Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Corectitudinea politică azi
2014-04-05
5

În țări democratice de pe ambele maluri ale Atlanticului, Statele Unite, Canada și în cele din Europa de Vest, cu diferențe uneori importante, limbajul și terminologia specifice  discursului politic, administrativ, social, cel al presei de toate felurile, ca și alte specii publice și private ale discursului scris, dar și oral, poartă, de câtăva vreme deja, eticheta pe care scrie ”Corectitudine politică”, Political corectness sau Politically correct, în limba engleză, Politische Korrektheit, în germană, Correctitude politique sau politiquement correct în limba franceză, etc. Despre presa francofonă din afara Europei (din Canada ori Africa), nu știu prea multe, dar din puținul constatat cred că nici ea nu face excepție. Rândurile de față se referă în special la aria francofonă din Europa și la presa din interiorul acesteia.  

”Limba de  lemn” și ”gândire unică” sunt termeni care fac parte din aceeași familie semantică, (sau mediatico-politică), cu precizarea că ultimul, gândirea unică, este echivoc, în sensul că trece drept o gândire de grup. Pe de o parte, ”neoliberalismul Reagan - Tatcher”, numit și ”ultraliberalism” sau ”liberalism sălbatec”, privit ca responsabil al mondializării și al unor organizații, acțiuni și consecințe, cum ar fi FMI, OCDE, Comisia Europeană, scăderea nivelului general de trai, antiecologismul, delocalizările etc., este centrul gândirii unice pe care stânga o impută dreptei. Pe de alta, dreapta acuză stânga de un consens antiliberal, egalitarist, antiglobalizare, adept al unui asistanat social exagerat ducând la falimentarea economiei, acceptând imigrația de masă, printre altele. Altfel spus, grupurile antagoniste se acuză reciproc de ”gândire unică”, fiecare fiind contrariul celeilalte.

Rămâne că multe din adevăratele probleme, recesiunea economică, imigrația în exces și consecințele ei, printre care șomajul, enorm în Franța, delincvența care a atins proporții alarmante și populația carcerală majoritar alcătuită din imigranții legali sau ilegali și altele, au devenit subiecte tabu, fiindcă deranjante, și pe care presa și o bună parte a clasei politice le ignoră, refuzând să le comenteze sau să le combată sau doar să le vadă efectele, acestea fiind probe evidente împotriva exceselor produse de o politică antieconomică și de scăparea din mână a controlului imigrației, cu mult peste posibilitățile unei economii în colaps. Să nu uităm că ”libera circulație”, a economiei și a forței de muncă, este unul din principiile de bază ale Uniunii Europene și în același timp un termen de lemn exemplar, semnificând nu o simplă circulație a oamenilor, ci baza unor modificări sociale, administrative, etnice, politice, economice, culturale și altele, cu consecințe importante asupra economiei și identității națiunilor europene.

Prima conotație a gândirii unice a fost cea economică. Limba de lemn, aproape sinonimă cu corectitudinea politică, este un termen născut în Rusia țaristă (limbă de stejar), ca o critică a limbajului birocratic al administrației, preluat de discursul ideologic al noii puteri bolșevice și apoi de toate coloniile ei. Corectitudinea politică, în mare parte echivalentă cu ”limba de lemn”, are de a face cu forma, în vreme ce la pensée unique - gândirea unică, mai mult cu conținutul. Multe teme ori subiecte sunt sau proscrise, sau ”procustate” pe lavița corectitudinii politice și a gândirii unice, de stânga în primul rând, dar nu odată și de dreapta. În ciuda acestor ghiulele,  să le zicem așa, care le atârnă de picioare, le politiquement correct continuă să prospere, câștigând noi adepți și noi arii de utilizare, dar și o opoziție, din ce în ce mai virulentă și mai structurată. Se vorbește azi în Franța chiar de o ideologie oficială, de stânga firește, susținută de multe organizații, asociații ori întreprinderi care depind de stat, cum ar fi Bouygues (TF1), Vivendi (Canal+), alte televiziuni și radiouri de stat, Hachette și multe altele.

Totul a început în Statele Unite în a doua jumătate a secolului XIX. Termenul Political Correctness avea menirea de a evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) a limbajului judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau civil. Mobilul era onorabil. Anumite minorități discriminate trebuiau menajate, protejate și chiar avantajate activ, nu numai pe plan verbal: femeile (de fapt majoritare, dar oprimate de ”sexul tare”, afro-americanii (negrii americani), bâlbâiții, cocoșații, șchiopii, mongoloizii și alte minorități printre care, nu pe ultimul loc, delincvenții, azi considerați, de stânga mai ales, victime ale societății neoliberale, termen care a înlocuit pe cel, cam demodat, de ”capitalism”. Cei uitați de Dumnezeu, dar și de o ”societate nedreaptă”, nu mai trebuiau umiliți și de semenii lor ”normali”, prin limbajul utilizat. Negru, poponar,  pederast, cocoșat, șchiop, estropiat, orb, servitor, nebun, bandit și multe altele, erau cuvinte care trebuiau eliminate din limbaj, nu numai din cel oficial. Este și una din originile discriminării pozitive, prezentă azi în Statele Unite, unde, nu puține universități, la note egale, acceptă candidații minorităților, dar și în alte țări democratice, mai ales față de anumite minorități, printre altele sexuale și religioase, dintre care musulmanii care sunt de departe primii discriminați pozitiv. Într-o țară laică și democratică prin definiție cum est Franța, statul participă financiar la construcția unor moschei, sau acceptă poligamia multor musulmani, cu avantajele sociale aferente, firește plătite de contribuabili, cei mai mulți dintre ei fiind băștinași, Français de souche, cum sunt numiți, din ce în ce mai pejorativ.

Termenul Correctitude politique a apărut în Franța la sfârșitul anilor `80. În limba franceză, termenul « politiquement correct » a apărut în cercurile marxiste pariziene. Michel Foucault, cunoscutul filozof marxist, spunea : « o gândire politică nu poate fi politic corectă decât dacă este științific riguroasă. (Quinzaine littéraire, mars 1968). La umbra acestei concepții, cu timpul s-a instalat noua evoluție terminologică: lucrurilor nu li se mai spune pe nume, ci sunt edulcorate, eufemizate, subevaluate, de fapt golite de conținut. Iată câteva exemple: agresiune cu lovire și rănire: lipsă de civilitate, orb: nevăzător, cocoșat: deviant de la poziția verticală, măturător: tehnician de suprafață, minge: referențial săltător, bordel: salon de masaj, criminalitate: insecuritate, criminal: victimă a societății, delincvent : tânăr, a se droga: practică riscantă, imigrație: diversitate, imigranți clandestini : ” imigranți fără acte etc.

Cei care au apucat anii comunismului nu pot uita delirul verbal din discursurile oficiale, preluat de presa scrisă, de radio și de televiziune, metastazate până la ultimele birouri ale organizațiilor de bază ale partidului din primăriile rurale, sindicate, școli, cămine culturale, cluburi sportive, și ce-o mai fi fost. Ca ziarist între 1964 și 1977, întâi (colaborator extern) în presa scrisă, apoi ca redactor al Televiziunii Române, am cunoscut din plin cenzura din presa românească. Autocenzura și cenzura, exercitate de Direcția Presei și de șefii redacției, făceau parte din esența profundă a fiecărui jurnalist. Firește autocenzura nu era niciodată suficientă. Două exemple. Mi s-a refuzat titlul unui reportaj de rutină despre o comună din Mărginimea Sibiului pe care-l intitulasem ”O primăvară neobișnuită la Gura Râului”, în care era vorba doar de câteva activități culturale locale. În ochii vigilenți ai cenzurii, termenul primăvară devenise subversiv. Era încă timpul în care Primăvara de la  Praga scosese cuvântul ”primăvară” din dicționar. Trebuia deci evitat. Sau, cu altă ocazie, scrisesem într-un text perfect anodin că ”interesul poartă fesul”. Nu tovarășe, nu se poate scrie așa ceva, nu putem trezi susceptibilitatea prietenilor noștri arabi, se pot supăra. Urma fraza care definea perfect condiția jurnalismului vremii: tovarăși trebuie să fim pe linie, fără nicio excepție, adică pe linia oficială, a partidului. Deși se numea altfel, orectitudinea politică era deja prezentă.

Spre deosebire de cenzura comunistă, impusă cu forța de un regim totalitar, corectitudinea politică occidentală, sau autocenzura, este liber aleasă, acceptată, autoimpusă de cei care o practică și o promovează, din convingere politică ori din conformism. Când este nevoie devine nu numai obligatorie dar și punitivă. Cu câteva excepții care țin totuși de deosebirile dintre democrație și totalitarism, diferențele pe plan practic dintre cenzura comunistă și cea impusă de corectitudinea politică nu sunt foarte mari. 

Fenomenul actual din Franța este moștenirea terorismului mediatic, cultural, politic și adminstrativ, altfel spus, al prigoanei practicate împotriva intelectualilor, scriitorilor și altor opozanți ai comunismului, mai ales după cel de al doilea Război Mondial, perioadă în care, mulțumită manipulărilor sovietice, termenii de anticomunism și fascism deveniseră sinonimi. (De unde și ușurința cu care, azi încă, presa francofonă taxează de extremism de dreapta, de neonazism, de neofascism ori de rasism, multe acțiuni, luări de poziție, personaje sau mișcări politice care nu au nimic de-a face cu astfel de acuzații). Era vremea în care străluceau mercenari ai stalinismului ca Louis Aragon și soția sa Elsa Triolet, ca și alți turiferari ai URSS, ai Kominternului, ai comunismului, ai mișcării pentru pace, constituind un ideal compozit, declarat și afișat al Occidentului secolului trecut, masiv adoptat și acceptat din conformism, lipsă de curaj, de cultură politică, informare sau din interes. Faptul că vreo câțiva pocăiți celebri, printre care André Gide, Panait Istrate și alți câțiva, au realizat capcana în care căzuseră, nu reprezenta decât o meritorie performanță personală și o excepție de la mentalitatea principală.

Le politiquement correct, ca și o bună parte a gândirii unice, este un avatar al acestei malformații, ale căror ursitoare sunt grosso modo aceleași care jucau hora împrejurul leagănului prosovietismului occidental din epoca amintită. Printre ele stângismul, procomunismul afișat, conformismul, ura față de ”liberalismul sălbatec” și de Statele Unite, și altele printre care naivitatea, lipsa de informare și, mai târziu, virajul către stânga al majorității presei franceze și francofone de astăzi.

Varianta franceză, ”le politiquement correct”, deviază de la sensul originar american, apropiindu-se de ceea ce se numește azi limba de lemn, dar și de gândirea unică. Exegeza conceptului se complică mai ales când intervin comparații între Statele Unite și Europa. Mai nou, termenul este folosit chiar de cei acuzați de a fi corecți politic, de a goli adică noțiunile și cuvintele de conținutul lor tradițional și de a utiliza astfel limba de lemn. Această inversiune, luând exemplul echivocității gândirii unice, este desigur o bombă fumigenă, un contratac al adepților corectitudinii politice în accepția ei originală, pentru a atenua ori devia criticile, dar și pentru a-și continua prozelitismul.

Dacă la început, corectitudinea politică avea drept scop apărarea categoriilor sociale defavorizate (fiind și baza discriminării pozitive, generoasă dar nedemocratică), azi ea a devenit un tăvălug ideologic și în același timp o piedică pusă libertății de gândire și de expresie, cu efecte din ce în ce mai dăunătoare democrației, totuși prima valoare a societăților care o practică și o promovează. Este ceea ce i se reproșează de numeroși intelectuali, politicieni, jurnaliști și de alte categorii, nu odată cu argumente greu de ignorat.

Ștefan Racovitză, Geneva

TAGS :
Comentarii
Sorin T 2014-04-05
''Se vorbește azi în Franța chiar de o ideologie oficială, de stânga firește, susținută de multe organizații, asociații ori întreprinderi care depind de stat, cum ar fi Bouygues (TF1), Vivendi (Canal+), alte televiziuni și radiouri de stat, Hachette și multe altele.'' Da, foarte neplacut si chiar total revoltator si de neacceptat pe Dambovita. CNA (dreaptastanga) ar interzice imediat ''Les Guignols''. Domnule Racovitza, dar de o ideologie oficiala, de dreapta (fireste?), sustinuta de multe organizatii, asociatii ori intreprinderi care depind de stat, cum ar fi trustul Romania Libera, ati auzit? Se intampla in Romania. Altfel, cum mai stati cu fericirea in Elvetia? Totul OK dupa ultimul referendum impotriva europenilor de rangul 2? Nu ca m-ar interesea foarte tare, eu imi desfasor egoismul in Germania. Numai ca spre deosebire de gazdele dvoastra de ''dreapta'' de la 22, eu chiar stiu ce inseamna capitalismul si mai stiu ce inseamna sa te bazezi pe tine insuti in loc sa stai cu mana intinsa la mafia ''de dreapta'' bugetara. Succesuri si la mai multe panseuri corect politice, de dreapta fireste!
Felix 2014-04-05
@Sorin T: Tja, Deutschland ist immer noch ein Sozialstaat, ganz allein ist keiner.
Adrian Rusu 2014-04-05
Hm.... Asta le scapa baietilor astia, cum e sa te bazezi doar pe tine, in capitalismul adevarat. Cum on presse le citron ca sa mearga schmilblickul.
Felix 2014-04-05
Pentru completitudinea descrierii ar trebui amintit si cel de-al doilea limbaj de lemn; cel in care strain = criminal, roman = hot, musulman = terorist, femeie = incapabila de a conduce, evreu = francmason, social-democrat = ateu, EU = birocratie, homosexual = pedofil, samd
Adrian Rusu 2014-04-05
Mare efort ca sa nu vedeti gandirea unica DE AZI, ,,a pietzei libere,,! ...Care are chiar si limba proprie.
Total 5 comments.
Recomandari
3296
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22