Pe aceeași temă
Cu toate ca numarul filmelor distribuite in Romania creste de la an la an (ajungand la aproape 200 in 2006), diversitatea e inca un deziderat foarte indepartat. Peste doua treimi dintre titlurile distribuite sunt americane, restul impartindu-se intre productiile romanesti, europene (in special franceze), 2-3 asiatice si 1-2 sud-americane. Anul trecut doar doua filme asiatice au fost distribuite in Romania, ambele chinezesti. Nici macar un film japonez nu a iesit in sali, iar Japonia e una dintre cele mai prolifice, incintante si efervescente cinematografii din lume. Ultimele filme japoneze distribuite in Romania dateaza din primul semestru al anului 2004 - o rusine! Ele erau Dark Water, de Nakata Hideo, si Zatôichi, primul film al lui Kitano Takeshi distribuit in cinematografele romanesti.
In acest context, orice eveniment care prezinta film asiatic publicului din Romania e mai mult decat binevenit si aduce o gura de oxigen intr-o atmosfera sufocata de productii hollywoodiene de proasta calitate. Unul dintre aceste rare evenimente e organizat anual de Ambasada Japoniei, cu sprijinul Fundatiei Japonia - Zilele filmului japonez. Prezinta de obicei filme vechi, de foarte multe ori inedite in Romania - anul acesta Ozu Yasujiro, Kurosawa Akira, Mizoguchi Kenji (regizori destul de cunoscuti cinefililor romani), dar si clasici mai putin cunoscuti in Romania: Kinoshita Keisuke si Kobayashi Masaki.
M-am nascut, dar... (1932) e unul dintre filmele mute ale lui Ozu, care au reusit sa supravietuiasca razboiului, cand multe dintre filmele din prima lui perioada au disparut pentru totdeauna in incendii si bombardamente. Descoperim inca de aici cateva dintre constantele care aveau sa-l impuna pe cineastul japonez: filmarea de la nivelul tatami-ului, camera fixa de cele mai multe ori, cu personajele intrand si iesind din cadru, o delicatete aparte in tratarea problemelor familiale, domestice. Filmul e o mica bijuterie si are o tandrete aparte.
De asemenea descoperim, in Povestea crizantemei tarzii (1939), constantele filmografiei lui Mizoguchi, in special tematic - conditia femeii in societatea japoneza foarte conservatoare pana spre mijlocul secolului XX, drama iubirilor imposibile, lupta celor doi cu societatea, pentru dragostea lor. Aceste elemente intalnite aici aveau sa dea mai tarziu capodopera Amantii crucificati, in 1954, si e pasionant sa vezi cum se contureaza evolutia unui regizor de marca, de la creatiile lui din perioada de mijloc.
Kurosawa Akira, pe de alta parte, a fost un regizor destul de eclectic (si cel mai apreciat in Occident poate tocmai pentru faptul ca e mai accesibil publicului european si american), iar in Duel tacut (1949) - inedit in Romania - avem povestea unui medic care se imbolnaveste de sifilis in timpul unei operatii. Intre sacrificiu si rusine, viata distrusa a doctorului e tragedia in jurul careia evolueaza tot filmul. Un clasic interesant de descoperit.
Kinoshita Keisuke (necunoscut in Romania si foarte putin cunoscut in Europa) avea sa se impuna in 1951 cu Carmen se intoarce acasa, film care analiza foarte pertinent evolutia mentalitatilor japoneze in contextul unor schimbari sociale fara precedent. 24 de ochi, filmul proiectat in ciclul de fata, e din 1954 si urmareste, destul de cuminte, povestea unei invatatoare si a clasei sale de-a lungul timpului - sperantele si deziluziile de mai tarziu ale elevilor, unii ucisi in razboi, altii esuati social, altii incercand sa lupte pentru a-si realiza aspiratiile.
In sfarsit, il descoperim pe Mifune Toshiro intr-unul dintre primele sale roluri, de samurai rebel, in Revolta samuraiului (1967), de Kobayashi Masaki. Destul de oarecare, filmul nu ramane decat eventual ca document pentru evolutia celui mai cunoscut actor japonez in Europa.
Un mini-festival cu un profil intersant si incitant care, chiar daca nu umple un gol, macar aduce o cat de mica alternativa la monotonia productiilor hollywoodiene ce domina si salile, si ecranele televizoarelor romanesti.