Pe aceeași temă
În România, Fondul a administrat, în ultimii doi ani, un tratament aproape clasic. Ne-a cerut să tăiem risipa, să finalizăm reforme începute în urmă cu 20 de ani şi să punem ordine în afacerile fiscale. Să ne închipuim că nu aveam în martie 2009 un acord cu FMI. Ce s-ar fi întâmplat oare? Puteam continua să cheltuim? Şi dacă am fi putut, cine ne finanţa risipa? Eugen Rădulescu, fost şef al CEC Bank, a avansat, anul trecut, o ipoteză care i-a înfuriat pe mulţi. El a spus că, dacă nu aveam un acord cu FMI, moneda naţională s-ar fi prăbuşit şi am fi cumpărat un euro cu 6 lei.
Ipoteza lui Rădulescu merită o analiză atentă, deoarece ea are fundamente în realitatea românească. În 2009 România avea o scadenţă a datoriilor private externe care depăşea capacitatea băncii centrale de a furniza valută. E clar că, fără banii FMI şi ai Uniunii Europene, leul s-ar fi prăbuşit, însă căderea monedei ar fi fost acompaniată de alte dezastre. Le-am evitat şi preţul plătit pentru asta a fost dur. N-a fost mai mare însă decât preţul plătit pentru iluziile vândute în campaniile electorale. România a amânat de altfel şi măsurile de austeritate necesare evitării unor crize profunde şi a mai plătit un preţ pentru asta: a rămas înţepenită în recesiune într-un an în care restul regiunii şi-a reluat creşterea economică. Acordul cu FMI se termină în această primăvară şi are toate şansele să fie primul care este dus până la capăt. Se pune acum problema continuării parteneriatului cu FMI, sub o altă formă, mai relaxată. Se negociază un acord preventiv cu FMI, care să nu presupună împrumuturi decât în caz de necesitate. Mulţi se întreabă retoric de ce am avea nevoie de un nou acord cu FMI, această instituţie rigidă, care ne cere să luăm diverse măsuri inconfortabile. Să ne reamintim că în anii 90, când am rupt-o cu FMI, statul şi-a finanţat cheltuielile din şi pe buzunarul nostru, dând pur şi simplu drumul la tiparniţa cu bani.
România a avut în acei ani o inflaţie de război civil, care a şters economiile oamenilor şi a aruncat în sărăcie milioane de familii. Un asemenea scenariu este improbabil astăzi, când românii călătoresc prin Europa, înţeleg şi preţuiesc avantajele unei monede stabile.
În plus, am devenit între timp membrii Uniunii Europene. Iar în raporturile economice cu Uniunea, FMI joacă rolul de observator. Un observator care ştampilează performanţa economică şi fiscală. Iată un alt motiv pentru care un nou acord cu FMI este util: în caz de nevoie, Uniunea Europeană ne poate da bani, însă îi primim doar cu ştampila FMI. Deocamdată, toată economia lumii pluteşte în incertitudini de tot felul şi nu este exclusă nici o dereglare majoră, care să ne atingă şi pe noi. E clar deci că, dacă vrem să ne asigurăm un flux de bani ieftini în caz de nevoie, atât de la Fond, cât şi de la UE, avem nevoie de un acord preventiv.
Nu banii sunt însă obiectivul principal în chestiunea acordului, ci continuarea europenizării României. Acordul cu Fondul nu este vreun document diplomatic, ambiguu. El trasează repere de timp clare pentru fiecare pas de reformă care este considerat necesar. Propune o gândire pe termen lung. Exemplul potrivit este reforma pensiilor. Ea a fost creionată sub tirul criticilor din toate părţile şi nu ştim dacă forma actuală este ideală. Ştim însă că actualul sistem este imposibil de finanţat şi, dacă nu-l recalibrăm, riscăm ca peste 10-15 ani să nu mai avem bani pentru generaţiile viitoare care vor ieşi la pensie. Un acord cu FMI nu aduce beneficii politice, dimpotrivă. Însă linişteşte investitorii şi adaugă un plus de încredere în capacitatea unei economii de a rezista în situaţii de criză. Din această perspectivă, acordul cu FMI a fost util. Deşi România are un rating mai scăzut decât al Ungariei, de pildă, faptul că a rămas în interiorul acordului a fost răsplătit de piaţa financiară printr-un cost mai mic al împrumuturilor externe. Investitorii internaţionali, pe care Thomas Friedman îi numea „turmă electronică“, sunt cei care contează în piaţa financiară globală. Ei penalizează risipa, dezechilibrele şi răsplătesc politicile economice sănătoase, mişcând capitalul către acestea din urmă.
Turma electronică este un adevărat parlament al lumii. Guvernele se tem de votul de neîncredere al turmei electronice, deoarece jocul se face cu bani. Pentru această turmă interesată de stabilitate economică, FMI este o călăuză. Mai ales în timpuri dificile, de incertitudini şi crize. //
Taguri: FMI, investitori, moneda nationala, economii, stabilitate economica.
