Pe aceeași temă
Vizita presedintelui Turciei in Romania lasa in urma cateva semne de intrebare asupra a ceea ce se pot numi concesiile autoritatilor romane fata de Ankara. Perceput, de altfel, in Vest ca fiind un lider cu tendinte autoritare, prezenta lui Recep Tayyip Erdogan la Bucuresti pare sa fi provocat cateva situatii cel putin neclare.
Fie ca vorbim despre critici deschise la adresa presei turce, refuzul acreditarii de catre Palatul Cotroceni a unui jurnalist de la publicatia de Opozitie Zaman sau extradarea a doi politisti turci care ar fi cerut azil politic in Romania, vizita lui Erdogan la Bucuresti lasa in urma cel putin semne de intrebare, daca nu controverse.
Erdogan critica presa turca
Unul dintre momentele sensibil dincolo de cutumele diplomatice a avut loc in timpul conferintei de presa comune sustinute de Iohannis si Erdogan. In contextul discutiei privind recentele atacuri armate din Istanbul, presedintele turc i-a criticat pe reprezentantii presei din tara sa pentru ca au transmis imagini cu teroristii. De altfel, liderul turc a admis faptul ca presei i s-a interzis publicarea unor astfel de imagini, potrivit stiripesurse.
(Iohannis si Erdogan, in conferinta comuna/FOTO: Administratia Prezidentiala)
“Chiar si reprezentantii media s-au straduit sa transmita imediat imagini de acolo. Ce se castiga transmitand astfel de imagini? Pentru ca daca n-am fi interzis transmiterea continua a acestor scene, ele ar fi continuat toata ziua, Deci aceasta nu este o atitudine umana”, a punctat Recep Erdoga, ca raspuns la intrebarea unui jurnalist.
Troc pe extradari?
Un alt semn de intrebare ramas ca urmare a vizitei presedintelui turc se refera la decizia Bucurestiului de a extrada doi ofiteri de politie turci care ar fi cerut azil politic in Romania.
Potrivit jurnalistului Ion Cristoiu, extradarea celor doi politisti turci ar fi fost facuta la presiunea lui Erdogan.
“România a extrădat doi polițiști turci care ceruseră azil politic în țara noastră, membră a Uniunii Europene, și, prin asta, țară ce trebuie să refuze extrădarea celor care ar putea fi victime ale abuzurilor din țara respectivă. Cei doi polițiști au fost ceruți pe tavă de Recep Erdogan”, sustine Cristoiu pe blogul personal.
Jurnalisul mai afirma ca, la schimb pentru cei doi ofiteri turci, Ankara ar fi aprobat extradarea fratelui lui Omar Hayssam (acuzat de autoritatile romane de terorism) , aflat pe teritoriu turc.
De altfel, cei doi ofiteri de politie turci au fost arestati la sosirea la Istanbul, fiind suspectati ca ar fi montat dispositive de supraveghere in biroul premierului turc, in 2014, dupa cum relateaza Romania Libera.
A refuzat Palatul Cotroceni acreditarea pentru presa critica fata de Erdogan?
O alta situatie delicata ar avea in centrul atentiei chiar Administratia Prezidentiala romana. Potrivit sursei citate, reporterului publicatiei de Opozitie Zaman, ziar critic fata de regimul Erdogan, i-a fost refuzata acreditarea la evenimentele de la Palatul Cotroceni de catre Biroul de presa al presedintelui Iohannis.
In replica, Palatul Cotroceni sustine ca jurnalistul turc Omer Said Burgazli a transmis “prea tarziu” cererea de acreditare la evenimentele de la Cotroceni, organizate cu ocazia vizitei lui Erdogan.
"Ziaristii de la Zaman au cerut acreditare prea tarziu. Listele de acreditari confirmate se incheiasera deja. Ei au sunat in aceasta dimineata, cu o ora inaintea sosirii presedintelui Turciei", a declarat pentru HotNews purtatorul de cuvant al presedintelui Iohannis, Tatiana Niculescu Bran.
Totusi, Niculescu Bran admite ca Palatul Cotroceni nu a comunicat un termen limita pentru transmiterea cererilor de acreditare.
Palatul Victoria, laude pentru Erdogan
Vizita oficiala a liderului turc a vizat si o intalnire cu premierul Victor Ponta. Cu aceasta ocazie, seful Executivului de la Bucuresti a lansat cuvinte “mari” fata de un regim indoielnic in caracterul sau democratic.
Victor Ponta a apreciat relatiile bilaterale “cu totul deosebite”, pledand pentru o aprofundare a legaturilor dintre Bucuresti si Ankara.
Premierul roman a subliniat caracterul “istoric” al vizitei lui Erdogan la Bucuresti.
"Relatiile intre cele doua tari sunt intr-un moment cu totul si cu totul deosebit, un moment special, in care colaborarea politica, colaborarea strategica aici, in aceasta regiune atat de importanta, si colaborarea economica, motiv pentru care ne aflam astazi impreuna, sunt la un nivel pe care niciodata nu l-am avut si pe care dorim sa il imbunatatim in perioada imediat urmatoare", a declarat Ponta, prezent la Forumul de afaceri Romania - Turcia, alaturi de Recep Tayyip Erdogan.
Totusi, dincolo de aspectele economice intre cele doua state, Ponta nu a facut nicio referire la situatia democratiei turce, asupra careia planeaza semne de intrebare motivate de atitudinea autoritara a regimului Erdogan.