe 18 octombrie 2010“. Re­vista Română de Urologie este publicaţia oficială a Asociaţiei Române de Urologie şi îl are ca editor şef pe acad. Ioanel Si­nescu, care a participat la intervenţia des­crisă în text şi a semnat acest articol în calitate de senior author.

 

În reluare

Aceiaşi autori (cu excepţia lui M. Ţucă şi C. Sinescu) semnează articolul Highlights in the Minimally Invasive Treatment of SUI in Women, publicat în Journal of Me­dicine and Life (vol. 4, nr. 3, pp. 275-279, 2011). Textul articolului este o traducere în engleză, fără nicio altă modificare, a lu­crării publicate anterior. Iată prima frază din cele două lucrări: „Incontinenţa uri­nară de efort este un simptom/semn/condiţie ce se defineşte prin pierderea in­voluntară de urină ce survine în timpul activităţii fizice, odată cu efortul de tuse, strănut, ortostatism prelungit, activitate sexuală etc.“ şi „Stress urinary in­con­ti­nence is a symptom/sign/condition that is defined by involuntary loss of urine that occurs during physical activity, with the effort of coughing, sneezing, lau­ghing, prolonged standing, sexual ac­ti­vity etc“. Şi iată felul în care este descris rezultatul intervenţiei: „Evaluarea la 6 săptămâni, prin chestionare de calitate a vieţii şi jurnal micţional, dar şi clinic, a decelat un răspuns uimitor, pierderea de urină fiind redusă de la 6 absorbante/zi la unul/zi“ şi „Assessment at 6 weeks, containing a clinical examination, QoL [Quality of Life] questionnaires and voi­ding diaries revealed a stunning im­pro­vement, the loss of urine being reduced from 6 pads/day to one per day“. Cele două articole sunt ilustrate la fel şi au liste identice de referinţe bibliografice.

Tot în Journal of Medicine and Life a fost publicat un articol despre Minimally In­vasive Treatment for Female Stress In­continence – Romanian Highlights (vol. 4, nr. 4, pp. 320-323, 2011), cu un con­ţi­nut similar celor două publicaţii descrise până acum. Rezumatul acestei versiuni des­crie rezultatul intervenţiei în ur­mă­toarea frază: „The follow up at six weeks with the quality of life questionnaires, micturition diary and clinical exa­mi­na­tion revealed a decrease of urine loss from six pads/day at one per day“, iar ilustraţiile şi bibliografia sunt identice ce­lor din versiunile precedente. Cele două articole din Journal of Medicine and Life au fost indexate în Pubmed, baza de date de la National Library of Medicine. Re­vista Journal of Medicine and Life apar­ţine Universităţii de Medicină şi Far­ma­cie „Carol Davila“ din Bucureşti. În 2011, anul în care au fost publicate articolele descrise aici, acad. Ioanel Sinescu era prorector al acestei universităţi şi membru în colectivul de redacţie (Editorial Board) al revistei.

În sfârşit, în Romanian Journal of Mor­pho­logy and Embriology (vol. 53, nr. 1, pp. 151-154, 2012), C. Surcel, C. Savu, C. Chi­belean, A. Iordache, C. Mirvald şi I. Sin­es­cu au publicat articolul intitulat Com­pa­rative Analysis of Different Surgical Pro­cedures for Female Stress Incontinence. Is Stem Cell Implanatation the Future?. Acest articol conţine 3 dintre ilustraţiile conţinute în articolele de mai sus. Sursa acestor ilustraţii nu este menţionată în articol.

 

Autoplagiatul constituie fraudă intelectuală

Codul de Etică al Universităţii de Me­di­ci­nă şi Farmacie „Carol Davila“ din Bu­cu­reşti stipulează că autoplagiatul cons­tituie fraudă intelectuală. Alte forme de fraudă in­telectuală explicit enumerate în Cod sunt înşelăciunea, fabricarea datelor şi pla­gia­tul. Potrivit Codului, frauda in­te­lectuală co­misă de un cadru didactic sau cercetător ştiinţific trebuie „direct sanc­ţionată de ca­drul didactic evaluator“. Re­vista Jour­nal of Medicine and Life va tre­bui să pu­blice, fără întârziere, câte o No­tice of Re­traction pentru fiecare dintre ce­le două ar­ticole autoplagiate şi să notifice Pubmed şi Thompson-ISI. Revista Ro­mâ­nă de Uro­logie va trebui să publice, în engleză şi ro­mână, o Notice of Triplicate Pu­blication.

 

Un record

Publicarea în triplicat este o formă ex­tre­mă de autoplagiat şi este, în consecinţă, foarte rară. Înainte de triplicatul do­cu­men­tat aici, literatura medicală conţinea nu­mai câteva cazuri. Primul dintre ele este au­toplagiatul comis de L. Sechi şi R. Cia­no, de la Facultatea de Medicină din Udi­ne, Ita­lia, care au publicat acelaşi caz de en­do­cardită X în Scandinavian Journal of In­fectious Diseases (1999), JAMA (2000) şi Ame­rican Journal of Medicine (2000). Al doilea este un studiu despre bolnavi cu afec­­ţiuni canceroase ale intestinului, efec­tuat la un spital din Alexandropolis, Gre­cia, şi publicat de D. Tamiolakis şi cola­bo­ratorii lui în reviste din Arabia Saudită, Ce­hia şi România (Chirurgia 2005, Sep.-Oct.; 100:451-456). În autoplagiatul echi­pei acad. I. Sinescu se poate vorbi, cel pu­ţin în ce priveşte materialul iconografic, de un cuadriplicat, o situaţie ne­mai­în­tâl­nită până acum în literatura ştiinţifică.

 

Alte abateri de la regulile publicaţiilor ştiinţifice

Autoplagiatul nu este singura abatere de la regulile publicaţiilor ştiinţifice comisă de autorii acestui triplicat.

Una dintre ilustraţii, reprezentând o ima­gine din timpul operaţiei, este datată di­gital 12.09.2010. Nu ştiu dacă sistemul de notare este cel american (9 decembrie 2010) ori european (12 septembrie 2010), dar, oricum ar fi, nu coincide cu data de 18 oc­tombrie 2010 la care a avut loc in­ter­ven­ţia.

Documente publice arată că în clinica con­dusă de acad. I. Sinescu au fost derulate do­uă studii clinice: IC-01-01-4-003: A Phase IIb study – Derived skeletal mus­cle-cell implantation în Patients with stress uri­nary incontinence female: a mul­ticenter, randomized, parallel-group, placebo-con­trolled clinical Study (Study SUITE) (2010-2011) şi IC-01-01-05-004: A multicenter, randomized, parallel-group, placebo-con­trolled Study to Assess the efficacy and safety of skeletal muscle cell implantation Derived în Patients with stress urinary incontinence female (2010-2011). În­cer­când să înţeleg con­tex­tul acestei inter­ven­ţii, am descoperit că Innovacell, o com­pa­nie privată din Aus­tria, a anunţat public, pe 6 septembrie 2010, organizarea unui stu­­diu (faza 2b) al acestei terapii şi că pri­mul bolnav fusese recrutat la o clinică din Plovdiv, Bulgaria. În continuare, în co­mu­nicat se spune că „The clinical study will conducted, be­side Bulgaria, în the Czech Republic, Germany, Poland and Ro­ma­nia“ şi că „Innovacell is investing 10 million Euro în the Phase IIb study“. Di­rectorul şti­in­ţific al Innovacell este Rainer Mark­steiner, unul dintre autorii tri­plica­tu­lui au­to­pla­giat. Conflictul de interese cre­at de fap­tul că R. Marksteiner lucrează pen­tru Inno­­vacell ar fi trebuit dezvăluit în articole. Un studiu amplu al acestei in­tervenţii a fost publicat de o echipă aus­triacă con­du­să de Hannes Strasser şi Rai­ner Mark­stei­ner, în 2007, în Lancet (vol. 369, 2179-2186). Stu­diul a fost retras după ce o investigaţie gu­vernamentală în Aus­tria a des­coperit mul­te nereguli etice, iar auto­rilor li s-a in­ter­zis să-şi continue cer­ce­tările în acea ţară.

 

PETER MANU, MD, FACP

Professor of Medicine, Hofstra University, New York

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22