Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Bucurestiul Cultural, nr. 126 - Alexandru Muşina romancier: satira universitară
Doris Mironescu - - - -
2013-08-20
Bucurestiul Cultural
0

Prin romanul Nepotul lui Dracula, apă­rut anul trecut, regretatul poet şi eseist Alexandru Muşina manifesta o neaş­tep­tată, poate, trecere spre proză. Nu atât de neaşteptată, totuşi, dacă o privim în con­textul braşovean de unde originează: şi Andrei Bodiu, şi Caius Dobrescu sunt autori de romane, după delimitarea unor ca­riere de poeţi. Neobişnuit e, poate, fap­tul că vechiul lor mentor Muşina pare acum să urmeze exemplul foştilor „dis­ci­poli“, publicând romanul său de factură universitară după apariţia unor scrieri ca Bulevardul Eroilor al lui Andrei Bodiu (2004) sau Teză de doctorat de Caius Do­brescu (2007), care lucrau cu folos în di­rec­ţia savuroasă, post-realistă, a roma­nu­lui englez inspirat din mediul academic, iniţiat în anii ‘60-’70 de Kingsley Amis, Malcolm Bradbury şi David Lodge. Sim­patia lui Muşina pentru figura năpăstuită a universitarului june (bietul vampir Dra­go­lea din roman este simplu asistent) l-ar aşeza, poate, în descendenţa lui Amis, mai degrabă decât în seria cu amant­­lâ­curi complicate, frecvente în ro­ma­nele lui Lodge. Dar, în fond, poate că nici nu tre­buie mers atât de departe cu investi­ga­ţiile: cine nu-i simpatizează pe asistenţii universitari?

Romanul lui Alexandru Muşina scrie un roman ironic, preferând să nu-l com­plice cu răsfăţurile experimentale ale lui Caius Dobrescu, de exemplu. Autorul îşi rezervă o libertate fără pretenţii, afişând încă de pe titlu un subiect vestit ca fiind de mâna a doua, în cazul de faţă vam­pi­ris­mul. Imaginea copertei, cu un Proust vam­pirizat, alături de o recuzită tene­broa­să, prost decupată în Photoshop şi aşezată într-o cutie de carton, reciclează voios clişee. Ultima copertă nu se lasă mai prejos: acolo apar citate fabricate, scoase din tot felul de reviste occidentale inexistente care apreciază umorul est-euro­pean „discret antisemit“ („The North­wes­tern Jewish Weekly“) sau „talia uni­ver­sală“ atinsă de acest roman („Neues Völkischer Beobachter“!). O lectură uşoa­­ră este astfel vestită, în care autoironia îl va împiedica pe autor să construiască un obiect estetic prea complicat. Sigur, se face aici aluzie şi la năzuinţa post­mo­der­nă de construire a romanului-le­via­than, ca şi la irelevanţa distincţiilor „eli­tiste“, dar în esenţă ambiţia romanului e mai legată de verva conversaţională a Epistolarului de la Olăneşti decât de cine ştie ce pretenţii de invenţie tehnică. Mu­şina vine pe un teren pregătit de autorii români de ficţiune universitară, care scriu despre moravurile „grele“ din uni­ver­sităţile româneşti nu doar cu lucidă ironie pentru relativitatea tuturor lu­cru­ri­lor omeneşti, ci dorind, cel mai adesea, să califice experienţa aceasta drept una degradantă. La Muşina, povestea lui Dra­cula (sau a nepotului lui) ajuns profesor
îl „coboară“ pe universitar în lumea că­reia acesta pretinde, cu morgă est-euro­pea­nă, că i se sustrage. Romanul univer­si­tar ro­mâ­nesc ţinteşte să ruşineze toc­mai pre­ten­ţia ridicolă de elevaţie pe care univer­si­tarii nu reuşesc să o respecte.

Pe scurt, istoria vorbeşte despre un asis­tent universitar la Facultatea de Li­te­re din Braşov, Florin Angelescu Dragolea, nepot, cum el însuşi va afla mai târziu, al boierului Drăculea de la Perişani şi al ve­chilor Drăculeşti din Muntenia, blazat de meserie şi prost orientat social, care îşi descoperă în mod surprinzător ascen­den­ţa, ca şi afinitatea pentru băutul de sânge. Acesta se străduieşte să facă faţă obligaţiilor universitare ţinând acelaşi curs ininteligibil de semiotică a operei lui Proust, sub titulaturi diferite, la mai mulţi ani de studiu şi încearcă să-şi re­vi­nă din alcoolism şi din eşecul a trei că­să­torii. Revelaţia descendenţei sale în­­sem­nate îi vine de la Elvis Boboieru, om de afaceri sibian care preferă să fie numit „ţigan“, nu „rom“ şi care datorează suc­ce­sul său în comerţul internaţional cu sân­ge cu grupa O1, „de calitate“, tradiţiei fa­mi­liale multiseculare care făcea din stră­bunii săi „boii boierului“ Drăculea. Curtat mai întâi în glumă, apoi cu pasiu­ne genuină, de două studente de la fran­ce­­ză, Lulu şi Bubu, profesorul Fifi (pen­tru că Muşina nu ocoleşte caricaturizarea onomastică) începe să aibă un succes ful­minant, umplând amfiteatrele cu acelaşi curs semiotic de nimeni înţeles, iar co­le­gii încep să-l selecteze pentru întâlnirile lor oculte, unde se decid lucruri impor­tan­te. Pe culmile gloriei şi pentru a obţine cât mai mult sânge pentru hrana proprie (pentru că proaspătul vampir nu înţeapă gâtlejuri, dar acceptă să bea un pahar de sân­ge donat), el va organiza un nemai­văzut examen cu studenţii săi, la care, în „spiritul Bologna“, notele sunt obţinute prin tragere la sorţi, alungând astfel spai­ma, corupţia şi decăderea morală la care predispune o examinare academică. În epilog, profesorul Fifi va vizita, seniorial, domeniul fostei slugi Elvis Boboieru şi se va lăsa purtat în vis, unde va fi înzestrat cu „Pixul Cunoaşterii Absolute“ de către rec­torul universităţii.

Romanul lui Alexandru Muşina este, după cum se vede, cam inconsistent şi nici nu ţine să fie luat în serios; este o ex­ce­lentă satiră cu condimente pop. Obiec­tul vizat ar fi prostia academică, jargonul autosuficient al unei anumite zone a studiilor literare. Deci nu un anumit mod de a face literatură, ci o manieră ridicolă de a o discuta. Textul generic faţă de care Nepotul lui Dracula se situează po­le­mic în mod constant este articolul „ştiin­ţific“ îmbătat de propria autoritate, dar care nu afirmă de fapt nimic; care îşi afir­­mă apartenenţa la o anumită comunitate intelectuală, dar nu face nimic pentru a o confirma printr-un eventual spor de cu­noaş­tere. Impostura academică e exem­pli­fi­cată mai întâi prin cursul de semiotică proustiană al lui Fifi Dragolea, profesorul vampir, curs citat pe larg în carte, în care, pe lângă Baudrillard, Derrida, Gi­rard, Foucault, Greimas, Lacan apar şi nume pitoreşti, semnalând fie „contri­bu­ţia românească“ în domeniu, fie pur şi simplu un vesel vid, care dă cu tifla: Aliona Verbinski Simionescu, Elena Mor­cov Dăbuleanu, Brigitte Neuschenk Hmel­nitzchy, Rubédien de la Pine Conard, Hel­muth Heinz Vörtebücher. Şi tot despre lipsa de profesionalism a unui anumit mod „românesc“ de a face ştiinţă filolo­gi­că scrie Alexandru Muşina în altă par­te: „Dar ce înseamnă, la urma urmei, libertate mioritică, în mica noastră lume universitară? Simplu: începi să studiezi un anume subiect din mai multe direcţii deo­dată, fără să ajungi, până la urmă, nicăieri; vorbeşti fără să spui nimic; analizezi cu subtilitate idei pe care nu le-ai înţeles niciodată şi care, poate, n-au nici un înţeles; predai studenţilor lucruri care nu te interesează, dar care te pot ajuta să avan­sezi în carieră“.

Dar poate astfel de fragmente dau im­pre­sia că Alexandru Muşina este un în­­crân­cenat denunţător al practicilor neo­neste din societatea de azi, un profet vio­lent al apocalipsei. De fapt, tehnica sa rafinată, cu intenţie pedagogică, mizează abundent pe proiectarea în absurd, pe elogiul suspect, hiperdimensionat, pe ar­gu­mentarea insistentă, serioasă, a ceea ce e scandalos sau neverosimil. Neinte­re­sat de poveste pentru ea însăşi, autorul se foloseşte de orice prilej pentru a dez­vol­ta digresiuni arboroase, în care des­pi­că în patru un fir imaginar. Spre exem­plu, schimbul neortodox prin care profesorul vampir oferă tuturor studenţilor note mari la examen pentru o donaţie de sânge este justificat în pagini spumoase, cu uneltele sofistului: „În primul rând, trocul, schimbul de bunuri materiale şi spirituale a existat dintotdeauna. Cel mai recent exemplu e «petrol contra hrană», vo­tat de ONU pentru Irak. (...) Pe de altă parte, sângele e, poate fi pentru unii hra­­nă, chiar medicament, iar notele sunt com­bustibilul care face să funcţioneze ma­şi­năria universitară. (...) În al treilea rând, schimbul «note contra sânge», sau viceversa, respectă şi vine să întărească contractul social, contribuie la echilibrul şi liniştea din societate, în cazul de faţă din facultatea noastră“. Tabloul destul de negru al vieţii universitare care apare în roman – cu moravuri mizerabile, trocuri se­xuale, turnătorie, jocuri de putere, cer­curi oculte care îi păstoresc pe cei mici, interacţiunea nesănătoasă cu mediile eco­no­mico-politice gri, ca şi un discurs re­for­mist absurd, fără legătură cu realităţile pe care ţine să le reformeze – devine, din cauza manierei joviale în care e descris, mai degrabă inofensiv, caraghios, amu­zant. Dacă adăugăm aici şi portretistica universitară braşoveană, în care câteva figuri se lasă recunoscute în agreabila lor caricatură (un critic vorbeşte despre „ex­pe­rienţa revelatoare“, un conferenţiar, Stroescu, pledează pentru culturalism şi co­rectitudine politică), obţinem un „al­bum de familie“ optzecist pe care îl salu­tăm cu simpatie.

E drept însă că romanul, ca atare, nu prea se ţine laolaltă, scufundat, după cum îi convine, ba în vis, ba într-o rea­li­ta­te parodică, ce nu se lasă luată niciodată în serios. Argoul anglofon al studentelor (de o stupiditate, totuşi, neverosimilă) nu e nici el prea izbutit, lipsit fiind de na­tu­ra­leţe şi datând, pe porţiuni, de dinainte de anii 2000, când se petrece povestea. Pe ansamblu, cartea e prea pamflet ca să mai fie şi roman, nu întâmplător cele mai reuşite pagini fiind acelea care par rupte din eseurile în formă epistolară ale au­to­ru­lui, dizertaţii amuzat-furioase despre mersul trebilor în cetatea literelor. Nu atât postmodern, cât satiric, roman lipsit de aspiraţiile realismului şi ale con­struc­ţiei epice, dar plin de vervă, Nepotul lui Dracula îşi delimitează ambiţiile referin­du-se la romanul prebalzacian: cum de­cla­ră autorul însuşi pe copertă, făcându-şi singur reclamă cu un umor enorm, el este „un văr îndepărtat al Nepotului lui Rameau“. Oricum ar fi, e o carte care se citeşte cu plăcere pentru revolta ei amu­zată şi lipsită de soluţii.

 

Alexandru Muşina, Nepotul lui Dracula, roman, Braşov, Aula, 2012

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Bucurestiul Cultural
1254
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22