Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Remus Cernea propune ca Religia să devină facultativă în școli, iar Etica să fie obligatorie
F.M. - - - -
2014-02-15
Actualitate Interna
3

Deputatul Remus Cernea propune ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, ci să devină facultativă, iar locul ei ca disciplină obligatorie să fie luat de Etică, relatează Mediafax.

Cernea a declarat, vineri, la Constanța, că a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei.

"Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ disciplina Etică drept disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Programa disciplinei Etică va consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, conform puterii de înţelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de şcolarizare. Scopul disciplinei Etică este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev", a declarat Remus Cernea.

Deputatul a subliniat faptul că elevii vor putea studia în continuare Religia, însă doar ca materie facultativă şi numai la solicitarea scrisă a părinţilor ori a şcolarilor care au împlinit vârsta de 16 ani.

"Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinţilor ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani. Nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori fără a exista o cerere expresă", a explicat el.

Cernea a menționat că la Religie  nu vor fi acordate note, ci doar calificative, care nu vor fi luate în considerare la media generală. De asemenea, Remus Cernea a spus că manualele şi materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conţine afirmaţii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.

Deputatul a declarat că orele de Etică vor fi predate de către absolvenţi de ştiinţe socio-umane.

Proiectul de lege va fi depus la Senat la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: Mediafax.

TAGS :
Comentarii
Io din popor 2014-02-16
problema este modul in care este predata religia in scoli, caci astia o fac ca si cum ar preda igiena! avem probleme deci cu profesorii de religie..la fel va fi si daca am preda etica...cum de altfel avem probleme de modul in care se predau limba romana si istoria...domnul Cerna simte el ceva, dar e precum inginerul, le are pe limba, dar nu stie sa le spuna...problema in invatamantul nostru o reprezinta profesorii, nu manualele, nu finantarea...sunt multi neaveniti si ei dau nota dominanta..
Camelian Propinatiu - scriitor 2014-02-15
De elaborat un Cod al Eticii si Echitatii, iar cum RO are doar universitari nu si profesori, este bine sa-l predea alesii locali, pentru a-i familiariza pe elevi cu progresiili comunitatii!
Padurean 2014-02-15
E o prostie. Etica este o stiinta despre valorile omenesti. Ea evolueaza, e imperfecta. Viata impune valorile si le ordoneaza in culturile noastre. Valorile le invatam din viata. E prea abstract pentru copii sa le predai etica, nu au substratul cu care sa inteleaga notiunile si relatiile dintre ele si deci posibilitatea fizica ca acestea sa se fixeze si lege in memoria si constiinta lor. Ca si cand in loc de fructe le-ai da sucuri chimice la pet si in loc de oua le-ai da prafuri proteice concentrate. Morala individuala se formeaza in exercitiul vietii, infuzata de morala publica. Ca sa-i educati corectati si aparati morala publica. Nu scoala educa, nimeni nu citeste Monitorul Oficial. Ci societatea, televizorul, Justitia si cei ce asigura ordinea publica. Ori astea sunt demolate activ azi. De catre parintii adoptivi ai lui Cernea. Morala publica, valorile societatii si, in consecinta, normele judiciare adoptate si constitutiile se aliniaza, nu stiu de ce, valorilor crestine. Deci societatile, in evolutia lor, "descopera" poruncile divine si le legifereaza, rand pe rand. Cernea e un prost si un inchipuit. Si nu stiu ce-l mananca de vrea sa ne impuna si noua prostia lui.
Total 3 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
192
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22